Ne aflăm la o nouă ediție a cărții memorialistice a lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeietor al Legiunii Arhanghelul Mihail, în 1927, și lider al acestei organizații, pe cât de inedită în peisajul mișcărilor naționaliste din Europa interbelică, pe atît de complexă din punct de vedere doctrinar și de controversată astăzi la nivelul percepției istoricilor, politologilor, sociologilor și publicului larg.
Interesul ieșit din comun pe care, în mod paradoxal, personalitatea lui Corneliu Codreanu, ca și mișcarea întemeiată de el, nu încetează să îl suscite în societatea românească, la nivelul dezbaterilor publice, în presă sau în medii academice, în comunitățile științifice și chiar în viața politică, ba chiar și în cadrul unor manifestări ale sentimentului religios, sunt greu de înțeles.
Din 1990, așadar imediat după căderea regimului totalitar comunist, și până astăzi, invocarea legionarismului ca pericol sau prezența lui prin apariția unor adepți declarați ai doctrinei lui Codreanu, dă sentimentul că această mișcare, sau măcar spiritul său, refuză să dispară, în ciuda a 51 de ani de atroce represiune (1938-1989), și a unui uriaș efort de demonizare a ei, prin mass-media, curricula școlară, literatură sau cinematografie. De la invocarea unei imaginare “rebeliuni legionare” ca pretext oficial pentru înecarea în sânge, de către guvernarea prosovietică Iliescu-Roman, a protestului-maraton din Piața Universității, în 13 iunie 1990, trecând prin rapoartele de activitate ale Serviciului Român de Informații dintre 1994 și 1996, care semnalau recurent un presupus pericol al revirimentului legionar, și până la isteria invocării unui pericol antisemit și fascist – în opinia noastră absolut nesemnificativ – în România de astăzi (care a făcut posibilă apariția, în 2015, a unei legislații penale ce incriminează dur promovarea ideilor sau simbolisticii legionare), această neîntreruptă campanie ostilă nu a făcut decât să amplifice exponențial interesul opiniei publice, în special al segmentului celui mai tânăr, pentru fenomenul legionar. Resuscitarea unor simpatii sau nostalgii după câteva generații nu ar trebui să ne mire totuși, în condițiile în care, în 1940, se estimează că Mișcarea Legionară număra circa 1 milion de membri și simpatizanți, care la rândul lor au astăzi urmași, copii, nepoți sau strănepoți.
Care este însă explicația acestui fenomen cultural și social? Care să fie resorturile psihologice, individuale și colective, care determină acest interes pentru un fenomen care, în fond, ține de istorie? Cum putem înțelege fascinația și deopotrivă fobia pe care un mort continuă să le exercite asupra unor segmente largi din societatea românească, într-o epocă în care tehnologia și rețelele online, cu avalanșa lor informațională, imprimă indivizilor și comunităților o succedare tot mai trepidantă și mai solicitantă a secvențelor vieții de zi cu zi?
În încercarea de a găsi răspuns la aceste întrebări, nu se poate să nu ne întoarcem la originile fenomenului, încercând să analizăm sine ira et studio auspiciile social-politice și culturale în care a luat ființă Legiunea Arhanghelul Mihail la finele deceniului al treilea al secolului trecut, cunoscând pe parcursul anilor 1930 o creștere numerică și o popularitate care au adus-o în prim-planul eșicherului politic din epocă, făcând din ea cea mai penetrantă mișcare la nivelul maselor largi din întreaga perioadă interbelică.
Nu vom aprofunda această temă într-o modestă notă editorială, nefiind nici locul și nici timpul pentru un studiu istoric având ca subiect mișcarea legionară ori viața și activitatea fondatorului ei. Ce vrem să spunem este faptul că, pentru mai buna cunoaștere a fenomenului socio-politic legionar, a apariției și dezvoltării sale, este indispensabilă apelarea la documentele epocii, dar și la scrierile principalilor doctrinari ai mișcării, pentru a înțelege modul lor de gândire și acțiune, viziunile lor și aspirațiile, obiectivele propuse.
Îmi amintesc că, prin anul 2016, istoricul Marius Oprea m-a rugat să îi fac o vizită academicianului Dinu Giurescu, mentor al său, sub a cărui coordonare își realizase lucrarea de doctorat dedicată istoriei Securității regimului comunist. Marele istoric, în ciuda stării destul de precare a sănătății, ca urmare a unui accident vascular cerebral, motiv pentru care se afla imobilizat în locuința sa din strada Sevastopol, în București, lucra cu asiduitate la revizuirea unuia din volumele marii enciclopedii a Istoriei României apărute sub egida Academiei Române, care urma să fie reeditată, și avea nevoie urgent de o serie de cărți ale principalilor doctrinari ai Mișcării Legionare, începând cu Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Ion Banea, și terminând cu Horia Sima. De asemenea, avea nevoie de niște date complete despre sutele de victime ale represiunii dictaturii carliste din anii 1938-1939. M-am prezentat într-o dimineață cu o sacoșă plină cu cărți la locuința marelui istoric, nu fără emoția care e firesc să ne însoțească atunci când avem șansa întâlnirii unei personalități de marcă a lumii culturale. După ce i-am oferit cărțile solicitate, domnia sa mi-a cerut câteva lămuriri cu privire la ocupația mea de editor și difuzor al cărților de acest gen, altminteri deloc agreate de o parte însemnată a librăriilor și editurilor din România, în special ca urmare a atmosferei create după intrarea în vigoare a Legii 217/2015. Cu acest prilej, Dinu Giurescu m-a felicitat pentru această activitate și m-a încurajat să continui să tipăresc și să difuzez aceste cărți. Domnia sa a opinat că este important ca aceste cărți să apară liber, iar publicul și specialiștii să aibă acces cât mai ușor la ele, deoarece reprezintă o parte a istoriei noastre, istorie care nu poate fi cunoscută fragmentar. Evident, era oripilat de măsurile legislative care, prin absurdul, ambiguitatea și incisivitatea prevederilor lor, nu făceau decât să restrângă accesul publicului și cetățenilor la un capitol deloc de neglijat din istoria contemporană a României.
Ei bine, cartea de față este o astfel de sursă necesară în studierea nu doar a fenomenului legionar, ci și a contextului social-politic din România acelor ani tulburi, sau măcar pentru înțelegerea modului în care fondatorul Legiunii percepea toate acele realități.
Cunoscută printre adepții Mișcării Legionare drept “Cartea Căpitanului”, lucrarea memorialistică intitulată “Pentru legionari” a fost, cu siguranță, una dintre cărțile cele mai vânate de structurile represive ale tuturor celor trei regimuri de dictatură cunoscute de România secolului XX. Chiar de la prima sa apariție, în 1936, în atelierul tipografic al sibianului Octavian Veștemean, cartea întemeietorului Legiunii Arhanghelul Mihail a beneficiat dintru început de o atmosferă neprietenoasă din partea autorităților statului, chiar dacă la acel moment România era o țară cu un regim democratic, parlamentar, reglementat de una dintre cele mai liberale constituții de pe bătrânul continent. Tipărirea acestui volum s-ar putea spune că s-a făcut în condiții de semiclandestinitate. Într-un mesaj adresat la 7 octombrie 1936 șefului regiunii Sibiu, Augustin Bidianu, și publicat în 1937 în culegerea “Circulări și manifeste”, Corneliu Codreanu mulțumește pentru coordonarea tipăririi cărții și pentru ajutorul material primit, dispunând evidențierea în cadru festiv a celor care se implicaseră în mod deosebit în acest proiect, respectiv comandanții legionari Nicole Petrașcu și Corneliu Georgescu. Sunt evidențiați, de asemenea și Aurel Bozdog, Fleșeriu, Traian Chirilă, Pavel Chirilă, Tiberiu Hentea, Gheorghe Micu și Dumitru Banea, cu toții sibieni. Documentele Siguranței relevă interesul enorm al autorităților guvernamentale și instituțiilor de forță ale statului față de apariția acestei lucrări.
Dispunem de unul din prea puținele exemplare ale acelei prime ediții, din 1936, care a scăpat, desigur bine ascuns de vigilența poliției politice a celor trei regimuri de dictatură succedate între 1938 și 1989, care au instituit o adevărată vânătoare împotriva acestui gen de publicații și posesorilor lor deopotrivă. Este o carte voluminoasă, tipărită pe file de hârtie consistentă și bine legate, îngălbenite după trecerea celor 88 de ani și pe alocuri purtând stigmatele deteriorării cauzate de condițiile precare în care va fi fost tăinuită. Coperta este simplă, ca design, așa cum au fost coperțile tuturor cărților legionare din epocă, titlul fiind scris cu caractere mari, robuste, tăiate parcă în piatră, de culoare verde. Un stil grafic imprimat tipăriturilor legionare din epocă de însuși Corneliu Codreanu, expresie a austerității, simplității și forței caracterului său, pe care le dorea imprimate în formarea personalității fiecărui legionar.
O a doua ediție a apărut în 1937, după care au urmat 2 ani de crunte persecuții împotriva membrilor mișcării legionare, în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, represiune soldată cu executarea sumară a peste 500 de căpetenii și cu deținerea în lagăre și închisori a altor mii de militanți. Între 1938 și 1940, cărțile fruntașilor și ideologilor Gărzii de Fier fuseseră interzise, deținerea și răspândirea lor constituind un delict penal. Soarta pe care aceste publicații o aveau, îndată după depistarea și confiscarea lor (evident, însoțită de arestarea posesorilor), era arderea. Fapt care l-a făcut pe Horia Sima, conducătorul de mai târziu al legionarilor, să spună, în cuvântul introductiv al “Cărticicii șefului de cuib”, retipărite și ea în 1940, că literatura legionară a fost arsă “la rând cu trupurile camarazilor noștri” (aluzie la sutele de legionari asasinați de organele represive carliste, dintre care unii fuseseră arși la Crematoriul Cenușa din Capitală).
A urmat, după alungarea regelui-dictator Carol al II-lea – la 6 septembrie 1940 – și instaurarea – la 14 septembrie 1940 – a Statului Național Legionar, o perioadă scurtă, de mai bine de patru luni, în care tipărirea cărților doctrinare ale Legiunii a constituit una din principalele preocupări ale adepților acesteia. Parcă intuind că accesul lor la putere nu va dura mult, aceștia au folosit timpul celor patru luni pentru a tipări un volum uriaș de publicații. Tot ceea ce se tipărise în anii dinaintea “Prigoanei celei mari” (cum au numit legionarii persecuția carlistă dintre 1938 și 1940), dar și o serie de noi cărți și broșuri de doctrină și istorie legionară, au fost reeditate în tiraje mari. A fost o adevărată rezervă care a stat la baza a mii și mii de depozite clandestine de cărți, broșuri, reviste, mare parte a lor descoperite de Securitatea comunistă de-a lungul deceniilor următoare, fie ca urmare a eficienței agenturii, fie pur și simplu întâmplător (spre exemplu, în timpul demolărilor unor clădiri în cadrul sistematizării ceaușiste, ori la renovarea unor clădiri și mai ales unor biserici). De altfel, trebuie să spunem că, în concepția legionarilor, literatura – fie ea doctrinară sau memorialistică – a avut o importanță aparte ilustrată de preocuparea aceasta ieșită din comun de a conserva (prin ascundere, îngropare sau zidire) cărțile legionare în timpul perioadelor de represiune, ori de a le republica, în tiraje cât mai mari, în perioadele de liniște (vezi ofensiva publicațiilor legionare în exil, în Occidentul unde legionarii au beneficiat de statutul de refugiați politici și de ocrotirea ce decurgea din acest statut, sau avalanșa de apariții editoriale de după 1990, în mici tipografii uzate tehnic, trimise de reprezentanții exilului din Occident).
În această perioadă de scurtă guvernare sunt tipărite două ediții ale cărții “Pentru legionari”. După înlăturarea legionarilor de la guvernare, de către generalul Ion Antonescu, în ianuarie 1941, publicațiile de acest fel redevin prohibite, însă foarte mulți legionari se încăpățânează să le păstreze, ascunse în tainițe de unde le scoteau doar pentru a-și reîmprospăta lecturile sau pentru a le da și altora să le citească, evident, pe ascuns. Nenumărate procese ale tribunalelor militare din anii dictaturii lui Ion Antonescu au ca victime adulți, dar și elevi de liceu, printre acuzații regăsindu-se tocmai deținerea acestor cărți.
Nici în Cel De-al Treilea Reich cartea lui Corneliu Codreanu nu avea să fie agreată. Se pare că, în ciuda admirației firești pe care mulți naționali-socialiști au nutrit-o față de tânăra mișcare naționalistă românească, Hitler și principalii săi acoliți nu au agreat niciodată Garda de Fier, considerându-i pe legionari prea mistici, prea devotați creștinismului (care venea în contradicție cu teoriile rasiale ale naziștilor) față de care elita politică național-socialistă manifesta un dispreț suveran. De altfel, după înlăturarea de la putere a legionarilor de către Antonescu, cu sprijinul lui Hitler, acele căpetenii legionare care, fugind de prigoana din România s-au refugiat în Germania, fiind internați în scurt timp în lagăre cu statutul clar de prizonieri politici, au solicitat editarea cărții Căpitanului, dar și a jurnalului acestuia de la Jilava, din 1938, care fusese recuperat. Refuzul lui Hitler a fost categoric. Cam aceasta era atitudinea Reich-ului hitlerist față de Codreanu și opera sa.
Ieșirea României din alianța cu Germania hitleristă, la 23 august 1944, și schimbarea de regim nu au adus nimic bun pentru legionari. Ocuparea țării de către armatele sovietice și impunerea, după 6 martie 1945, a unui guvern comunist subordonat Moscovei, avea să îi aducă pe membrii Legiunii în prima linie a celor vizați de represiunea și vendeta noilor stăpâni ai României. La scurt timp după venirea la putere a guvernului Groza, în 1945, apare un decret prin care o lungă listă de autori și publicații devin interzise, iar până în 1948 alte câteva decrete vor adăuga sute și sute de publicații. Corneliu Codreanu se va afla pe lista autorilor interziși din principiu, asemenea lui Antonescu, A. C. Cuza, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Octavian Goga și mulți alții, asta însemnând că orice operă, chiar și un simplu articol, ca și orice portret sau fotografie a lui, deveneau prohibite.
De astă dată, violența represiunii va fi exponențial mai mare. A păstra o astfel de carte însemna a risca libertatea ta, dar și a familiei (pentru cerberii Securității, nu conta că familia posesorului nu a știut de publicațiile ascunse de acesta; simpla legătură de rudenie îi făcea pe toți complici). Este de înțeles de ce s-au păstrat extrem de puține exemplare din edițiile dintre 1936 și 1940 ale cărții „Pentru legionari”.
Nu aceeași a fost situația în Occident, acolo unde legionarii, după o scurtă perioadă de atenție din partea organelor penale instituite de Aliați pentru cercetarea celor vinovați de participare la crimele împotriva umanității comise de Germania și aliații săi, în 1945, au fost găsiți nevinovați și lăsați în libertate. Ei s-au bucurat permanent de statutul de refugiați politic în state precum Franța, SUA, Germania de Vest, Italia, Elveția, beneficiind inclusiv de dreptul de a publica tiraje uriașe ale cărților legionare. Este ilustrativ în acest sens că, spre exemplu, ”Însemnările de la Jilava” ale lui Corneliu Codreanu, care nu au putut fi tipărite în Germania lui Hitler, au văzut lumina tiparului în 1951, în Austria, unde la Salzburg, Innsbruk și în alte orașe, sub protecția și în colaborare cu serviciile secrete americane, comunități bine închegate de legionari organizau centre de primire și integrare a refugiaților proveniți din România ocupată de sovietici, dar și un minuțios sistem de verificare a acestora, pentru depistarea agenților trimiși de regimul comunist de la București.
Au urmat, până în 1989, o serie de ediții în exil ale acestei cărți, dar și ediții în principalele limbi de circulație internațională. Naționaliștii din multe state ale lumii libere (Franța, Marea Britanie, Spania, Italia etc.), înainte de căderea comunismului în Europa de Est, iar după 1989 și din țări ale spațiului răsăritean (Polonia), au tipărit cartea lui Corneliu Codreanu, față de care, în mod unanim, se manifestă o admirație aparte la nivelul dreptei naționaliste, indiferent de naționalitate. Chiar rezumându-ne doar la ultimii 10 ani, putem menționa apariția, în tiraje mari și în condiții grafice excepționale, tipărirea cărții “Pentru legionari” în Serbia și Ungaria, evident tradusă în limbile respective.
În România, trebuie să menționăm că, după căderea regimului comunist în Decembrie 1989, ca urmare a intensei propagande de jumătate de veac, în care mișcarea legionară și întemeietorul său au fost efectiv demonizați, prin toate mijloacele, de la îndoctrinarea copiilor în școli și până la intoxicarea cu creații literare și cinematografice, legionarilor atribuindu-li-se cele mai absurde și oribile acuzații, de cele mai multe ori inventate, la nivelul instituțiilor de forță, în special al serviciilor secrete create pe genunchi, în 1990, pe structurile fostei Securități, s-a menținut ani de zile o mentalitate tributară paradigmei ideologice dinainte de Revoluție. De aceea, dacă vom consulta abundenta presă scrisă și înregistrările mass-mediei audiovizuale din anul 1990, vom găsi nenumărate știri despre refugiați politici români reveniți din exil, de cele mai multe ori în fruntea unor convoaie cu ajutoare umanitare, reținuți de organele Ministerului de Interne, declarați persoane non-grata și expulzați imediat, sub o serie de acuzații între care frecvent se menționează legionarismul lor. Printre ei, personalități de prim rang, cu notorietate în Occident, așa cum era preotul ortodox Gheorghe Calciu Dumitreasa. Nu mai vorbesc despre invocarea de către Ion Iliescu, în iunie 1990, a unei pretinse “rebeliuni legionare”, generând un adevărat război civil pe străzile Capitalei. În acest context, încercările unor exilați reveniți în România de a aduce literatură legionară tipărită în Occident s-au soldat cu confiscarea acesteia de către vigilentele organe de control de pe aeroporturi. Au fost cel puțin doi ani în care publicațiile de acest fel au fost introduse clandestin în țară, odată cu mărfurile de contrabandă și folosind același gen de rețele, cu ajutorul neprețuit al unor legionari sau urmași ai acestora din Banatul sârbesc, zonă în care această mișcare a beneficiat de un puternic suport popular în anii 1930-1940. Existau, la începutul anului 1990, în București și alte orașe din țară, foști deținuți politici care, pe baza acestor publicații aduse din vest, înfiripaseră în locuințele lor mici biblioteci neoficiale din care cei interesați de acest subiect, de altfel cu totul necunoscut în România până atunci, puteau împrumuta periodic.
Sosirea în România a câtorva mici tipografii, cu instalații vechi, recondiționate, dar eficiente pentru editarea a zeci de titluri de carte memorialistică și doctrinară, care au trecut imediat la treabă, a impulsionat apariția acestei literaturi. Ea era însă constant refuzată de librării, cu foarte puține excepții în provincie. Practic, îmi amintesc că, în anii 1990, în București de exemplu, exista un singur loc public unde această literatură se găsea, zilnic, stradal, spre vânzare: este vorba de sărăcăcioasa tarabă de ziare de la Piața Rosetti, aparținând unui fost deținut politic, cunoscut de toți ca “nea Vasilescu”. În rest, aceste cărți se puteau găsi doar la sediile locale ale AFDPR, ale cărei filiale erau – în general – dominate numeric de legionari. De asemenea, puteau fi găsite pe la numeroasele comemorări organizate, pe tot parcursul anului, la locurile de detenție politică ori în locașuri de cult precum bisericile bucureștene Sf Ilie Gorgani (biserica de suflet a elitei legionare din anii 1930) și Sapienței (unde era paroh părintele Constantin Voicescu, membru în Frățiile de Cruce, unul din mărturisitorii creștini ai temnițelor comuniste), ambele locuri de adunare și pelerinaj ale legionarilor imediat de după 1990. Merită să fie pomeniți aici, pentru truda de a fi devenit colportori ai cărților de acest fel în toată România, Mihail (Mișu) Dumitrescu, Ion Tiberiu Cazacu (ambii foști deținuți politici) și tânărul pe atunci Costel Condurache. De asemenea, cu mult curaj și chiar ostentație, punea în circulație această literatură, în casa lui de pe str. Iacob Negruzzi din Capitală, transformată în sediu, tânărul Șerban Suru.
În aceste locuri a apărut și s-a vândut ca pâinea caldă (opinia publică era foarte interesată de acest subiect ținut secret zeci de ani) prima ediție a cărții “Pentru legionari”, tipărită în 1993 la editura proprie, numită Gordian, de Ovidiu Guleș, jurnalist fondator al Gazetei de Vest din Timișoara și unul din beneficiarii atelierelor tipografice trimise în țară de oamenii lui Horia Sima (un alt atelier a ajuns în posesia familiei legionarului bănățean Zaharia Marineasa, iar altul a fost custodiat de grupul din jurul lui Mircea Nicolau, fiind amplasat mai întâi în locuința din București a lui Mircea și Constanța Moței din strada Popa Nan, iar ulterior în locuința preotului Vasile Pătrașcu și a soției sale, Ana). Este vorba de o ediție a cărei calitate grafică vorbește de la sine despre cât de depășită era aparatura pe care, din sărăcia lor, legionarii din occident o trimiteau camarazilor lor din țară în acei ani, și reproduce în facsimil ediția princeps a cărții, din 1936, după un exemplar purtând dedicația lui Codreanu pentru Emil Cioran. O nouă ediție a fost publicată la editura Scara cu ocazia Centrenarului Corneliu Codreanu, în 1999, cu implicarea serioasă a Fundației George Manu și Fundației Buna Vestire, urmată de o altă ediție în 2018, la Editura Evdokimos.
Decizia de a publica o nouă ediție a acestei cărți am luat-o observând cererea de care acest titlu se bucură încă. Credem că este de datoria noastră, ca editură care și-a făcut un crez din a readuce pe piața de carte în special acele titluri care s-au regăsit zeci de ani pe listele de cărți interzise. O societate întemeiată pe valorile democrației, ale statului de drept, nu poate să eludeze aceste elemente ale trecutului său totalitar. Războiul dictaturilor cu cărțile constituie un aspect din care tinerele generații trebuie să înțeleagă necesitatea de a avea acces, nestingherit, la reeditarea unor opere literare, memorialistice sau doctrinare, ca mod nemijlocit de a-și cunoaște trecutul.
Cu acest gând am purces la tipărirea acestei noi ediții.
Autor: Florin Dobrescu
Noua ediție a cărții “Pentru legionari” de Corneliu Zelea Codreanu apărută la Editura Sânziana este în format A5, 416 pag, copertă plastifiată. Preț: 25 lei. Comenzi: Tel./WhatsApp: +40722749249. Livrarea prin Poșta Română sau Fan Curier, la alegere
