Astfel, fie comercianții de etnie romã au obținut un document de la Administrația Strãzilor, ilegal, pe baza unui certificat de meșteșugar, numit Acord de Amplasare Temporar, fie în lipsa acestuia au fost nevoiți sã fie ”atenți” cu poliția care face verificãri, dând șpagã exact cui trebuie și anume domnului Ion Țincu, șeful Poliției Locale a Municipiului București. Ceea ce este cusut cu ațã albã în poveste, este mãrimea corturilor celor care au avut grijã sã ”șpãguiascã” pe cine trebuie. Conform legii, fiecare comerciant are dreptul la amplasarea unui cort cu mãrimea de 2x 2mp, însã pe trotuarul care gãzduiește și o serie de stații RATB de la Piața Romanã și care este oricum destul de îngust și aglomerat, se pot observa corturi de 3×3 mp si multe chiar in zona de intrare la metrou. Polițiștii de la Politia Locala Bucuresti vin, observã și cer actele tot celor care par a fi conform cu legea, care au corturi decente, de mãrimi legale și care nu trãdeazã nici vreo etnie, iar pe ceilalți se fac cã nu îi observã pentru cã așa au primit ordin. Dar cum orice nas își are nașul, și romii care fac comerț ilegal cu mãrțișoare și l-au gãsit pe domnul Viorel Ene, care este cunoscut mai ales pentru apãrarea drepturilor persoanelor care au avut de suferit în urma mineriadelor din 1990 și 1991, dar a constituit și o asociație care are ca scop pãstrarea tradițiilor românești, Asociatia Artizanilor si Martisorarilor, Asociația Victimelor Mineriadelor are și ea câteva corturi albe, curate, lângã fântâna de la Universitate, amplasate mai în spate in parcare, departe de valul de trecãtori, pentru cã Administrația Strãzilor desi nu aveau competenta pentru eliberarea schitei de amplasament, au decis ca ,,Targul Martisorului’’ aprobat de P.M.B.-Primar General Sorin Oprescu sã deținã un loc ”mai în fațã” iar locurile de cinste din Capitalã au fost absorbite cu multã șpagã de romi. Astfel, ploaie sau nu, Viorel Ene are grijã ca cele câteva corturi ale Asociației sã reziste cum pot în fața mafiei comercianților de mãrțișoare care sfideazã legea. Dai o spaga – stai in fata ! În calitate de președinte al Asociației Artizanilor și Mãrțișorarilor, Viorel Ene a cerut încã din data de 3 ianuarie 2013 atribuirea câtorva locuri în centrul Capitalei, unde meșteșugarii sã-și poatã desface produsele de artizanat, cu tematicã de mãrțișor. Surprizã. ”Aproape toate locurile sunt date, în schimbul unor șpãgi substanțiale încasate de angajații Administrației Strãzilor” a declarat Viorel Ene.”Am fãcut cerere, dar angajații Administrației Strãzilor ne-au spus cã nu mai sunt locuri. În aceste condiții, am fost în audiențã la secretarul general al Primãriei Capitalei, care a comunicat Administrației sã ne analizeze cererea” si sa tina cont de data depunerii cererii a declarat Viorel Ene. Asociația artizanilor a depus apoi cererea de atribuire a locurilor pentru comerțul stradal ocazional la registratura Primãriei Municipiului București așa cum prevede hotãrârea Consiliu General al P.M.B.nr.118/2004 si decizia de primar general nr.363/24.03.2010, iar aceasta a fost înaintatã Administrației Strãzilor, pentru centralizare. Liderul artizanilor a descoperit și de ce nu mai putea nimeni sã mai ocupe un loc pentru comercializarea mãrțișoarelor, în la centrul orasului și în special la Piața Romanã: 100 de de locuri erau ocupate de diferite persoane, în numele celor ce detineau ,,Carnete de Mestesugari RRomi. Asociația condusã de Viorel Ene a depus un memoriu în atenția directorului Administrației, Alina Roman. ”Vã solicitãm respectarea înscrierilor pentru comerț ocazional în perioada 18 februarie-8martie, conform numerelor de înregistrare de la Primãria Municipiului București, așa cum s-a stabilit în cadrul audiențelor avute la Secretarul General, domnul Tudor Toma, și la domnia voastrã. Subordonații domnie voastre nu au binevoit sã ținã seama de acest lucru și ne-au eliberat alte numere de înregistrare, mult mai mari, favorizând în acest fel mafia care a blocat depunerea documentelor în mod normal. Vã semnalãm faptul cã se intenționeazã eliberarea documentelor de comercializare persoanelor fizice ce nu au drept de comercializare, cei cu Carnet de Meșteșugari Rromi, așa cum în mod ilegal s-a procedat și anul trecut” a arãtat Viorel Ene. ”Nu era o problemã dacã Administrația Strãzilor ar fi oferit locuri unor Asociații a Rromilor, un numar de 10 locuri in locatii diferite așa cum ar fi fost corect din punct de vedere legal. Doamna Alina Roman încalcã cu bunã științã legea eliberând avize unor simple persoane fizice, care nu au nici mãcar statutul minim cerut de lege, cel de persoanã fizicã autorizatã, plãtitoare de impozite la stat. Legea nu dã dreptul sã desfãșori activitãți generatoare de profit pe baza unui carnet de meșteșugar” a arãtat Ene. Singura speranta de legalitate este la Primaria sectorului 1 care sa refuze eliberarea autorizatiilor de vanzare celor care nu indeplinesc conditiilor legale de comercializare. Cum ne plimbãm prin centrul Bucureștiului, de la Universitate unde toate corturile sunt albe și oamenii care vând mãrțișoarele la prețuri mai mult decât accesibile sunt fiecare protagoniștii unor povești de viațã interesante și pline de provocãri, puritatea și frumusețea evenimentului este umbritã pe parcurs ce ajungem la corturile din Piața Romanã. Aici vânzãtorii sunt agresivi, vorbesc neadecvat și injurios iar corturile sunt ilegal amplasate chiar de la prima vedere când observãm mãrimea care depãșește cu mult cei 2x2mp prevãzuți de lege. Speram ca Primarul General Sorin Oprescu in dorinta de ,,igenizare’’ a Micului Paris sa intervina . Irina Maria Popescu]]>
Related Stories
December 22, 2024
Probabil că mulți dintre voi vă întrebați de ce justiția din România dă atâtea rateuri…
Post Views: 0
MR
Posted in: Juridice, Uncategorized
October 30, 2024
Mergi pe trotuar cu copilul de mână. Întâlnești un labrador în lesă și zâmbești. Dacă…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
April 8, 2024
Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
February 12, 2023
Buna. Ce cunoști despre Dzogchen ? Dzogchen este o tradiție spirituală budistă care se concentrează…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
November 22, 2022
Mai jos aveți un colaj de filmulețe ce prezintă cele mai noi tehnologii în domeniul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
November 21, 2022
NATURAL NEWS: Scientist calls out Polish government over attempt to LEGALIZE GENOCIDE Oamenii de știință acuză…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
July 31, 2022
Israelul a ajuns terenul de testare al etapei finale a mondializării. Începând de luni, în…
Post Views: 0
MR
Posted in: international, Uncategorized
February 7, 2022
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…
Post Views: 0
MR
Posted in: international, Uncategorized
Probabil că mulți dintre voi vă întrebați de ce justiția din România dă atâtea rateuri…
Mergi pe trotuar cu copilul de mână. Întâlnești un labrador în lesă și zâmbești. Dacă…
Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a…
Buna. Ce cunoști despre Dzogchen ? Dzogchen este o tradiție spirituală budistă care se concentrează…
Mai jos aveți un colaj de filmulețe ce prezintă cele mai noi tehnologii în domeniul…
NATURAL NEWS: Scientist calls out Polish government over attempt to LEGALIZE GENOCIDE Oamenii de știință acuză…
Israelul a ajuns terenul de testare al etapei finale a mondializării. Începând de luni, în…
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…