dintre avocații ND, au depus o plângere penalã pentru identificarea și tragerea la rãspundere penalã a agresorilor. S-au luat declarații, iar camaradul Alex Nãstase a primit din partea organelor de poliție o trimitere cãtre institutul de Medicinã Legalã pentru expertizarea vãtãmãrilor fizice suferite în urma loviturilor primite de la țiganii agresori. Nu este pentru prima datã când membrii așa-ziși educați ai acestei etnii dovedesc faptul cã nu sunt capabili sã trãiascã în conformitate cu normele sociale general acceptate. Violența – fizicã și verbalã – atitudinea obraznicã și intimidantã, lipsa de respect fațã de autoritãțile statului, modul în care țiganii înțeleg sã își facã singuri ”dreptate”, fac încã o datã dovada faptului cã membrii acestei etnii nu sunt pregãtiți sã trãiascã civilizat în mijlocul celelalte popoare europene. Faptul cã țiganii creeazã aceleași probleme peste tot unde merg, face dovada faptului cã nu noi, ci ei au o problemã. De integrare. O problemã cu majoritatea în sânul cãreia trãiesc. Cei mai mulți dintre ei nu au nici o meserie, iar asta nu din vina noastrã. Majoritatea lor, s-au învãțat sã trãiascã parazitând populațiile în sânul cãrora se oploșesc. Dacã lipsa de respect fațã de lege se manifestã atât de puternic acum, cât sunt încã o minoritate, ne întrebãm (din perspectiva previziunilor sumbre asupra structurii populației în anul 2050, când se pare cã țiganii vor deveni majoritari în România), cum se vor comporta aceștia cu noi, românii deveniți minoritari, dacã acum, fiind în minoritate, sunt atât de agresivi și de obraznici ?!]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…