Les miserables 2012

Credeam cã le-am vãzut pe toate în meseria mea. În 12 ani am vãzut cât alții într-o viațã. Bâlciul deșertãciunilor, maimuța patimilor umane expusã la vedere cu toate hidoșeniile ei. M-am înșelat. Ieri am avut parte de un nou “șoc cultural” care mi-a demonstrat cât de greu se schimbã (în bine) natura umanã și cât de anevoioasã (dacã nu imposibilã !) este civilizarea pentru unele etnii – ȘI MÃ REFER AICI ÎN SPECIAL LA ȚIGANI ! Deci, mã sunã acum 2 zile un client – din categoria celor pe care nu îi poți refuza (colegii de breaslã știu la ce mã refer: tipologia venitã pe recomandare, cu pedigree…). Îmi expune o situație ciudatã: fiul sãu, un tânãr de 22 ani, timid cu fetele, a cunoscut pe portalul de socializare Badoo o tânãrã “domnișoarã” dornicã (în aparențã !) de distracție. El se dã Grande de Spania, ea Cenușãreasã în nevoie. Așa cã tânãrul nostru plãnuiește cu don-șoara cu pricina un weekend la munte, la cabana tatãlui bãiatului, el urmând sã asigure toatã cheltuiala. Și ca sã nu se simtã stingheri cei doi porumbei, ea zice cã mai aduce o prietenã, iar el un prieten, sã fie doi la doi… Pleacã deci vineri searã cei doi flãcãi spre comuna Florești (de lângã Câmpina) cu gânduri mari… și buzunarele pline de prezervative. Ajung în Florești pe la 10 seara, direcționați prin telefon de “don-șoara” de pe net pânã la casa unde locuiau “fetele”. Bãieții parcheazã merțanul decapotabil în fața casei respective, iar fetele le ies în întâmpinare și îi invitã înãuntru, “la o cafea”, pânã se schimbã de plecare. Guguștiucii intrã, ne-bãnuind nimic rãu. Fetele, aparent singure acasã. Una dintre ele (cea cu agãțatul pe Badoo) îl întreabã pe eroul nostru dacã are bani de munte, la care tânãrul nostru  se bate mândru cu palma peste buzunarul unde ținea banii. Respectiva se dã ghidușã pe lângã el, îl pipãie jucãușã și îl buzunãrește așa, ca în glumã – chipurile, sã vadã ce bani are bãiatu. Îi scoate deci din buzunar teancu de lovele și i le paseazã “prietenei” chipurile sã îi “verifice” dacã sunt “adevãrați”, la care aia înhațã banii și dispare în camera alãturatã. În secunda doi, 4 țigãnoi burtoși, cu cefe groase, sar de te miri unde la bãieți, cu urlete de genu: “ce cãutați bã în casa noastrã !? vreți sã ne luați fetele !?” și îi iau pe fraieri la goanã, altoindu-le și câteva bâte pe spinare, cã tot le aveau (din întâmplare !) în mâini… E 10.30 seara în Florești. Bãieților nu le vine sã creadã. Au fost alergați pânã la mașinã cu bâtele, de țigani. Au rãmas și fãrã bani, și fãrã fete. Merg la poliție. Acolo, agentul de serviciu refuzã sã le înregistreze plângerea: “Aveți martori !? Pãi, dacã n-aveți, degeaba o depuneți.” Cu multe insistențe, le primește plângerea, dar refuzã sã le dea numãr de înregistrare. Bãieții revin a doua zi. La poliția din Florești nimeni nu-i bagã în seamã, dupã nenumãrate insistențe și telefoane primesc și numãrul de înregistrare, însã nimeni nu pare dispus sã facã anchetã. Cã poliția din Florești ține cu hoții, nu mai e de mult un secret pentru nimeni. La insistențele bãieților care nu se dau duși de acolo, cerându-și banii înapoi, un polițai le sunã pe fete (deci le cunoștea !) și le cheamã în lehamite, la o declarație. Pe smardoii cu bâtele, nici pomenealã. “Ce, noi suntem recuperatori, sã vã aducem banii vouã ? Prostia sã plãtește” – le-o aruncã milițianu, în bãtaie de joc. Fetele vin și declarã cã cei doi… sunt proxeneți care voiau sã le ducã la muncã în strãinãtate, iar ele nu sunt decât niște victime care s-au prins la timp, și au declinat oferta ! Bãieții pleacã nãuciți de acolo. Unul e absolvent de Drept, celãlalt de ASE, dar se simt cã în prima zi de școalã: școala vieții la seral. Cursul “Cum sã îi faci la buzunare pe fraieri“. La momentul ãsta intervine tatãl eroului principal – care mã angajeazã ca avocat sã merg cu ei la Florești, sã descurcãm ițele cu poliția de acolo. Deci, mergem noi la Florești. Evident, nu ne bagã nimeni în seamã, deși este clar cã venirea noastrã a fost remarcatã. Ni se spune sã așteptãm venirea șefului de post, agentul principal Alesu, care acușica tre sã pice de la Câmpina… În vreme ce noi așteptãm afarã, suntem patrulați la fiecare 2 minute de bãieții din seara cu bâtele… Vine și șefu de post, un tânãr de 28 de ani. Între timp, ne informãm și noi pe alte canale, și aflãm amãnunte. E nou și n-a apucat încã sã fie “mânjit” de clanurile de mafioți din zonã – spre deosebire de colegii sãi mai vechi. Deci, dl. Alesu ne primește în birou și avem o discuție amiabilã. Îi explicãm cã știm deja cine sunt respectivii, știm cã sunt recidiviști, știm cã are zeci de plângeri cu ei, cu același mod de operare. Și mai știm și “cine-i ține în brațe” și le dã NUP-uri în serie, de la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Câmpina. Respectivul dã neputincios din umeri și ne explicã cã nu el dã soluțiile, ci procurorul. Aproape mereu același, în cazul clanurilor de țigani din Florești. Din partea lui, avem tot concursul. Deasupra biroului, are pe perete harta criminogenã a localitãții, pe care figureazã cu pioneze de culori diferite, zonele unde s-au comis infracțiuni și tipurile de infracțiuni. În stânga jos a hãrții, are și o “legendã” a culorilor folosite. Cu galben sunt marcate înșelãciunile și tâlhãriile – toate pe zona unde au avut peripețiile bãieții noștri cu cei din Clanul Ciufu. Ne roagã sã așteptãm la cofetãria din colț câteva minute pânã rezolvã el niște probleme urgente, și ne cheamã el din nou. Ne conformãm și coborâm la un suc. Dupã câteva minute apar “fetele”, însoțite de “bãieții” cu bâtele (de data asta fãrã ele). Despre “fete”, numa de bine. Trãiascã fotoșopu și machiaju gros ! Bine a zis poetul Ovidiu când spunea cã femeia și purpura trebuie apreciate numai la lumina zilei și nu în lumina lunii, când aparențele înșealã. Tatãl bãiatului îi dã ãstuia o scatoalcã dupã ceafã și îi spune: “Pãi dupã una ca asta ai venit tu pânã aici ?!” “Pãrea altfel în pozele de pe net…” îngaimã el, cu obrajii roșii de rușine. Baragladinele vor sã o dea la pace și promit sã returneze bani într-o lunã, sau chiar mai repede, “dacã picã alți fraieri”. Refuzãm oferta și ne întoarcem în biroul domnului Alesu. Se iau declarații. Colegii de post, vizibil deranjați de activitatea și prezența noastrã, își fac de lucru cu diverse pretexte prin biroul șefului, trag cu ochiu și urechea la ce se scrie, apoi îi vedem pe fereastrã cum se discutã în șoaptã, în curte, afarã, cu clanul colorat, din ce în ce mai nervos. M-au recunoscut de la OTV, aud cum se șoptește ceva de “avocatu ãla a lu Diaconescu”. Terminãm declarația și plecãm. Afarã, bãieții sunt abordați din nou de “clanul nigerienilor”, cu promisiunea cã își primesc banii în 3 zile. Sã mai cunoști oameni pe internet !  ]]>