Au fost multe discuþii pe tema pomenirii la slujbe a conducerii BOR. Mulþi preoþi ºi cãlugãri au încetat sã îi mai pomeneascã la slujbe din cauzã cã – în opinia lor, au trãdat puritatea dogmei ortodoxiei, semnând declaraþiile comune ale “Sinodului tâlhãresc din Creta”.

Treaba e serioasã. Patriarhia îi vâneazã pe “rãzvrãtiþii” care îndrãznesc sã nu-i mai pomeneascã la slujbe pe înalþii ierarhi ai BOR ºi în general îi ºi cam decad din preoþie, dacã nu se supun ºi nu reâncep sã îºi pomeneascã la rugãciune superiorii.

Unii spun cã e vorba de o chestiune ce þine de “unitatea credinþei” ºi cã nu îi este permis unui “mãdular” al trupului lui Hristos, care este Biserica, sã fie în dezacord cu “gura”,adicã prea-fericiþii de la vârful ierarhiei.

Alþii o vãd ca pe o problemã de autoritate. Nu te pomeneºte la rugãciune, înseamnã cã s-a dezis de tine, adicã nu îþi mai respectã poziþia în ierarhie.

Eu o vãd ca pe o chestiune de “mana”. Termenul de mana este folosit în literatura fantasy, dar ºi în jocurile gen World of Warcraft ºi desemneazã agea energie a magiei de care ai nevoie pentru a face vrãji puternice. Mana se acumuleazã de obicei prin concentrarea rugãciunilor adepþilor zeitãþii respective.

Mana este centrul ficþiunii Zei Americani a lui Neil Gaiman, în care vechii zei reuºeau sã supravieþuiascã în lumea noastrã doar dacã li se aduceau rugãciuni.

În viziunea mea, Patriarhul Daniel ºi toatã liota de preafericiþi din Sfântul Sinod, sunt doar niºte personaje de tipul Sfântului Sisoe din nuvela lui George Topârceanu, care simt nevoia sã se scoboare printre muritori, din Paradisul dealului Patriarhiei, pentru a aminti muritorilor de rând de existenþa lor ºi a fi “pomeniþi la cãlindar” cum se cuvine, pentru “minunile” pe care le fac.

Ei îºi justificã existenþa ºi îºi trag puterea din pomenirea la rugãciune, la fel ca ºi zeii americani ai lui Gaiman. Fãrã rugãciunile norodului, puterea lor pãleºte, cãci ei ºtiu cã puterea realã nu este cea politicã sau financiarã, ci cea exercitatã asupra oamenilor, asupra conºtiinþelor. Cãci a avea bani sau putere politicã nu sunt decât forme de exercitare indirectã a Puterii. Adevãrata putere existã doar în oameni, în ceea ce ei cred cu adevãrat, iar cei ce se aflã în centrul credinþei mulþimilor sunt adevãraþi idoli, zei pe Pãmânt.

Aºa cã nu trebuie sã ne mire faptul cã înalþi ierarhi ai BOR pot ierta preacurvia, sodomia, malahia, lãcomia, masoneria, securismul ºi lichelismul slujbaºilor bisericii, dar nu pot ierta “nepomenirea” lor la rugãciune.