Existã foarte mulți tineri și bãtrâni deopotrivã, care nu cunosc înțelesul unor termeni nou intrați în limbajul modern, termeni care sunt utilizați destul de des. Am considerat necesar sã scriu câteva rânduri despre ce înseamnã A MEDITA.
Când cineva rostește cuvântul MEDITAȚIE, imaginile ce apar în mintea oamenilor diferã destul de mult. Pentru unii, existã înțelesul clasic al cuvântului meditație: acela de a reflecta profund la înțelesul, sensul sau aspectele unui anumit subiect, fie cã este vorba de o problemã concretã, fie cã este vorba de “nemurirea sufletului”.
Alții folosesc termenul de meditație derivat din cuvântul meditator – persoana care te pregãtește pe un anumit subiect sau materie. În aceastã accepțiune, meditația este exercițiul pentru a excela în pregãtirea – de obicei școlarã.
Și sunt ceilalți, marea majoritate, care la auzul cuvântului MEDITAȚIE au imaginea unei persoane ce stã așezatã cu picioarele încrucișate, gândindu-se la ceva, cu ochii închiși. Dacã întrebi un astfel de practicant ce face, el îți va rãspunde: meditez. Dacã îl întrebi la ce mediteazã sau cum o face, rãspunsurile pot fi foarte diferite, de la persoanã la persoanã, însã în general este vorba de un aspect interior, ce ține de minte.
Și totuși, ce este meditația ?
Unii considerã cã mediteazã dacã își focalizeazã neântrerupt atenția asupra unui singur lucru, aspect sau fenomen, intern sau extern. În realitate, aceasta nu este meditație ci focalizare, concentrarea atenției, o practicã ce precede meditația. Poate fi vorba de focalizarea neântreruptã a atenției asupra unui punct sau asupra unui obiect sau fenomen. Unii își urmãresc respirația. Alții, vârful nasului sau un punct dintre sprâncene sau ombilicul. Alții își urmãresc gândurile într-un mod elaborat, sau anumite procese ale minții. Toate aceste nu le putem numi cu adevãrat meditație, cãci ele sunt în realitate concentrãri ale subiectului asupra unui obiect, intern sau extern.
Apoi sunt vizualizãrile, exercițiile de imaginație, evocãrile unor emoții, stãri sau amintiri, practici ce iarãși nu pot fi numite meditație pentru cã ele folosesc mintea și calitãțile acesteia.
Tot meditație este denumit generic procesul de identificare cu un anumit fenomen, ființã sau aspect. Te poți identifica cu un sunet, cu o stare, cu un model spiritual, practic cu orice, cãci se spune cã mintea ia forma oricãrui subiect asupra cãruia se concentreazã suficient de mult, neântrerupt.
În opinia mea, singura și adevãrata meditație constã în observarea atentã a propriei atenții. Atenția este acel observator tãcut, prezența de sine conștientã, care face sã existe subiectul cunoscãtor. În drumul interior, prin labirintul falselor identificãri cu corpul, memoria, sau atributele noastre (sociale sau de altã naturã), avem mereu tendința de a ne identifica cu pãrți ale întregului care ne compun ca persoane sau, mai grav, cu aspecte sau lucruri care vin din exterior.
În realitate, adevãrata meditație se reduce la efortul conștient, consecvent de a mãri conștiența observatorului tãcut, la fel cum se mãrește flacãra lãmpii și lumina acesteia întro camerã întunecoasã, prin alimentarea fitilului cu combustibil. Combustibilul necesar creșterii conștienței de sine provine din reflectarea acesteia în sine însãși, în aplecarea reflexivã asupra propriei naturi, din nou și din nou, pânã când aceasta crește și cucerește tot eșafodajul de erori, false opiniii și identificãri greșite care alcãtuiau eul nostru mundan.
]]>
