Pentru cei care nu cunosc viața și opera lui decât din auzite, o astfel de prezentare poate fi utilã. Le poate oferi o ”cheie” de interpretare a creației cu totul deosebite pe care Brâncuși a conceput-o în mod special pentru români. Altfel, opera lui riscã sã rãmânã ceea ce sunt piramidele și Sfinxul pentru egiptenii de azi: un etern mister pentru unii sau o sursã de profit – pentru alții. Pentru a înțelege ceva din opera unui artist, trebuie sã îi cunoști biografia, filosofia, credințele și sistemul de valori dupã care s-a ghidat în viațã. Acestea îți pot oferi repere privind simbolistica folositã în opera sa și modalitatea de exprimare (decriptare) a acesteia.

Exegeza mea asupra vieții și operei lui Brâncuși are ca sursã principalã volumul ”Sfântul din Montparnasse” al prietenului sãu, Peter Neagoe, dar și alte materiale critice și biografice.

Brâncuși provenea dintr-o familie de țãrani, creștini pãmânteni prin definiție. Copilãria și tinerețea sa au fost impregnate de Ortodoxie, dar și de spiritul acelei ”veșnicii nãscute la sat”, care transpare din opera lui de tinerețe, de o seninãtate ce marcheazã întreaga creație a artistului. Dupã efectuarea studiilor în România, Brâncuși pornește spre Franța, unde se și stabilește și creeazã principalele lui capodopere. În contact cu mediul artistic de la Paris, dar și cu principalele curente filosofice ce emulau intelectualitatea vremii, Brâncuși se regãsește în spiritualitatea orientalã, în special în budhismul tibetan, ce oferã un sistem filosofico-mistic de un rafinament și o eleganțã intelectualã ce produc admirația imediatã a sculptorului. Sintezã și creație a unui întreg subcontinent, budhismul tibetan reprezintã pentru Brâncuși revelația și perfecțiunea unui sistem matematic, ce îi oferã instrumentele ideatice necesare pentru a extrage din lumea arhetipurilor, a unor Adevãruri eterne pe care artistul se strãduie sã le redea Umanitãții prin palida lor reprezentare în nemișcarea Materiei. Munca lui Brâncuși asupra finisãrii operelor sale este o muncã titanicã, alchimicã. Zecile de variante pe aceeași temã (tema pãsãrii mãiastre spre exemplu) ilustreazã aceastã frãmântare de a ”sublima” un concept, de a medita asupra lui (spre exemplul zborul pãsãrii) pânã la extragerea esenței zborului, prin neobosita strunjire a metalului, a pietrei, pânã la esențializarea ideii de zbor. De la primele reprezentãri ale Mãiestrei, figurative, cu elemente din folclorul românesc, și pânã la varianta ultimã a ”pãsãrii”, confundatã de vameșii americani cu o elice (datoritã formei extrem de aerodinamice, lipsitã complet de orice element figurativ, antropomorf sau zoomorf), toate ilustreazã o fasonare a ascensiunii, a zborului, care nu evidențiazã decât preocuparea intensã a artistului, meditația acestuia asupra ideii de Ascensiune a Materiei cãtre Spirit, cuceritã în interior prin meditație, externalizatã prin creație. Desigur, s-au gãsit și ”critici” invidioși care au atacat viața intimã a marelui artist, ”dãrnicia” cu care acesta satisfãcea (la propriu și la figurat) dorințele mai mult sau mai puțin intime ale unor femei trecute de prima tinerețe, matroane bogate, care îi comandau lucrãri, fiind încântate sã treacã și prin patul virilului țãran român, pentru care, așa cum chiar el spunea, ”amorul este ca o mâncare. O mãnânci, apoi te întorci la muncã”. Mai era criticat și pentru teatrul jucat fațã de aceastã clientelã femininã, pentru care fabrica în serie (dupã sistemul lui Rodin), lucrãri facil și rapid executate, dupã care își lua un aer obosit, se presãra cu praf de piatrã peste mâini, fațã și șorț și prezenta capodopera – la care pretindea cã lucrase sãptãmâni în șir, fãrã odihnã. Toate aceste aspecte ne pot face o imagine complexã a unui artist care l-a cunoscut și pe Gurdjieff, celebrul excroc-inițiat, de la care probabil cã a preluat metodele de ”subvenționare” a perioadelor în care muncea cu totul implicat la opera sa de finisare interioarã și exterioarã. Ansamblul de la Târgu Jiu reprezintã creația târzie a lui Brâncuși, când deja acesta atinsese maturitatea spiritualã și artisticã ce îi permitea exprimarea liberã, în simboluri perfect stãpânite, a unor Adevãruri arhetipale. Fãrã a avea pretenția cã dețin adevãrul absolut despre opera brâncușianã, îmi permit (din perspectiva cunoscãtorului filosofiei și practicilor orientale) o analizã ”în cheie” orientalã a Ansamblului de la Tg. Jiu. În opinia mea, avem de-a face cu o transpunere a temei biblice a pomului Vieții, și a lui Adam Kadmon, omul primordial, omul cosmic. Sã analizãm mai întâi ansamblul Masa Tãcerii – Poarta Sãrutului: acest ansamblu figureazã Omul Cosmic în alcãtuirea sa ideaticã, dumnezeiascã, de creaturã fãcutã ”dupã chipul și asemãnarea” Creatorului. Avem aici o transpunere a principiului anticului ”ceea ce este jos, este precum ceea ce este sus”, Omul lui Brâncuși fiind o reprezentare ”energeticã”, esențializatã, a fiziologiei subtile a Creației. Sã prezentãm elementele acestei Creații: la Intrare, Poarta Sãrutului, de pe mijlocul cãreia se continuã cu o alee cu 5 alvelole simetrice (stânga-dreapta) ce se finalizeazã (dupã urcarea unor trepte) cu Masa Tãcerii. Sã analizãm acum fiecare element în parte, și corespondențele sale inițiatice. Pentru cei cãrora un astfel de demers le este strãin, le recomand spre lecturã lucrãrile lui Vasile Lovinescu (dintre care cea mai importantã în aceastã direcție, eu o consider a fi ”Interpretarea ezotericã a unor basme și balade românești”).

Poarta Sãrutului: este reprezentarea centrului creator al ființei. Baza pãtraticã a acestei lucrãri exprimã în limbaj ocult centrul rãdãcinã muladhara chakra din tradiția yoghinã. ”Poarta” ca și simbol universal, semnificã poarta de intrare în manifestare a tuturor ființelor vii, vaginul prin care toate vin în Existențã, fiind marcatã – în acest sens, pe fiecare laturã a coloanelor porții, simbolul yoni-ului (al organului sexual feminin), cercul tãiat în douã, care simbolizeazã totdatã – prin înscrierea în cerc, și unitatea în creație a principiilor masculin și feminin, aflate într-o permanentã fuziune. Fiecare laturã (stângã și dreaptã) a coloanelor porții, este formatã la rândul ei din 4 coloane figurate ca baze-colțuri, ce sugereazã stabilitatea și forța picioarelor unui elefant, dar și pãtratul ca bazã a Creației. Capitelul ce unește cele douã coloane ale Porții, are figurate 16 bucle, împãrțite la rândul lor în 32 de segmente – pe lungime, și 4 bucle, respectiv 8 segmente, pe lãțime, ce au deasupra 3 Spații – figurate astfel prin linii de delimitare. Avem de-a face cu o reprezentare ”iconograficã” – în stilul anticilor (care figurau textele ”misterelor” prin tainice hieroglife pe capitelurile intrãrilor în ansamblul arhitectonic unde se oficiau Misterele), a ”mesajului” esențial al ansamblului. Cele 16 spații segmente corespund mantrei (cuvântului magic) din 16 foneme a Logosului Divin în aspectul sãu de Armonie și Frumusețe, cu polaritãțile de rigoare. Pe lateral, sunt redate simbolic cele 4 silabe ale formei scurte ale mantrei de pe frontispiciu, cu aceeași dubletã a polaritãților.Cele 3 Spații figurate deasupra acestor silabe sacre, ce sunt cheia Creației oricãrei ființe, simbolizeazã cele 3 Lumi, fizicã, astralã și cauzalã, în care se manifestã suveran Logosul Divin. Forma vãluritã a acestei continuitãți de arcuri de cerc duce cu gândul la ”Apele” Creației Primordiale, deasupra cãrora Duhul Sfânt sufla, în ziua Întâi a Creației. Duhul Sfânt, ca element germinativ al Creației, este figurat prin multitudinea de mici sfere tãiate în jumãtate (în partea imediat de sub elementul final – acoperitor al Porții), figurate în jos cu semnul unei sãgeți ce indicã Coborârea Creatorului în Creație. Partea superioarã a Porții (elementul masiv, fãrã nici un element grafic), ce acoperã poarta, rãsfrângându-se ca un acoperãmânt peste aceasta, pe întreaga ei suprafațã, reprezintã Absolutul Divin Nemanifestat, starea de transcendențã a Dumnezeirii, Neființa din care totul a venit întru Ființã. Ete un element comun, ce apare și la Masa tãcerii și are același simbolism al transcendeței divine. Aleea centralã – unește Poarta Sãrutului cu masa Tãcerii: Ea simbolizeazã axul ființei, Muntele Meru al Universului, Copacul Igdrasil din mitologia Nordicã, ce își avea rãdãcinile în haos și crengile în Ceruri. În microcosmosul ființei umane, aceastã alee semnificã shushumna nadi, canalul central ce leagã între ele toate palierele energetice, de la cel vital pânã la cel al contactului cu Dumnezeirea. La intervale matematic calculate, regulate, simetric amplasate (stânga dreapta), se aflã 5 alcovuri dreptunghiulare, în care se aflã amplasate câte 3 ”scaune”. Cele 5 alcovuri polar distribuite (10 în total) reprezintã cele 5 elemente subtile ale Creației (cele 5 tattve: pãmânt, apã, foc, aer, ether). Prin amplasarea lor de-a stânga și de-a dreapta aleii centrale, ele sunt figurate ca fiind simultan, pe orice nivel al Creației, ca având atât naturã femininã (yin) cât și masculinã (yang). Fiecare dintre aceste manifestãri ale energiei Creației – sub forma ”elementelor” subtile, cunoaște, în fiecare polaritate, alte 3 forme esențiale de manifestare: cele 3 guna-e sau stãri: rajas (activã), tamas (pasivã) și sattva (armonioasã). Forma scaunelor din aceste 5 manifestãri ale ”cãrãmizilor” Creației este una diferitã de cea a ”scaunelor” dimprejurul Mesei Tãcerii. Baza celor douã jumãtãți ce formeazã scaunul nu este cercul- respectiv sfera, ci… piramida stilizatã, cu laturile superioare arcuite, simbol al sublimãrii bazei pãtratului (materialitãții) cãtre atemporalitatea și transcendența punctului din vârf. Forma scaunelor, obținutã prin suprapunerea în vãrf a celor douã jumãtãți piramidale, sugereazã existența în Timp a acestei Creații, prin figurarea imaginii clepsidrei, ca metaforã a cronologiei, a mãsurãrii Timpului.

Treptele: aproape neobservate, cele 6 trepte delimiteazã 7 nivele (primul – pe care se aflã Poarta Sãrutului și cele 10 alcovuri, apoi încã 5 și ultimul, cu Masa Tãcerii), ce simbolizeazã cele 7 nivele ale existenței în sistemul oriental al celor 7 chakre, veritabile niveluri de vibrație ale Cosmosului. MASA TÃCERII: Înspre Jiu, avem amplasatã masa tãcerii, o masã înconjuratã de 12 scaune. Masa, de formã circularã, are baza mai micã, iar ”blatul”, mai mare. Scaunele, sunt formate fiecare din jumãtãți de sferã suprapuse. Ca și formã de exprimare, nu vom gãsi aici decât cercul, prefigurare în plan orizontal al Sferei ca formã ce reprezintã Perfecțiunea. Masa tãcerii reprezintã punctul final al cãlãtoriei inițiatice, în care creatura își întâlnește Creatorul. Tãcerea – de dincolo de limbaj, exprimã inefabilul comuniunii cu Dumnezeu. Masa, ca simbol euharistic, are un dublu înțeles: simbolizeazã pe de-o parte, în decodificare a mesajului în ”cheie” creștinã, Cina cea de Tainã, mereu reânnoitã în cugetul misticului ce se hrãnește prin excelențã, cu Singele și Trupul Mântuitorului, la Masa Vieții, cu cei 12 apostoli figurați de cele 12 scaune. În ”cheie” orientalã, Sfera Dumnezeirii, aflatã în centrul Existenței, figureazã Dumnezeirea din care totul purcede – și în care totul se reântoarce. Cele 12 scaune sunt prefigurarea unor Taine ale secvențialitãții modului inefabil în care Absolutul, din necuprins, imperceptibil și de neexprimat, devine gradat materie, timp și formã (cele 12 kali-uri).

Coloana Infinitului, acest Pom al Vieții în interpretare creștinã, are, în ”cheie” orientalã, accepțiunea reprezentãrii ciclurilor creației. 32 de piamide stilizate, cu laturile superioare arcuite, ce prefigureazã 16 ”creații și resorbții” ale Manifestãrii. Așa cum spuneam, de pe un cub (reprezentare perfectã a bazei, a materiei),  – de la baza feței pãtratice a cubului (ca reprezentare a ”rãdãcinii” materiei), pornește nãzuința de ascensiune, de sublimare, în curbã armonioasã, cãtre punctul central, de trecere în Nemanifestare și Atemporalitate, a Creației. Apoi, dupã un ”moment” a-existențial, ciclul creației se reia, cãtre baza pãtraticã, cãtre ”manifestarea” nãzuinței divine spre materie; urmat iarãși de nãzuința de resorbție cãtre punctul a-temporal, a-spațial. Și tot așa, în Infinit… O astfel de Creație, ce poartã încifratã în ea înțelesuri adânci, precum basmele din bãtrâni, ne atinge și ne tulburã, chiar dacã nu o înțelegem cu mintea. Ea poartã un mesaj, de dincolo de Lume, pentru sufletul Viu din fiecare dintre noi. Sub impactul acestui mesaj, ceva se trezește și vibreazã în privitor. Este imboldul spre Trezire, ce deschide poarta cãtre Eternitate, pe care misticul Brâncuși îl adreseazã peste veacuri, fiecãrui copil al Neamului Românesc.]]>