Invariabil, la orice eveniment, miting sau protest vezi ºi câte un susþinãtor al regalitãþii. Am fost întrebat care este opinia mea despre regalitate ºi ideea ca România sã înlocuiascã republica parlamentarã prezidenþialã cu monarhia constituþionalã. Voi analiza ideea de monarhie în România din perspectiva viabilitãþii acestei posibilitãþi, dar ºi a avantajelor ºi dezavantajelor pe care le poate oferi. Monarhia constituþionalã este forma de guvernare monarhicã în care ºeful Statului este regele, ales sau ereditar. Istoria monarhiei porneºte de la conceptul de rege ca „uns al lui Dumnezeu”, menit sã conducã poporul în acord cu legile umane ºi divine. Regele a fost pentru multã vreme atât deþinãtorul puterii religioase cât ºi a celei laice, exercitând prerogativele de lider spiritual dar ºi uman. Cel mai cunoscut rege din istorie este regele David al poporului evreu, care exprimã foarte clar aceastã dublã calitate de sacerdot ºi lider politic. În monarhia francezã, regele era (încã) creditat a avea puteri spirituale, vindecãtoare, la anumite momente (sãrbãtori religioase), când simpla lui atingere putea vindeca tot soiul de boli. Dupã revoluþia francezã ºi apoi cea bolºevicã, regimurile monarhice europene tind sã disparã, cu excepþia câtorva þãri. În prezent, în puþinele regimuri monarhice existente în lume, regele are un rol mai degrabã decorativ, puterea politicã fiind exercitatã fie de Parlament (cum este cazul Marii Britanii), fie de guverne autoritare, de tipul juntei militare ce conduce în prezent Malaezia. Deci monarhia ca instituþie nu garanteazã automat bunãstarea poporului, cum susþin unii adepþi ai monarhiei de pe la noi, ci mai degrabã un gen de continuitate ce tinde sã confere stabilitate ºi legitimitate sistemului democratic în care politicianul este un actor de moment, cu contract pe 4 ani. În România, monarhia a fost instauratã ca garanþie a legãturilor ºi apropierii de casele regale europene, pentru a contracara pretenþiile teritoriale ale vecinilor. În opinia mea, în prezent monarhia nu mai poate reveni în România deoarece lipseºte necesitatea actualã a unei astfel de schimbãri fundamentale. Revenirea la monarhie nu oferã României nici un avantaj serios pe plan intern sau extern, diplomatic, în condiþiile în care fostul rege Mihai este pe moarte (dacã nu cumva este mort deja), iar cei care i-ar putea urma în linia de sânge nu întrunesc calitãþile necesare acestui rol de suveran al unei þãri. În condiþiile în care tinerii cer simplificarea sistemului de guvernare în sensul eliminãrii structurilor politice ºi al polilor de putere ce s-a dovedit cã au fãcut atât de mult rãu României, prin jaful sistematic ºi abuzul de putere, este greu de crezut cã românii vor accepta reântoarcerea la un sistem arhaic, greoi, care poate legitima transferul de putere în mâinile unor persoane singulare, potenþial corupte sau tiranice. De aceea cred cã monarhia va rãmâne în România un simplu vestigiu al istoriei, o instituþie de muzeu care va dispãrea odatã cu moartea ultimului rege. Forþarea revenirii la monarhie, de pe poziþii discutabile, poate da naºtere unor revendicãri de tip hilar care vor arunca în derizoriu imaginea morganaticã a acestei instituþii. Sã nu îi uitãm pe auto-proclamaþii regi ºi împãraþi ai þiganilor, ajunºi deja la a doua generaþie, pe care autoritãþile române îi tolereazã în egalã mãsurã cu fosta Casã Regalã a României. Personal, nu cred în monarhie ca soluþie politicã la impasul moral pe care îl trãim la acest moment. Românii nu pot uita trãdarea de cãtre monarhie a Miºcãrii Legionare, singura ºansã realã pe care România a avut-o pentru a face faþã instaurãrii comunismului. Chiar ºi în exil, în cei 45 de ani de ocupaþie comunistã, Casa Regalã a României nu a fãcut nici un efort pentru a coagula o miºcare de rezistenþã a românilor din strãinãtate, uniþi în jurul regalitãþii. Dimpotrivã, regele ºi-a trãit liniºtit toþi aceºti ani, ca un simplu particular, fãrã sã facã nici un gest – mãcar declarativ, de simpatie sau regret în favoarea þãrii care i-a fost patrie ºi cãreia i-a fost conducãtor. În atare condiþii, eventualele pretenþii de revenire la monarhie din partea Casei Regale ar fi lipsite de justeþe dar ºi de moralitate, cãci regele Mihai a fãcut dovada unui singur lucru: cã a ºtiut sã îºi respecte cuvântul dat regimului comunist, pãstrând o neutralitate dubioasã faþã de ororile la care a fost supus poporul român de acest regim criminal. Personal, nu ºtiu dacã regele a plecat cu vagoane cu aur sau opere de artã, dar ºtiu cu certitudine cã nu a fãcut nimic sã lupte împotriva comunismului. Un rege care se lasã decorat de inamicul þãrii sale nu poate fi considerat un patriot, ba dimpotrivã. Chiar dacã sunt voci care îi scuzã gestul prin prisma tinereþii ºi lipsei de experienþã, personal consider cã cel care îmbracã o hainã militarã, indiferent de vârstã, trebuie sã înþeleagã în primul rând semnificaþia ei: aceea de ostaºi în slujba patriei, de luptãtor împotriva inamicilor þãrii. De aceea consider cã Regele Mihai poartã pe umerii sãi responsabilitatea pentru milioanele de români uciºi ºi torturaþi în temniþele comuniste, care au crezut în instituþia regalitãþii ºi au fost trãdaþi de ea.]]>