Persoanele care au petrecut ºase ore pe zi pentru a cãuta informaþii în presã ºi a privi la televizor imagini cu atentatul de la maratonul din Boston, din aprilie, au fost mai traumatizate decât oamenii care s-au aflat la faþa locului, conform unui studiu american citat de AFP. Într-un studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), cercetãtorii au analizat consecinþele psihologice ale expunerii repetate la violenþã, prin intermediul surselor de informare tradiþionale ºi digitale, dupã atentatul de la maratonul din Boston, primul atentat din Statele Unite dupã evenimentele din 11 septembrie 2001. Pe 15 aprilie, douã bombe artizanale au explodat în apropiere de linia de sosire la maratonul din Boston, atentat soldat cu trei morþi ºi 260 de rãniþi, unii cu membrele amputate. Imaginile cele mai violente ale atentatului au fost cenzurate sau blurate de televiziuni, însã numeroase materiale video neprelucrate de la faþa locului au fost publicate de martori pe reþelele de socializare. “Ceea ce ne-a frapat a fost impactul pe care l-au avut aceste imagini – inclusiv asupra persoanelor care nu erau prezente la faþa locului, în acea zi. Acoperirea mediaticã a provocat mai multe reacþii accentuate la stres decât experienþa în sine”, a explicat Roxane Cohen Silver, profesor de psihologie la Universitatea Irvine din California, una dintre autoarele studiului. Stresul accentuat se defineºte printr-un ansamblu de simptome, cum ar fi gânduri obsesive, stare de hiperalertã permanentã ºi flashbackuri. Cercetãtorii au rugat 4.675 de participanþi la studiu sã precizeze cât de mult au urmãrit prezentarea în presã a atentatului, într-un interval de douã – patru sãptãmâni dupã ce acesta s-a produs, ºi sã dea informaþii despre starea lor psihologicã. Deºi martorii oculari au dat mai multe semne de stres ºi au manifestat o tendinþã mai mare sã consulte materialele din presã referitoare la eveniment decât cei care nu au fost la faþa locului, datele problemei s-au schimbat pentru cei care au cãutat informaþii despre atentat mai mult de ºase ore pe zi. “Nu este vorba despre minimalizarea consecinþelor expunerii directe la o anumitã dramã, ci despre faptul cã acoperirea mediaticã a declanºat ºi mai multe reacþii de stres accentuat”, a afirmat Roxane Silver. Persoanele care s-au informat peste ºase ore pe zi în legãturã cu atentatul au fost de nouã ori mai expuse stresului accentuat decât cele care nu au consultat informaþiile din presã decât o orã pe zi. În cadrul studiului, consultarea medie a surselor de informare a fost de 4,7 ore pe zi ºi a inclus citirea articolelor, vizionarea reportajelor televizate ºi a înregistrãrilor video cu explozia bombelor, precum ºi consultarea imaginilor ºi a mãrturiilor de pe reþelele de socializare. Roxane Silver subliniazã cã peisajul mediatic contemporan oferã un acces mai facil la imaginile care pot provoca tulburãri psihologice, mai ales dacã sunt vizionate de mai multe ori de persoane aflate pe cont propriu. “Oamenii ar trebui sã fie conºtienþi de faptul cã nu existã nicio urmare psihologicã beneficã din vizionarea imaginilor traumatizante în manierã repetatã”, a avertizat psihologul american. De Teodora Nicolau – Descopera]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale