Organizațiile reprezentative ale românilor din Covasna, Harghita și Mureș,  constituite în Forumul Civic al Românilor  salutã respingerea de cãtre Comisia Europeanã a inițiativelor UDMR și Consiliului Național Secuiesc (CNS) privind autonomia teritorialã a „Ținutului secuiesc”.  Proiectul maghiar nu are temei juridic în conformitate cu  tratatele europene. Scurt pe doi. Cu aceastã rezoluție Europa a pus capac tembelei încercãri de revizuire a frontierei interne a României. Proiectele așa-numitului Consiliu Național Secuiesc și ale U.D.M.R referitoare la obținerea autonomiei „Ținutului Secuiesc”, sunt mult mai vechi. Pretinzând dreptul la autodeterminare a „poporului secuilor” Consiliul Național Secuiesc (CNS) a demarat la începutul anului 2007 un referendum neoficial pe tema autonomiei teritoriale a asa-zisului Ținut Secuiesc. Cetãțenii României din județele Harghita, Covasna si Mureș au fost stimulați sa rãspundã la întrebarea „Doriți ca Ținutul Secuiesc sa primeascã statut autonom si localitatea dumneavoastrã sa fie parte integranta din acest Ținut?”. Sfidând autoritatea statului roman, doi parlamentari ai Republicii Ungaria, Ekes Jozsef si Gruber Attila, ai partidului de opoziție FIDESZ, au participat la “referendum” alãturi de conducerea CNS si împreunã cu senatorul UDMR Sogor Csaba si deputatul UDMR Garda Dezso. Asa-zisul referendum s-a încheiat pe 18 februarie. Organizarea plebiscitului neoficial pe tema autonomiei teritoriale a pretinsului Ținut Secuiesc a stârnit protestele organizațiilor societãții civile romanești din Harghita si Covasna. Forumul Civic al Romanilor din județele Covasna si Harghita, care reunește 13 organizații neguvernamentale afirmã ca acest asa-zis referendum este neconstituțional, deoarece pune in discuție integritatea tarii.  La scurt timp, Academia Romana si Traian Bãsescu au declarat ilegal “referendumul”.De atunci, mizând pe cartea autonomiei, extremiști maghiar ca Sogor Csaba si Laszlo Tokes au ajuns si in Parlamentul European. Provocarea autonomiei – „frontiera internã” În decembrie 2010, Consiliul Europei a adoptat metodologia de aplicare a articolului 11 din Tratatul de la Lisabona, referitoare la procedura de aplicare a inițiativelor cetãțenești. Conform acestei proceduri, pentru promovarea unei inițiative cetãțenești, trebuie strânse 1 milion de semnãturi din cel puțin 7 țãri membre a UE, de la cel puțin 0,2% din populația acestora. Pe aceastã bazã, așa-numitul Consiliu Național Secuiesc a inițiat o acțiune strângere de semnãturi în țãrile membre ale Uniunii Europene, pentru a elabora la nivelul uniunii norma referitoare la autodeterminarea minoritãților, respectiv pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc. Uniunea Europeanã are în vedere o „Europã a regiunilor” numai în raport cu politicile de coeziune socialã, pe dimensiunile legate de creșterea economicã și unificarea statisticã a Europei, stabilite prin „Politicile de coeziune pe baza Strategiei de la Lisabona (2007-2013) ale Consiliului Europei din 2007”, respectiv, anterior, prin „Reglementarea 1059 din 2003 a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 26 mai 2003, privind entitãțile statistice unificate NUTS. Medievalizarea Europei prin spargerea ei în ducate și principate dupã criteriul unor națiuni inventate de interesele unor potentați locali este respinsã de instituțiile europene. În proiectul depus de așa-numitul Consiliu Național Secuiesc (un ONG neînregistrat juridic) se solicitã ca: “politica de coeziune a UE ar trebui sã acorde o atenție specialã regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, care sunt diferite de cele din regiunile înconjurãtoare. Pentru astfel de regiuni, inclusiv în zonele geografice care nu au competențe administrative, prevenirea limitãrilor economice, susținerea de dezvoltare și de conservare a condițiilor de coeziune economicã, socialã și teritorialã trebuie sã se facã într-un mod care sã asigure continuitatea caracteristicilor specifice. Pentru aceasta, aceste regiuni trebuie sã aibã șanse egale de a accesa diverse fonduri UE iar pãstrarea caracteristicilor acestora cât și dezvoltarea economicã corespunzãtoare a acestora trebuie sã fie garantatã, astfel încât dezvoltarea UE sã poatã fi susținutã prin menținerea diversitãții sale culturale.” În proiectul depus de UDMR se face “apel la UE pentru îmbunãtãțirea protecției persoanelor ce aparțin minoritãților naționale și lingvistice și pentru consolidarea diversitãții culturale și lingvistice în cadrul Uniunii și se solicitã Uniunii Europene sã adopte un set de acte legislative pentru a îmbunãtãți protecția persoanelor aparținând minoritãților naționale și lingvistice și pentru consolidarea diversitãții culturale și lingvistice în cadrul Uniunii. Acestea includ acțiuni de politicã în domeniul limbilor regionale și minoritare, educație și culturã, politicã regionalã, participare (spirit civic), egalitate, conținut media audiovizual, și, de asemenea, sprijin regional (de stat)”. În rãspunsul Comisiei Europeane de respingere a proiectului înaintat de C.N.S. se menționeazã: “În urma examinãrii vã informam refuzul Comisiei de a înregistra inițiativa propusã deoarece nu se încadreazã în puterile Comisiei de înainta o propunere legislativã cu scopul implementãrii Tratatelor. Comisia europeanã a demolat toate pseudoargumentele maghiarilor iredentiști Dupã examinarea prevederilor Tratatelor menționate de dvs. și a altor temeiuri juridice, Comisia a formulat aceastã concluzie: Obiectivul principal al inițiativei propuse, este de a asigura “egalitatea între regiuni și sustenabilitatea regiunilor culturale”,prin acordarea “atenției deosebite regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, diferite de cele ale regiunilor vecine”. Ați propus Art. 2 și 3 din TEU (Maastricht) împreuna cu Art. 153, 167, 170, 174, 176, 177 și 178 al Tratatului privind Funcționare UE ca bazã legalã a inițiativei. Pentru a atinge acest obiectiv, precum este descris în cererea pentru înregistrare și în documentul de referințã, ați propus ca actualele reguli sã includã trei puncte care sã: – Asigure ca statele membre respectã în totalitate obligațiile internaționale privind minoritãțile naționale. – Defineascã conceptul de regiune “naționalã”, ca “regiune cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, diferite de cele ale regiunilor vecine”. – Identifice regiunile „naționale” fiecare în parte, luând în considerare criteriul în documentele internaționale enumerate, și în special dorința comunitãților în cauza. Cu referire la primul punct, niciunul dintre Tratate nu constituie un temei juridic pentru adoptarea unui act juridic ce sa permitã verificarea dacã statele membre respectã în totalitate obligațiile internaționale privind minoritãțile naționale. Conform cererii maghiarilor al doilea și al treilea punct sunt necesare pentru a acorda o atenție deosebitã regiunilor în contextul politicii de coeziune a UE. Orice mãsurã adoptatã în bazele legale a politicii de coeziune a Articolelor 177 și 178 TFEU are ca obiectiv doar consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale precum este menționat in Art. 174 TFEU. Promovarea condițiilor minoritãților naționale nu poate fi înțeleasã ca ajutor la reducerea “disparitãților între gradele de dezvoltare ale regiunilor” și subdezvoltãrii a anumitor regiuni, precum este menționat în Art. 174(2) TFEU. În acest sens, lista“dezavantajelor” expusã în Articolul 174(3) TFEU, ce determinã acordarea unei atenții deosebite asupra unei anumite regiuni este exhaustivã. În consecințã, Art. 174, 176, 177 și 178 TFEU nu constituie temeiul juridic pentru adoptarea actului legal propus. În concordanțã cu domeniul de activitate, instituțiile Uniunii sunt obligate sã respecte “diversitatea culturalã și lingvisticã” (Art. 3(3) / T. Maastricht) și sã stopeze discriminarea bazatã pe “apartenența la o minoritate naționalã”, și astfel, se abțin de la discriminarea pe baza apartenenței la o minoritate naționalã) (Art. 21(1) / Carta). Niciuna din aceste prevederi nu constituie o bazã legalã instituțiilor europene pentru a iniția acțiuni [în spiritul obiectivului CNS, anume al „regiunilor naționale”]. Mai mult, Articolul 2 TUE nu poate fi temeiul juridic pentru propuneri legislative. Nici Art. 153, 167 si 170 TFUE nu constituie temeiul juridic pentru propuneri legislative deoarece nu contribuie la îndeplinirea niciunui obiectiv al politicilor declarate în aceste prevederi. În concluzie, Comisia considerã cã Tratatele nu conferã temeiul juridice sã permitã o propunere legislativã cu conținutul cerut de maghiarii iredentiști. În rãspunsul Comisiei Europene la Proiectul înaintat de U.D.M.R. se menționeazã: „Comisia a examinat inițiativa propusã pentru a verifica dacã îndeplinește condițiile expuse de mai sus. În urma examinãrii, vã informam refuzul Comisiei de a înregistra inițiativa propusã deoarece nu se încadreazã în puterile Comisiei de înainta o propunere legislativã cu scopul implementãrii Tratatelor. Dupã examinarea prevederilor Tratatelor menționate de dvs. și a altor temeiuri juridice, Comisia a formulat aceastã concluzie: Principalul obiectiv al inițiativei este adoptarea unui set de reguli de acte juridice de cãtre UE, care sã protejeze minoritãțile naționale și lingvistice încât sã consolideze diversitatea în Uniune. (…) În primul rând, cele douã tratate nu conferã o bazã legalã adoptãrii unor acte juridice care sã promoveze drepturile persoanelor ce aparțin minoritãților…Regulamentul privind Inițiativa Cetãțeneascã nu prevede înregistrarea inițiativei doar a unor pãrți.” Razboiul logistic desfãșurat de Budapesta și Moscova „Minoritatea maghiara are doua alternative (sic), respectiv revizuirea granițelor sau întreprinderea de masuri de natura sa determine autonomia statala a acestora in Ardeal”, spunea Borbely Imre, la vremea cand era deputat al UDMR in Parlamentul Romaniei. Completându-l, în aceeași perioadã, acum peste un deceniu și jumãtate, ministrul de externe al Ungariei, Geza Jeszenski  afirma tranșant, rãspicat,. obiectivele Budapestei: „Urmãrim cã Transilvania sã devinã un spațiu de complementaritate al economiei ungare, iar ca scop politico-strategic, unirea maghiarilor în granițele lor existențe înainte de Trianon. Înființarea Euroregiunii Carpatice reprezintã doar începutul care contureazã perspectiva reîntregirii Ungariei Mari, prin mãsuri preponderent economice“ (Mitocrația imperialã. Chestiunea Maghiarã. Provo  carea autonomiei – frontiera internã. Rãzboiul logistic și „armele“ sale în Europa Centralã, pagina 179 – George Roncea – Revista de Sociologie, Geopoliticã și Geoistorie – EUXIN, nr 1 – 2/1997). Enclavizarea si secesiunea minoritatii maghiare, respectiv crearea unei frontiere ungare in interiorul Romaniei, ar putea constitui un model exploziv, un precedent de tip Kosovo intr-un stat al Uniunii Europene, susceptibil a pulveriza stabilitatea intregii Europe. În materialul de analizã realizat cu mai bine de 16 ani în urmã, și rãmas nu doar actual ci parcã premonitoriu, arãtam cã asemãnarea amenințãrii cu secesiunea pe varianta Transnistria, aratã conivențe deloc întâmplatoare intre aceste conflicte latente, chestiune ce pune în discuție implicarea Moscovei (și) în lucrãturile maghiare. Implicare ce este evidentã unora și trebuie subliniatã pentru a înțelege primejdia focarului de conflict întreținut de forțe de tip asiatic, zonã de unde provin de altfel și ungurii. Agitația de la Tiraspol și activitatea militarã din ce în ce mai vizibilã în ultima vreme pe zona frontierei estice a NATO și a României aratã cã ne aflãm în preajma unui focar reactivat de Moscova simultan cu frenetica resuscitare a secesionismului maghiar în zona Ardealului de cãtre Budapesta. George Roncea – Curentul]]>