”Extremismul” născut din compasiune

Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală se afla așezat cuminte într-o bancă, cu privire absentă un tânăr de 18 ani, alături de mama sa. Vine rândul lor, grefierul strigă numele, cei doi se ridică iar femeia merge la pupitru, cu băiatul ținând-o de braț.

Proces de stabilire a tutelei părintești asupra majorului incapabil, cu participarea procurorului. Toată sala devine atentă. Judecătoarea, o tipă tânără, maxim 30 de ani, procurorul pare și mai tinerel, doar grefiera o tipă mai în vârstă.

Judecătoarea începe să-i pună tânărului întrebările clasice în astfel de cazuri: cum te numești, ce vârstă ai, în ce an suntem… nici un răspuns, tânărul privea pierdut în lumea lui, ținându-se de brațul femeii.

Văzând că nu primește răspuns la întrebări elementare, judecătoarea totuși încearcă:

– dar cine este femeia de lângă tine? O cunoști?!

– Mama. Este mama – se aude pentru prima dată glasul tânărului. Mi-e imposibil să redau tonul cu care a rostit aceste cuvinte. Simțeai că mama este centrul universului său, singurul său contact cu lumea.

Procurorul, judecătoarea și câțiva din cei din sală au început să lăcrimeze.

După audierea băiatului, au urmat întrebările adresate mamei, dacă mai sunt alte rude, dacă dorește și poate să se ocupe în continuare de băiat.

– Ce pot să fac? E copilul meu – a răspuns cu glas stins femeia.

Judecătoarea a închis repede dezbaterile pe caz, rămânând în pronunțare, iar femeia urmată de băiat, ca un mânz care urmează iapa, au ieșit din sală, sub privirile pline de compătimire ale celorlalți.

Am ieșit repede după ei, dornic să aflu povestea, să ajut dacă se poate. Copil normal dezvoltat până la vârsta de 4 ani. vaccin, regres rapid. Autism. Tatăl i-a abandonat, distrus de tragedie. Muncește în străinătate, le mai trimite bani din când în când. Au încercat tratamente, terapii.

Reflectând la povestea acestui copil, am realizat că în lume sunt milioane de copii distruși de industria farmaceutică, de vaccinurile lor nenorocite. Milioane de vieți furate, de vise distruse. Aceiași oameni care fac bani din război, sunt și marii investitori din Big Pharma. Majoritate evrei, capital sionist. De ce fac rău, de ce seceră destine și vieți!? 

Văzând tragedia din Gaza, Rafa, Westbank, Liban, amuzamentul soldaților israelieni în fața ororii suferinței și tragediei umane provocate de ei, mă încearcă un sentiment de revoltă. Revoltă născută din compasiunea față de victime, dublată de spiritul de dreptate, cum a fost pentru nenorocirea acelei familii din sala de judecată, cărora le-a fost răpită șansa la o viață normală.

Sunt revoltat de lipsa de empatie a celor care fac rău în mod voit, fără nici cea mai mică remușcare. Cum poți comite astfel de crime fără să te mustre conștiința? Care este misterul acestor oameni, ce îi împiedică oare să simtă durerea și chinul semenilor?

Dacă duminică voi alege la vot un nou președinte, vreau ca acel om să oprească agresiunea și chinul la care este supus poporul român. Vreau această normalitate a recunoașterii micilor noastre tragedii individuale și sancționarea măcar morală a agresorilor. Vreau un președinte care să nu întoarcă capul, ipocrit, în fața suferinței, chiar cu riscul de a fi acuzat de extremism, antisemitism și alte -isme care ne împiedică astăzi să simțim și să ne manifestăm ca oameni.