Autoritãțile daneze plãnuiesc sã investeascã 20 de milioane de euro în personal și echipament pentru controlul granițelor. Controalele vor include porturile, graniþa terestrã cu Germania ºi podul Oresund pe care Danemarca îl împarte cu Suedia. Dacã vor trece de parlament, mãsurile vor fi implementate în maxim trei sãptãmâni. Decizia autoritãților daneze vine ca reacție la ineficiența securitãții granițelor uniunii și a riscului crescut de criminalitate. „Vedem o creștere a criminalitãții trans-frontaliere: droguri, rețele de crimã organizatã est europene, trafic de ființe umane, spãlare de bani… Unul dintre cele mai eficiente moduri de a le combate este controlul la frontiere”, a explicat decizia ministrul de finanțe Claus Hjort Frederiksen. În fața criticilor, ministrul danez al integrãrii a negat faptul cã țara sa ar introduce controlul regulat al tuturor pașapoartelor, reafirmând cã decizia vizeazã exclusiv oprirea criminalitãții trans-frontaliere. Hjort Frederiksen a insistat cã verificãrile vor fi aleatorii și ele „se vor supune cadrului spațiului Schengen”. Comisia Europeanã a reacționat imediat și a cerut explicații guvernului danez. „Vrem sã fie clar cã nu putem și nu vom accepta acțiuni care înseamnã un pas înapoi de la tratatul UE cu privire la libera circulație a bunurilor și persoanelor în interiorul granițelor sale.”, a spus daneza Pia Ahrenkilde Hansen, purtãtoare de cuvânt a CE la conferința de presã obișnuitã de joi, 12 mai. O serie de analiști sunt de pãrere cã avem de-a face nu doar cu o problemã a imigrației din estul Europei, ci și cu afluxul mare de imigranți și refugiați în urma revoluțiilor arabe. Mãsura surprinde cu atât mai mult cu cât în primul semestru al lui 2012 Danemarca va prelua conducerea UE. Decizia danezã are însã și explicații interne. În Danemarca o poziție de forțã împotriva imigrației o are Partidul Poporului Danez. Guvernul minoritar de centru-dreapta are nevoie de susținerea acestei formațiuni de dreapta în reformele interne. Ca atare a fost de acord sã-i dea curs solicitãrilor cu privire la controlul strict al granițelor. La rândul ei, șefa partidului popular a susținut cã turiștii germani nu vor fi ținta controalelor, „majoritatea lor vor fi primiți cu un salut și un zâmbet.” Ținta evidentã sunt imigranții. Martin Schulz, șeful socialiștilor din Parlamentul European, a acuzat guvernul danez de populism, criticând ca nejustificat argumentul problemei refugiaților africani din sudul Europei care ar avea efecte în nordul continentului. „Este inacceptabil pentru vreun guvern sã suspende atât de brusc libertãțile fundamentale ale cetãțenilor europeni”. În schimb ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich a recunoscut cã pot fi situații care cer mãsuri suplimentare, cum ar fi cazul unor „presiuni migraționiste excepționale”, însã a cerut mai degrabã gãsirea unor mãsuri flexibile și temporare. Conform acordului Schengen, țãrile aderente pot reintroduce controlul la frontiere numai în baza unei „amenințãri serioase” la adresa securitãții. Situațiile acestea pot varia de la presiuni migraționiste la circulația unor fani ai cluburilor sportive, cunoscuți pentru violența lor. Acordul Schengen a fost semnat în 1985 în Luxemburg, în orașul cu același nume, și a intrat în vigoare în 1995. Din el fac parte 22 de țãri membre UE dar și Norvegia, Elveția și Islanda, dar nu Marea Britanie sau Irlanda.]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale