Inchisorile private cunosc o perioada infloritoare in Statele Unite, devenind una din afacerile care se bucura de un real succes la americani, pe fondul economiei marcate de efectele crizei generale. Milioanele de persoane trimise dupa gratii de lungul brat al legii reprezinta azi rotitele unui angrenaj impresionant, un business al carui sistem de propulsie se bazeaza pe aceeasi componenta ca oricare altul – profitul, relateaza Giornalettismo. SUA detin recordul absolut al numarului de detinuti, pulverizand pur si simplu in statistici orice alta tara: numai in Louisiana, un adult din 86 se afla in inchisoare, rata condamnarilor cu privarea libertatii fiind in acest stat de trei ori mai mare decat in Rusia, de cinci ori mai mare decat in Iran si de douasprezece ori mai mare decat in China. Potrivit sursei citate, acest nivel fara precedent se datoreaza in mare parte unui sistem de autoalimentare, care a combinat inca din vremea presedintiei lui Ronald Reagan represiunea drastica a criminalitatii cu mecanismul de privatizare a inchisorilor. Nu intamplator, in mod periodic, in SUA se declanseaza campanii cu denumiri sonore, de tipul “War of Drugs” sau “Zero Tolerance”, care departe de a rezolva adevaratele probleme generate de flagelul impotriva carora militeaza, constituie in realitate un canal de alimentare a inchisorilor private cu mana de lucru ieftina, disciplinata si generatoare de profit. Clientii nu lipsesc: pentru 23 de centi pe ora, detinutii construiesc componente electronice pentru rachetele Patriot, lucreaza in call center, in centre pentru reciclarea deseurilor sau desfasoara orice alte activitati in masura sa fie externalizate in universul inchisorilor private. Statul Louisiana reprezinta in acest context o veritabila gaura neagra, propunandu-se drept campion mondial al tuturor timpurilor la inchiderea dupa gratii a propriilor cetateni, predicand severitatea si reducerea la minim a cheltuielilor pentru mentinerea acestora. Fenomenul se extinde si asupra celor tineri, cunoscand scandaluri de proportii privitoare la judecatori corupti, care primesc sume impresionante de la companiile care gestioneaza inchisorile de minori, pentru a fi alimentate cu un numar cat mai mare de prizonieri, subliniaza sursa.]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…