“Azi începe mineriada!” Nu, nu acum! Asta se întâmpla în 13 iunie 1990. Oficial, atunci, au fost patru morþi prin împuºcare, un decedat prin infarct ºi o persoanã înjunghiatã. Neo­ficial, au fost câteva zeci de morþi ale cãror trupuri, se spune, iar presa a relatat pe larg la acea datã, cã au fost duse ºi îngopate la Ci­mi­tirul Sãracilor, Strãuleºti. Totodatã, au fost, oficial, peste 700 de rãniþi. Mai mult, a fost consideratã cea mai sângeroasã, cea mai brutalã ca stil ºi anvergurã dintre toate acþiunile minerilor. În 13-15 iunie 1990, în Bucureºti, forþele de ordine, susþinute de mineri, au intervenit în forþã împotriva protestatarilor din Piaþa Universitãþii ºi a populaþiei civile. Clãdirea, pe lân­gã sângele ace­lor zile sau aminti­rile de neuitat ale unor proteste de am­ploa­re, este un loc cu totul special. Lãcaºul de culturã adunã mãrturia vremilor, astfel încât chiar ºi acum cei care vor sã îºi expunã o pãrere scriu pe pereþii imobilului. Dar farmecul vine din istorie, care ar trebui sã fie lecþii de viaþã. O astfel de lecþie vine dupã ce, în urma unor sãpãturi efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost gãsitã “piatra fundamentalã” în interiorul cãreia se aflã caseta metalicã, utilizatã pentru pãstrarea documentului ºi a sigiliului þã­rii, în prezent expusã în Muzeul Uni­ver­sitãþii din Bucureºti. Piatra de te­melie a primei clãdiri a fost aºezatã la 19 octombrie 1857, ca urmare a insistenþelor depuse de caimacanul Ale­xan­dru D. Ghica. La ceremonia punerii “pietrei fundamentale” au participat, alãturi de cai­ma­canul Alexandru D. Ghica, repre­zentanþii diplomatici ai marilor puteri aflaþi la Bucureºti, directorul Eforiei ªcoa­le­lor, Gheorghe Cos­ta­foru, precum ºi arhitectul Alexandru Orãscu. Cuvântul “mineriadã” existã doar la români Rãdãcinile acestor mineriade se gãsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba românã este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile pla­netei. Se pare cã dupã revolta mineri­lor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheatã ºi pãzitã de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevãraþilor mineri cu securiºti. Ceau­ºescu însuºi avea un plan prin care trupele de Apãrare a Patriei sã contribuie la înãbuºirea Revoluþiei ºi le dotase cu bâte ºi alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timi­ºoa­ra, Braºov nu au putut fi convinºi, în noiembrie 1989, sã ia parte la un ase­menea carnagiu, ci dimpotrivã, au manifestat pentru libertate. O loviturã asemãnãtoare fusese administratã partidelor politice din Opo­ziþie cu prilejul grevei regale din 1947, când sute de studenþi membri ai organizaþiilor de tineret ale PNÞCD ºi PNL au fost bãtuþi în Piaþa Palatului de mun­citori cu bâte, aduºi cu cami­oa­nele de PCR. 13 iunie, cea mai sângeroasã zi În dimineaþa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineaþa, forþele de ordine au distrus corturile celor aflaþi în Piaþa Universitãþii ºi au fãcut arestãri, sub conducerea procurorului Alexandru Þuculeanu ºi sub îndrumarea amiralului Cico Dumitrescu, pe atunci ºeful Poliþiei Române. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanþi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaþa Universitãþii scandând lozincile: “IMGB face ordine!” ºi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea, s-au retras ºi ulterior au mers spre o altã zonã. Pe strada paralelã cu Institutul de Arhitecturã, douã cordoane de trupe USLA au încercat sã protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieþei cu autobuzele din dotarea Poliþiei. La îndemnul unor tineri, atmosfera s-a încins pânã în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au ºarjat mulþimea. Aceasta a reacþionat rãsturnând o autoutilitarã de culoare albastrã, din rezervorul maºinii fiind furatã benzina, cu care s-au confecþionat cocteiluri Molotov. Pe de altã parte, unele opinii ale istoricilor susþin cã acesta a fost o diversiune a serviciilor secrete menitã sã instige populaþia. Persoane neidentificate au scos pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, dupã eveniment TVR a lansat versiunea oficialã cã au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiþac în care acesta dãdea ordin ca autobuzele sã fie aprinse chiar de Poliþie. În scurtã vreme, nori groºi de fum negru au acoperit Piaþa. Haosul generat a dus la învrãjbirea muncitorilor împotriva celor care de mai multe luni protestau în Piaþã împotriva FSN-ului ºi a lui Ion Iliescu, abia ales preºedintele þãrii. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntãri violente între manifestanþi ºi forþele de Poliþie; au fost in­cen­diate autobuzele Poliþiei, sediile Poliþiei Capitalei, Ministerului de Interne ºi SRI. La televiziune se citeºte un comunicat al preºedintelui Ion Iliescu, în care se instiga la violenþã: “Chemãm toate forþele conºti­en­te ºi responsabile sã se adune în jurul clãdirii guvernului ºi televiziunii pentru a curma încercãrile de forþã ale acestor grupuri extremiste, pentru a apãra democraþia atât de greu cuce­ritã”. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroºani spre Bucureºti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureºti. Toate acestea se în­tâm­plau în jurul Palatului Uni­ver­sitãþii, considerat un edificiu al înþelepciunii ºi al celor care vor, prin învãþãturã, sã ºtie. Construitã în octombrie 1857 Aflatã în Piaþa Universitãþii din Bucureºti, în perimetrul descris de strãzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bãlcescu, înal­tã de 6 etaje a fost conceputã în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mãnãstirii Sfântul Sava. Construirea viitorului sediu al celei mai mari universitãþi din România, Universitatea Bucureºti, a început în data de 10 octombrie 1857, dupã planurile arhitectului Alexandru Orãscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, ºi a fost finalizatã la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale Palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912-1926, dupã planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budeºti. Împodobirea exterioarã a Palatului a fost realizatã de cãtre Karl Storck împreunã cu asistentul sãu, Waibel, ºi un elev de-al sãu, Paul Focºeneanu. Acesta a întocmit în stil clasic relieful de pe frontonul central al Palatului, din piatrã de Rusciuc. Relieful, distrus la numai 80 de ani de la construcþia sa, în timpul bombardamentelor aeriene americane din 4 aprilie 1944, o pre­zenta pe Minerva încununând artele ºi ºtiinþele. În scena centralã, Miner­va întindea o cununã de lauri unei figuri alegorice cu o lirã în mânã, simbolul poeziei. La dreapta ºi la stânga zeiþei apãreau ºtiinþele ºi artele, drapate sau nude. Frontonul nu a mai fost refãcut, fragmente recupe­rate dintre ruine se pãstreazã la Muzeul de Artã Frederic Storck ºi Cecilia Cuþescu-Storck din Bucu­reºti, str. Vasile Alecsandri nr.16. Muzele de la Universitate Cele patru muze ce împodobesc în prezent faþada clãdirii au fost adãugate în 1929, fiind opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, pentru care a slujit ca model chiar fiica lui, Else. Parterul edificiului este construit în bosaj ºi are ferestre largi în arc de cerc. Primele douã etaje sunt decorate cu pilaºtri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele douã etaje, la mansardã, prezintã lucarne decorate. Construc­þia dispune ºi de un subsol înalt care serveºte drept soclu al Palatului. Colþurile construcþiei sunt realizate din corpuri rotunde îmbrãcate în coloane dorice acoperite de cupole. Frontonul de deasupra intrãrii din spate a Universitãþii din Bucureºti a fost inaugurat în 14 decembrie 1869. Palatul a fost la început sediul facultãþilor Univer­sitãþii Bucureºti, dar ºi sediu al altor instituþii de învãþãmânt: Senatul Universitãþii, Academia Românã, Biblioteca Centralã, ªcoala de Arte Frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichitãþi ºi de Istorie Naturalã. În timp, odatã cu creºterea numãrului de studenþi, spaþiul a devenit insuficient pentru a putea adãposti toate instituþiile, motiv pentru care Palatul revine la menirea iniþialã, sediul facultãþilor Universitãþii. În 1960, în interiorul clãdirii îºi aveau sediul opt facultãþi ºi peste 80 de laboratoare. În prezent, clãdirea gãzduieºte câteva din facultãþile Universitãþii Bucureºti: Facultatea de Geo­gra­fie, Facultatea de Mate­ma­ticã ºi Infor­ma­ticã, Facultatea de Litere, Facul­ta­tea de Limbi ºi Literaturi Strãine, Facultatea de Istorie ºi laboratoarele specifice acestora. Facultatea de Filozofie iniþial a funcþionat în aceas­tã clãdire, dar dupã ’89 a fost mutatã în sediul amenajat în fosta cantinã studen­þeascã R3 din Campusul Stu­denþesc Regie. Ramona Feraru – Cronica romana]]>