Este interesant faptul cum practicile preliminarii se regãsesc în toate învãțãturile tradiționale, pe toate liniile yoghine din școlile budhismului tibetan.

Personal, am primit transmisia doar pe douã linii (Gelug și Jonang) însã pot spune cã nu existã diferențe semnificative în ceea ce privește ansamblul acestor practici.

Ele sunt menite sã pregãteascã din toate punctele de vedere omul obișnuit, pentru stadiul de generare și apoi cel de completitudine.

Din aceastã perspectivã, se spune cã realizarea practicilor preliminarii nu este suficientã ea însãși, ci trebuie completatã prin studiul textelor ce dezvoltã înțelegerea asupra cãii de urmat. În acest sens, drumul inițiatic în aceastã etapã este asemãnat în mod alegoric cu cel al unei pãsãri, care nu se poate înãlța folosind o singurã aripã, ci are nevoie de amândouã pentru a zbura. În mod similar, nu se poate avansa doar prin realizarea preliminariilor ci acestea trebuie completate în mod constant de studiu, ce are menirea de a dezvolta înțelegerea.

Interesant este însã cum se potențeazã între ele cele douã activitãți ale acestei etape: studiul și realizarea preliminariilor. Spre exemplu, același text, recitit dupã o anumitã perioadã de realizare a preliminariilor, poate fi înțeles din altã perspectivã, mult mai profundã, dezvoltatã de experiența practicã dobânditã.

Prin faptul cã oamenii, indiferent de rasã, religie sau stil de viațã, pot atinge aceleași rezultate prin intermediul unei învãțãturi complete, duce la concluzia cã aceste metode strãvechi, atent etapizate, ating și modificã aceleași mecanisme psiho-mentale în toți oamenii, indiferent de cât de diferiți par a fi aceștia în aparențã.

Am început sã înțeleg nu doar necesitatea realizãrii exacte a preliminariilor, ci și modul în care acestea acționeazã asupra mea și care sunt resorturile intime declanșate de ele.

Doar preliminariile dezvoltã: motivație corectã fațã de practicã, altruism, compasiune, devoțiune, încredere în obținerea realizãrii spirituale, puritate, bucurie și aspirație.

Fãcând o comparație, când fãceam yoga clasicã pe sistemul indian învãțat la MISA, traseul erau urmãtorul: îmi fãceam o auto-analizã atentã, lucidã și cât mai obiectivã. Apoi cãutam sã vãd ce anume “probleme” am de rezolvat: continența (controlul energiilor sexuale), luciditatea, umorul, inteligența, voința, aspirația spiritualã, capacitatea de concentrare, etc. Apoi îmi compuneam un program de tehnici din multitudinea de metode învãțate la cursul de yoga iar apoi îmi luam un tapas (îmi propuneam sã realizez pe o anumitã duratã de timp exercițiile stabilite în program), pe care îl structuram ca duratã în funcție de programul social și timpul disponibil.

De multe ori, ajungeam sã trag de mine pentru a realiza tapasul respectiv, iar de multe ori rezultatele nu erau la înãlțimea așteptãrilor, în ciuda sforțãrilor și eforturilor fãcute pentru a duce la îndeplinire programul spiritual respectiv. Privind retrospectiv acea perioadã, am sentimentul cã depuneam mult efort pentru rezultate prea puține sau insignifiante. De multe ori constatam cã am pierdut sensul efortului depus și deveneam lipsit de aspirația de a mai duce la capãt tapasul astfel cã îl finalizam cumva forțat, mai mult din voințã și ambiție decât dintr-o înțelegere superioarã, conștientã, a practicilor respective. Iar principala problemã era cã REZULTATELE OBȚINUTE NU ERAU PERMANENTE, dispãreau dupã un timp și era nevoie de un nou tapas, și tot așa, yoghinul de la MISA se treește cã dupã 25 de ani el se zbate sã rezolve aceleași și aceleași probleme care dispar doar pentru a reapãrea din nou, fãrã a fi eradicate niciodatã definitiv.

În yoga tibetanã, regula este sã nu forțezi. Se spune cã Budha a avut un discipol muzician, care fãcea eforturi susținute, îndârjite în practica lui și cu toate acestea nu obținea rezultatele scontate. Deznãdãjduit, l-a întrebat pe Budha de ce nu obține rezultate în ciuda eforturilor sale. La care Budha l-a întrebat: când cânți tu cel mai bine la vina (instrument cu coarde asemãnãtor viorii) ? Când are corzile prea întinse sau prea slãbite ? Respectivul a rãspuns: când nu sunt nici prea întinse, nici prea slabe. Atunci Budha i-a rãspuns: așa trebuie sã fii și în practica ta. Dacã ești prea îndârjit sau forțezi sau dacã ești prea relaxat și delãsãtor, nu e bine.

Însã, ce este diferit în practicile preliminarii este faptul cã ele SE CER sã fie realizate. Dorința de a practica apare natural, spontan, fãrã efort, ca un rezultat firesc al practicilor deja realizate, de parcã ceva din interiorul tãu de îndeamnã sã te rupi din activitãțile cotidiene și sã practici.

Astfel, spre deosebire de ceea ce realizam la MISA, am ajuns sã practic cu plãcere, fãrã efort, fãrã încrâncenare și mai ales, fãrã frica de a-mi pierde “continuitatea” sau “nivelul spiritual atins”, ceea ce este de practicat în aceastã etapã.

Țin minte și acum cum trageam de mine, dupã o zi plinã, sã îmi realizez tapasul, fãrã chef, doar pentru cã știam cã trebuie fãcut, pierzând din vedere intenția inițialã cu care îl începusem.

Acum, nu îmi este teamã dacã nu simt sã practic o zi sau douã, cãci acea voce interioarã își cere drepturile și mã împinge sã practic în mod natural, fãrã sforțãri.

Un aspect ce trebuie menționat cu privire la particularitãțile sistemului yoghin tibetan vajrayana constã în altruimul ce rãzbate permanent la nivel de intenție, din toate învãțãturile și practicile acestuia.

Spre exemplu, la MISA eram învãțați sã dedicãm roadele acțiunilor noastre lui Dumnezeu, pentru ca astfel sã nu ne mai facem karmã pentru viitor. Scopul în sine era unul egoist și viza doar realizarea personalã, beneficiul egoist al eliberãrii de rezultatele propriilor acțiuni. Consacrarea acestor fructe ale acțiunilor se fãcea la început, înainte de realizarea respectivei acțiuni, iar primirea unui rãspuns semnifica cã Dumnezeu este de acord cu acea acțiune, cã ea este divin integratã și prin urmare nu acumulãm karmã dacã o realizãm.

O altã diferențã importantã constã în aprecierea pe care tibetanii o au asupra meritelor acumulate în urma practicii. Se considerã cã atingerea stãrii de Budha se realizeazã prin obținerea celor douã kaya ale iluminãrii: acumularea de merite și de înțelepciune.

Din punctul de vedere al meritelor spirituale, acumularea lor face posibilã înlãturarea obstacolelor din calea aspirantului și de aceea sunt necesare pentru realizarea spiritualã.

Pe linia vajrayana, dedicarea meritelor obținute prin intermediul practicii spirituale se face întotdeauna dupã finalizarea acestora, iar aceste roade se dãruiesc tuturor ființelor simțitoare din samsara și nirvana, pentru ca acestea sã poatã beneficia de ele. De asemenea, ne rugãm ca aceste merite sã se multiplice la infinit pentru ajutorul tuturor ființelor în vederea atingerii stãrii de Budha.

Am gãsit și explicația pentru care dedicarea se face întotdeauna la final, nu doar în tradiția tibetanã ci și în cea indianã (cei ce vor sã se convingã cu privire la tradiția indianã, sã punã mâna sã citeascã tratatul Natyashastra tradus în limba românã de celebrul indianist Sergiu Al George. În acest tratat, la început se invocã zeitãțile binevoitoare – înainte de începerea reprezentației dramatice, iar la final se dedicã meritele). Explicația este cã dacã încã nu ai realizat acțiunea, nu ai ce dãrui, cãci roadele nu au fost încã obținute pentru a fi dãruite.

Pe de altã parte, acest altruism mahayanic oferã o minunatã încredere în reușitã practicantului, cãci el simte cã nu este singur și prin racordarea la linia de maeștrii care au acumulat oceane de merite spirituale prin practica lor încununatã de succes, și el poate beneficia de meritele acestora, dãruite toate ființelor simțitoare. Tocmai de aceea, la fiecare etapã a dizolvãrii vizualizãrii lui Vajradhara și companionilor acestuia de pe linie sau a câmpiei de merit, sau a lui Vajrasattva, la purificarea Vajrasattva, sentimentul încrederii în reușitã și al posibilitãții obținerii iluminãrii este puternic și învinge frica sau neliniștea cã prin forțele proprii nu poți atinge realizarea ultimã, de unde și veșnica încordare și sforțare de a-ți înfrânge lenea și inerția pentru a practica – pe care le întâlneam în yoga învãțatã la MISA. Aceastã abordare diferitã creeazã o ușurințã deosebitã, aproape fãrã efort de voințã, în realizarea practicii zilnice.

Dar toate astea privesc atitudinea fațã de practicã.

Aș vrea însã sã împãrãtșesc câteva lucruri și despre practica în sine.

Însã despre acestea într-un material viitor.

  Citiți vã rog și:

Înțelegerea mea asupra practicilor preliminarii

]]>