Fonduri europene – pentru coeziunea… clientelei politice

de Adrian Panaite

Sã mai avem vreo nãdejde cã politicienii lucreazã pentru noi? Cu alte cuvinte, sã mai credem cã democraþia este efectivã? Suntem împinºi la un scepticism de succesiunea alegerilor în care românii au trântit Puterea pentru ca ajunºi pe funcþii ºi demnitãþi noii aleºi sã perpetueze aceleaºi practici ale politicienilor izgoniþi în dizgraþie. Peste toate, de atâtea ori i-am vãzut înfrãþiþi dupã scrutin pe cei care se spurcau în campania electoralã. Ultimul episod de acest gen l-am vãzut la depunerea jurãmântului noului ministru de Justiþie în care laolaltã ºeful Camerei, reprezentanþi ai Guvernului ºi consilieri ai Preºedinþiei realmente plesneau de bine, într-o voioºie contrastantã cu tensiunea politicã din anul 2012. Dupã ce unii au spus cã la Cotroceni este un drac ce distruge România, iar ceilalþi demascau atentatori la adresa democraþiei, conjuraþi întru lovituri de stat, vedem cã din 2013 lucrurile par a se mai fi schimbat. Nu ne-ar mira ca laolaltã Somnorilã, Mickey Mouse, pisici ºi alte personaje de basm, înfrãþite cu dracul chior, sã treacã în care alegorice peste o nouã punte a sordidului politicii româneºti. Nu e numai cã se înfrãþesc periodic, dar vedem cã de multe ori discursul seamãnã. Nu ne mirã cã partidul portocaliu a virat într-o singurã zi de la stânga la dreapta, iar partidul roºu s-a aliat cu cel galben pentru cã ideologia oricum nu valoreazã prea mult în eclectismul confuz post-ceauºist. Dar viziunea asupra unor coordonate importante este similarã. Lãsãm deoparte discursul plictisitor euro-atlantic, la fel de liniar ºi în aceleaºi ºabloane rigide în pofida unei lumi în schimbare… Energia verde, investiþiile în infrastructurã, regionalizarea, programele garanþiilor de stat sunt teme în care o abordare unilateralã, îngustã ºi mediocrã a acaparat întreg spectrul politic, atunci când marotele transpartinice ar fi trebuit mãcar clãtinate de judecãþi mai consistente ale celor care nu au abdicat cu totul de la ideea unui efort intelectual. Nu ºade nimic mai mult sub aceastã perspectivã unilateralã transpartinicã decât discursul despre fondurile europene. Politicienii, care mai de care, se întrec sã sublinieze importanþa fondurilor structurale de coeziune, singura diferenþã între un partid ºi altul fiind acuzele reciproce pentru slaba absorbþie a acestora. Mirajul unei ploi de miliarde de euro peste România este cultivat de clasa politicã ce ne asigurã cã fondurile europene pot deopotrivã nu numai sã ne aºeze pe un ciclu de creºtere, ci ºi sã dezvolte pe termen lung þara. Consensul politic este pe undeva de înþeles. Spre deosebire de alte tipuri de investiþii, fondurile europene sunt direcþionate de structuri birocratice, ceea ce potenþeazã influenþa politicului ºi faciliteazã accesul unei clientele restrânse la resurse pe care altminteri, în piaþa liberã, nu ar fi capabilã sã le acapareze. Aºa cum au fost gândite de liderii europeni, fondurile de la bugetul Uniunii sunt structurale ºi de coeziune ºi ar trebui sã acopere decalaje între diversele zone de dezvoltare. Ca în orice proiect socialist, diferenþa între obiectivul declarat ºi ceea ce se întâmplã în realitate este uriaºã. Fondurile europene, având randamente mici, ajutã marginal la dezvoltarea societãþii, lasã loc unei birocraþii inutile ºi hrãnesc monstrul clientelei politice. Dacã o firmã în piaþa liberã nu poate prospera decât rãspunzând preferinþelor consumatorului, în paralel cu un efort permanent pentru eficientizare, abonaþii la fonduri europene pot rãmâne la nesfârºit beneficiari ai capitalului atât timp cât au trecere în mediul politic. Eficienþa nu e mãsurabilã în condiþiile în care randamentele sunt programate a fi mici, fondurile sunt nerambursabile, iar beneficiarii nu au cuvântul final. Fenomenul investiþiilor greºite are toate stimulentele pentru a prolifera pe segmentul fondurilor europene, ceea ce distruge economia ºi nu conduce la dezvoltarea societãþii cum se aºteaptã. Este ceva care are sens pe deplin judecând teoretic, însã o vedem în practicã pe scarã largã în þãrile mari aspiratoare de fonduri europene Portugalia, Spania, Grecia. ªi sã nu credem cã în Germania sau în Olanda fondurile europene ar fi un model de eficienþã… Miliardele de euro de la Bruxelles nu cad ca o ploaie peste þãri, ci vin pe albii determinate, desenate de politicieni ºi birocraþi. La vãrsare stau cu desagele pregãtite prieteni politici, clientele privilegiate, sinecuriºti notorii, servitori ai establishmentului de toate tipurile… Din acest punct de vedere, nu ar fi greºit sã spunem cã fondurile europene sunt fonduri de coeziune ale clientelei politice. Sursa: Curierul National Foto: Gandeste]]>