O distribuție fainã, în care Rusell Crowe – eternul gladiator, îmbracã haina de Noe ponosit, nevoit sã fugã cu familia și sã se ascundã din calea descendenților lui Cain (oamenii rãi).

Filmul e mișto din punctul de vedere al distribuției. Matusalem este jucat de lupul cel rãu Anthony Hopkins din ”tãcerea mieilor”, iar speranța omenirii, noua Evã a umanitãții renãscute de dupã Popop e nimeni alta decât Hermione din Harry Potter – evident cã nici nu mã așteptam la mai puțin din partea unei premiante absolvente a Hogward-ului.
Deci, toate premizele unui film mișto, în fața cãruia sã te strângi cu familia la un popcorn și-o bere (dacã nu ești fan Coca-Cola) într-o searã de week-end. Și totuși…
În poveste apar cu obstinație câteva teme redundante, ne-biblice, strecurate de scenarist în mod insidios, care mã pun pe gânduri. Tot filmul este sub spectrul violenței și distrugerii de tip… industrial. Omenirea aflatã abia la a 10-a generație de dupã Adam, e puhoi de lume care mãnâncã ca un cancer, planeta (când or fi avut timp sã se înmulțeascã așa în doar 10 generații !?). Oamenii sapã dupã chestii lucioase prin pãmânt, care pãmânt e tot numai un crater și-o ariditate, cu copaci tãiați și tot tacâmu, de ți-e mai mare mila de biata planetã. De unde și concluzia lui Dumnezeu cã Omenirea cea multã și sufocantã trebuie spãlatã de pe fața pãmântului, sã lase biata naturã sã își revinã. Nu mi-ar fi sãrit în ochi treaba asta dacã nu ar tot spune-o cu insistențã unii lideri mondiali din diverse domenii: începând de la magnații internetului și pânã la discreții din Bildenberg, toți ne cântã duios melodia cã suntem prea mulți pentru biata planetã, bãtrâna navã cosmicã ce ne poartã prin veșnicia Universului – tot mai avariatã și mai distrusã, precum un mãr putred devorat de viermi. Și sunt unii contemporani care insistã cã trebuie sã dispãrem ca specie, sã lãsãm planeta sã își revinã (tema apare cu obstinație și în filmul Armata celor 12 maimuțe dar și tot mai des, în alte producții holywoodiene recente).
Așa cã tema pãcatului și pervertitii omului din povestea biblicã a lui Noe este înlocuitã pe șest cu o poveste ecologistã, în care oamenii sunt rãi nu pentru cã sunt perverși, imorali și hulitori de Divinitate ci pentru cã distrug natura, sunt violenți, mãnâncã carne și… se cam omoarã între ei.
Și pentru cã faza asta risca sã treacã neobservatã, e nevoie ca bietul Noe sã joace spre finalul filmului rolul psihopatului gata sã își omoare nepoatele (pe Hermione – care fie vorba între noi a ajuns o bunãciune… bine crescutã) numai sã nu lase ”rãul” Umanitãții sã se propage mai departe.
Chestia asta m-a enervat ! Ai dreaq americani, nu mai știu cum sã ne convingã sã ne sinucidem ca specie. Pãi dacã Creatorul voia sã ne șteargã definitiv de pe fața planetei, îi mai dãdea lui Noe indicații în vis despre cum sã se salveze cu Arca ? Nu putea pune animalele pe arcã iar el și cu ai lui sã piarã odatã cu restul lumii !?
Deci nea regizore Bildemberg, NOM, Mason de gradu 33 sau ce-oi mai fii tu, hai sictir ! Sinucide-te tu și cu tot neamu tãu, care ne polueazã planeta și nu se mulțumesc cu ce le oferã Natura, cã eu mã duc sã-mi tai porcu tradițional în bãtãturã. Simbolic vorbind, evident, cã sunt vegetarian.
]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer