Ce s-ar putea ridica cu datoria pe care o are Germania fata de Romania

ASPECTE. Presã, tehnologie, moralã  de Corneliu Vlad Efemeridele de presã ale clipei provoacã mai degrabã mâhnire. Unei realitãþi prea puþin confortabilã ºi agreabilã, mass-media îi rãspunde nu prea adecvat, dacã nu chiar penibil. Aflãm cu lux de amãnunte despre isprãvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful ºi iminenta catastrofã de la Roºia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul cãscat, în care poþi depune orice, ticãloºiile unor „nemþi” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflã nimeni o vorbuliþã (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600.000.000 de euro iar constructia 30 de milioane marci aur – nota red). Vorba idioatã a unui „analist”: despre ce vorbim? Obedienþa în faþa sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriþilor hrãpãreþi aborigeni ori de afarã funcþioneazã fãrã greº, iar dezinformarea se lãþeºte. ªi când te gândeºti ce-ar putea face presa, ce posibilitãþi tehnologice are comunicarea în masã de câteva decenii! Întrucât mã apropii, tacticos sau iresponsabil, de o vârstã care pe vremuri mi se pãrea nu venerabilã ci de-a dreptul matusalemicã, de neatins, iar aproape jumãtate de secol am fãcut gazetãrie, ºi numai asta, e poate momentul sã privesc, mãcar din când în când, la lumea presei ºi nu atât la oamenii ei minunaþi sau nu prea, ca sã parafrazez un titlu de film american. Reiau, de fapt, o remarcã fãcutã de preºedintele unei societãþi britanice de televiziune, Adam Crozier, la o conferinþã pusã la cale de ziarul „Guardian” sub genericul inspirat ºi incitant „Changing Media Summit”. La nivelul cel mai înalt al jurnalisticii de azi n-am sã mã refer, nu-i momentul sã-l definesc, dar cã presa e în schimbãri rãvãºitoare, e într-o adevãratã revoluþie, nimeni nu poate tãgãdui, oricine constatã. Amintea Adam Crozier cã în urmã cu 20 de ani nu exista Web. Acum zece ani nu se ºtia de Facebook. Iar în urmã cu cinci ani nu exista Twitter. Revoluþia numericã a jurnalismului galopeazã frenetic ºi nu pare sã-ºi fi oprit iureºul. Tehnologic, presa de pânã acum vreo douã decenii pãrea sã fi rãmas esenþialmente cam aceeaºi de pe vremea lui Gutenberg sau a vechilor chinezi – cu litere de plimb, ludlowuri, vingalacuri, spalturi ºi „perii”, cuvinte devenite peste noapte arhaisme. Tehnologic, da, saltul este spectaculos. Dar calitativ, dar moralmente? Este „mai bunã” presa de azi, înzestratã cu scule electronice în stare de performanþe pe care ne strãduim din rãsputeri sã ni le însuºim ºi sã le folosim la ce pot face ele? Relatãm instantaneu din orice ungher al globului despre orice taifunuri, funduleþe sau ciudãþenii, dar despre Roºia Montana sau datoria Germaniei mai nimic. Facem exegeze pe gaura din pantoful slujbaºului de la FMI, iar el poate cã de fapt chiar asta urmãreºte, dar nu ne întrebãm serios de ce ne îndatorãm peste poate, în ce condiþii ºi pe ce se duc banii cu care ne-am împovãrat pe ani de zile. Ba, ºi mai grav, tehnologia tot mai sofisticatã înlesneºte ºi o mistificare mult mai sofisticatã. O lume întreagã a urmãrit la televizor în direct desantul omului pe Lunã. Ne-am euforizat cu toþii, am intrat în transã ºi abia într-un târziu a apãrut întrebarea: o fi pãºit oare Armstrong sau nu? Presa lumii – scrisã, vorbitã, vãzutã – se strãduieºte cu ferbrilitate sã facã faþã acestui tsunami digital care o obligã sã fie la înãlþimea momentului.  Suntem într-un fel ca “gãina de Renaºtere” de care vorbea G. Cãlinescu, gãina care depune ouã în mai multe cuiburi ºi aleargã de la unul la altul, în perioada clocitului, fãrã a izbuti sã le încãlzeascã îndeajuns pe niciunul. Sfidarea, însã, spuneam, nu e doar una tehnologicã, este ºi una de ordin moral. Dacã totul este cu putinþã ca tehnicã, nu totul e permis ca atitudine, ca angajare, ca misiune de ziarist, pânã la urmã. Dezinvoltura comunicãrii nu înseamnã ºi dezinvolturã a mesajului, nu însemna laxism moral. Abolirea cenzurii din vremea comunistã a deschis calea spre sinceritate, adevãr ºi probitate, dar mergem oare aºa cum s-ar cuveni, ziariºti, ºefi de redacþii ºi patroni de presã, pe o asemenea cale? Spunea Zbigniew Brzezinski, apropos de progres ºi depoliticã: “Din nefericire, acest progres al civilizaþiei nu s-a realizat ºi la nivel moral, politica reprezentând cel mai mare eºec al secolului XX.” Ce-i valabil pentru politicã este, din pãcate, valabil ºi pentru presa de toate felurile. (Amos News) 3 august 2011]]>