Meditații asupra descoperirii naturale a Naturii proprii

 De fiecare datã când închidem ochii pentru a “face” o meditație, atenția noastrã se dezlipește de obiectele simțurilor exterioare (formã, gust, miros, atingere, sunet) doar pentru a se atașa imediat de obiectele simțurilor interioare. În aceste condiții, “meditația” respectivã este doar o simplã identificare cu “ideea” sau subiectul meditației. Cel mai bine se vede acest lucru la meditația cu Sinele. Dacã ajungem sã “vizualizãm” sinele ca pe ceva diferit de noi, la care trebuie sã ajungem, cu care trebuie sã ne identificãm, se cheamã cã nu meditãm, ci  doar ne identificãm mental cu o imagine a unei idei. Atunci când trimitem o formã-gând, o întrebare țintitã cãtre adâncurile insondabile ale ființei noastre aceasta trebuie sã îmbrace o formã, forma unei idei transpuse în fața ochilor minții precum ceva definit, cu limite, dimensiuni, substanțã și eventual sunet și culoare. Sonda este diferitã de la om la om, cãci pentru aceeași idée, oameni diferiți au imagini diferite în funcție de informația pe care o dețin, de educația lor. Ce este trist este faptul cã sonda se întoarce la expeditor cu un “rãspuns” de aceeași naturã ca și ea în ce privește forma sa “mentalã”. În aceste condiții, ne cufundãm și identificãm în/cu ideea/reflexia subiectului meditației, iar nu cu Subiectul însuși. Ideal ar fi ca aceastã cãutare sã nu provinã din minte sau din emoție, ci dintr-o aspirație spontanã a conșiinței celui ce mediteazã, cãtre ceea ce cautã. Atunci, se cheamã cu țelul a devenit una cu nãzuirea cea fireascã a Sinelui, iar obiectul meditației este atins cu adevãrat, iar nu o reflexie sau nãlucire mentalã, grosierã, a acestuia. Însã cum sã realizãm acest lucru ? Cãci mintea sau voința nu pot conduce sau controla nãzuințele Sinelui, care are propriile sale aspirații ce se manifestã natural. Sinceritatea cãutãrii volitive este un prim deziderat al acestei stãri. Dacã tu pretinzi cã ești îndrãgostit, dar de fapt este doar poftã sexualã, dacã pretinzi cã vrei sã meditezi, dar de fapt vrei doar sã te închizi în tine, dacã vrei sã îl gãsești pe Dumnezeu, dar în realitate voința naturii tale omenești cautã doar cãtre bunãstare materialã, faimã și sex, aspirația naturalã a Sinelui cãtre Infinit nu se mai aliniazã cu voința ce cautã cele efemere iar rezultanta acestor doi vectori duce înspre o direcție, o cale de mijloc între cele douã. Pe acest vector “cãlduț” riști sã te iluzionezi cel mai tare cu privire la propria ta stare, propriile tale realizãri, riscând sã consideri cã deja ai atins cu mâna ce încã n-ai vãzut nici mãcar cu privirea – ci doar ți-ai imaginat. Eu – cunoscut printre voi și ca Mihai Rapcea]]>