Azi , între câteva melodii ascultate la maxim în autobuz am gãsit postat pe facebook un articol(mai exact aici) care mi-a stârnit interesul. Acesta pleacã de la întrebarea ”De ce copiii ținuți în brațe de cerșetori dorm mereu?” și prezintã o ipotezã destul de șocantã.
De ce am hotãrât sã îl postez aici?
Pentru cã nu m-am gândit niciodatã la acest aspect, nu mi-am pus niciodata aceastã întrebare și pentru cã rãspunsul gãsit de autorul(necunoscut pânã în momentul de fațã) m-a șocat. Trebuie sã recunosc cã am încercat și abordarea lui Toma necredinciosul și am încercat sã aflu mai multe de la Google(cel care se presupune cã știe tot) dar pânã și el este depãșit de aceastã temã.
În concluzie, nu stiu dacã este vorba de o situație realã dar cred cã e un lucru la care putem medita mãcar preț de câteva minute.
….spor la citit.
””În apropiere de staþia de metrou stã o femeie de o vârstã nedefinitã. Are pãrul încâlcit ºi murdar, iar capul îl þine plecat a jale.
Femeia ºade pe jos; e murdar, iar lângã ea se aflã o pungã. În punga aia, oamenii aruncã bani. Pe braþele femeii doarme un prunc de doi ani. Are o boneþicã murdarã ºi hainele murdare.
“Madona cu copilul” – mulþi trecãtori o sã dea bani. Oamenii de felul nostru – nouã întotdeauna ne pare rãu de cei mai puþin norocoºi. Suntem gata sã le dãm celor nenorociþi ultima cãmaºã, ultimul bãnuþ din buzunar ºi sã nu ne gândim niciodatã la altceva. A ajuta pare sã însemne “a face o treabã bunã”…
Am trecut pe lângã o cerºetoare timp de vreo lunã de zile. N-am dat niciun ban, pentru cã ºtiam cã e un ºmen practicat de o bandã ºi cã banii strânºi de cerºetori o sã fie daþi celui care controleazã cerºetorii din zona respectivã. Iar oamenii aceia deþin numeroase proprietãþi ºi maºini de lux.
Oh, desigur, ºi cerºetorul primeºte ceva. “O sticlã de vodcã seara ºi o ºaorma”.
O lunã mai târziu, trecând pe lângã cerºetori, mã loveºte brusc ºocul unei revelaþii.
Stau la intersecþia aglomeratã ºi mã holbez la copil, îmbrãcat ca întotdeauna, în costumaºul murdar. Mi-am dat seama cã ceva nu prea era “în regulã” – sã gãseºti un copil într-o staþie de metrou murdarã, de dimineaþa pânã seara.
Copilul dormea. Nu plângea ºi nu þipa niciodatã; era mereu adormit, cu faþa îngropatã în genunchiul femeii care îi era MAMÃ.
Dragi cititori, are vreunul dintre voi copii? Vã amintiþi cât de mult dorm pe la vârsta de 1-2-3 ani? O orã sau douã, maxim trei (nu consecutive) de somn dupã amiazã ºi dupã aia se pornesc din nou la viermuit. Însã toatã luna, în fiecare zi de mers la metrou, n-am vãzut niciodatã un copil treaz! M-am uitat la omuleþul cu faþa îngropatã în genunchiul mamei lui, apoi la cerºetoare – ºi bãnuiala a început sã creascã treptat în mintea mea.
– De ce doarme tot timpul?! am întrebat, uitându-mã la copil.
Cerºetoarea s-a prefãcut cã nu mã aude. ªi-a lãsat ochii în jos ºi ºi-a ascuns faþa în gulerul jacheþicii copilului. Am repetat întrebarea. Femeia s-a uitat din nou în sus. Se uita undeva în spatele meu, obositã ºi vizibil iritatã. Privirea ei semãna cu a unei creaturi de pe altã planetã.
-ªterge-o… a murmurat printre buze.
-De ce e adormit?! aproape cã am strigat eu…
În spatele meu, cineva mi-a pus o mânã pe umãr. M-am uitat înapoi. Un bãtrân se uita la mine dezaprobator:
– Ce vrei cu ea? Nu vezi ce greu a lovit-o viaþa… Hm?
Scoate niºte bãnuþi din buzunar ºi îi aruncã în punga cerºetoarei.
Cerºetoarea a fãcut cu mâna semnul crucii, afiºând un chip de umilinþã ºi de jale universalã. Tipul ºi-a luat mâna de pe umãrul meu ºi a ieºit din staþia de metrou.
Pun pariu cã, acasã, o sã povesteascã despre cum a apãrat el o biatã femeie sãracã de un om fãrã suflet, la metrou.
A doua zi am sunat un prieten. Era un tip amuzant, cu ochi ca mãslinele, român. Reuºise sã facã doar trei ani de ºcoalã. Lipsa totalã de educaþie nu îl împiedicã sã se plimbe pe strãzile oraºului în maºini strãine scumpe ºi sã locuiascã într-o “cãsuþã” cu nenumãrate ferestre ºi balcoane. De la prietenul meu am reuºit sã aflu cã aceastã afacere, în ciuda aparentei spontaneitãþi, este în mod clar organizatã. Este supravegheatã de reþele organizate de cerºetorie. Copii folosiþi sunt “închiriaþi” de la familii de alcoolici sau sunt pur ºi simplu furaþi.
Eu trebuia sã aflu rãspunsul la întrebarea – de ce doarme copilul? ªi l-am primit. Prietenul meu rrom a rostit fraza în mod absolut obiºnuit, cu o voce calmã, ca ºi cum ar fi vorbit despre vreme, fãcându-mã sã mã zvârcolesc sub impactul ºocului:
– Sunt pe heroinã, sau pe vodcã…
Am rãmas consternat. “Cine e pe heroinã? Cine e pe vodcã?”
Mi-a rãspuns:
– Copilul, ca sã nu þipe. Femeile stau cu el toatã ziua; îþi imaginezi cã puradelul s-ar plictisi…
Ca sã þinã copilul adormit toatã ziua, îl îndopau cu vodcã sau cu droguri. Desigur, organismul copiilor nu e capabil sã facã faþã unui asemenea ºoc. ªi adesea, copiii mor. ªi lucrul cel mai îngrozitor – uneori copiii mor în timpul “zilei de lucru”. Iar mama imaginarã trebuie sã þinã pe braþe un copil mort, pânã seara. Astea sunt regulile. Iar trecãtorii o sã arunce ceva bãnuþi în pungã ºi vor crede cã fac o faptã moralã. Cã ajutã o “mamã singurã”…
A doua zi mergeam prin apropierea aceleiaºi staþii de metrou. Mi-am scos la luminã identitatea de jurnalist ºi m-am pregãtit sã pornesc o conversaþie serioasã. Dar n-a mers. Însã a scos la ivealã urmãtoarele…
O femeie stãtea pe jos ºi þinea pe braþe un copil. Am întrebat-o despre actele copilului ºi, lucrul cel mai important, unde e copilul de ieri – lucru pe care ea l-a ignorat pur ºi simplu.
Întrebãrile mele nu au fost ignorate de trecãtori. Mi s-a spus cã sunt nebun, sã þip la o biatã cerºetoare cu un copil. Pânã la urmã, am fost scos din staþia de metrou, în ºuturi ºi huiduieli. Singurul lucru care îmi mai rãmânea de fãcut era sã sun la poliþie. Când a sosit poliþia, cerºetoarea ºi copilul dispãruserã. Am rãmas acolo, cu un sentiment deplin de “Încerc sã mã lupt cu morile de vânt”.
Când vedeþi la metrou sau pe stradã femei cu copii, care cerºesc, gândiþi-vã înainte sã duceþi mâna la buzunar. Gândiþi-vã cã, dacã n-ar fi fost sutele ºi miile noastre de mâini care se duc cãtre buzunar, afacerea asta ar fi murit. Ar fi murit afacerea, ºi nu copiii – îndopaþi cu vodcã sau cu droguri. Nu vã uitaþi la copilul adormit cu afecþiune. Ci vedeþi acolo oroarea… De vreme ce citiþi acest articol, acum ºtiþi de ce doarme copilul din braþele cerºetoarei.”
(Textul a fost șter pentru o perioadã. Am hotãrât sã îl fac public din nou pentru cã meritã totuși citit și meritã luatã atitudine în ceea ce privește aceastã situație. Nu în ultimul rând traducerea din englezã a fost realizatã de magicInsights cãruia îi mulțumesc. )
]]>
””În apropiere de staþia de metrou stã o femeie de o vârstã nedefinitã. Are pãrul încâlcit ºi murdar, iar capul îl þine plecat a jale.
Femeia ºade pe jos; e murdar, iar lângã ea se aflã o pungã. În punga aia, oamenii aruncã bani. Pe braþele femeii doarme un prunc de doi ani. Are o boneþicã murdarã ºi hainele murdare.
“Madona cu copilul” – mulþi trecãtori o sã dea bani. Oamenii de felul nostru – nouã întotdeauna ne pare rãu de cei mai puþin norocoºi. Suntem gata sã le dãm celor nenorociþi ultima cãmaºã, ultimul bãnuþ din buzunar ºi sã nu ne gândim niciodatã la altceva. A ajuta pare sã însemne “a face o treabã bunã”…
Am trecut pe lângã o cerºetoare timp de vreo lunã de zile. N-am dat niciun ban, pentru cã ºtiam cã e un ºmen practicat de o bandã ºi cã banii strânºi de cerºetori o sã fie daþi celui care controleazã cerºetorii din zona respectivã. Iar oamenii aceia deþin numeroase proprietãþi ºi maºini de lux.
Oh, desigur, ºi cerºetorul primeºte ceva. “O sticlã de vodcã seara ºi o ºaorma”.
O lunã mai târziu, trecând pe lângã cerºetori, mã loveºte brusc ºocul unei revelaþii.
Stau la intersecþia aglomeratã ºi mã holbez la copil, îmbrãcat ca întotdeauna, în costumaºul murdar. Mi-am dat seama cã ceva nu prea era “în regulã” – sã gãseºti un copil într-o staþie de metrou murdarã, de dimineaþa pânã seara.
Copilul dormea. Nu plângea ºi nu þipa niciodatã; era mereu adormit, cu faþa îngropatã în genunchiul femeii care îi era MAMÃ.
Dragi cititori, are vreunul dintre voi copii? Vã amintiþi cât de mult dorm pe la vârsta de 1-2-3 ani? O orã sau douã, maxim trei (nu consecutive) de somn dupã amiazã ºi dupã aia se pornesc din nou la viermuit. Însã toatã luna, în fiecare zi de mers la metrou, n-am vãzut niciodatã un copil treaz! M-am uitat la omuleþul cu faþa îngropatã în genunchiul mamei lui, apoi la cerºetoare – ºi bãnuiala a început sã creascã treptat în mintea mea.
– De ce doarme tot timpul?! am întrebat, uitându-mã la copil.
Cerºetoarea s-a prefãcut cã nu mã aude. ªi-a lãsat ochii în jos ºi ºi-a ascuns faþa în gulerul jacheþicii copilului. Am repetat întrebarea. Femeia s-a uitat din nou în sus. Se uita undeva în spatele meu, obositã ºi vizibil iritatã. Privirea ei semãna cu a unei creaturi de pe altã planetã.
-ªterge-o… a murmurat printre buze.
-De ce e adormit?! aproape cã am strigat eu…
În spatele meu, cineva mi-a pus o mânã pe umãr. M-am uitat înapoi. Un bãtrân se uita la mine dezaprobator:
– Ce vrei cu ea? Nu vezi ce greu a lovit-o viaþa… Hm?
Scoate niºte bãnuþi din buzunar ºi îi aruncã în punga cerºetoarei.
Cerºetoarea a fãcut cu mâna semnul crucii, afiºând un chip de umilinþã ºi de jale universalã. Tipul ºi-a luat mâna de pe umãrul meu ºi a ieºit din staþia de metrou.
Pun pariu cã, acasã, o sã povesteascã despre cum a apãrat el o biatã femeie sãracã de un om fãrã suflet, la metrou.
A doua zi am sunat un prieten. Era un tip amuzant, cu ochi ca mãslinele, român. Reuºise sã facã doar trei ani de ºcoalã. Lipsa totalã de educaþie nu îl împiedicã sã se plimbe pe strãzile oraºului în maºini strãine scumpe ºi sã locuiascã într-o “cãsuþã” cu nenumãrate ferestre ºi balcoane. De la prietenul meu am reuºit sã aflu cã aceastã afacere, în ciuda aparentei spontaneitãþi, este în mod clar organizatã. Este supravegheatã de reþele organizate de cerºetorie. Copii folosiþi sunt “închiriaþi” de la familii de alcoolici sau sunt pur ºi simplu furaþi.
Eu trebuia sã aflu rãspunsul la întrebarea – de ce doarme copilul? ªi l-am primit. Prietenul meu rrom a rostit fraza în mod absolut obiºnuit, cu o voce calmã, ca ºi cum ar fi vorbit despre vreme, fãcându-mã sã mã zvârcolesc sub impactul ºocului:
– Sunt pe heroinã, sau pe vodcã…
Am rãmas consternat. “Cine e pe heroinã? Cine e pe vodcã?”
Mi-a rãspuns:
– Copilul, ca sã nu þipe. Femeile stau cu el toatã ziua; îþi imaginezi cã puradelul s-ar plictisi…
Ca sã þinã copilul adormit toatã ziua, îl îndopau cu vodcã sau cu droguri. Desigur, organismul copiilor nu e capabil sã facã faþã unui asemenea ºoc. ªi adesea, copiii mor. ªi lucrul cel mai îngrozitor – uneori copiii mor în timpul “zilei de lucru”. Iar mama imaginarã trebuie sã þinã pe braþe un copil mort, pânã seara. Astea sunt regulile. Iar trecãtorii o sã arunce ceva bãnuþi în pungã ºi vor crede cã fac o faptã moralã. Cã ajutã o “mamã singurã”…
A doua zi mergeam prin apropierea aceleiaºi staþii de metrou. Mi-am scos la luminã identitatea de jurnalist ºi m-am pregãtit sã pornesc o conversaþie serioasã. Dar n-a mers. Însã a scos la ivealã urmãtoarele…
O femeie stãtea pe jos ºi þinea pe braþe un copil. Am întrebat-o despre actele copilului ºi, lucrul cel mai important, unde e copilul de ieri – lucru pe care ea l-a ignorat pur ºi simplu.
Întrebãrile mele nu au fost ignorate de trecãtori. Mi s-a spus cã sunt nebun, sã þip la o biatã cerºetoare cu un copil. Pânã la urmã, am fost scos din staþia de metrou, în ºuturi ºi huiduieli. Singurul lucru care îmi mai rãmânea de fãcut era sã sun la poliþie. Când a sosit poliþia, cerºetoarea ºi copilul dispãruserã. Am rãmas acolo, cu un sentiment deplin de “Încerc sã mã lupt cu morile de vânt”.
Când vedeþi la metrou sau pe stradã femei cu copii, care cerºesc, gândiþi-vã înainte sã duceþi mâna la buzunar. Gândiþi-vã cã, dacã n-ar fi fost sutele ºi miile noastre de mâini care se duc cãtre buzunar, afacerea asta ar fi murit. Ar fi murit afacerea, ºi nu copiii – îndopaþi cu vodcã sau cu droguri. Nu vã uitaþi la copilul adormit cu afecþiune. Ci vedeþi acolo oroarea… De vreme ce citiþi acest articol, acum ºtiþi de ce doarme copilul din braþele cerºetoarei.”
(Textul a fost șter pentru o perioadã. Am hotãrât sã îl fac public din nou pentru cã meritã totuși citit și meritã luatã atitudine în ceea ce privește aceastã situație. Nu în ultimul rând traducerea din englezã a fost realizatã de magicInsights cãruia îi mulțumesc. )
