Scriu din nou despre un subiect sensibil, care va suscita mai mult ca sigur, controverse.
MISA – Gregorian Bivolaru – yoga de la MISA – și produsul acestei școli: în cazul de fațã am în vedere cartea lui Radu Ionescu Heroiu, ” De la agonia incercarilor spirituale la extazul comuniunii cu Dumnezeu – cum am trecut cu succes unele teste spirituale majore cu ajutorul lui Dumnezeu si prin sustinerea Ghidului spiritual”.
Cartea a apãrut – din câte am auzit, cu un an în urmã, și a fost fãcutã cadou tuturor celor ce au participat cu legitimație de tabãrã, la Tabãra Internaționalã de Yoga de la Costinești.
Condiția pentru a primi aceastã carte era aceea de a fi citit în prealabil cãrțile primite în anii anteriori, și în acest sens, am înțeles cã s-a dat un fel de test de verificare a cunoștințelor – pe care nu l-au trecut cu brio decât un numãr mic de persoane, deci cartea este puțin (sau chiar deloc) cunoscutã chiar și în rândul colegilor de la MISA.
Tipãritã în ediție de lux, pe foaie lucioasã de grosime mare, cartea este suficient de scumpã (45 lei) pentru a-i tria pe curioși de cititorii cu adevãrat interesați de ea.
Mie personal mi-a fost recomandatã ca un ”remediu spiritual” la dubiile și criticile pe care le am de câțiva ani cu privire la persoana și acțiunile – cel puțin discutabile din punct de vedere moral – ale lui Gregorian Bivolaru și a unor persoane din conducerea MISA (și nu numai) de care acesta este înconjurat.
Dornic sã citesc cartea, dar ne-vrând totuși sã o cumpãr, ”pentru a nu risipi resursele necesare existenței noastre” (ca sã citez din carte), am reușit sã fac rost de ea și sã o lecturez cu atenție.
Nu intenționez sã comentez paragraf cu paragraf întregul volum, deși ar merita cu prisosințã un astfel de comentariu – din partea unui om care și-a depãșit condiția tot prin yoga învãțatã la MISA, dar a reușit sã depãșeascã chiar și aceastã condiție. Poate cã un astfel de demers ar oferi și o altã viziune (nu neapãrat mai adevãratã sau mai corectã) asupra spiritualitãții, și ar pune în luminã câteva scãderi sau erori ale sistemului de gândire și valori promovat în aceastã școalã de yoga.
Cartea este structuratã pe 3 pãrți: Introducerea (conținând 3 articole de Gregorian Bivolaru – Încercãrile spirituale inițiatice – Un psalm al lui David – Incercãrile spirituale și tentațiile la care a fost supus Iisus) și un preambul semnat de… ghiciți… ”mereu același” Gregorian Bivolaru (în total 56 de pagini).
Interesant de observat faptul cã: aceste materiale introductive au mai fost publicate și anterior (e drept, cu mici și neglijabile modificãri), inclusiv pe site-ul yoga esoteric. Pe de altã parte, ele nu se referã deloc la carte, la persoana și povestea de viațã a autorului, ci doar comenteazã generic fenomenul testelor spirituale. Am stat și mi-am pus întrebarea: oare o prefațã nu trebuie sã constituie o introducere la cartea, la povestea propriuzisã ? Straniu. Nici o vorbulițã din partea lui Gregorian Bivolaru despre trãirile autorului sau persoana acestuia. Conlcuzia logicã este cã aceastã prefațã se constituie într-un gir tacit, acordat ”autenticitãții trãirilor” descrise de autor, pas prudent pe care Gregorian Bivolaru îl face în ideea în care cartea va fi prost primitã de publicul cititor… unele pasaje din carte fiind destul de șocante (partea în care autorul își descrie viziunile și suferințele îndurate din partea demonilor, internarea la psihiatrie, puterile ”paranormale” etc.).
Încã de la pagina primã a Introducerii, suntem îndemnați sã citim definiția cuvântului ”Crizã” (la pagina 264 din Glosar), glosarul cãrții ocupând alte 92 de pagini… (nu vã chinuiți sã cãutați, este cam același glosar de termeni întâlnit în mai toate cãrțile publicate de MISA, pe ideea cã ”repetiția este mama învãțãrii”).
Deci povestea propriuzisã a colegului nostru, are doar 172 de pagini (din 241 câte are în total cartea), și asta cu multe poze ce ”ilustreazã” pãțaniile acestuia (deci probabil cã textul în sine nu depãșește cursiv 100 de pagini). Narativ, scris la persoana 1-a, ușor de parcurs în câteva ore.
Povestea relatatã de Radu Ionescu Heroiu este emblematicã în sine pentru spiritualitatea de la MISA. În primul rând, se observã același limbaj ”de lemn” aceeași ”corectitudine din punct de vedere spiritual” a relatãrilor, ce contrazice spusele autorului (cum cã ar fi scris cartea la dictare, ajutat de o colegã care dactilografia textul). Mai degrabã, textul a fost ”corectat” și ”cosmetizat” dupã canoanele lingvistico-spirituale a la MISA, pentru a corespunde nevoilor… Introducerii !!! Nu intru în detalii și exemple, dar dacã veți citi introducerea și relatarea propriuzisã, ”îndrãznesc sã afirm cu anticipație” cã veți observa asemãnãri ”deloc întâmplãtoare” de exprimare…
Și acum, despre subiectul în sine. Voi porni de la punctul (considerat de mine) slab al întregii experiențe, precum și al filosofiei de viațã yoghine – propuse și promovate la MISA. STÃRILE !!!
Dacã veți da o cãutare în orice text emanat de aceastã școalã de yoga, veți observa un cuvânt care se repetã cu obstinație, acela de ”stare”, deși, în mod paradoxal, nu apare la glosarul de termeni de la final…
La MISA se vorbește și se pune excesiv accentul pe stãri, trãiri, indiferent de context (de la ”stare de conștiințã”, ”stare inefabilã”, ”starea de iubire”, ”starea de curaj”, ”starea de compasiune”, ”starea de îndumnezeire”, etc.). Nu am remarcat acest lucru decât atunci când am avut contactul direct cu alte școli de yoga (tradiționale), care nu vorbeau în termeni de ”stãri” sau ”trãiri” și care nu apreciau gradul de evoluție spiritualã în raport de ”nivelul stãrilor” practicanților.
La MISA, tonul a fost dat în aceastã direcție de chiar liderul spiritual al Mișcãrii, Gregorian Bivolaru, care, parafrazându-l pe Iisus Hristos în zicerile sale, spunea adesa ”Pomul se cunoaște dupã roade, omul dupã fapte, iar yoghinul dupã stãrile pe care le trãiește” (în parantezã fie spus, îi place sã facã astfel de adãugiri, completãri sau modificãri – care sã ”îmbunãtãțeascã” textele sacre – inclusiv ale rugãciunii ”Tatãl Nostru” – și prin care se pune –prin comparație deasupra celor ale cãror texte le completeazã și ”corecteazã” dar asta este o altã dovadã de ”modestie exemplarã” despre care voi scrie cu altã ocazie mai amplu).
Nu am regãsit aceastã susținere – cu privire la stãri – ca un etalon al nivelului (gradului de spiritualizare) atins de practicant – NICÃIERI în vre-o altã școalã spiritualã de yoga tradiționalã (tibetanã sau indianã).
Dimpotrivã, pretutindeni (ca și în creștinism) se pune problema ”roadelor”, a rezultatelor (”faptelor”) omului, care sunt obiectivarea nivelului spiritual atins de practicant.
Eu pun o singurã întrebare: Se știe cã ”morala gay” sau cea a tinerilor din ziua de azi, lipsiți de reperele spirituale, este de genul ”If you feel good, it`s ok”. Și la MISA, dacã ai trãiri minunate, extatice, acesta este reperul cã ești pe drumul cel bun, cã ești ok.
Așa s-a ajuns la curvãsãreala fãrã nici o noimã în care bãrbați și femei își schimbã peste noapte ”iubiții/iubitele” ca pe ciorapi (confundând stãrile de plãcere intensã de naturã sexualã cu iubirea), la ”țepe” de afaceri ”colegiale” (în care e normal sã ai o ”stare bunã” dacã ai câștigat niște bani, ce dacã celãlalt rãmâne lefter, nu !?, e karma lui), la acel tip de egoism ”spiritual” dar primitiv, în care dacã ție ți-e bine, trebuie sã permanenizezi aceastã ”stare”, sã ”trãiești în momentul prezent” fãrã a te preocupa prea mult ziua de mâine.
Dar uneori, o stare de bine te poate condiționa, îți poate creea o dependențã care sã te ducã în situația de a nu mai dori altceva (sau mai mult de atât). Acel ”bine” care este dușmanul ”mai binelui”. De multe ori, atunci când practicantul respectiv are un caracter mai slab, ce tinde sã îl facã sã se retragã (sã fugã) din fața dificultãților inerente vieții în lume, acesta nu mai cautã sã izbândeascã, sã triumfe pe toate planurile (inclusiv social), ci începe sã se mulțumeascã cu puțin din toate privințele, ajungând în final o ”legumã” socialã, un om fãrã repere, planuri, ambiții, dorințe și voințã proprie. Datoritã lipsei puterii interioare de a mai lua decizii singuri, în lipsa fizicã a Maestrului (pe care îl consultau del la cele mai banale chestiuni pânã la cele mai intime) ajung sã cadã în patima ”consacrãrilor”.
Consacrarea fructelor acțiunilor, ca metodã de a realiza karma yoga, a devenit o metodã de divinație, de consultare a voinței divine. Omul nu mai consacrã roadele acțiunilor pentru a se elibera de rezultatele acestora și pentru ca Voința Divinã sã acționeze prin el, ci pentru cã nu se mai poate hotãrâ, nu mai poate lua decizii singur, din frica absurdã de a nu greși. Mulți colegi nu au înțeles superbitatea existenței umane. Darul ei cel mai de preț. Libertatea de a lua decizii. De a greși sau de a nu greși. Extraordinarã satisfacție, pentru cei care știu sã o prețuiascã.
Așa au ajuns unii sã se rupã de lume, sã nu îi mai intereseze nimic altceva. Nu tu planuri de viitor, nu tu carierã, familie, job. Atracția acestei ”stãri de bine spiritual” a devenit pentru unii ca un drog, o stare de spirit hipnoticã, anesteziantã, depersonalizantã – în sensul mundan. Și anii au trecut, oamenii s-au trecut și ei, iar unii se trezesc câteodatã și se întreabã șocați: ”ce am fãcut cu viața mea ?!”
Emblematic este aici un citat ”semnificativ” din aforismele lui Gregorian Bivolaru, publicat în caietul Taberei de Vacanțã Yoga Costinești 2010, “Exista unii sarmani yoghini care vor cu tot dinadinsul sa faca copii. Un astfel de yoghin ajunge sa isi doreasca cu ardoare un singur lucru, sa fie tata.” – pag 291, aforismul 17.
Ideea respectivã apare și în cartea lui Radu Ionescu Heroiu: (pag 172: ”Ca nivel predominant de conștiințã, în perioada urmãtoare, am ajuns la conștiința omului obișnuit. Simțeam foarte puternic tendințele dominante ale acestei conștiințe: sã ai o familie, sã faci copii și sã trãiești numai pentru tine. Eram hotãrât sã nu mã opresc aici și sã îmi continui ascensiunea spiritualã.”)
Lipsa evidentã de bun simț este ”exemplarã” în textul mai sus citat. Dacã pãrinții autorului acestui text ar fi fost niște ”yoghini adevãrați”, acesta s-ar mai fi nãscut ?!
Nu pot sã nu observ aici un anumit tip de ”extremism” al opiniei exprimate mai sus referitor la viața de familie și zãmislirea de urmași. Pe de-o parte, Gregorian Bivolaru vorbește despre acei ”sãrmani yoghini” care nu se mai gândesc la altceva decât cum sã facã copii. Eu nu am cunoscut astfel de oameni, cel puțin nu la MISA. În schimb, am întâlnit bieți yoghini de la MISA, cãrora nu le stãtea gândul decât la sex, dacã se poate, fãrã responsabilitãți, fãrã dorința de a deveni pãrinți în urma actelor lor amoroase cu ”continențã sexualã®”.
Pe de altã parte, autorul relatãrii reunește sub titulatura de ”conștiințã a omului obișnuit” dorința de a avea familie, de a face copii, și cea de ”a trãi numai pentru tine”. Din câte știu eu, din experiența mea de viațã, cei care trãiesc ”numai pentru ei” refuzã sã își asume responsabilitãți, deci sã își întemeieze o familie și sã facã copii.
Din punctul meu de vedere cel puțin, a aduce pe lume un copil este un act de mare responsabilitate. E cu mult mai mult decât a-ți asuma un ”tapas” pe 25 de ani !!! Pentru cã dupã ce l-ai început, nu poți renunța la el !
Pãi, așa combatem noi Noua Ordine Mondialã !? În acest caz, G.B. ajunge ”la unison” cu planurile masonice, care și ele cautã modalitãți de scãdere a populației lumii… și cum sã mai afirmi cã yoga a la MISA nu face parte din curentul New Age ?!
Revenind la relatarea colegului nostru Radu Ionescu Heroiu, aceasta abundã în descrieri ale unor atacuri demonice asupra sa, însoțite de suferințe fizice și psihice atroce, dupã cum le caracterizeazã el însuși.
Interesant este modul în care își comparã luptele cu demonii și trãirile terifiante, cu ale unor sfinți creștini din Pateric, care au trecut și ei prin experiențe similare. Cu o singurã și remarcabilã diferențã, pe care Radu Heroiu se pare cã nu o sesizeazã. În cazurile acelor sfinți, atacurile demoniace erau percepute ca atare și de cãtre cei din jur (în mod obiectiv). La fel și experiențele miraculoase declanșate de apariția stãrii de sfințenie. În relatarea despre care vorbim, aceasta abundã de schimbãri miraculoase în ceea ce privește starea vremii, sincronicitãți sau intuiții în care naratorul simte cã prin persoana cu care comunicã se manifestã alte forțe (demonice sau divine), dedublãri și translații în planuri astrale sau mentale, care au un singur neajuns: nu pot fi obiectivate sau verificate din exterior de cãtre o terțã persoanã. Inclusiv ”vindecãrile” despre care autorul spune cã le-a fãcut prin metode paranormale, grație ”sidhiurilor” dobândite, sunt realizate rar, de multe ori beneficiarul (persoana vindecatã) ne-aflând de unde i se trage vindecarea…
Anumite semne ale ”încercãrilor demoniace” prin care autorul trece (viziunea unor persoane sau lucruri pe care cei din jur nu le percep, stãri de fricã, dureri de naturã ”subtilã”, stãrile de obosealã și epuizare extremã, incapacitatea de concentrare, depresiile, imposibilitatea de a merge într-o anumitã direcție – datoritã unui ”cordon ombilical” care îl leagã de o anumitã zonã, ) sunt regãsite la anumite boli sau dezechilibre hormonale ce provoacã halucinații sau tulburãri temporare de percepție – similare cu cele regãsite în anumite boli psihice, cum ar fi schizofrenia.
Ce este un schizofrenic ? Poate fi un om în aparențã absolut normal, dar care sã își dea seama – dupã 6 ani, cã cel mai bun prieten al lui este o persoanã care nu a existat niciodatã în realitate.
Este binecunoscut faptul cã celebrul psihanalist Carl Gustav Jung, a avut o perioadã de aproximativ un an și jumãtate în care acesta a fost considerat nebun, întrucât – în urma anamnezei – la care s-a supus, a început sã vadã persoane ce nu aveau o existențã perfceptibilã de cãtre cei din jur, și sã comunice cu ele. Ce e interesant este cã, deși spuneau lucruri interesante (despre unele Jung însuși spunând în memoriile sale cã el personal nu avea de unde sã le cunoascã), în final a realizat cã acele personaje erau doar PROIECȚII ALE MINȚII SALE !!! Recomand cu cãldurã lui Radu Ionescu Heroiu memorialistica lui Jung ! Asta nu înseamnã cã aș contesta existența obiectivã a demonilor. Dimpotrivã ! Dar cred cu tãrie cã omul ar trebui sã se teamã de demonii propriei minți decât de cei din afara lui. Cum spunea un mare (și adevãrat) înțelept, ”cel mai mare dușman al tãu ești tu însuși”. Reciproca poate fi valabilã și în ce privește prietenii…
Nu în ultimul rând aș vrea sã mai atrag atenția asupra faptului cã anumite substanțe – spre exemplu adrenocromul (adrenalina oxidatã), existenã în corp, chiar și în cantitãți mici, poate produce exact aceleași percepții cu cele descrise în care de colegul nostru, ce corespund simptomatologiei, ca la carte, schizofreniei (mai puțin puterea de a distinge iluziile de realitate).
Recomand lecturarea lucrãrii ”Vindecând schizofrenia” de dr. A. Hoffer, din care ofer un pasaj.
Ar mai fi multe alte argumente de adus, dar mã opresc aici, din lipsã de timp. Sper cã v-am trezit curiozitatea supra cãrții colegului nostru, dar și asupra celorlalte repere bibliografice la care am fãcut referire.
Cât despre Radu Ionescu Heroiu, nu îi pot adresa decât o singurã solicitare. Sã ne obiectiveze, fie și o singurã datã, povestea cu norii și schimbarea stãrii vremii, la voințã, INSTANTANEU !!! – cum afirmã în carte. Citez de la pag. 223: ”Ceea ce gândeam în acest plan (cauzal) se îndeplinea instantaneu, am fost uimit de atâta forțã. Am început sã experimentez în planul cauzal și voiam ca, folosind aceastã stare de forțã extraordinarã, sã schimb vremea, așa cum o mai fãcusem înainte, deschizându-mi inima. De exemplu, voiam ca, dacã ploua torențial, sã opresc ploaia și sã iasã Soarele. Am constatat cã ajungea doar sã mã gândesc la aceasta și soarele apãrea instantaneu.”
Ar fi o premierã mondialã care ne-ar consolida tuturor încrederea în calea spiritualã de la MISA.
