scris (din suflet) de avocat Rapcea Mihai Fac parte din generația tânãrã a avocaților de dupã 2000. O generație intermediarã, între cei de dinainte și dupã 90, și cei intrați în Barou în ultimii câțiva ani, care abia se dezmeticesc și deschid ochii în avocaturã. Am prins vremurile pe când Parchetul de pe lângã Tribunalul București era la etajul 1 al Palatului de Justiție, am prins renovarea de 6 ani a Palatului de Justiție, Curtea de Apel de pe Șoseaua Olteniței, sindicul mutat de pe Danielopol (subsolul lipit de sectorul 1 și 4 actuale) apoi pe Eugen Carada, lângã Banca Naționalã, și sectoarele 1 și 4 pe Stavropoleos, în Centrul Vechi. Cu Registrul Comerțului mutat de la parterul Camerei de Comerț de pe Bulevardul Mãrãșești, (cu acele cozi infernale – Mecca avizelor luate de la un birou la altul, cozi de la 4 dimineața), la etaj, pe aripa Octavian Goga (cu ușile acelea mici de pe etaje, de te întrebai uimit cum de au primit aviz de funcționare de la PSI). Vremurile când stagiarul “lingea” opisele alfabetice și condicele de ședințã din arhive zilnic, în lipsa atotputernicului Ecris. Am fãcut avocaturã prin tot Bucureștiul. Am prins marile figuri ale barei bucureștene, Maeștri ai unei culturi demult apuse, discipolii unor titani ai școlii de drept românești despre care noi doar am citit în manualele de drept, avocați adevãrați, ce vrãjeau publicul și instanța cu pledoarii riguros concepute dupã regulile retoricii – o disciplinã despre care mulți avocați tineri nici mãcar nu au auzit (cãci a fost scoasã din programa obligatorie a Facultãții de Drept, azi fiind materie opționalã). Am prins vremurile când marii Maeștrii ai avocaturii dâmbovițene își trimiteau notele de ședințã scrise de mânã, direct la judecãtor, prin grefier. Vremurile când, la orele 8 dimineața, primele sunete pe care le auzeai din subsolul Palatului de Justiție și din împrejurimi, erau sunetele sacadate ale mașinilor de scris mecanice, din birourile dactilografelor. Justiția avea alt parfum pe atunci. Avea ceva… vechi, reconfortant, îți dãdea o încredere specificã unei instituții seculare. Pe atunci, nu se simțea în aer atât de pregnant atmosfera de bâlci de astãzi, cu procesele televizate, venalitatea unor magistrați sau opulența și aroganța unor așa-ziși mari avocați de astãzi, maeștrii ai disimulãrii și traficului de influențã.  Între timp, am “evoluat” ca sistem. Legile s-au schimbat, tehnica a evoluat, penalul a devenit mai mult o științã a interpretãrii probelor tehnice strânse de Parchet, decât o analizã a caracterului și motivației infractorului. Mãștile au cãzut, roba este doar o relicvã a unei lumi demult apuse, cãci justiția se vinde și se cumpãrã ca la piațã, cei ce o “comercializeazã” desfãșurându-și activitatea în mod ironic – tocmai în cladirea pe care Ceaușescu le-o destinase drept magazin, pe vremea când erau și ei, doar niște… juniori. Amare concluzii… cât mi-aș dori sã fie doar rodul imaginației scriitoricești ! Din pãcate, legea compensației acționeazã nemiloasã și în Justiție. Creșterea confortului “tehnologic” este “compensatã” din pãcate de o pierdere a reperelor umane și morale, o decãdere la nivel de principii, reflexie nemiloasã a stãrii generale a societãții. Asistãm și în Justiție, cvasi-neputincioși, la o aneantizare a tuturor principiilor fundamentale ce ne mai despart de haosul și barbaria naturii gregare a Umanitãții. Dispar în trecut, încet încet, spiritul de dreptate, echitatea, respectul fațã de muncã și studiu, satisfacția pentru treaba bine fãcutã, cinstea și corectitudinea. În locul lor, sunt puse la mare preț șmecheria, opulența, lipsa de caracter, prosteala, venalitatea și curvãsãria intelectualã. Marile principii ale gândirii anticilor, cei care au pus bazele dreptului ca artã a binelui și a echitãții, pãlesc în fața telalilor ce oferã “justiție” celui care dã mai mult. Din fericire, refuz sã cad în butoiul cu melancolie a celor bolnavi de pãcatul generalizãrii. Existã și mici excepții, din ce în ce mai mici… dar care sperãm sã creascã și sã devinã din nou regula. Sa aducã Justiția și Societatea cãtre idealul lor moral, cãtre principiul absolut al unei Justiții perfecte. Știu cã sunã a idealism ieftin, dupã 12 ani de avocaturã, în care nu ești “competitiv” dacã nu “dai ceva” pe unde deschizi ușa cu câte o treabã, cãci clienții nu sunt interesați de principii, cât de rezultate. Însã, într-un colțișor al sufletului meu, sper încã  la “învierea” noastrã moralã, la ieșirea din “groapa cu lei” în care aceste vremuri tulburi ne-au aruncat. Și știu cã fiecare dintre noi, dacã privește atent în sufletul sãu, își va regãsi acel copil cu ochi candizi, care în prima sa zi de profesie în Justiție, a crezut în Dreptate și Adevãr.]]>

CategoryUncategorized
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer