Toatã lumea, mai ales femeile sunt în limbã dupã ”iubirea adevãratã”. E cântatã în toate melodiile, e glorificatã, povestitã, murmuratã, visatã. ”Iubirea adevãratã” este dezideratul suprem al generațiilor de cãutãtori ai acestui Sfânt Graal al vieții fericite.

Și, ca orice ideal, nu e nimic mai ușor de falsificat ca ”iubirea adevãratã”. Hai sã vã dau rețeta: se ia o generație blambuzã, prost educatã, cu o spoialã de culturã – la limita anafabetismului; apoi, se aruncã aceastã generație într-o lume aflatã în crizã economicã perpetuã, fãrã perspective prea mari de acces la bunãstare. În schimb, acestei generații i se alimenteazã în permanențã – prin intermediul televiziunii – pofta de lux, de mașini scumpe, gadgeturi de ultimã generație, viațã în bogãție și fãrã muncã.

Fiind astfel sãdite semințele distrugerii principiilor morale, se începe goana prin hãțișurile vieții, dupã ”dragostea adevãratã”.

Sã fie oare de gãsit dragostea adevãratã cu bãiatul emoționat, care a venit la întâlnire cu metroul sau tramvaiul, cu o floare de 3 lei în mâinile-i tremurânde ? Sau la flãcãul tomnatic îmbrãcat cu cãmașã de firmã largã, care sã-i mascheze burdihanul, ras în cap ”tinerește” (ca sã nu i se vadã ”ghioceii” din plete), cunoscut în Bamboo, care te-a dus acasã cu mașina lui cea scumpã ?

Dilema nu e grea. Din start, fetele vor simți cã ”nu se potrivesc”, cu bãiatul venit cu metroul la întâlnire. Acestuia ”îi lipsește ceva”, nu se ridicã la nivelul cerințelor fetei.

E aceeași poveste veche de când lumea, despre care povestea și Salman Rushdie în romanul sãu autobiografic, ”Copii de la miezul nopții”. Ne putem minți atât de mult noi înșine încât putem ”învãța” sã ”iubim” pe bucãți, persoana cu care dorim sã fim. În romanul mai sus amintit, mama autorului a fost cãsãtoritã de familie cu soțul ei, un om bogat, cu o poziție socialã bunã. A învãțat sã îl iubeascã treptat, pe bucãți. I-a luat un an sã îi iubeascã ochii, încã un an sã-i iubeascã gura, și tot așa, pânã la sfârșitul vieții reușise sã-l iubeascã aproape în întregime. Este vorba de un proces subtil al ”îndrãgostitului”, adeseori subconștient, de auto-convingere, cã ”iubește” persoana potrivitã. Dacã existã esențialul (perspectivele unei vieți bune, lipsite de griji), restul vine de la sine, în timp.

Și astfel se falsificã ”iubirea adevãratã”, cãci dacã acest proces ar fi unul conștient, deliberat, el ar veni în contradicție cu valorile morale pe care persoana ”îndrãgostitã” pretinde cã le posedã – ca un minim respect de sine.

Și e plinã lumea de ”îndrãgostiți” și ”îndrãgostite” care mai apeleazã și la gesturi melodramatice și crize de gelozie pentru a-și dovedi (în primul rând fațã de ele înșile) cât de ”adevãrat” iubesc ele.

Este atât de ofertant sã vezi sclipind în ochii femeilor tentația… nu trebuie decât sã te îmbraci bine și sã rotești nonșalant pe deget cheile unei mașini scumpe și, ca prin magie, Cupidon te va însoți pretutindeni ca un paj credincios, gata oricând sã sãgeteze cu ”iubire adevãratã” inimile frumoaselor domnișoare și domnițe…