“Întru naºtere fecioria ai pãzit, întru adormire lumea nu o ai pãrãsit, de Dumnezeu Nãscãtoare. Mutatu-te-ai la viaþã, ceea ce eºti Maica Vieþii ºi cu rugãciunile tale izbãveºti din moarte sufletele noastre”. Troparul Adormirii Maicii Domnului sintetizeazã teologic toatã esenþa de valori sfinte ale Maicii Domnului. Fecioarã fãrã de prihanã ºi nãscãtoare de Prunc dumnezeiesc, Maria biruieºte prin curãþie hotarele firii, arãtând minunea cea mai mare a istoriei, naºterea lui Dumnezeu ca Om din ea. Aceastã minune a veacurilor nu este însã un accident ontologic, ci rodirea plinã de luminã a umanitãþii, care perseverând ân sfinþenie, a înaintat pe calea asemãnãrii cu Dumnezeu. Prunca sfântã Maria a cultivat în inima ei atât de mult sfinþenia ºi fecioria dumnezeiascã, a ajuns sã semene la suflet atât de mult cu Dumnezeu, încât Însuºi Hristos a primit sã semene cu ea. În viaþa Nãscãtoarei de Dumnezeu se vede în mod plenar puterea covârºitoare a duioºiei de mamã care naºte pe Hristos, forþa fragilitãþii iubitoare, profunzimea de tainã a fidelitãþii umane, puritatea gândului rugãtor,  lumina maternitãþii umane, unirea de negrãit dintre smerenie ºi slavã, dintre pãmânt ºi cer, dintre om ºi Dumnezeu. Adormirea Maicii Domnului este actul teologic de supremã reciprocitate a iubirii, Fiul cel veºnic, fiind purtat în braþele sale de Maica Lui, acum, primind în braþele Lui sufletul feciorelnic al Mariei, sub chipul unui prunc. Rãspunsul firesc al lui Dumnezeu, de îmbrãþiºare a sufletului mamei, vine dintr-o viaþã de iubire nesfârºitã, de suferinþã tãcutã ºi de smerenie adâncã a Maicii Lui. Adormirea ei înseamnã întoarcere la braþele pãrinteºti ale fiului ei, întâlnirea de tainã dintre cei ce nu s-au despãrþit niciodatã, împlinirea vocaþiei de mamã ºi finalitatea unirii omului cu Dumnezeu. Maica Domnului L-a hrãnit la sânul ei feciorelnic pe Hrãnitorul tuturor, L- a spãlat pe Cel ce curãþeºte toatã fãptura, L-a învãþat sã meargã pe Cãlãuzitorul galaxiilor, L-a învãþat sã vorbeascã pe Logos-ul întregului univers. Acum, primeºte darul intrãrii la Tronul slavei, ºederea de-a dreapta lui Dumnezeu. Cuvintele troparului: „întru adormire lumea nu o ai pãrãsit” aratã taina veacului viitor, aceea a simultaneitãþii ontologice în iubire, al comuniunii totale prin rugãciune, al prezenþei spirituale în comapsiune ºi al trãirii în sânul lui Dumnezeu. Deºi cu trupul ºi sufletul la ceruri, Maica Domnului rãmâne mai aproape de orice om, mai aproape de mama fiecãruia dintre noi. Nimeni ºi nimic nu o mai pot împiedica sã asculte rugãciunile ºi lacrimile întregii lumi. Iar dorul ei, suferinþa ei – de a-ºi vedea Fiul murind pe Cruce – se transformã acum într-o putere minunatã, care ascultã cu luare aminte durerile lumii, le trece prin inima mai largã decât cerurile a Maicii ºi ajunge la inima Stãpânului. Aºa cã Maica nici nu are trebuinþã sã Îl mai roage ceva, cãci ascultã ca un Dumnezeu toate ºoaptele inimii ei, toate suspinele de durere pe care le primeºte ºi o iubeºte atât de mult încât le împlineºte, aºa cum a fãcut în Cana Galileii. sursa: doxologia.ro