Cate ceva despre Romania, cum a ajuns ce a ajuns, cum va fi, daca totul va fi ca acum … Zilele trecute am citit un interesant interviu acordat de Sebastian Lazaroiu, unul dintre putinii pedelisti inteligenti si cu ceva carte, chiar daca si el la viata sa a scos uneori pe gura niste perle usor imbecile. Lazaroiu zice din top si confirma de fapt ce stim cu totii, cei care avem cat de cat de-a face cu ce se intampla prin subteranele politicii. Pe scurt confirma ca pentru 2014 vom avea doi candidati cheie la presedintie: Oprescovici si Ungureanovici…

Ce blestem apasa oare pe acest popor, cand, dupa ce nu a avut de ales decat intre doi comunisti, la fiecare scrutin electoral prezidential, din ultimii 20 de ani, i se va oferi in 2014 varianta sa “aleaga” intre doi jidani, intre asa-zisul “independent” Oprescu (in realitate un fel de neg de pe tartitza lui Ilici, creat politic pe exploatarea mizera a mortii lui Coposu) – din partea asa-zisei stangi (si a Comunitatii Evreiesti) si Ungureanu din partea asa-zisei drepte (si a Comunitatii Evreiesti)… ambii conspirati la sange, cu mult mai bine decat Petre Roman – tradat de numele de familie, Neulander, dar care nu recunoaste nici mort nici acum, public cel putin, ca este evreu (dupa ce pana si fosta nevasta l-a admonestat ca-si ascunde in chip ridicol originea)… Exista o uriasa masa de ne-votanti, aproape 45 la suta din electoratul teoretic, care se afla in afara procentelor votantilor asa-ziselor partide politice de astazi. Asa-zise pentru ca de fapt nici nu prea sunt partide, ci mai degraba cluburi de bizniz – de jaf adica, ce alcatuiesc aceeasi Partida. Partida ramane neschimbata orice ar fi, iar partidele alcatuiesc o Rotativa, un agregat al Democraturii, care prin rotatie isi asigura parghiile puterii, ca sa dea maselor oarbe senzatia de joc “democratic”. “Stanga” si “Dreapta” sunt fictiuni, reluari pentru pulime a jocului de-a iacobinii si girondinii… Nimeni nu stie care este aia stanga acum, de exemplu, ca USL este o strutzo-camila, teoretic formata dintr-un partid afirmat de stanga – PSD, unul pretins de centru – PC (ha ha ha ha – nota mea) si unul, cica, istoric, de dreapta – PNL, (dar de fapt formatiuni extensie ale unor aripi ale batranei DSS). Nimeni nu stie clar nici ce este aia dreapta, dar iata se alcatuieste deja o Noua Dreapta, din PDL, aripa a FSN, un partid care inca poarta trandafirii internationalei socialiste, plus grupari create cica la firul ierbii, dar iarba aia e iarba dracului, udata la radacina ba de un penal ca Pinalti ba de mai stiu eu ce duduie, tot penala. Aceste grupari au si ele (acelasi) trandafir ofilit la butoniera, ideologic si simbolic vorbind, trandafir crescut in haznaua umpluta cu mizeria lui Soros. Vidanja are si o adresa, la GDS, nod de retea securistica. Insa aici este o retea in retea. Sunt personaje care si-au  disimulat ori schimbat succesiv etnia, convingerile politice, cetatenia si cariera, cum a facut-o familia lui Patapievici si el insusi de altfel. E plin de mici patapievici si de mici tismaneni pe acolo, desi Tismaneanu nu apare la vedere in gasca GDS, ca n-are nevoie, el are mult mai de sus, de la Malcom Hoenlein direct, un caz de functionare pe “spatiu”. Neamtzu/Tismaneanu/Plesu/Malureanu (asta de la urma e un cretin de securist care atata ce i-a urmarit pe iehovisti ca a devenit iehovist, el e tatucu’ lui Plesu),  plus Papahagi/neica nimeni plus MRU/Soros, Mark Rich, Plesu (numele astea de dupa slash sunt un fel de taguri, ca sa nu se uite de unde provin cei din fatza slashului). Astia sunt noile figurine de pe tabla de sah politica, clampanitorii scosi in fatza prin artificii de PR, carora li s-a croit cate o legenda numai buna de livrat opiniei publice amatoare de basme. …in 2014 se iveste ocazia piciorului in usa, termen venit din marketing. Cine va capacita cei 45 la suta ne-votanti de pana acum va obtine controlul pana si a sperantei de altfel, in Romania. Asta este miza. Iar speranta asta, Hope cum ar veni, este prezentata de “vestitorii” Noii Drepte, a Noilor Tismaneni, ca un fel de a Doua Venire, mesianic si mai multe nu, un fel de Descalecare de pe un cal alb (in realitate o martzoaga vopsita oferita din recuzita SIE), a unui tanar, locvace, inteleftual, lustruit bine pe toate partile, lansat in viata publica, din “bazinul” Iasi, ca si Patapievici, de nimeni altul decat de Magureanu, printr-un procedeu de PR calchiat in cazul amandorora. Nu degeaba Patapievici, intr-un lung serial publicat intr-un oficios al retelei, dezvaluia interesul enorm al Retelei in captarea hearts and minds, batalia pentru opinia publica. Batalie pe termen lung, care include toate mijloacele dezinformarii, caci miza se intinde pe generatii. Este o operatiune foarte scarboasa tipic kaghebista iar membrii acestui centru ideologic falsificator au ca sarcina, ca obiectiv, “prelucrarea istoriei” noastre recente, printr-o asa zisa “normare” a temelor istorice inclusiv a temei cea mai arzatoare: tema comunismului. Normativ impus de ei, si de grupul lor care are target ascuns. Ascuns pentru marele public si mai ales pentru noile generatii, deoarece copiii, noile generatii, nu trebuie sa afle (isi doresc ei), cine a construit de fapt premisele hecatombei comuniste, cine a distrus popoare intregi, cine a golit de resurse pamantul celor invadati. Cine stapaneste trecutul stapaneste prezentul, cine stapaneste prezentul stapaneste viitorul, parca asa spunea Orwell in “1984”. Ca fost comunist la baza stia el ce stia. E un razboi informational in toata legea care are ca miza ocuparea hearts and minds – captarea opiniei publice si inlaturarea oricarui factor sau vector de informare care ar putea, fie si din greseala sa scoata pe masa, la vedere, adevarul. Pe saraca opinie publica s-au facut experimente care mai de care mai dubioase. Si Patapievici si Ungureanu au fost scosi din anonimat prin asa-zise scandaluri livrate opiniei publice, ce implicau SRI-ul, orchestrate din spate de Magureanu, sarpele cu ochelari. Si Patapievici a fost prezentat ditirambic ca Cel Intai Venit, un fel de Mesia, mai ales de catre Reteaua de afara, si acum imi amintesc cat de vechi testamentar il prezenta madame Lovinescu pe Patapievici asta, “fizicianul” talentat la mascari. Gabriel Liiceanu il ridica in slavi pe micul neica-nimeni in termeni ce amintesc mai degraba de o relatie amoroasa sfarsita in coitus interuptus: „Cum sa imi iert ca in prima instanta am ratat rendez-vous-ul pe care altcineva mi-l daduse scotandu-mi in fata ocazia care iti purta numele? Ca m-ai surprins somnolent si nepregatit pentru aceasta prima intalnire?“…teribil. Probabil ca in timp ce scria acest ravas despletit, Liiceanu isi dadea si cu crema pe intregul sau corp atletic, de efeb grec, cum povestea el in editorialele sale remarcabile. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilitatii unei cercetari sereistice pe seama neica nimeniului de Patapievici de catre “capitanul Soare” (nepotul marelui sef de la divizia C, Ovidiu Soare, belit apoi si ras din SRI, chiar de unchiu’ sau, aruncat pe drumuri) avea sã-l scoatã pe ipochimen din anonimat. Legenda – basmul – era scris in termeni simpli, ca sa nu se confuzeze pulimea: Patapievici asta, din targusorul Iasiului, era extrem, dar extrem, extrem, extrem, groaznic de periculos pentru Iliescu si a sa putere fesenista/kaghebista cripto-bolsevica, asa ca tocmai d’aia, ca se temea de moarte de periculosul “fizician” de provincie, care lasase balta de fapt fizica, ca era prea complicata si scria de vreo cinci ani in anonimat total, pe ici pe colo, SRI-ul cel Rau al lui Ilici si Sarpele cu Ochelari au sarit la gatul Extrem Extrem de Periculosului Patapievici (EEPP – nume de cod). Bine, de fapt, nici n-a fost vreo saritura la gat ci un amarat de capitan a fost trimis sa puna intrebari vecinilor. Un Vecin de Bine, curajos si anticomunist, desigur, a anuntat Presa (cea Independenta si Periculoasa, de asemenea:)). Extraordinar ce prosti sunt sereistii astia, nu pot afla nimic despre nimeni decat interogand vecinii:)…nu-i fanny?….Cum necum, pulimea a inghitit galusca, nu si-a pus mai nimeni intrebari excesiv de complicate, iar Capitanul Soare i-a dat legitimitatea politica anonimului EEPP. Haioasa poveste, nu-i asa? Mare mester la basme, snoave si povesti pentru popor a fost si Iliescu asta, ca nimeni altul… Cine isi imagineaza ca Magureanu facea ceva de capul lui, autonom, fara voia ori ordinul lui Ion Iliescu, este ori vreun naiv fara leac ori un tampit fara leac. Iliescu a jucat si joaca mereu un rol, mai ceva ca un artist de teatru, poarta nenumarate masti, joaca si cu albele si cu negrele, inventandu-si, cand a avut nevoie pana si Opozitie sau opozanti. Cei care si-au permis obraznicia de a se “autonomiza”, chiar dintre partenerii sai de ticalosii, cum ar fi Stanculescu, Petre Roman sau Adrian Nastase, s-au ales fie cu puscaria fie au fost calcati in picioare marunt, ca sa priceapa pulimea cine-i seful. Cei care isi inchipuie ca Basescu l-a belit pe Nastase se inseala profund, Basescu a fost doar instrumentul, in realitate belirea lui Nastase, la origine, a fost opera unui colectiv coordonat de Hrebenciuc, la ordinul direct al lui Iliescu. Ei sifonau catre presa toate manariile lui Nastase si tot ei au gasit mijloace juridice pentru a-l infunda. Evident, nu din motive de deontologie justitiara ci la ordin. Un colectiv profesionist, am cunoscut si eu candva unii dintre membrii micii organizatii. Iliescu, folosindu-se de reteaua din servicii a manarit nu doar alegerile, inca din 1992 ci si mai toate procesele politice, fie la modul vizibil, brutal si grosier, aducand minerii/ciomagari cand a fost nevoie fie prin alte actiuni tipice manualului NKVD. Intregul Sistem, adus de rusi la conducerea statului roman a fost controlat strict via Moscova, dupa uciderea de catre Iliescu a parintilor sai adoptivi – pentru cine nu stie Elena si Nicolae Ceausescu i-au fost ca niste parinti, de mic – pana sa afle Ceausescu ca lindicul era manevrat de rusi, care-i bagasera mortul in casa. Mortul i-a lichidat, cand i-a venit ceasul sa invie ca un zombie in conservare si a condus cu mana de fier toate institutiile de putere, mai ales SRI-ul, infestat pana in gat cu cadre la randul lor scoase din conservare de catre KGB. Cadre de varf al SRI-ului, au jucat pe langa fisa postului multi ani de zile, contribuind nu doar la Marele Jaf National ci si la manipularea si intoxicarea opiniei publice avand un aport important la proiectul Marii Tampiri Nationale. Manevra de intoxicare utilizata in cazul Patapievici, de scoatere pe piata via “scandal” SRI a fost reutilizata. Identic s-a procedat si in cazul Ungureanu, unde cica tot inabilitatea SRI l-a propulsat public. “Profesorul” Magureanu, fostul coleg al lui Tismaneanu la Stefan Gheorghiu, unde ambii profesau ce stiau mai bine, materialismul dialectic, a devenit dupa “rivolutie” expert in scandaluri cu efect pe media – vezi celebra Terasa Anda, utilizand cu delicatetze Baza de Date sortata si pusa la dispozitie de Securitate, unealta a boilor PCR care le-a venit in cap ca grebla (boilor, ca dupa aia grebla a fost de folos smecherilor). Intreg patrimoniul creat prin munca sclavagista a romanilor sub comunisti a fost risipit – de fapt impartit intre ei, de catre securistii/kaghebisti care au mirosit “Schimbarea” si activistii Retelei kominterniste. O halca consistenta a patrimoniului romanesc a fost aruncata si Strainatatii, ca sa-si asigure hienele autohtone linistea devorarii halcilor ramase din Romanika. A mai ramas insa cate ceva de hacuit/destramat/jefuit. Iar pentru desavarsirea “lucrarii”, se actioneaza de pe acum, profesionist, pregatindu-se “schimbul de maine”, din 2014. Tot “Ei” intre ei vor juca jocul. PNL-ul este tinut strans de picior in capcana lui Voiculescu, prin agentul Crin, un om bolnav, cu o fisa medicala chilometrica, mai lunga decat a lui Stolojan. Singurul “partid istoric” ramas din trecutul Romaniei a fost transformat in vehiculul ambitiilor unui alt om foarte foarte bolnav, Dan Voiculescu, un ipochimen care n-a pregetat sa-si vanda propria familie ca sa mananca si gura lui o bucata de paine cu unt scarnav, dupa cum marturisea chiar el cu gurita sa alogena… O mica sansa a demantelarii scenariului pregatit romanilor ar fi ipotetica si improbabila smulgere a PNL din menghina Gastii lui Ilici. Slaba speranta. Pana una alta asistam neputinciosi – cei care mai avem ochi de vazut – la edificarea unei noi Rotative – in care “Ei” candideaza intre “Ei”… Ce blestem apasa oare asupra romanilor, se intreba retoric Basescu, in 2004, in fata lui Nastase, de sunt fortati sa aleaga mereu doar intre doi comunisti? Parafrazand, ma intreb si eu oare la ce next level de blestem am ajuns astfel incat sa vedem, la un deceniu dupa panseul memorabil al lui Basescu, ca romanii au de ales doar intre doi jidani securisti? Ambii sunt scosi din tolba Securitatii – ca sa completez, ca si marea majoritate a tuturor actorilor din politica (ei chiar asta fac, joaca roluri, Regizorul ii distribuie cum vrea muschii sai). Fata de “performantele” acestei clase politice, in ultimii 20 de ani, romanii au protestat pe tacute – nu ma refer la “rivulitionarii spontani” platiti de Hrebenciuc – , boicotand Statul roman, refuzand sa mai participe la orice are de-a face cu statul si reprezentantii sai, abandonand practic Romania. Un sondaj recent arata ca 11 milioane de romani ar pleca pe loc oriunde ar vedea cu ochii si maine daca ar avea mijloace sa se care, sa paraseasca tara asta ajunsa cum a ajuns exclusiv din cauza factorilor politici si institutionali. Ar mai ramane in Romania doar pensionarii, care sunt oricum pe moarte si copiii pe care nu i-a intrebat nimeni nimic. Cand eram copii, era foarte la moda un cantecel despre cum vom fi noi in anul 2000, se organizau si concursuri de desene in scoli cu inchipuirile noastre de copii despre viitorul nostru. Imi amintesc si acum cu cat entuziasm si inocenta desenam o Romanie minunata. Paradigma viitorului din mintea noastra ignora managementul dezastruos al regimului comunist si mai ales facea abstractie de raul absolut reprezentat de Securitate, cea mai tradatoare institutie, cea mai parazita dintre toate institutiile “statului”, o malefica concentrare de ticalosi de cea mai joasa speta. Profitand de informatiile culese din vietile oamenilor, profitand de avantajul accesului la bani si resurse, un grup de aproximativ 6000 de securisti de frunte, organizat militar si ierarhic a pus mana pe tot imediat dupa uciderea lui Ceausescu, au jefuit sistematic toata averea stransa prin munca de salahori a romanilor in cateva generatii. Toti cei din Top 300 de miliardari dar si multi altii la fel de bogati – dar mai putin vizibili, au avut de-a face intr-un fel sau altul cu Reteaua. Securistii au infiltrat tot, pana si PNT-ul a fost de fapt fondat de niste securisti, care lucrau la MAE, (asta in caz ca nu-si aminteste nimeni, imi amintesc eu bine de tot – si dl Petrina, un bun lucrator de altfel, in munca de birou). PNL-ul a fost de la bun inceput locul de adunare predilect al securistilor, care aveau nevoie de un paravan “istoric” pentru a-si camufla arghirofilia, pofat nebuna de bani. Toate generatiile si speciile de securisti se inghesuiau in PNL inca de la fondare – de la duduia capitan Campeanu, sotia dobitocului de Campeanu, bine cunoscuta in emigratie pentru valentele sale securistice, la capitanul, tot de Securitate, Viorel Catarama plus agenti de la DIE, gen Patriciu, ori surse SMB, gen Tariceanu. Securistii lui Iulian Vlad, (ca prin minune singurul neatins de “accidente” ca si multi dintre fostii colegi, mai ales dintre cei pe contrainformatii) ramasi cu totii pe functii de conducere in SRI-ul lui Magureanu au bobinat toate smenurile si combinatiile de jaf din perioada anilor ’90, cand s-au acumulat averile, de la Caritas, la Banca Religiilor, de la SAFI la Banca Dacia Felix, de la SOVInvest si FNI la Gerald si BID si Bancorex plus inca vreo sapte banci matrasite cu tot cu banii oamenilor, asta daca vorbim doar de smenuri la vedere. In rest, prin asa-zisa privatizare, incepand din 1992, organizata de manutza dreapta a lui Ion Iliescu, Emil Dima, crapa-i-ar inima in el, ca e si acum om politic la PSD, s-a “redistribuit” avutul national – miile de intreprinderi, padurile, licentele de exploatare a subsolului, minele, flota, gazele etc in beneficiul Gastii, a celor care au parazitat ca niste capuse toata economia Romaniei, gasca de cadre strans unita in jurul lui Ilici, ca nu degeaba bastionul FSN-FDSN-PDSR-PSD a fost SRI-ul plus Armata “nationala”. Institutii infestate de agenti si vectori antiromanesti ce purtau totusi, la misto, uniforme romanesti. Aceasta haita in uniforme, a distrus totodata tot ce puteau distruge, inclusiv si mai ales institutia armatei, invatamantul, cultura, au destructurat si paradit tot ce putea adaposti spirit romanesc si identitate nationala. Securistii “patrioti”, cu miile, s-au pus in slujba inamicului strain, a celor pe care ii documentasera pana in ’89, pe care ii stiau bine si uita asa au facut o hora, au dat mana cu mana agentii straini si autohtonii nostri “aparatori ai neamului”, cum le place sa li se spuna – si cum li se si spune de catre anumiti bloggeri cu gura plina, alimentati cu deseuri din tolba unor batrani securisti perversi care tot lustruiesc imaginea Securitatii “patrioate” in ultima vreme, de te ia voma… Marga, aceasta lepadatura de rusofil comunistoid, securist la baza, profesor de marxism leninism, ca si Tismanenanu sau Magureanu, (adica oameni fara nicio meserie de fapt, agitpropi) este cel care a nimicit prin asa-zisa reforma din 1998, tot invatamantul romanesc. In paralel, alte cete de securisti au organizat institutii media de tampire nationala, de la ProTv la Antene, care au varsat atat cacat in creierii romanilor incat i-au tampit de tot, i-au transformat in legume, milioane de lobotomizati, buni doar pentru sclavie si pentru ziua votului. Merita o mentiune aparte Adrian Sarbu, idiotul criminal care ii cerea dinamita lui Stanculescu ca sa arunce in aer balconul Universitatii, in iunie ’90, ca nu mai suporta ca spuneam public, noi studentii, despre ei, securistii, ca sunt cu totii tradatori si kaghebisti imputziti. Sarbu a creat o reteta si o baza de cadre, a pus la cale o formula anume de cretinizare televiziuala care a fost preluata apoi de catre toti ceilalti. Absolut toate televiziunile securistilor, au la baza personalul si reteta lui Adrian Sarbu, acum multimilionar impotent care se serveste de ceaiurile lui Guru Bivolaru pentru a mai putea sa o futa pe o pizduca angajata la el la Protv, mai tanara cu vreo 30 de ani cel putin. Astia sunt cacatii astia de securisti acum, niste labagii impotenti, obsedati de bani si sex insa, ca adjuvante pentru putere, obsesia lor principala. Televiziunile lor au ajuns sa conteze mai mult decat toate asa-zisele partide politice la un loc. USL-ul nu exista, este o fictiune, de fapt nucleul ideologic al acestei alcatuiri se afla la Antene. Vectorii media, ca si in anii ’90 au ajuns pivot politic major. Asa cum ziarul Romania Libera, capusata tot de securisti/kaghebisti a fost propteaua unei aripi politice de securisti de un fel, iar Adevarul era propteaua aripii politice cu securisti de alt fel. Singura problema, rezolvata cu ciomegele si cu mitraliera, a fost distributia puterii si contestarea acestei distributii de fraierii din strada, de studenti, deveniti si ei, datorita jertfei si participarii la evenimentele din decembrie, factor de influenta si voce politica. Etichetati drept legionari, de Iliescu, toti cei care au organizat manifestatia maraton din Piata Universitatii sunt si azi etichetati la fel de supapele Corpului kominternist cladit de Brucan si Soros la GDS, nod de retea securistica. Atunci, in anii ’90 dupa ciomageala si represiune militara, securistii s-au grabit sa inhatze totul rapid, sa nu cumva sa vina si hienele de afara in numar prea mare, sa hacuiasca ce ramasese din trupul Romaniei. In etapa de acum, cand javrele din primul val de securisti au ajuns ca Adrian Sarbu si Rogojan, labagii impotenti cu parul alb si cu bale la gura, s-a trecut la faza de consolidare a puterii politice si a averilor, pentru generatiile urmatoare de lepre, puii naparcilor, cei care ii vor scuipa in gura pe copiii nostri, din goana limuzinelor de lux. Iar ca treaba sa fie cat mai simbolica si mai clara, in 2014 vor fi scose doua momai la vedere, “candidati” ce apartin aceluiasi Agregat. Un bosorog semi-senil, bolnav dupa bani, dintr-o familie de evrei securisti jefuitori – Oprescovici, reprezentant al primei generatii de jefuitori ai Securitatii si un reprezentant al Noului Val de securisti, Ungureanoviciu, de provenienta, la baza bazei, ca si Alina Tatiana Muingiu, din raionul Balti, indesat pe vremuri cu evrei bolsevici, o zona interesanta a fostei Basarabii ocupate de rusoi… …e o poveste fara happy end, mai degraba o neverending story, una de cosmar…   George Roncea
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer