articolului publicat în urmă cu 3 zile, despre avionul Antonov An-30 ce a dat zeci de ture pe de-asupra Bucureștiului, am primit un email de la Colonel Constantin SPÎNU – Şeful Direcţiei informare şi relaţii publice, prin care acesta aducea “precizări” cu privire la survolul respectiv, arătând că acesta făcea parte dintr-o serie de zboruri efectuate în perioada 7-13.04.2020 “pentru calibrarea unor echipamente recent achiziționate de către Forțele Aeriene Române în vederea modernizării unei platforme de observare utilizată în executarea misiunilor sub egida Tratatului privind Cerul Deschis.” Aveți emailul aici: După cum puteți observa, dl. Colonel ne anunță că “și în zilele următoare sunt planificate astfel de zboruri pentru efectuarea testelor de acceptanță impuse” de Tratatul “Cer Deschis” . Și acum, întrebările: Tratatul Cer Deschis încheiat în anul 1992, la care România este parte din anul 1994, este un tratat ce reglementează potrivit art. 1, “executarea zborurilor de observare de către statele părți deasupra teritoriilor altor state părți”, scopul Tratatului fiind acela de a permite zboruri de osbervare deasupra altor țări (de către aeronavele proprii) sau ale altor țări asupra teritoriului propriu (art. 3 pct. 1 și 2 din Tratat).” Conform art. 4 din tratat, “În afara cazului în care paragraful 3 al acestui articol prevede altfel” aeronavele de survol vor putea fi dotate cu: “(A) camere optice panoramice și de fotografiere cadru cu cadru;
(B) camere video cu redare vizuală în timp real;
(C) aparatură de observare în infraroșu cu scanare liniară; și
(D) radare cu deschidere sintetică și descoperire laterală.“
Potrivit Paragrafului 3 mai sus menționat, Comisia Consultativă Cer Deschis poate dispune “introducerea de categorii suplimentare și de îmbunătățiri ale capacităților categoriilor de senzori existente“. Adică aparatură de supraveghere super-performantă, militară, care poate detecta și cu pe marcă de pastă de dinți te speli dimineața în baia proprie, că na,, din 1992 până în prezent, au mai evoluat și senzorii, nu ?!
Și acum întrebarea: în condițiile în care armata română realizează orice operațiuni de calibrare a unor aparate de “observație” ( se citi SPIONAJ) nu era normal să anunțe public populația, înainte de efectuarea acestor “teste de calibrare” care s-au întins (cică) pe durata a 3 zile “și vor mai continua” (cât, cum) ?!
Ca cetățean român, simt nevoia de garanții din partea Statului Român privind respectarea drepturilor, mele constituționale, în special a DREPTULUI LA VIAȚĂ INTIMĂ, FAMILIALĂ ȘI PRIVATĂ, ocrotit de Art. 26 din Constituția României, în condițiile în care România a devenit peste noapte, datorită instituirii Stării de Urgență, o țară cu drepturi cetățenești abolite, condusă prin Ordonanțe Militare.
Iar în condițiile în care Decretul prezidențial de instituire a Stării de Urgență, dispune la art. 2 că “Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (5): …. dreptul la viață intimă, familială și privată;” AM TOT DREPTUL SĂ FIU INFORMAT:
– dacă survolul unui avion de spionaj al Armatei Române, realizat deasupra locuinței mele, ARE LEGĂTURĂ CU STAREA DE URGENȚĂ;
– dacă dreptul meu la intimitate a fost afectat în vre-un fel, respectiv dacă prin mijloacele specifice de spionaj, au fost culese informații ce țin de viața mea privată.
Ce vreau să spun, este că Armata trebuia să dea un comunicat înainte de a spiona bucureștenii, ÎN MOD REPETAT, în scop de “calibrare” a aparaturii de colonoscopie socială, și nu să se folosească de faptul că e Stare de Urgență, pentru a ne invada intimitatea.
Ori, dacă așa cum mi se comunică în emailul primit de la aRMATĂ, “Zborurile nu au avut nicio legătură cu măsurie de combatere a pandemiei“, NU ERA NORMAL CA POPULAȚIA SĂ FIE AVERTIZATĂ ÎN PREALABIL de efectuarea acestor zboruri întrucât acestea încalcă dreptul la viața intimă și privată a bucureștenilor, drept protejat de Constituția României !?
Personal, am rezervele mele în a crede ceea ce mi se spune DUPĂ ce au fost prinși asupra faptului, și să presupun că scopul a fost orcare altul decât cel declarat, de “calibrare” a aparaturii de “cartografiere”.
Însă întrebarea de 100 de puncte vine abia acum: observați că în mesajul transmis către mine de către comunicatorul Armatei, se face referire la faptul că articolul meu conține “Informații false” fără a spune însă despre ce informații false este vorba.
Singura alegație (presupunere) făcută de mine, a fost cea din titlul articolului în care mă întrebam dacă nu cumva “Armata survolează (și stropește ?!) Bucureștiul“. Observați că folosirea semnului întrebării, exprimă o interogație, un dubiu, la care solicitam un răspuns. RĂSPUNS PE CARE NU L-AM PRIMIT CU SUBIECT ȘI PREDICAT, DE LA ARMATĂ.
Trebuia să mi se adreseze clar: “Domnu Rapcea, corectați articolul, în sensul că ARMATA NU STROPEȘTE BUCUREȘTIUL CU NIMIC.” Evident, nu mi se spune asta. Mi se spune doar că am prezentat “informații false” (care or fi alea ?!). Obișnuit fiind cu concizia și exactitatea comunicării militare (întrucât am efectuat stagiul militar obligatoriu), mi-am pus întrebarea de ce dl. Colonel Spânu a folosit acest mod de comunicare vag, și dacă nu cumva suntem mințiți prin omisiune.
O altă intrebare la care mi-aș fi dorit o clarificare este cea a OPRIRII transponderului aeronavei respective, PE PARCURSUL ZBORULUI, lucru ce nu are legătură cu aterizarea aeronavei, căci avionul a dispărut de pe flight radar într-o zonă în care nu există un aeroport, in plin zbor de altitudine, cu viteză de deplasare, iar nu de aterizare. Cine și de ce și-a permis să încalce regulile de siguranță aviatică ?!
În plus, în răspunsul Armatei, mi se spune că aeronava respectivă “a efectuat zboruri… în zona aeroportului Otopeni“, deși înregistrarea de pe flight scanner arată cu totul altceva…
[video width="1280" height="720" mp4="http://www.rapcea.ro/wp-content/uploads/2020/04/Export_211529_2.mp4"][/video] Mai mult, dacă veți intra pe pagina de Facebook sau pe site-ul Forțelor Aeriene Române www.roaf.ro, nu veți găsi nici o știre despre așa-zisa operațiune de “calibrare”, deși acolo se oferă știri și informații despre evenimente aeriene mult mai puțin importante și de anvergură mai mică, cu atât mai mult am fi aflat de achiziționarea și testarea ” ” unor echipamente recent achiziționate de către Forțele Aeriene Române” Căci, dacă tot rămânem în domeniul ipotezelor credibile, e posibil ca așa-zisa operațiune de “calibrare” să fie în realitate o operațiune de analiză radio-electronica și spectrografică complexă, pentru depistarea eventualelor puncte operaționale ale unor forțe străine potențial ostile (în viitorul apropiat, în eventualitatea unui conflict militar), aflate pe teritoriul Capitalei, iar “inventarierea” acestora ar putea face parte dintr-un plan de măsuri de pregătire, pentru ceva ce ar putea urma la nivel mondial, în viitorul apropiat ?!Așa că precizarea Armatei, în loc să mă lămurească, mi-a trezit și mai multe suspiciuni și semne de întrebare, din care cel mai important este: spionează Armata Română Bucureștenii, domnule colonel, și dacă da, de ce nu ni se cere și nouă acordul, sau măcar să fim informați despre asta ?!
Și pe această cale, adresez Armatei o întrebare care ne “arde” pe toți: dacă tot “calibrați” prin zonă, de ce nu “calibrați” și cu privire la jegurile care ne intoxică noapte de noapte Capitala, arzând deșeuri în zonele limitrofe din jurul Bucureștiului, sau deasupra pădurilor patriei (câte au mai rămas), pentru a “calibra” aparatura militară de supraveghere, pe numerele camioanelor ce circulă încărcate cu lemne, pe traseele furaciunii instituționalizate !?
]]>