La sugestia lui IntenseLight, voi descrie în câteva cuvinte impresia pe care mi-a lãsat-o Khentrul Rinpoche, maestrul tibetan de pe linia Jonang care a început sã predea bazele ºi preliminariile practicii Kalachakra în Bucureºti.

Pentru început, aº vrea sã spun câteva cuvinte despre cunoaºterea oamenilor. Lucrez cu oameni, am ceva experienþã la citit oamenii datoritã meseriei mele. Dupã foarte mutl frecuº cu tot felul de infractori, se dezvoltã un fel de intuiþie, ajungi sã “citeºti” figurile celor cu care vii în contact, iar mai nou, am ajuns sã realizez din primele 3 secunde, de când iau contactul visual cu un om, dacã îmi place sau nu îmi place, dacã sunt sau nu compatibil ca valori ºi principii cu acesta. Nevastã-mea e ºi mai categoricã, are o intuiþie enervant de corectã uneori, deci pot spune cã unii oameni trec printr-un dublu filtru de verificare. Al meu ºi ale ei, iar în general concluziile noastre comune sunt în proporþie de 99,9% corecte.

Trebuie sã mai spun ºi câteva lucruri introductive, generale, despe învãþãtorii tibetani. În anumite privinþe, parcã sunt traºi la xerox – iar observaþia asta o fac nu în sens peiorativ. Se aseamãnã foarte mult între ei, indiferent de pe ce linie provin, deoarece în budhismul tibetan sunt anumite condiþii stricte privind împuternicirile de a preda învãþãturi. În primul rând, nu poþi preda dacã nu faci parte din linia respectivã ºi nu eºti recunoscut în cadrul ei. Nu poþi preda dacã nu ai primit împuterniciri în acest sens de la învãþãtorii recunoscuþi ai liniei respective. Iar aceºtia nu dau împuterniciri de predare decât practicanþilor perseverenþi, care au o cunoaºtere completã, perfectã atât a teoriei cât ºi practicii respective.

Apoi, bazele practicilor yoghine tibetane – generale ºi obligatorii pentru orice practici mai avansate – sunt atât de transformatoare la nivelul profund al minþii, încât aceºti învãþãtori spirituali seamãnã din punct de vedere uman pânã la identitate, din anumite privinþe.

Ca sã mã fac înþeles, trebuie sã dau câteva detalii. Neofitul în budhism dobândeºte o viziune unitarã, extrem de completã ºi sistematizatã asupra cauzelor suferinþei, interdependenþa tuturor fenomenelor lumeºti, atitudinea corectã ce trebuie dezvoltatã, toate acestea conducând la ceea ce se numeºte “generarea bhodichita-ei” adicã a calitãþilor spirituale specifice unui aspirant la Starea de Budha.

Aceste calitãþi pot fi regãsite ca fiind manifestate în mod natural, FÃRÃ EXCEPÞIE, de cãtre toþi învãþãtorii tibetani care au permisiunea sã predea învãþãturi.

ªi astfel, descoperi cã aceºti învãþãtori au toþi o anumitã inocenþã, simplitate, modestie, compasiune, bunãvoinþã, umor, luminozitate intelectualã ºi calm plin de bunãtate care îi face teribil de asemãnãtori între ei.

Desigur, nu poþi generaliza, existã foarte multe diferenþe între ei, majoritatea generate de vârsta, temperamentul ºi tipul lor de experienþã însã la nivel profund regãseºti în fiecare dintre ei, în mod cu totul reconfortant, aceste valori universale ale naturii de Budha.

În ceea ce în priveºte pe Khentrul Rinpoche, acesta este un învãþãtor cu un bagaj impresionant de cunoºtinþe, dar care în mod paradoxal este deosebit de modest când vine vorba de “etalarea” acestora. Ca sã dau un exemplu, acest învãþãtor, pe parcursul predãrii, nu se sfia sã recunoascã, fãrã nici o jenã (semn de lipsã a amorului propriu !) cã a uitat anumite amãnunte dar cã le putem regãsi în cãrþile lui, în mod detaliat. Alteori, la anumite întrebãri, recunoºtea sincer, direct cã nu cunoaºte rãspunsul pentru cã uneori primea ºi întrebãri care nu erau în aria lui de experienþã ºi cunoaºtere, sau cã a greºit în anumite privinþe – când erau oameni care îl corectau din salã.

Comparativ, aº putea spune cã în 20 de ani de frecventare a cursurilor, taberelor ºi conferinþelor þinute la MISA de instructorii de acolo, în frunte cu Gregoiran Bivolaru, nu am auzit niciodatã pe acesta sau pe instructorii care îi urmau modelul, sã recunoascã deschis, sincer, cã au uitat un anumit lucru sau cã au greºit, fapt care este ºocant.

Mi-am dat seama de faptul cã oameni ca Gregorian Bivolaru se strãduiesc din greu sã îºi menþinã o anumitã imagine de personaje magice, infailibile (care nu pot greºi niciodatã) în faþa propriilor discipoli, de teamã sã nu piardã încrederea acestora.

Dimpotrivã, la Khentrul Rinpoche am auzit din gura acestuia cã maestrul rãdãcinã nu trebuie sã fie neapãrat realizat spiritual sau înzestrat cu puteri magice, ci doar sã îþi prezinte corect învãþãtura, eficient, în acord cu linia pe care o reprezintã.

 Dacã Gregorian Bivolaru acumuleazã un capital de imagine personal, fãcându-ºi discipolii dependenþi de persoana sa, lãsând sã creascã legendele ºi fabulaþiile la adresa sa, toþi maeºtrii tibetani îndeamnã discipolii sã aibã încredere în infaibilitatea cãii pe care o urmeazã, hrãnindu-le convingerea cã aceastã cale nu poate duce decât la realizarea spiritualã – lucru care nu se întâmplã la MISA, cãci acolo nu ai o cale, ci un amalgam, un hãþiº, un labirint de tehnici ce tind sã te dezorienteze, fãrã nici un fel de indicator cu privire la parcursul ce îl ai de urmat pe calea spiritualã. În treacãt fie vorba, complexitatea ºi secretozitatea tehnicilor predate nu þin loc de jaloane spirituale, la fel cum nici anul de curs sau vechimea în sectã nu garanteazã atingerea unui nivel spiritual înalt în cadrul MISA.

Aº fi vrut sã aflu pãrerea cu privire la aceste lucruri ºi de la foºtii colegi din MISA care au participat la aceste învãþãturi date de Khentrul Rinpoche, însã majoritatea au plecat îngânduraþi, fãrã chef sã dezbatã impresii de pe urma acestor prelegeri. Dacã citesc aceste rânduri îi invit – fãrã sã le dau numele, pentru a nu le prejudicia imaginea în cadrul MISA (ca ºi “trãdãtori” au gurului Bivolaru) – sã îºi exprime, sub protecþia anonimatului, la comentarii, ce concluzii au tras din participarea la aceste învãþãturi tradiþionale, þinute de un maestru autentic, acum cã au un termen de comparaþie la anii petrecuþi în MISA.

]]>