„Rusia nu se mulþumeºte de a fi luat o parte mare ºi frumoasã din vatra Moldovei, nu se mulþumeºte de a fi cãlcat peste graniþa fireascã a pãmântului românesc, ci voieºte sã-ºi ia ºi sufletele ce se aflã pe acest pãmânt ºi sã mistuiascã o parte din poporul român. Rusia nu a luat aceastã parte din Moldova pentru ca sã-ºi asigure graniþele, ci pentru ca sã înainteze cu ele, ºi nu voieºte sã înainteze decât spre a putea stãpâni mai multe suflete. Tocmai puºi faþã în faþã cu viaþa ruseascã românii au început a fi cu atât mai vârtos pãtrunºi de farmecul vieþii lor proprii, de bogãþia ºi superioritatea individualitãþii lor naþionale; tocmai fiind puºi în contact cu ruºii, românii erau mândri de românitatea lor. E nobil rãsadul din care s-a prãsit acest mic popor românesc, ºi, deºi planta nu e mare, rodul e frumos ºi îmbelºugat; cele douã milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe ºi mai frumoase comori decât nouãzeci de milioane de ruºi vor putea sã adune cândva. De câte ori ruºii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui sã simtã superioritatea individualitãþii noastre, sã fie supãraþi de acest simþãmânt ºi sã ne urascã mai mult ºi tot mai mult. Fãrã îndoialã aceastã urã a fost întemeiatã pe timpul când între Moldova ºi aºa-numita Basarabia comunicaþia era liberã. Ruºii s-au încredinþat cã aceastã libertate este primejdioasã numai pentru dânºii ºi pentru aceasta au închis graniþele ermeticeºte ºi au curmat atingerea între românii de peste Prut ºi restul poporului român. De atunci ºi pânã acum mãsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fãrã de curmare. Administraþia, biserica ºi ºcoala sunt cu desãvârºire ruseºti, încât este oprit a cânta în ziua de Paºti „Hristos a înviat” în româneºte. Nimic în limba româneascã nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba româneascã, nu poate sã treacã graniþa fãrã de a da loc la presupusuri ºi persecuþiuni; ba oamenii de condiþie se feresc de a vorbi în casã româneºte, pentru ca nu cumva o slugã sã-i denunþe; într-un cuvânt, orice manifestaþie de viaþã româneascã e opritã, rãu privitã ºi chiar pedepsitã. Sute de ani, românii au fost cel puþin indirect stãpâniþi de turci: niciodatã însã în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuþie limba ºi naþionalitatea românã. Oriunde însã românii au cãzut sub stãpânirea directã ori indirectã a slavilor, dezvoltarea lor fireascã s-a curmat prin mijloace silnice.” Mihai Eminescu – Timpul, iunie 1878]]>