O cunoștiințã de pe facebook mã întreabã ce pãrere am despre situația copiilor români luați în custodie de Statul Norvegian pe motiv cã ar fi fost agresați de niște pãrinți de modã veche, cu apucãturi mai… religioase și care cred cã “bãtaia e ruptã din Rai”, dupã modelul lui Ion Creangã.

Apropos, pe Creangã l-am studiat în școalã cu apucãturile astea, deci de ce sã ne mirãm ? Astea sunt obiceiurile general acceptate pe plaiurile mioritice. De-aia are ciobanul bâtã pentru mioare și bãrbatul cureaua latã la pantaloni. Vasluiul nu este un județ ci o stare de spirit în România atemporalã, pe care românii o iau cu ei orinude merg în lume.

E o problematicã complexã, la care am simțit nevoia sã dau un rãspuns amãnunțit, nu doar într-o fereastrã de chat.

Cum spuneam și în alte ocazii, trãim într-o societate a contrastelor. În timp ce în România, organismele de protecție ale copiilor denumite pompos “Serviciul de Evaluare Initiala, Prevenire si Interventie în Situatii de Abuz, Neglijare, Exploatare -Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului” ce existã pe fiecare județ se chinuie sã implementeze cu fonduri europene așa numitul “telefon al copilului” la care sã rãspundã cineva 24 de ore din 24, pe de altã parte nu existã nici un fel de sprijin real pentru potențialii copii care ar reclama un abuz.

Ooo, da, desigur, avem legislație la fel de bunã ca cea europeanã, egalã în mãsuri restrictive cu cea a Norvegiei, spre exemplu. Adicã și la noi un judecãtor are la îndemânã instrumentul legal pentru a-ți lua copii dacã îi bați. Însã nu o va face aproape niciodatã, sau mai bine zis doar atunci când viața copilului e în pericol. De ce ? Pentru cã nu avem ce sã facem cu acei copii. În România nu existã încã capacitatea instituționalã de a caza și îngriji acești copii la standarde cât de cât umane. Cãminele pentru copii instituționalizați sunt niște pușcãrii, niște case de corecție infecte, conduse de un personal rãmas de pe vremea lui nea Nicu, care furã trei sferturi din fondurile destinate alimentelor copiilor și celorlalte condiții pe care trebuie sã le ofere. Iar judecãtorii știu treaba asta și nu se înghesuie sã aplice legea, decât atunci când realizeazã cã s-ar putea sã se întâmple o nenorocire cu copilul ãla și astfel sã existe riscul sã moarã și sã rãspundã el, onor judecãtorul, cã nu a dat curs solicitãrii celor de la protecția copilului.

La noi sunt nenumãrate situații de copii abandonați, cu pãrinți dispãruți, cu sesizãri telefonice la protecția copilului gen: “Bunã ziua, sunt un trecãtor și am vãzut o cocioabã, de unde se auzea un scâncet slab. Inițial am crezut cã sunt niște cãțeluși morți de foame, dar când colo erau niște copii subnutriți, de nu pot nici sã își tinã capul ridicat de pe pernã. Am vorbit cu cel mai mare și zice cã mama și tata nu au mai venit de douã sãptãmâni acasã iar ei nu au mai mâncat nimic de 5 zile. Veniți sã îi luați ?

Știți ce se întâmplã în astfel de cazuri ? Vin doi consilieri de la protecția copilului. Dacã sunt mai miloși din fire, aduc și ceva de mâncare, cumpãrat din salariul lor de 12 milioane. Vin cu poliția, fac raport, întreabã prin vecini, aflã dacã existã rude, dacã existã lasã copii la acestea. Dacã nu, ÎN MAJORITATEA CAZURILOR îi lasã acolo, în grija unui vecin care semneazã cã mai trece din timp în timp sã vadã dacã n-au murit. Și gata. Doar cei foarte mici sunt luați și instituționalizați. Pentru cã în general nu au unde sã ducã acești copii, majoritatea țigani. Și foarte mulți dintre ei mor, la fel cum mor în șanț niște cãțeluși sau pisicuțe abandonați de stãpânii care nu își permit sã îi ținã.

Mai sunt și cazuri grave, de copii abuzați sexual sau exploatați de rude sau persoane din zona unde trãiesc în vagabondaj. Nici pe ãștia nu îi vede nimeni, iar din câte cunosc de la amicul meu ce lucreazã la protecția copilului undeva prin țarã, în majoritatea cazurilor așa zisa protecție e frecție la picior de lemn și se limiteazã la… “monitorizarea” abuzurilor la care este supus copilul.

Mie de fiecare datã când îmi povestește amicul meu, mã ia cu fiori reci și mã bufnește plânsul. Eu nu știu cum poate trãi vãzând atâta suferințã și nenorocire la niște fãpturi atât de pure și delicate cum sunt copii. Nu înțeleg cum mai rezistã el în sistem, deși recunoaștem amândoi cã a devenit praf d.p.d.v. emoțional, la câte vede.

Bun, asta e o extremã. Ipocrizia tipic româneascã, care la nivel de organizare a serviciilor sociale stã bine (adicã se vede bine din Europa), dar când mergi pe teren, te apucã jalea și plânsul.

În cealaltã extremã este Europa Occidentalã. Acolo copii sunt mai puțini, lumea nu prea mai face plozi, deci trebuie încurajați, ocrotiți, susținuți.

Deci copii primesc drepturi. În aparențã.

Sã luãm cazul Norvegiei. Acolo au un nivel de trai atât de ridicat încât a început sã disparã infracționalitatea, iar ca efect au început sã închidã pușcãriile, cã nu  mai au pe cine bãga în ele, înafarã de români, albanezi, bulgari și mulți țigani.

La fel și cu orfelinatele la ei. Majoritatea orfelinatelor din Norvegia oferã regim de lux, cum majoritatea copiior de români de condiție medie nu primesc nici mãcar de la pãrinții lor. Cãci Norvegia este o țarã bogatã, are petrolul ãla din Marea Nordului, și cel mai ridicat nivel de trai din Europa. Însã știți care este reversul acestei legislații ?

Vã spun din ceea ce am aflat de la un amic, care trãiește la Londra și are o prietenã tot româncã, care lucreazã la asistențã socialã pentru copii abuzați de acolo.

Au o groazã de cazuri de copii dați dispãruți. Cum așa ?

În ditamai societatea modernã, super-tehnologizatã, cu camere de supraveghere la fiecare colț de stradã, cum sã îți disparã copilul !? Rãspunsul este unul crud.

Sã zicem cã ești un pãrinte de condiție medie, poate și un pic divorțat (așa numita familie mono-parentalã). Mai ai și tu viciile tale, copilul cere atenție, te mai și enerveazã câteodatã cã deh, e energic și se joacã toatã ziua și îți stricã feng-shui-ul, iar tu mai vrei și câte o pauzã. Și atunci îl mai disciplinezi un pic, îl mai atingi. Și se întâmplã sã rãmânã urme, cã pielea copilului e mai sensibilã. Și îl vede învãțãtoarea, profesoara, sau vecinii cînd îl duci la școalã sau la grãdinițã. Deci nici nu tebuie sã povesteascã copilul ceva, cã profesorul e obligat sã anunțe protecția copilului. Și nu doar cã protecția copilului propune judecãtorului sã ți se ia copilul dar te mai alegi și cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. O astfel de patã în societatea perfecționistã englezã este o nenorocire, un handicap mortal, care te poate distruge. Nu te mai angajeazã nimeni dacã ai cazier de violențe, bãncile nu îți mai acordã împrumuturi, etc. Și atunci respectivul preferã sã renunțe la copil ca la o problemã, în cel mai simplu mod. ÎȘI OMOARÃ COPILUL, îi ascunde cadavrul și apoi îl declarã dispãrut.

Sunt zeci și sute de mii de cazuri de copii dați dispãruți în așa-zisa Europã civilizatã, a drepturilor copiilor. Și foarte rar sunt prinși criminalii, cã filmele sunt filme și nu întotdeauna adevãrul și dreptatea triumfã (de fapt, în majoritatea cazurilor, nu).

Dacã nu mã credeți, verificați. Oricum, de sute de ori mai mulți copii dispãruți decât în Românica noastrã. O fi bine, o fi rãu ? Sã ne spunã occidentalii dacã le e mai bine copiilor despãrțiți de familie pentru o ciufulealã sau o bãtaie la cur, în orfelinate, sau cu mama și cu tata acasã ?

Ar mai fi multe de spus despre cauzele pentru care s-a ajuns aici, la acest exteremism privind “drepturile copilului” și absurditatea rigurozitãții cu care se aplicã legea în Vest, dar astea țin de un alt subiect. E vorba de politici publice, de stat, ce tind sã preia copilul din familie pentru a-l transforma în cetãțean model, crescut de stat, întru gloria Noii Ordini Mondiale. Cam cum fãceau sultanii Imperiului Otoman cu copii luați drept haraci din fiecare țarã ocupatã, pe care îi transformau în ieniceri, supuși orbește conducãtorului lor. Modelul nu e nou. La fel s-au creat și elitele securitãții lui Ceaușescu, USLA-șii, al cãror corp dur era format din copii de trupã, abandonații din cãminele de orfani, care aveau drept mamã Patria iar drept tatã, pe generalul care i-a crescut.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer