provocarea shaolino-gastronomica: Palma lui Budha

Observ cu amuzament cum povestea gãleții cu apã cu gheațã turnatã în cap devine viralã și la noi. Amici, prieteni din lista mea de facebook își toarnã într-o voioșie gãleți peste gãleți de apã filmându-se, lansând provocãri cu gãleata în lung și-n lat. Dacã treaba asta continuã, probabil cã se va gãsi la un moment dat vre-un tembel care sã mã ”provoace” și pe mine la donat banii pentru cauze umanitare în schimbul deja banalei gãleți cu apã. Așa cã înainte sã mi se întâmple mie chestia asta, m-am gândit sã lansez eu propria mea provocare, mult mai cool și mai deșteaptã decât a lor. Și mai utilã, la urma urmei. Știm cu toții cã flagelul vremurilor noastre, la nivel planetar nu este nici alzheimerul, nici autismul, ci obezitatea și foametea. Acest paradox al extremelor este exprimarea polarizãrii lumii în oameni foarte bogați și cei foarte sãraci. Treaba cu obezitatea o reflectã preocupãrile românilor: ce mâncãm ? Nu e post de televiziune sã nu aibã 2-3-5 emisiuni culinare, sau despre diete de slãbit. Treaba devine mai acutã când vine vorba despre vârste critice. Bãrbații care sar de 40 de ani simt așa, un impuls mistic de a se reinventa, de a-și recãpãta vigoarea și fiorul primei tinereți, la fel precum pãstrãvii ce simt chemarea ancestralã a locurilor în care s-au nãscut. Și-atunci, schimbã ceva în viața lor, de obicei preocupându-se de fizic: bagã salã, regim alimentar, sug burta pe stradã, cãci se știe cã 10 kile mai puțin te aratã cu 5 ani mai tânãr. Nici femeile nu sunt ferite de aceastã obsesie naționalã, ba dimpotrivã. Pe de altã parte, nu e gras care sã nu se fi ratat cu vre-o 2-3 cure care îi promiteau silueta idealã. Fie cã ai încercat dieta Atkins, fie Dukanul sau numãratul caloriilor, partea animalicã a învins pânã la final voința și ambiția de a slãbi și te regãsești, înfrânt, în aceeași formã de… cozonac pufos. Ei bine, dupã ce am studiat intens (pe internet, desigur), metodele populare de slãbit, am inventat una proprie, extrem de simplã. Este vorba de inelul de slãbit (instalat chirurgical) – fãrã inel de slãbit (instalat chirurgical) ! Cum vine asta ? Sã vã explic. Am prieteni, cunoscuți, colegi, clienți care gemeau sub greutatea propriei osânze. Medicii le explicau cã fiecare kilogram în plus peste limita normalã este un cui bãtut în coșciug, un an de viațã în minus. Am un client la 180 de kile, mai mic decât mine de înãlțime, care nu mai putea sã urce 10 trepte fãrã sã gâfâie ca o locomotivã, pentru care viața sexualã devenise un mit uitat al tinereții trecute, și nu-și mai vãzuse direct (fãrã oglindã), penisul, de nu mai știa nici el când. Respectivul, convins de medici cã va muri pentru cã inima nu-i va mai rezista multã vreme la a duce o asemenea matahalã de corp, a fãcut operația cu inelul de slãbit, undeva prin aprilie-mai anul acesta. A scãzut deja la 135 de kile. Practic, nu mai poate mânca la o masã mai mult de o ceșcuțã de mâncare, pentru cã stomacul nu are volum sã primeascã mai mult. Iar medicii spun cã metoda nu pune în pericol sãnãtatea. Cu alte cuvinte, e oficial: nu te îmbolnãvești dacã mãnânci cât o vrabie. Gândindu-mã cã nu are sens sã ajungi pânã la a bãga inele de cauciuc în tine ca sã slãbești, m-am întors cu ochiul minții mele scruturãtoare, în negurile istoriei și l-am regãsit pe Budha meditând, în perioada lui asceticã. Tipul stãtea sub un copac, nemișcat, concentrat la ale lui. Deci nu fãcea sport sau alte alea. Și era slab mort. Din prințul grãsuț și rumen de odinioarã, rãmãseserã doar oasele. Și fãrã sã se miște, sã consume calorii. Cum ? Pãi, legendele relateazã cã în perioada aceea, prințul Sidharta își redusese rația de mâncare la o palmã (proprie) de orez sau alte alimente, pe zi. Alte legende spun cã se hrãnea cu un bob de orez pe zi, dar trecem peste exagerãri. Și-atunci am fost lovit de revelație, cu care voi lovi și eu la rândul meu Pânântul, precum shaolinul din Kung Fu Hustle. Eu voi fi mai darnic cu cei ce vor sã încerce metoda mea de slãbit, numitã ”palma lui Budha”. Pe scurt, metoda constã în a mânca 5-6 mese pe zi, iar fiecare masã sã constea în alimente (nu conteazã ce) în cantitate care sã încapã în palma respectivului. Deci te așezi la masã, iei mâncarea în palmã cât îți încape (poți sã pui și cu vârf, na !), și începi sã o mãnânci. Asta-i tot. Apã puteți bea câtã vreți, cu nu se pune, nu îngrașã. Și m-am gândit cã pot lansa o provocare de gen gãleata cu apã cu gheațã, în lumea grãsuților: provocarea palmei lui Budha. Te provoc ca timp de 6 luni – un an, mã rog, cât vrei tu, sã adopți dieta palmei lui Budha, iar mâncarea care îți rãmâne sã o donezi oamenilor strãzii, copiilor sãrmani, familiilor sãrace cu mulți copii, scheletelor din Africa, mã rog, unde te duce capul și vezi foame. Sunt convins cã pe lângã un grãsuț cu palma lui Budha în dietã, pot trãi alte 8 persoane care mureau de foame ! Și așa, am gãsit și metoda de egalizare, de armonizare a celor douã extreme. Sunt convins cã, în final, organismul, evoluția, adaptarea sau mintea cea vicleanã a homo sapienșilor va gãsi metode de a înfrânge și aceastã metodã de slãbit. Nu este exclus ca dupã 6 luni, un an, sã descoperim, fãcând mãsurãtori ale palmelor celor înscriși în ”provocãri” cã le-au crescut palmele cât ditamai farfuriile, și-atunci o sã trebuiascã sã gãsim alte unitãți de mãsurare a hranei, dar hei, deja am urmãtoarea idee pentru bãrbați: mâncãm atâta cât putem ține în echilibru pe lungimea penisului. Sã vedeți atunci creșteri spectaculoase în lungime și grosime !!! Ei, ce ziceți, vã bãgați la o palmã a lui Budha ?!]]>