Liderul partidului radical naþionalist Jobbik, Gabor Vona, a cerut, cu prilejul unei manifestaþii desfãºurate sâmbãtã în centrul Budapestei, ieºirea Ungariei din Uniunea Europeanã, relateazã MTI ºi AP.
Cerând Ungariei sã modifice trei legi, Comisia Europeanã a demonstrat cã se aºteaptã ca þarã sã renunþe la independenþã, a declarat Vona. El a susþinut cã poziþia Comisiei este echivalentã cu “o declaraþie de rãzboi”. Liderul Jobbik a cerut ca Ungaria sã organizeze un referendum, în care cetãþenii sã decidã dacã mai vor sã facã parte din Uniunea Europeanã.
Ca rãspuns la apelul lui Vona, mulþimea a cântat “Sã plecãm” ºi “Jos cu Trianonul”. Manifestaþia, la care au participat circa 3.000 de susþinãtori ai Jobbik, s-a încheiat cu incendierea unui steag al UE.
Într-o scrisoare trimisã miercuri guvernului ungar, executivul comunitar a precizat cã analizeazã compatibilitatea unor legi recent adoptate de Budapesta cu legislaþia europeanã. Existã îngrijorãri cu privire la o serie de aspecte, printre care independenþa bãncii centrale, pensionarea anticipatã a judecãtorilor ºi procurprilor, ºi independenþa autoritãþii naþionale de protecþie a datelor, a indicat Jose Manuel Barroso, preºedintele Comisiei Europene.
(sursa: AGERPRES)
]]>