Motto: „ªi de port cu uºurinþã ºi cu zâmbet a lor urã,/Laudele lor desigur m-ar mâhni peste mãsurã” (Mihai Eminescu) Pentru ce oamenii mari sunt cu precãdere criticaþi ºi cu înverºunare calomniaþi? Prima cauzã o reprezintã invidia ºi imposibilitatea mediocritãþii de a se ridica la înãlþimea inteligenþei creatoare ºi a culturii superioare. A doua cauzã este cã tot ce este adevãr ºi dreptate în lume constituie dificultãþi în calea celor rãi sau proºti. Iar o a treia cauzã ar fi cã scopul de îngenunchere ºi exploatare a popoarelor nu poate începe decât cu decapitarea victimei. Perspectiva eliminãrii agresive prin defãimare ºi excludere a poetului Mihai Eminescu din cultura româneascã de cãtre slujbaºii politici consider a fi partea de suspect ºi de gravitate ca fenomen cultural ºi naþional. De aceea considerãm ca fiind mult mai grave pentru viitorul României, ºi cu mult mai suspect, planurile de „ucidere” a lui Eminescu din conºtiinþa naþionalã contemporanã, de cãtre detractori aflaþi probabil în slujba acestui scop. Înainte de a da dezvolta acest subiect, considerãm parte complementarã ºi de interes opinia lui Nicolae Ceauºescu despre poetul Mihai Eminescu în anul de graþie 1989. Acest fragment din discursul lui Nicolae Ceauºescu poate fi relevant pentru cititori atunci când vor face o comparaþie cu ideologia inversatã a detractorilor de azi, agresivi ºi perseverenþi cu distrugerea culturii româneºti. Iatã acest text al secretarului general al PCR despre Eminescu: „Poet al poporului sãu, Mihai Eminescu a lãsat posteritãþii imaginea unui artist legat trup ºi suflet de pãmântul þãrii sale, de aspiraþiile spre mai bine ale maselor populare, receptiv la problemele majore ale epocii în care a trãit, ale luptei pentru apãrarea ºi afirmarea fiinþei naþionale – care au constituit în permanenþã izvorul veºnic viu al minunatei sale creaþii. Nimeni mai mult decât Mihai Eminescu n-a dat expresie ºi n-a contribuit într-o asemenea mãsurã la afirmarea ºi punerea în valoare a frumuseþii limbii române, spiritului de înþelegere a legilor dezvoltãrii lumii. (…)” „Mesajul tovarãºului Nicolae Ceauºescu, secretar general al PCR, preºedinte R.S.R., cu prilejul simpozionului omagial Mihai Eminescu”, „Tribuna”, anul 33, nr. 25, 22 iunie 1989). Aºadar, pentru progresistul progresiºtilor, Eminescu era, printre altele, „receptiv la problemele majore ale epocii în care a trãit, ale luptei pentru apãrarea ºi afirmarea fiinþei naþionale”, or, tocmai acest amãnunt isterizeazã detractorii cominterniºti de teapa lui Patapievici. ªeful ICR, Patapievici, a afirmat cã Eminescu nu mai poate supravieþui ca poet naþional, „deoarece noi azi ieºim din zodia naþionalului”, iar Eminescu „nu mai poate apãrea decât ca exasperant de învechit (…)” deoarece „cultura ultimilor ani, în lupta pentru integrare euroatlanticã, nu doreºte decât sã scape de tot ce este învechit, adicã sã fie progresistã. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura românã de azi doresc sã-ºi facã un nume bine vãzut în afarã, Eminescu joacã rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura românã, azi ca ºi ieri, se dovedeºte a nu fi decât o culturã de sincronizare” (Patapievici, „Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale”, „Flacãra” 1-2, 2002). Sec spunem ºi noi, cultura proteguitã de ICR ºi Patapievici este o culturã a ratãrii premeditate, pe când opera eminescianã se vinde foarte bine pânã ºi printre tinerii necanonici de care vorbeºte inactualul progresist Patapievici. Aceasta în timp ce „ieri”, adicã prin 1980, Salvador Dali a afirmat: „O þarã care i-a dat pe Eminescu, pe Enescu, Brâncuºi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, pe Emil Cioran nu are o culturã minorã. Ce oferã astãzi Franþa, Germania, chiar Spania în domeniul culturii? Nu, România nu are o culturã minorã!”. Dar Patapievici îºi doreºte o culturã minorã ºi este iritat de intelectualii români, care au continuitate de creaþie ºi originaliate, spre deosebire de progresiºtii dumnealui lui obedienþi, rataþi ºi sfertodocþi. Cât de stupidã este afirmaþia lui Patapievici se poate dovedi ºi de simplele exemple ale altor culturi. Chiar crede progresistul obsedant Patapievici cã, pentru ruºi, Puºkin a devenit „inactual”, „învechit” ºi nu mai dã bine printre tineri, sau Goethe ºi Rilke pentru germani, Lorca pentru spanioli sau Ady Endre pentru unguri au cotaþia scãzutã? Ei rãmân poeþi naþionali cu valoare universalã, asemeni poetului national român Mihai Eminescu. Valoarea lor universalã nu este sortitã eºecului, realitate care iritã probabil internaþionala comunistã reformatatã ideologic, care sprijinã globalizarea în defavoarea naþionalului ºi generalizarea ºi superficialitatea împotriva particularului ºi originalului. De fapt, realitatea sprijinitã de cominterniºti precum Tismãneanu ºi Patapievici este alta ºi vizeazã poporul român în ansamblul sãu ºi în fibra lui istoricã. Cu alte cuvinte, atunci când un popor este împins spre dispariþie prin stigmat, îi sunt denigrate ºi distruse mai întâi înalta societate ºi odatã cu ea ºi cultura. ªi acest proces se înfãptuieºte prin marginalizarea ºi denigrarea valorilor pe de o parte ºi sprijinirea financiarã a semidocþilor ºi obedienþilor culturali pe de altã parte. Cum înalta societate a fost decapatã din 1946 încoace ºi înlocuitã cu demografia oportuniºtilor ºi moºtenitorii lor de neam ºi de ideologie, a mai rãmas distrugerea legãturilor poporului român cu valorile sale culturale. Aceasta este politica deliberatã a secþiei cultivate ideologic ºi ambalate cu titulatura de intelectuali oficiali, sprijiniþi cu funcþii ºi poziþii-cheie consistent remunerate. Patapievici mai spune în articolul amintit: „Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considerã interesant decât ce vine din zona anglo-saxonã, care e contrariul germanitãþii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitãþii sale fãrã a trebui sã punã totul între ghilimele, adicã fãrã a face cu ochiul, fãrã a-ºi cere scuze ori fãrã a-l scuza, luându-l de fapt peste picior (…).” Mihai Eminescu este ºi rãmâne unicat: atât pentru sublimul operei poetice, cât ºi pentru completitudinea operei politice. Eminescu reprezintã unul dintre laboratoarele indispensabile ca model de voinþã naþionalã, dar ºi îndrumare pentru integrarea europeanã. Cu cât îl vom cunoaºte mai bine pe Mihail Eminescu, cu atât vom fi mai autentici membri ai naþiunii române ºi cu atât va fi mai rodnicã contribuþia României la cultura ºi civilizaþia Europei. Gruparea culturnicã reprezentatã de Patapievici ºi de acoliþii sãi „progresiºti” este aceea care nu doreºte ca naþiunea românã sã fie o fiinþã vie colectivã cu mers înainte pe albia istoriei. Pentru Patapievici, românii „au substanþa taratã” ºi nu sunt în stare de progres, decât, probabil, conduºi de o demografie conducãtoare substituentã. Aceeaºi tabãrã venitã din trecut nu-ºi doreºte curentul de ascensiune a fiilor din clasele populare ca prin universitãþi sã optimizeze clasa conducãtoare, ci îi sprijinã numai pe aceia care îi sunt loiali prin mediocritate, obedienþã ºi supunere ideologicã. Nu se vrea ca poporul sã urce prin conºtiinþã ºi misiune la rangul de naþiune astfel încât sã fie prezenþã productivã în substanþa realitãþii superioare cu numele de omenire. ªi, în consecinþã, nu se vrea România lui Eminescu ºi, încã mai grav, ni se interzice acest drept la identitate. În raport cu Mihai Eminescu este chiar blasfemie sã analizezi, deci sã iei în consideraþie, elucubraþiile nebunilor ºi judecãþile proºtilor. Mihai Eminescu este intacabil ºi suveran. Problema devine serioasã atunci când proºtii ºi nebunii ajung sã determine un fenomen de atitudine potrivnicã valorilor culturale româneºti.