Masca și anonimatul convenabil

Discutam ieri cu un prieten mai tânăr despre o întâmplare recentă, trăită de el. Mi-a povestit că a ieșit în oraș împreună cu un alt amic și s-au întâlnit cu un grup de tineri ai amicului, băieți și fete, cu care au ieșit să se plimbe. Conform noilor reguli, purtau toți mască însă discuțiile s-au legat repede, pe diverse teme de actualitate, cum se întâmplă de obicei. S-au dus apoi la unul dintre ei acasă,  păstrând conform normelor în vigoare măștile pe față, fiind o adunare mai mare de 10 persoane. S-au format mici grupulețe de șuetă, iar amicul meu a fost abordat de o tânără cu care a conversat o vreme, după care au ieșit pe terasă la aer. Acolo ea s-a apropiat mai mult și i-a propus să facă dragoste. Surprins dar și încântat, el a acceptat, așa că s-au retras într-una din camere unde au făcut amor, fără să-și dea jos măștile. Seara s-a terminat, gașca s-a spart iar amicul meu n-a vazut fața fetei cu care a făcut dragoste, nici ea pe a lui.

Povestea pare ruptă dintr-o istorie de bal mascat venețian sau, mai vechi, dintr-o legendă cu bachanale din vremurile antichității, când nobilele doamne de familie bună participau mascate la orgiile dedicate zeului vinului și beției cunoscut sub numele de Bachus la romani și Dionis la greci.

Amicul meu mi-a mărturisit că sentimentul de mister pe care l-a trăit făcând sex cu o persoană necunoscută, căreia nu i-a văzut chipul, i-a creeat o stare specială, de anonimat și totodată de necunoscut, pe care n-o mai trăise anterior. A simțit că își depășește propria personalitate, devenind bărbatul primordial anonim, întruchiparea virilității, unit în copulație cu misterul feminin.

L-am întrebat dacă s-au sărutat și cum au făcut așa ceva cu masca pe față. Mi-a răspuns că la un moment dat, printr-un soi de consens mut, și-au ridicat măștile doar din zona gurii și s-au sărutat, fără a înlătura măștile cu totul.

L-am întrebat cum s-a terminat seara. Simplu, mi-a răspuns el. La final, ne-am îmbrăcat și ne-am întors alături de ceilalți, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar când gașca s-a spart, ne-am despărțit cu o simplă strângere de mână și un fluturat complice din gene. Dacă ar fi să ne revedem, cu siguranță aș recunoaște-o după forma corpului, după mers, după voce, după tatuajul cu fluture de pe glezna stângă. Însă încă nu îmi doresc să îi văd fața, doresc să prelungesc misterul –  a încheiat el.

Ascultând povestea stranie a amicului meu, am rămas pe gânduri. Pandemia și noile reguli de comportament social au provocat situații neașteptate, precum cea descrisă mai sus. Până la urmă, poate că așa a și apărut în Evul Mediu ideea balului mascat venețian, în care respectabilitatea era protejată de mască, iar participanții puteau da frâu liber pasiunilor trupești. Venețienii forțați de molimă să poarte mască, au sfârșit prin a și-o însușii ca formă de protejare a identității. Căci anonimatul măștii asigură o magie, un mister demult pierdut în prozaicul actualității cotidiene. Ascunderea figurii asigură nu doar înlăturarea istoriei personale, fața fiind locul predilect unde suferințele și necazurile sapă urme adânci, dar și adaugă doza de mister necesară transcenderii individualității, propice transfigurării.

Mă întreb, cât mai este până când va apărea primul bal mascat bucureștean, în stilul bahico-venețian ?