Ambasadorul Holocaustului

Dacã am boalã pe ceva în România – mai rãu decât pe politicienii noștri, am boalã pe ambasadorii Holocaustului. Bãieții ãia care se gãsesc în treabã sã vorbeascã neântrebați despre suferințele provocate de Hitler în lagãre evreilor. BÃI, NE LÃSAȚI !? Acolo au murit și români, și țigani, și polonezi și câte alte nații ! Suferința lor este mai puțin importantã decât suferința evreiascã ? Dar suferința sutelor de mii, milioanelor de români înghițiți de gulagul sovietic siberian ? Pentru ãștia a vãrsat cineva vreo lacrimã, a plãtit vreo despãgubire ? ȘI-A CERUT CINEVA SCUZE !? În zilele noastre, Sfânta Inchizițe jidãneascã a Industriei Holocaustului condamnã la ardere (mediaticã) pe rug, și linșaj public, pe oricine îndrãznește sã punã în discuție sfânta și sacra dogmã a Holocaustului. Am ajuns sã mã simt umilit ca român în propria țarã, când asist la punerea cu botul pe labe a lui Dan Șova. Nu cã aș avea vreo simpatie fațã de aceastã beizadea nãucã a politicii românești, dar mi-a fost simpatic în inconștiența lui de acum câteva luni, când a fãcut acele remarci sincere cu privire la Holocash. Dreptul lui la opinie, cã de-aia e democrație și libertate de expresie, nu ? Ei bine, mã simt umilit când îl vãd pe Șova cum își înghite cu muci și lacrimi false de crocodil cuvintele de acum câteva luni, când afirma (PE BUNÃ DREPTATE !) cã în România n-a fost Holocaust. Pentru mine, treaba asta este un  indicator al extraordinarei forțe de șantaj al mafiei jidãnești al Holocash-ului, ce folosește mass-media ca pe o armã de linșaj social. Problema nu este dacã recunoaștem sau nu dacã a fost Holocaust în România sau pe aiurea. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem mai umaniști și mai toleranți decât au fost vreodatã oamenii pe planeta asta. Mi se rupe de cine în ce crede sau din ce specie de maimuțoi se trage. Bat la table și la biliard pe internet în egalã mãsurã arãboi cât și jidani, cã deh, trãim într-o comunitate informaționalã globalã. Sau iau bãtaie, când e cazul, și nu le port picã pentru asta. Atunci, despre ce fel de rasism sau xenofobie vorbim ? De fapt, sub pretextul condamnãrii  grozãviilor Holocaustului jidanilor din cel de-al doilea rãzboi mondial, se ascunde o armã formidabilã cu douã tãișuri. Arma auto-victimizãrii jidãnești, dar și cea a culpabilizãrii întregii planete pentru faptele presupus reprobabile sãvârșite de niște oameni care nici mãcar nu mai sunt în viațã. Culpabilizarea colectivã pentru niște fapte pe care nici mãcar nu le-am comis noi, ne împiedicã sã criticãm politica agresivã a Israelului sau sã comentãm critic, la scenã deschisã, dominația jidoveascã asupra organismelor financiar-bancare internaționale, controlul exercitat de cãtre evrei asupra mass-mediei și în general degradarea moralã adusã de evrei prin promovarea industriei cinematografice și muzicale decadente. Acest cãluș al “corectitudinii politice” – de asumare colectivã a vinovãției pentru Holocaust a devenit un instrument eficient de control al opiniei publice. Nu poți sã critici sau sã comentezi ceva despre evrei cã urlã toți ca din gurã de șarpe cã ești antisemit și rasist, livrându-ți la pachet vrãjeala cu Holocaustul. Așa s-a ajuns ca un ambasador al Israelului la București, sã devinã de fapt ambasadorul afacerii Holocaustului, exponentul aparatului de teroare și control sionist. Așa s-a ajuns ca, în fiecare an, de ziua comemorãrii Holocaustului, politicienii români trecuți, prezenți sau viitori sã deplângã cu voci pline de falsitate tragedia evreiascã de acum 60 de ani, din obligație, de teamã ca nu cumva, ne-fãcând-o, cineva sã observe tãcerea lor și sã o interpreteze drept indiferențã la suferința jidãneascã sau, mai rãu, antisemitism. Așa se face cã, dacã omenește sunt înclinat sã deplâng și eu suferința realã a unor oameni ce au fost, cum suntem și noi astãzi, victimele unei istorii zbuciumate și al unui rãzboi pentru putere, sã ajung sã îmi repugne toatã ciorba mereu și mereu reâncãlzitã, a dramei Holocaustului. Așa cã îi transmit domnului ambasador al Holocaustului urmãtorul mesaj: O sã mã doarã de evreii omorâți în Holocaustu de oriunde, când l-o durea și pe dumnealui de suferința româneascã, când își va exprima regretul pentru crimele co-religionarilor sãi împotriva României, dupã ce își va recunoaște, în numele poporului evreu, vinovãția pentru aducerea comunismului în România și crimele acestuia. DIXIT ! P.S.: celor care încã nu s-au lãmurit cum stã treaba cu Holocash-ul, îi sfãtuiesc sã citeascã Povestirea din Pãdurea Verde]]>