In ciuda faptului ca Barack Obama se opune folosirii drogurilor in scopuri medicale, acesta fiind un subiect des abordat in timpul campaniei electorale pentru Casa Alba, o noua biografie neautorizata a presedintelui american arata ca in tinerete, acesta a consumat marijuana. ABC relateaza despre o noua carte care va aparea in SUA, peste cateva saptamani, scrisa de David Maraniss. “Barack Obama – Povestea” descrie comportamentul pe care actualul presedinte il avea in liceu, continand detalii despre modul in care acesta fuma marijuana cu prietenii. Cartea va fi publicata abia pe 19 iunie, dar presa americana a obtinut-o deja, iar informatiile au inceput sa circule. Intr-unul dintre capitole, autorul povesteste cum Obama facea parte, in liceu, dintr-o gasca numita “Choom Gang” (Gasca de fumatori), “to choom” insemnand, in argou, “a fuma marijuana”. “Ca membru al Choom Gang, Barry Obama initiase noi moduri de fumare a marijuanei. Primul era ‘AT’, prescurtarea de la ‘absortie totala'”, o referire la inhalarea totala a fumului tigarilor de marijuana, scrie David Maraniss. Autorul nu rateaza comparatia dintre Obama si fostul presedinte american Bill Clinton, care a declarat ca, in tinerete, a fumat “iarba” dar nu a inhalat. O alta modalitate prin care actualul presedinte se relaxa fumand marijuana este “absorbtia tavanului”, in care tinerii dintr-o masina fumau, cu geamurile inchise, dupa care se lasau pe spate si inhalau fumul ramas in masina. Obama nu a ascuns ca a fumat marijuana in tinerete. In autobiografia sa din 1995, intitulata “Visele tatalui meu”, Obama povestea ca, pe vremea studentiei, a fost un fumator de marijuana. “Marijuana m-a ajutat. Si chiar viciul de a bea. Poate putina cocaina ne mai permiteam uneori, dar niciodata nu am luat heroina“, scrie presedintele, in autobiografia sa. Insa tot el sustinea ca nu este mandru de faptul ca a consumat droguri in acele vremuri.]]>
Related Stories
November 24, 2024
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 22, 2024
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 21, 2024
Fără alte comentarii de prisos, prezint mesajul de campanie al candidatului Partidului Patrioții Poporului Român…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 19, 2024
Iulian Ghițescu candidat la Camera Deputaților în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița Partidul Patrioții Poporului…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 12, 2024
N-are prea mult sens să detaliez aici de ce m-am răzgândit și am decis în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 8, 2024
Mântuire din necazuri, victorie și scăpare din mrejele dușmanului. Fie să fim demni purtători ai…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
November 4, 2024
După ce citești articolul, vei știi să răspunzi la următoarele întrebări: Ce a fost și…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…