Primul stat american a intrat în shut down, dupã ce problemele financiare au blocat pur și simplu bugetul, iar Republicanii s-au opus singurei soluții de redresare. Este vorba despre Minnesota, care va avea, cel putin pentru o perioadã de timp, o serie de servicii publice blocate, pentru cã, pur și simplu, nu sunt bani. Practic, întreg aparatul de guvernãmânt a preferat sã-și dea demisia pentru cã guvernatorul democrat al statului s-a declarat depãºit de problemele bugetare ale statului. Republicanii n-au acceptat propunerea de creștere a taxelor pentru acoperirea deficitului de 5 miliarde de dolari, aruncând sistemul public în haos din momentul în care aparatul de guvernãmânt și-a pus demisia pe masã. Mai multe agenții guvernamentale ale statului, parcuri și instituții îºi vor înceta activitatea din lipsã de fonduri. Chinezii au spus: America e în faliment Chinezilor începe sã le fie teamã cã suma uriașã pe care au împrumutat-o americanilor nu va mai fi recuperatã. Teama și îngrojãrile au crescut în ultima vreme, dupã ce datoria Statelor Unite a depãșit limita legal admisã. O agenție de rating financiar din China a exprimat temerile țãrii privind datoria americanilor, arãtând cã Statele Unite au intrat deja în incapacitate de platã. “În opinia noastrã, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment”, spune Guan Jianzhong, președinte al Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China. Premierã: Standard & Poor’s ar putea retrograda SUA la “selective default” Ratingul ‘AAA’ atribuit Statelor Unite ar putea fi redus imediat la nivelul ‘selective default’ dacã guvernul american nu va reuºi sã onoreze obligaþiunile care ajung la scadenþã în data de 4 august, a anunþat marþi un director de la agenþia de evaluare financiarã Standard & Poor’s citat de Reuters. Obligaþiunile Trezoreriei americane cu scadenþã în 4 august vor primi un rating ‘D’ dacã guvernul nu va reuºi sã le onoreze, a afirmat John Chambers, director în cadrul agenþiei de evaluare financiarã. ‘Dacã guvernul SUA nu reuºeºte plata, va avea un rating ‘D’. Asta se va întâmpla imediat dupã 4 august, când e scadenþa obligaþiunilor, deoarece ele nu au o perioadã de graþie’, a precizat directorul S&P. Sursa: Capital.ro]]>
Related Stories
July 25, 2025
Taman în plină vacanță de vară, când toți sunt plecați în concedii, Primăria Capitalei n-are…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
July 13, 2025
Un articol de de Vlad-Mihai Agache preluat de pe theodosie.ro Cezar Avrămuţă (complet Dinu-Avrămuţă Cezar Cătălin),…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
July 12, 2025
Mi-am propus să prezint și să susțin cât mai multe proiecte civice, de ONG-uri care…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
July 9, 2025
Într-o lume tot mai lipsită de repere morale și identitare, în care oamenii se duc…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
July 4, 2025
Așa cum mă așteptam, Sistemul a reacționat cu toată duritatea de care putea da…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
May 14, 2025
Miercuri 14 Mai 2025, ora 19,30, în Piața Revoluției (Palatului Regal) – scuarul statuii Iuliu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 27, 2025
Marți, 29.04.2025 ora 17 va avea loc la Hilton – Athenee Palace sunteți invitat/ă să…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
April 26, 2025
Împreună cu un colectiv de ”nărăvași” ca și mine, care nu acceptăm frauda, impostura și…