De ce avem nevoie de umor ?!

Un banc, un zâmbet, o vorbã bunã care sã îți descrețeascã fruntea, sunt raze de soare, frumuseți, culori binevenite în aceastã vale a plângerii ternã și întunecatã – care pare sã fie lumea pentru omul obișnuit.

Cãci neândoielnic, lumea nu poate fi altfel decât este, oricât ne-am strãdui cu slabele noastre puteri: un etern câmp de bãtãlie între forțe ce vor sã se domine reciproc. O luptã pe care toatã lumea o dã, în felul sãu: unii pentru supremație, alții pentru supraviețuire.

În toatã aceastã vânzolealã generalã, puțini sunt cei care își gãsesc liniștea și echilibrul în vre-o nișã de moment creatã de karma lor cea bunã – pentru moment.

Iar lupta duce la încordare, la contracție, la comportamente de genul fugi sau luptã; urã sau fricã. Sau ambele în același timp.

Unii spun cã remediul este iubirea, altruismul, dãruirea, spiritualitatea. Însã omul aflat în crizã existențialã, în lipsurile vieții de zi cu zi, în suferințã intensã, nu se poate detașa de condiția lui actualã. Cãci spiritualitate pe burta goalã foarte rar ai sã vezi.

Însã și omul aflat în suferințã poate sã râdã. Râsul, umorul, apare spontan, se descãtușeazã în hohote eliberatoare din adâncul ființei noastre profunde, pulverizeazã într—o fracțiune de secundã toate fricile și angoasele momentului, schimbã instantaneu starea de spirit într-un mod sincer și natural, imposibil de falsificat.

Acesta este motivul pentru care în loc sã scriu pe blog, prefer sã ajung la inimile celor din jur cu un banc, o glumã, o povestioarã hazlie. De aceea sunt în permanențã “înarmat” cu o redutabilã colecție de poante ce îmi roiesc permanent în memorie și prefer sã presar printre lucrurile serioase pe care le postez pe pagina mea de facebook, tone de glume.

Și totul porneșe de la dorința fundamentalã de a-i vedea și pe ceilalți cel puțin la fel de fericiți cum sunt eu uneori. De aceea, vã îndemn dragii mei, nu ezitați sã râdeți și mai ales, sã cãutați umorul, veselia și buna dispoziție. Cãci proștii, încuiații, îndoctrinații și habotnicii nu știu sã râdã. Ei sunt centrați în jurul propriilor obsesii pe care le apãrã cu înverșunare, uitând cã viața trece la fel de repede pentru toatã lumea iar timpul nu așteaptã pe nimeni, ci nãruie totul, în afarã de Adevãr.

Râsul mai are o funcție esențialã: elibereazã de fricã și urã. |Frica și ura sunt instrumentele indispensabile necesare elitelor planetei pentru manipularea oamenilor. Frica și ura ne fac sã fim divizați și ușor de controlat. Râsul este cel mai mare dușman al Noii Ordini Mondiale (dupã Dumnezeu, desigur !) cãci el anuleazã spontan barierele dintre cei ce împãrtãșesc o dozã sãnãtoasã de umor. Oameni capabili sã se omoare între ei, se pot îmbrãțișa fericiți, frãțește, împãrtãșind o glumã.

La un banc bun, râde și ungurul, și românul. Și homosexualul, și bãrbatul cu orientãri normale. Și țiganul și europeanul. Râsul este un izvor de normalizare a relațiilor interpersonale capabil sã dizolve orice barierã creeatã de mediul cultural sau social în care trãim. Ne amintește tuturor cã în final, toți suntem oameni.

Iar el, umorul, este opusul egalitarismului silnic, impus cu forța sub pretextul “valorilor umaniste, democratice, europene”. Cãci corectitudinea politicã impusã de actualul current așa-zis democratic ne-a transformat pe toți în japonezi medievali, în cetãțeni ai sovietelor, care afișeazã zâmbete ipocrite, ascunzându-și adânc gândurile adevãrate despre probelemele care conteazã, de teama de nu a fi stigmatizați, persecutați.

În opinia mea, un bun barometru al gradului real de libertate în cadrul unui regim așa-zis democratic îl constituie capacitatea indivizilor din acea societate de a se exprima deschis și liber, de a spune cu voce tare ce gândesc pe diferite teme de interes general.

A-ți fi teamã sã spui ce gândești, sã pui în discuție, deschis, cu argumente, o temã sau un subiect gen holocaustul evreilor din al doilea rãzboi mondial îți poate atrage instantaneu eticheta de antisemit. Dacã spui un banc cu țigani sau îți manifești dezacordul fațã de primirea refugiaților sirieni, riști sã fii redus la nominații gen rasist, xenofob sau promotor al urii. Mai nou, este o rușine și sã te arãtți prea patriot, cãci atunci devi automat naționalist, adicã tot un soi de extremist în ochii celorlalți.

Toate aceste casificãri și etichetãri se bazeazã pe un soi de constrângeri impuse prin intermediul mass-mediei, care ar trebui sã genereze anumite înfrânãri în masele de oameni, sã-i determine sã adopte o anumitã conduitã, de teama de a nu se simți respinși prin excluziunea socialã la care sunt supuși cei cãrora li se lipsesc etichetele negative.

Nu se mai merge pe educație și bun simț, ci pe constrângere cu ajutorul colectivitãții. Datoritã educației primite, nu voi jigni sau agresa niciodatã (sau hai, aproape niciodatã) un țigan, un ungur, un evreu sau homosexual – cã tot am dat aceste exemple. Pentru cã îmi repugnã sã provoc altora suferințã și am capacitatea de a vedea omul, nu eticheta datã de nația, etnia sau orientarea sa sexualã. Și chiar dacã nu sunt de acord cu el, sau cu mediul sau preferințele lui, pot depãși aceste bariere, cãci am acces la un adevãr absolut, dincolo de adevãrul relativ al acestei lumi: cu toții suntem din aceeași conștiințã unicã plãmãdiți.

Însã acest lucru nu mã va împiedica sã îmi pãstrez viziunea proprie asupra lumii în care trãim, sã susțin valorile în care cred. Eu îi spun acestei atitudini, bun simț.

Ca în gluma cu jidanul. Ce este un jidan ? Un evreu care tocmai a ieșit pe ușã. Bunul simț mã împiedicã sã îl jignesc dacã știu cã respectivul nu are capacitatea de a-și depãși condiția etnicã, de a fi mai mult decât un evreu și de a putea râde despre asta, dar în lipsa lui, fãrã referire la o persoanã anume, pot glumi pe seama etniei sau nației respective.

De aceea, vã rog sã râdeți. Un imens hotot de râs, din strãfundurile și rãrunchii a 7 miliarde de oameni, va da în final cu curu de pãmânt fanfaronada Noii Ordini Mondiale. Desigur, ãsta nu va fi sfârșitul luptei, dar mãcar ne va asigura în continuare libertatea relativã de a ne duce mai departe viețile, fiecare pe cãrarea karmei sale, cu bune și cu rele, cãtre ceea ce credem cã ne face fericiți.

]]>