PARADA ANORMALITATII DE LA BUCURESTI

Romania nu va face exceptie acestui ritual anual. Pe 20 mai e programat marsul homosexualitatii in Romania si media romana, ca de obicei, va promova marsul, va lamenta “discriminarea” impotriva homosexualilor, va arata fata “umana” a homosexualitatii, va promova agenda homosexualilor. Ne va acuza de homofobie, de ura fata de homosexuali,  de ingustime de minte. Toate acestea, adica si parada si propaganda mediatica, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care traieste, in prezent, de pe banii viitorilor ei copii si nepoti. Daca va mai avea copii ori nepoti. Caci avortul si homosexualitatea nu produc. Doar distrug. In acest context al “celebrarii” anormalitatii homosexuale, media romana va ignora cea mai trista realitate a vietii homosexualilor – sufletele lor goale.

Parada homosexualitatii de la Bucuresti a devenit un ritual anual. Asa cum de fapt a devenit si comentariul nostru anual care cauta sa atraga atentia, pe baza multor studii care parvin de-a lungul anului, asupra a trei aspecte nefaste ale homosexualitatii, a persoanelor care se identifica ca homosexuali, si a relatiilor dintre ei: infectii si boli, depresie si violenta domestica. Privind fiecare din aceste trei (3) subiecte vom prezenta citeva studii si carti recente care confirma ce afirmam.

Anul trecut, The Center for Social Research in Health din Sydney, Australia, a publicat un studiu intitulat Gay Community Periodic Survey: Melbourne 2016 (“Raportul periodic al comunitatii homosexuale: Melbourne 2016”). [Studiul il aflati aici: https://csrh.arts.unsw.edu.au/media/CSRHFile/GCPS_Melbourne_2016.pdf] Concluziile lui reflecta raspunsurile a 2.886 de barbati homosexuali din Melbourne la un chestionar intocmit de sociologi si asistenti sociali. Scopul lui a fost sa determine practicile sexuale ale homosexualilor din Melbourne, folosirea drogurilor si incidenta infectiilor cu boli venerice, in special SIDA. Sondajul de opinie a fost efectuat intre 2012 si 2016. Datele obtinute alarmeaza. Conform lor, 95% dintre respondenti erau tratati pentru infectie cu SIDA. Majoritatea acestor barbati sunt de origine anglo-saxona, bine educati, cu locuri de munca bune. 91% dintre ei s-au identificat ca fiind homosexuali si 5% bisexuali. 72% dintre ei au fost nascuti in Australia. Doar 30% dintre respondenti au declarat ca au un singur partener sexual (adica ca sunt monogami), 23% ca isi schimba partenerii sexuali ocazional, si 31% ca intretin relatii sexuale cu mai multi parteneri simultan. Homosexualii marturisesc ca isi gasesc partenerii prin internet, baruri homosexuale, calatorii in strainatate, saune, ori prin text telefonic.

Consumul de droguri e si el un aspect major al stilului de viata homosexual. Conform statisticilor, 32% dintre cei 2.886 de respondenti au declarat ca folosesc marijuana, 21% ecstasy, 20% viagra, 18% cocaina, 11% amfetamine, si 10% metamfetamine de cristal. Consumul de droguri e mai mare la barbatii infectati cu SIDA. Consumul excesiv de alcool a fost un alt aspect al studiului, 36% dintre respondenti dezvaluind ca beau alcool de cel putin 4 ori pe saptamina.

Situatia e la fel de serioasa si precara si in Statele Unite unde, pe 25 aprilie, Center for Disease Control (Centrul pentru controlul bolilor) din SUA a emis raportul pe 2016. [Raportul il aflati aici: https://www.cdc.gov/hiv/group/msm/index.html] Populatia ne-heterosexuala masculina a SUA e pusa la 2% din populatie, dar ei constituie 55% din toate persoanele infectate cu SIDA in Statele Unite. Procentul persoanelor infectate creste cam cu 1% in fiecare an, Raportul CDC afirmind ca, daca tendintele actuale persista, 1 din 6 barbati homosexuali americani vor fi infectati cu SIDA pe parcursul vietii lor, adica 17%. La barbatii de culoare sansa de infectie cu SIDA va fi de 50%, iar la barbatii de origine hispana de 25%. Cea mai redusa rata a infectiilor e la barbatii albi, cu un procent de 9%.

83% din numarul total de persoane nou infectate cu SIDA anual in SUA sunt barbati homosexuali. Procentul e mai ridicat la tinerii intre 13 si 24 de ani, 92% din noile infectii cu SIDA fiind adolescenti si tineri din aceasta categorie de varsta. Tragedia asta nu poate fi exagerata – e o mare pierdere sa fii infectat cu SIDA la o varsta atit de tinara, moartea prematura fiind aproape garantata pentru fiecare dintre ei. In total, aproape 700.000 de barbati sunt infectati cu SIDA in Statele Unite. In plus, Raportul CDC mentioneaza ca in jur de 15% dintre homosexualii infectati cu SIDA nu stiu efectiv ca sunt infectati.

Adam M. Messinger e autorul recentei carti LGBTQ Intimate Partner Violence – Lessons for Policy, Practice and Research (“Violenta domestica la persoanele LGBTQ”) Cartea pare a fi prima de acest gen, cel putin evaluata dupa anvergura ei. Messinger zice ca a studiat mii de baze de date, articole din reviste de specialitate si interviuri si a formulat citeva impresii majore privind violenta domestica la cuplurile homosexuale. Cartea lui cauta, in cuvintele autorului, sa spulbere citeva mituri privind viata cuplurilor homosexuale. Discutam trei dintre ele.

Primul mit e ca violenta intre homosexuali e rara. Messinger dezagreaza. Homosexualii se pling mai putin de violenta in viata de cuplu decit heterosexualii pentru ca vor sa puna o fatada a fericirii si implinirii personale in relatiile lor cu societatea civila. Mitul ca violenta la homoexauli e rara a fost spulberat de studiile de specialitate, adauga Messinger. (“The myth that LGBTQ IPV is rare has been largely debunked by reaserch.”) (Pagina 5) Intre homosexuali, adauga Messinger, riscul violentei “is quite high”, adica “ridicat”. Studiile de specialitate reflecta ca “minoritatile sexuale si cei care traiesc in relatii homosexuale beneficiaza de un risc mai ridicat de a suferi violenta domestica ori abuz sexual ori psihic” in comparatie cu persoanele heterosexuale ori persoanele care traiesc cu persoane de sex opus. Messinger mentioneaza, bazat pe studii facute in America, ca o treime din barbatii homosexuali sunt abuzati fizic de partenerii lor, si 50% dintre femeile lesbiene de partenerele lor. Violenta intre homosexuali are de a face si cu modul specific prin care ei se raporteaza unii altora. De exemplu, barbatii mai masculini abuzeaza sexual si fizic barbatii feminini, iar lesbienele masculine pe femeile mai feminine. Barbatii feminizati, in special cei transgender, sunt priviti cu dispret de catre partenerii lor.

Al doilea mit discutat in cartea lui Messinger e ca violenta domestica la homosexuali e mai putin severa. (Pagina 8) Studiile lui Messinger spulbera si acest mit. Messinger dovedeste ca “this stereotype of LGBTQ IPV being less severe has indeed been proven by research to be a myth rather than reality” (“acest stereotip ca violenta la persoanele LGBTQ e mai putin severa a fost dovedit ca fiind un mit nu o realitate”) (Pagina 9) Violenta si metodele violente intre homosexuali sunt mai vatamatoare si mai diverse decit la cuplurile heterosexuale. Simptomele violentei si consecintele lor sunt si ele mai grave. Santajul, dispretul, violenta fizica se manifesta mai des la homosexuali decit la heterosexuali. Un studiu canadian din 2013, mentionat de Messinger, arata ca homosexualii sunt expusi violentei fizice domestice de doua ori mai mult ca persoanele heterosexuale, au o sansa de 50% mai mare sa fie abuzati de alti homosexuali in public decit persoanele heterosexuale, iar persoanele transgender au o sansa de 4 ori mai mare sa fie abuzati verbal de partenerii lor decit persoanele heterosexuale. Studiile discutate in cartea lui Messinger sunt bine documentate pentru ca acestea, la rindul lor, sunt bazate pe date obtinue de la politie si autoritati. Iar o multime din aceste detalii privind viata de “familie” a homosexualilor parvin din procesele de divort ale homosexualilor “casatoriti” in tarile occidentale care au legalizat casatoriile unisex.

Al treilea mit pe care il discuta Messinger e ca societate ar fi responsabila pentru violenta homosexualilor. Messinger simpatizeaza cu homosexualii, dar dovedeste integritate intelectuala lasind studiile sa vorbeasca de la sine. Agreeaza, pina la un punct, ca stigmatizarea homosexualilor ar putea fi responsabila pentru violenta domestica a homosexualilor. Dar pe linga asta, zice el, violenta domestica la homosexuali e o problema sociala care are cauze unice, o dinamica proprie, si consecinte proprii. Important, cartea lui Messinger conchide deasemenea ca homofobia si transfobia sunt factori irelevanti privind cauzele violentei domestice la homosexuali. (“LGBTQ IPV is a social problem that also has unique causes, dynamics, and outcomes. For example, homophobia and transphobia [are] factors largely irrelevant to HC IPV”) (“Violenta domestica la persoanele LGBTQ e o problema sociala care are cauze, un dinamism si consecinte unice. De exemplu, homofobia si transfobia [sunt] factori mai in intregime irelevanti cind e vorba de violenta intre persoanele homosexuale”) (Pagina 11)

Primul capitol al cartii lui Messenger e disponibil online. El descrie punctele majore ale cartii, si, pe linga cele trei (3) mituri discutate de noi, discuta multe altele. Capitolul poate fi citit aici: https://content.ucpress.edu/chapters/12951.intro.pdf

Depresia, singuratatea, si izolarea sunt caracteristici dominante la homosexuali. Comentatorii intreaba de ce, avind in vedere ca homosexualilor li s-a permis sa se casatoreasca? Un comentariu recent punea discutia dintr-o perspectiva deosebit de relevanta, cu intrebarea “Gay “marriage” is legal. So why aren’t gays happy”. (“Casatoriile homosexuale sunt legale. De ce atunci homosexualii nu sunt fericiti”?) [Comentariul: https://www.lifesitenews.com/opinion/the-silent-suffering-of-gay-men-an-unspoken-epidemic] Comentariul examineaza mai multe perspective privind viata homosexualilor facute de Michael Hobbs, el insusi homosexual, si alti comentatori pro-homosexuali care scriu pentru influenta publicatie americana online Huffington Post. Conform lor, homosexualii americani sunt tot mai deprimati. “Barbatii homosexuali de orice varsta, scrie Hobbs, se sinucid la un ritm de doua pina la zece ori mai mare ca barbatii heterosexuali.” Si tot el adauga ca vietile homosexualilor nu pot fi descrise atlfel decit ca fiind mizerabile si ruinate. Incidenta bolilor cardiovasculare  la homosexuali e mult mai ridicata ca la barbatii heterosexuali, la fel incidenta cancerului, a alergiilor, a celor care sufera de astma, consumul de droguri, infectii si alte boli. Homosexualii au mai putini prieteni, isi traiesc viata izolati in “gettourile homosexuale” (“gay neighbourhoods”) si sunt mult mai dispretuitori unii fata de altii ca heterosexualii. Un tinar homosexual remarca ca se simte ca “o bucata de carne”. Multi cad in depresie de la o varsta tanara si raman asa. Sunt descurajati, traiesc fara speranta, si se gandesc ca viata nu are niciun rost pentru ei. Comentariul atentioneaza ca situatia precara a sanatatii si izolarea homosexualilor sunt la fel de acute si in tarile care au legalizat casatoriile homosexuale. Date statistice provenite din Suedia ori Olanda indica ca homosexualii sunt de trei ori mai susceptibili ca heterosexualii sa sufere de depresie si au sanse de pina la 10 ori mai mari sa se sinucida decit heterosexualii.

Oamenii de buna credinta intreaba, din perpsectiva acestor date statistice impotriva carora nimeni nu poate argumenta -si care se repeta de la an la an cu fiecare studiu nou- la ce foloseste elevarea homosexualitatii si a stilului de viata homosexual la rang de drepturi ale omului? De ce persoanelor care traiesc astfel de vieti sa li se acorde dreptul sa adopte copii? Pentru ca si copiii sa imbratiseze aceleasi moduri de comportament social si sexual? Ori sa se “casatoreasca”? Consecintele acestor comportamente asupra copiilor sunt deosebit de vatamatoare. Mintea si sufletul copiilor sunt toxificate iar sexualitatea lor deformata. Stilul de viata homosexual nu e natural. Nu e nici normal nici natual pentru fiintele umane sa traiasca in depresie, izolate, abuzind droguri si alcool, traind o viata de violeta domestica de la an la an. Asta nu inseamna ca persoanele ne-homosexuale nu se implica in astfel de comportamente. Dar incidenta acestor comportamente toxice la homosexuali e cu mult mai ridicata, atit de mare, de fapt, incit sociologii si comentatorii se intreaba, de buna credinta, daca nu cumva exista ceva specific vietii homosexualilor si homosexualitatii care cauzeaza aceste manifestari in vietile lor. In alte cuvinte, poate homosexualitatea in sine sa fie cauza comportamentelor lor riscante? Cert e ca de la an la an studiile care tind sa dea raspuns afirmativ acestei ipoteze sunt tot mai numeroase si se va ajunge inevitabil la un punct cind cauzalitatea nu va mai putea fi negata.

Pe 20 mai nu e nimic de celebrat la Bucuresti. Pe 16 si 17 mai Parlamentul European a dedicat doua zile de discutii si programe pentru combaterea “homofobiei, a transfobiei si a bifobiei”. [Detalii: https://agendaeurope.files.wordpress.com/2017/05/idahot_2017.pdf] Programul acesta de indoctrinare e indreptat impotriva oamenilor de buna credinta care inca au curajul sa mentioneze deficientele din viata de cuplu a homosexualilor. E un program gresit. Nu ne amintim ca Parlamentul European sa fi organizat vreodata evenimente ori conferinte speciale care sa atraga atentia asupra lucrurilor discutate de noi azi. Tacerea asta nu le face homosexualilor nicio favoare. Nici noua, si nici intregii societati europene. Ne indoim, de fapt, ca Parlamentul European o va face, deoarece el pare a fi complet izolat de realitate si de noi, cetatentii responsabili ai Uniunii.

preluare de pe culturavietii.ro