1000800_527265993993687_670313944_n Zilele trecute a reapãrut în atenția publicã generalul Dan Voinea, controversatul magistrat care s-a lansat în carierã cu ocazia așa zisul proces al cuplului Ceaușescu. Deși s-a cerut singur la pensie, fiind beneficiarul unei pensioare de circa 200 de milioane de lei, echivalentul a mai bine de zece pensii militare medii, Dan Voinea vrea mai mult. Vrea mai mult deși în întreaga sa carierã de vreo 29 de ani n-a fãcut mai nimic. Procuror militar din anul 1982, între anii 1997 și 2000 a deținut șefia Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție. În decembrie 1989, a fost adus de Ion Iliescu pe post de procuror la procesul soților Ceaușescu, la acea datã având gradul de maior la Direcția Procuraturii Militare. Dan Voinea a participat la procesul Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, el întocmind „rechizitoriul“ pe baza cãruia cei doi au fost condamnați la moarte și executați, în 25 decembrie 1989. Ulterior Voinea a fost cel care a instrumentat douã dintre cele mai importante dosare post-decembriste, cel al mineriadei din 13-15 iunie 1990 și cel al Revoluției din decembrie 1989, reușind performanța de a tergiversa și mãtrãși complet cele douã dosare, vreme de aproape douã decenii. Generalul a fãcut recent o cerere pe adresa CSM de reintrare în rândul procurorilor, nemulțumit de cariera actualã de avocat al unor ștabi ai parti­dului de guvernãmânt și de „consultant“ special al unor institute guvernamentale care, cicã, se ocupã de cercetarea adevãrului despre „rivoluție“, despre Mineriadã, despre comunism etc. Culmea, „consultantul“, cooptat pe post de expert irefutabil, este el însuși întruchiparea vie a noianului de minciuni aruncate de cãtre gașca moscovitã a lui Iliescu pe piața publicã, tocmai pentru a acoperi vinovãțiile grupãrii feseniste, și mai ales vinovãția lui Ion Iliescu, criminalul cu mâinile roșii de sânge, cel care a dat ordin sã se tragã în studenți, în iunie ’90, cel care a adus haitele de mineri din subterane pentru a le zdrobi cãpãțânile bucureștenilor din Piața Universitãții. Într-un interviu recent Dan Voinea recunoaște cã a depus o cerere la Ministerul Public și o alta la CSM, în care solicitã reîncadrarea, cerere respinsã de Parchet. Acum Voinea încearcã sã punã presiune pe CSM invocând numele președintelui Bãsescu, care i-ar fi promis cicã lui personal, prin 2009, cã îl bagã la loc pe felie la Parchet, deși același Traian Bãsescu îl revocase de pe postul de șef interimar al Parchetelor militare. În ce privește CSM-ul, s-a pronunțat într-o manierã decisivã, în aceeași perioadã, o anchetã desfãșuratã de inspectorii CSM scoțând la ivealã incredibila  lipsã de profesionalism a generalului care a reușit sã mãtrãșeascã aproape 17 ani dosarele cheie al României, care-l puteau implica direct pe Ion Iliescu, respectiv dosarele revoluției și Mineriadei din iunie 1990. Ca reacție fațã de cererea lui Dan Voinea de reîncadrare, am primit la redacție o declarație a reprezentantului victimelor mineriadei, Ene Viorel, de la AVMR, Asociația Victimelor Mineriadelor. Acesta afirmã cã „Dan Voinea este unul dintre pionii lui Ion Iliescu, de care este legat printr-o veche relație. Generalul este o patã de rușine pe obrazul Justiției și al Armatei deopotrivã. Beneficiar al diplomei de așa zis revoluționar semnatã de Ion Iliescu, proprietar de terenuri, implicat în șmenariada diplomelor alãturi de penali precum George Costin, acum la pușcãrie . Nerușinarea acestui Voinea este fãrã egal, mai ales dacã avem în vedere cã s-a pensionat în grabã în 2009 tocmai pentru a scãpa de sancțiunile CSM, care a descoperit în urma anchetei solicitate de AVMR și alte organizații ale societãții civile cã Voinea a ținut sute de dosare în nelucrare, cã s-a fãcut doar cã-l ancheteazã pe Ion Iliescu, al cãrui dosar, în zece ani de așa zisã cercetare nu numãra decât șapte pagini“. În anul 1998, procurorul magistrat Surdescu Gheorghe, care a instrumentat urmãrirea penalã în dosarul 75/P/1998, a propus soluția de neincepere a urmãririi penale (N.U.P.), propunere aprobatã și supervizata de genereralul Dan Voinea, care, la acea datã era procuror general șef al Parchetelor Militare. Ulterior când a pus chiar el mâna pe dosar, Voinea a fãcut totul pentru a-l goli de conținut. Periodic, ani de-a rândul, Voinea își regiza apariții publice prin ziariști pe care îi recompensa în diverse moduri, pretinzând cã îl aduce dupã gratii pe Ion Iliescu. În realitate de fiecare datã când Iliescu a trecut pe la Parchet, s-a întâlnit cu Voinea doar pentru cafele și pentru depãnãri de amintiri comune de la uciderea lui Ceaușescu. Pe lângã toate acestea s-a dovedit cã așa zisele cercetãri și întâlniri ale lui Voinea cu pseudo revoluționarii aveau la bazã o afacere slinoasã. Voinea emitea, ca reprezentant al Parchetul militar, atestate, fãrã o cercetare prealabilã și fãrã a analiza termenii folosiți în aceste atestate, și care erau folosite drept dovezi de cãtre persoanele care cereau preschimbarea (cf. Legii 314/2004) certificatului de revoluționar, preschimbând certificatul de revoluționar (emis cf. Legii 42/1990). Afacarea este încã în curs de cercetare penalã, deoarece nu doar George Costin se ocupa de acest bizniz. Ene l-a acuzat pe Dan Voinea cã a tergiversat și mușamalizat cu intenție dosarele Mineriadei și Revoluției pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, de care este legat printr-o veche relație de complicitate, fãcând parte dintre complotiștii acestuia. Mai mult, Ene Viorel a scos la ivealã un document, ce poartã chiar semnãtura lui Dan Voinea, care demonstreazã cã acesta dispusese clasarea dosarului Mineriadei, dupã care a fost forțat sã-și infirme propria soluție ca urmare a protestelor publice ale AVMR, ce au determinat puterea politicã de atunci sã indice o nouã cale de acțiune procurorului Voinea. Cale de acțiune mult mai perversã și care a dus la spargerea și mãtrãșirea dosarelor, într-o perioadã mai îndelungatã. Ancheta CSM a scos la ivealã incredibile mânãrii ale dosarelor executate de Voinea În martie 2009, Procurorul general al României, Laura Codruta Kovesi, a cerut, iar Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, efectuarea controlului de fond al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Kovesi a reacționat astfel pozitiv fata de solicitarea victimelor mineriadelor, care l-au reclamat pe procurorul militar Dan Voinea pentru tergiversarea unuia dintre cele mai fierbinți dosare penale din România, deoarece îl implicã direct pe Ion Iliescu. La Secția Parchetelor Militare – condusã mulți ani de generalul magistrat Dan Voinea – se aflau cele mai vechi dosare nesoluționate înregistrate la Ministerul Public. În urma controlului efectuat de inspectorii CSM la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat existența unui numãr record de 285 de dosare nesoluționate începând cu anul 1990. Procurorul general al României Coduța Kovesi a formulat un adevãrat rechizitoriu, la vremea aceea la adresa generalului magistrat Dan Voinea, arãtând cã acesta a comis cu intenție numeroase fapte incompatibile cu calitate de magistrat – vicii de procedurã, imixtiuni în activitatea altui procuror, ignorarea calitãții procesuale, elemente care ar fi dus la anularea dosarelor legate de Ion Iliescu dacã ar fi ajuns în instanțã, pânã la urmã (ceea ce nici pânã acum nu s-a întâmplat). Potrivit Raportului Inspecție Judiciare a CSM, au fost reținute în sarcina fostului procuror Dan Voinea numeroase abuzuri ce atrãgeau nu doar sancțiunea revocãrii din funcția de Procuror Șef Adjunct, ci chiar sacțiunea disciplinarã a revocãrii calitãții de procuror, potrivit disp. Art. 99 lit. a) și h) și urmãtoarele din Legea nr. 303/2004. Voinea însã a scãpat de sancțiuni și s-a ales cu o frumoasã recompensã de 200 de milioane lunar. Dupã ce Comisia de Disciplinã pentru procurori din cadrul CSM a constatat cã sunt îndeplinite condițiile privind atragerea rãspunderii disciplinare lui Dan Voinea, s-a înregistrat la data de 17.03.2009 pe ordinea de zi a Ședinței CSM – Secția pentru Procurori, dosarul nr. 5/P/2008 având ca obiect „Abaterile disciplinare prevãzute de art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004, constând în încãlcarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitãți și exercitarea funcției cu rea-credințã – procuror VOINEA DAN de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție“. Dupã mai multe tergiversãri și amânãri – 17.03.2009 amânare fãrã motiv; 31.03.2009 pentru imposibilitatea de constituire a completului; 13.04.2009, în vederea administrãrii probei cu martori; 19.05.2009, în vederea administrãrii probei cu martori; 16.06.2009, în vederea administrãrii probelor – la data de 16.06.2009 Secția Pentru Procurori a CSM A respins acțiunea disciplinarã formulatã de Comisia de Disciplinã pentru procurori din cadrul CSM, pe motiv cã aceasta este rãmasã fãrã obiect… deoarece Voinea s-a fãcut brusc pensionar. Comisia a reținut faptul cã la data de 7.05.2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotãrârea nr. 803 prin care a admis eliberarea din funcția de procuror, prin pensionare, la cererea petentului, a procurorului Dan Voinea, acesta scãpând prin aceastã manevrã de rigorile și sancțiunile legii magistraților privind rãspunderea disciplinarã. Acum, în loc sã i se aplice rigorile legii, „generalului“ Voinea, i se face culoar pentru a fi readus la obiectivul numãrul unu al vieții sale – tocarea dosarelor care-l implicã pe Ion Iliescu,  pensionar și acesta, pe deasupra și „reper de autoritate“ al Puterii actuale. George Roncea – Curentul comentariu rapcea.ro: din lipsã de timp, am tot amânat sã scriu niște chestii despre drãguțul de pensionar Dan Voinea și conexiunile lui cu MISA, dar acum când am aflat cã scoate din nou capul ca șarpele la drum, meritã sã spun ceea ce știu despre acest individ cu douã fețe.  Pe Dan Voinea îl cunosc de când se “ocupa” cu dosarele Mineriadelor. Țin și acuma minte cum ne primea în audiențã pe mine și pe dl Ene Viorel și ne aburea pe tema acestor dosare, pe care le-a tras pe linie moartã. Apoi, a venit episodul 2004, când am formulat împreunã cu avocatul Dumitru Nițurad peste 120 de plângeri penale pentru descinderile din ashramurile percheziționate. Chestii grele, cu probe, martori, tot tacâmul. Procurorul de caz, dl Cornescu a început sã lucreze serios la dosar: plan de anchetã, adrese cãtre instituții, audieri cu listã, etc. Se mișca foarte bine. Pânã când colegul lui de birou, dl. Dan Voinea a intrat pe fir. M-a sãpat pe mine în fața celor de la MISA, convingându-l pe vãrul sãu – instructorul yoga din Timișoara Savel Cãlin, cã eu aș fi securist, mânã în mânã cu gașca lui Ion Iliescu, relatându-i acestuia cã am plecat de la o audiere din dosarul mineriadei în mașina amiralului Cico Dumitrescu. Faptul în sine nu însemna nimic, dupã audiere respectivul personaj mã invitase amabil sã mã lase undeva în centru, iar eu nu am gãsit nici un motiv plauzibil sã refuz un astfel de gest civilizat. Interesant este cã Savel Cãlin nu a gãsit de cuviințã sã mã întrebe despre respectivul moment,în schimb a început sã mã bârfeascã peste tot, pe la spate, și astfel mi-au ieșit vorbe la MISA cã sunt securist și toți se uitau ciudat la mine, fãrã sã îmi spune nimeni de ce. Abia dupã ani de zile cineva s-a îndurat și mi-a dezvãluit sursa acestor bârfe “spirituale” la adresa mea.  Dupã retragerea mea din apãrarea MISA, Dan Voinea a avut grijã sã își atribuie lui însuși soluționarea dosarului MISA – ce avea ca obiect plângerile penale ale yoghinilor împotriva polițiștilor, jandarmilor, procurorilor și securiștilor care au cãlcat la propriu ashramiștii în picioare la descinderi – sub pretextul cã îi “ajutã” pe yoghini sã își afle dreptatea – cã doar nu era sã trãdeze cauza propriului vãr – yoghin de frunte în MISA, nu ?!  Se zice cã dl. Voinea – în colaborarea cu noua echipã de avocați MISA, a legat o relație mai mult decât apropiatã cu Simona Lungu, și a început sã le dea acestora sugestii și sfaturi “binevoitoare” privind maniera de apãrare a intereselor MISA. Rezultatul s-a vãzut: Dan Voinea personal a dat un rãsunãtor NUP la plângerile yoghinilor, sfãtuindu-i (pe șest) sã “cadã la pace” cu agresorii și nu atace rezoluția respectivã în instanțã – dându-le de înțeles cã le va “aranja”, la schimb, o soluție favorabilã în dosarele lui Gregorian Bivolaru.  Așa se face cã echipa de avocați de la MISA (cu acordul lui GB) au sacrificat suferințele discipolilor și dreptatea acestora, de dragul salvãrii gurului. Salvare pe care Voinea n-a mai apucat sã o aranjeze, cãci a zburat din procuraturã în urma anchetei CSM deschise la solicitarea Victimelor Mineriadelor (recunosc – am și eu aportul meu aici), fiind pensionat grabnic. Acum, acest farseur care minte așa cum respirã, se vrea înapoi procuror. O probã de minciunã o aveți în emisiunea de mai jos, pusã la mare cinste pe yogaesoteric:   Postez aici și câteva documente ale CSM-ului (dispãrute zi inexplicabil de pe siteul CSM), despre modul rușinos în care Dan Voinea a ieșit din magistraturã pe ușa din dos: demiterea lui voinea CSM (1)-page-001  

Raportul CSM privind activitatea lui DAN VOINEA

 În concluzie, dragi foști colegi de la MISA, dragi ashramiști – care m-ați bârfit pe la spate, dar n-ați avut curajul sã mã întrebați mãcar dacã e adevãrat ce se spune despre mine – dacã vã veți întâlni cu cei de la biroul juridic MISA, opriți-i ți întrebați-i: CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PLÂNGERILE NOASTRE PENALE FORMULATE ÎMPOTRIVA CELOR CARE NE-AU CÃLCAT ÎN 2004 ?]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer