Parlamentul elen a aprobat o serie de majorari de taxe, menite a creste veniturile la stat, astfel incat sa fie indeplinite cerintele creditelor internationali. Masurile au fost aprobate in noapte de vineri spre sambata si include cresterea impozitul pe venit la un nivel de maximum 42 la suta, pentru grecii care au un venit de peste 42.000 de euro pe an, relateaza BBC News. Au fost majorate si impozitele si taxele pentru companii, iar cel mai mic nivel de impozitare va fi aplicat, de acum inainte, si micilor fermieri. Grecia functioneaza doar pe baza imprumturilor de la Fondul Monetar International si Uniunea Europeana inca din mai 2010. Noile masuri ar trebui sa majoreze veniturile la stat cu pana la 2,3 miliarde de euro, in acest an. “Nu suntem in favoarea cresterii taxelor. Da, in situatia de fata, trebuie sa scoatem tara din impas”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Finantelor Giorgos Mavraganis. Modificarile fac parte dintr-un pachet aprobat in luna noiembrie a anului trecut, care permite Greciei sa se califice pentru alocarea imprumuturilor. In schimb, partidele din opozitie sustin ca aceste masuri vor ingreuna viata grecilor. Oficialii din Coalitia Stanga Radicala au precizat ca austeritatea “a daramat clasa de mijloc”.]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…