Pentru a înþelege mai bine, în toatã perfidia ei, propaganda prin care este insinuat holocau$tul în România – propagandã care, iatã, a ajuns sã pretindã construirea unui monument dedicat acestei fãcãturi sioniste –, este necesar sã republic studiul cu acest titlu, care, iniþial, a fost tipãrit, în serial, în Justiþiarul (Sibiu), nr. 3-4(60-61), 24 februarie 2002, pag. 28; continuare în nr. 5(62), 17 martie 2002, pag. 14; nr. 6(63), 27 martie 2002, pag. 4; nr. 6 (63) (bis), 2 aprilie 2002, pag. 14; nr. 7(64), 23 aprilie 2002, pag. 14; etc., pînã la sfîrºitul verii lui 2002. Fireºte, dupã transmiterea cãtre redacþia revistei a textului de faþã, el a rãmas nemodificat, chiar dacã, în decursul anului 2002, apãruserã alte situaþii, care confirmau – chiar în decursul publicãrii – cele scrise.
Redau, mai jos, textul de acum ºase ani. Desigur, pentru înþelegerea textului am introdus unele precizãri, puse între paranteze drepte, acolo unde a fost strict necesar.
***
Explicatio
În calitate de ortodox ºi de dacoromân get-beget, adicã de grãunte al acestui popor primordial, ancestral, paleocreºtin, dar ºi încreºtinat de Sfîntul Apostol Andrei, consider, aºa cum se spune ºi în Biblie, cã toate „neamurile“ sunt date de la Dumnezeu ºi, de aceea, sunt îndreptãþite, în egalã mãsurã, la o viaþã fericitã, trãitã în dreptate, libertate ºi egalitate faþã de alte popoare, nefiind nici unul „popor ales“ de Dumnezeu ºi, deci, „superior“ celorlalte. Ca atare, în cele ce urmeazã, dacã ne referim la alde Wiesel, Ioanid, Kaplan în calitate de evrei, o facem doar spre a-i defini drept ceea ce sunt în raport cu alte naþii, popoare, ca germanii, românii, francezii, polonii º.a. Dacã îi incriminãm de ceva, atunci o facem nu pentru calitatea lor de evrei, ci de indivizi care sunt nãscuþi ºi formaþi ca intelectuali în România, dar au devenit nerecunoscãtori faþã de pãmîntul care i-a purtat, faþã de naþia românã, din mijlocul ºi prin efortul cãreia s-au ridicat. Mai mult, ca sã îºi motiveze, într-un fel, nerecunoºtinþa, au devenit, din evrei-de-origine-românã, evrei-antiromâni-la-modul-extremist. Fireºte, evreii care nu sunt nãscuþi în România, dar care îi susþin pe respectivii evrei antiromâni, sunt, în baza principiului asociativitãþii, la fel de reprehensibili: prietenii duºmanilor noºtri sunt, ºi ei, în aceeaºi mãsurã, duºmanii noºtri – precum sunt sioniºtii antiromâni. Unii cercetãtori români avanseazã ideea cã evreii ar fi tot o ramurã a tracilor – a strãvechilor geto-daci –, emigratã în Palestina cu zeci de milenii în urmã. Ion Miulescu afirma chiar cã ar mai fi existînd un trib nomad, trãind izolat în deºert, care pãstreazã elemente ale limbii ºi obiceiurilor ancestrale ale geto-dacilor. Sub aspect ºtiinþific ºi istoric, ipoteza meritã luatã în seamã. Chiar dacã ar fi fost aºa, rezultanta evoluþiei istorice reprezentatã, ulterior, de evreii din Palestina – care, la rîndul lor, au trebuit sã se rãspîndeascã în lume –, au denaturat radical rãdãcina originarã, devenind, în esenþã, „oaia neagrã“ a strã-strã-moºilor lor, care vor fi fost derivaþi, „roiþi“ din sorgintea noastrã comunã. Suntem deschiºi verificãrii unor astfel de ipoteze, fãrã pãreri preconcepute, motiv în plus pentru care nu putem fi acuzaþi – din cauza a ceea ce voi releva în continuare –, de antisemitism faþã de ipoteticele noastre rude, care au devenit „pierderi colaterale“ din trunchiul originar, probabil din cauza aerului încins din Palestina. Dar, în nici un caz nu putem accepta calomnierea, culpabilizarea ºi satanizarea noastrã pentru niºte vini închipuite de imaginaþia turmentatã de mirosul banilor, proprie reprezentanþilor aºa-zisului „popor ales“, urmaºi ai unor zarafi alungaþi din Templu. Oricum, atunci cînd actualii evrei impun politica lui restitutio in integrum ºi cînd vor bani-de-holocaust, ei sunt în postura hoþilor care strigã „Hoþii!“ O armã axiologicã ofensivã: inducerea slugãrniciei Dar sunt mult mai mulþi evrei cinstiþi – mai ales rabini de mare þinutã moralã ºi intelectualã – care contestã sionismul ºi, implicit, politica statului Israel cu argumente teologice. Dar, pentru cã sunt justiþiari ºi spun adevãrul, se organizeazã, în jurul lor, o tãcere izolatoare, pentru ca ei sã treacã neobservaþi, iar acþiunile, protestele, ideile lor sã nu mai aibã efect. Elocvent, în acest sens, este cã editura Hasefer, din România, traduce ºi tipãreºte în tiraj mare ºi ieftin numai operele evreilor sioniºti – precum rabinul A. Cohen, grafomanul ºi mitomanul Elie Wiesel, Jean Ancel º.a. –, iar pe ale antisioniºtilor nu. În ceea ce ne priveºte, suntem de acord cu ideea principalã a sionismului – toþi evreii sã meargã în þara lor –, dar sã nu calce în picioare legile internaþionale, pe baza dogmei „poporului ales“. Cît despre afirmaþia senatorului Corneliu Vadim Tudor, publicatã în România Mare (nr. 643, din 8 noiembrie 2002, pag. 13), cum cã „politicienii ºi analiºtii americani au acceptat ideea unui guvern de uniune naþionalã, care sã includã ºi P.R.M., cu condiþia moderãrii discursului politic ºi a renunþãrii la atacurile contra S.U.A. ºi a Israelului“, ea, afirmaþia, pare plauzibilã, dacã þinem cont cã apãrarea naþionalismului a fost cartea scoasã, din mînecã, atunci cînd au ajuns la ananghie, de toate partidele fals-naþionaliste (P.D.S.R., P.N.L., P.N.Þ.C.D., ETC.). Dacã ea reflectã, într-adevãr, o situaþie realã, atunci afirmaþia nu este, totuºi, decît tot o formã de intimidare a P.R.M. ºi a forþelor politice care promoveazã ideea unitãþii naþionale – precum este Partidul Unitãþii Naþiunii Române (P.U.N.R.), Partidul Naþional Liberal-Câmpeanu (P.N.L.-C.) etc. –, impunîndu-le, astfel, „moderarea discursului“ în vederea „renunþãrii la atacurile contra S.U.A. ºi a Israelului“. De ce sã se renunþe la atacurile – verbale, fireºte – contra S.U.A. ºi a Israelului?! Adicã S.U.A. ºi Israelul sã nu fie atacate nici mãcar verbal?! Atunci, care mai este democraþia internaþionalã?! În ce mai constã „corectitudinea politicã“?! În aplicarea politicii „dublului standard?! Evident, prin aceastã presiune politicã se confirmã, încã o datã, constatarea lui Norman Finkelstein referitoare la „imunitatea faþã de critici, oricît de justificate ar fi acestea“. (Ca sã nu mai vorbim de situaþia creatã, prin iniþiativa de maximã slugãrnicie a României, urmatã de Israel, de acordare militarilor americani a imunitãþii faþã de Curtea Penalã Internaþionalã, ca ºi cum ei ar fi mai presus de Lege). Adevãrul este cã discursurile preºedintelui P.R.M. nici mãcar nu sunt, totdeauna, radicale, cãci, de cele mai multe ori, se cantoneazã în sfera pamfletului, care, oricum, este literaturã ºi nu politicã ºi, mai ales, politologie. Dacã vreþi atacuri dure contra S.U.A. ºi a Israelului, citiþi lucrãrile lui Norman Finkelstein ºi Roger Garaudy, precum ºi pe cele indicate de ei în textele lor, atît ale unor evrei, cît ºi neevrei. Acolo sunt atacuri, realmente, dure, cãci este vorba de politologie, de ºtiinþa politicii. În respectivele lucrãri se relevã cã S.U.A. ºi Israelul nu sunt domniºoare de pension, care sã nu suporte mãcar atacuri verbale, ci, dimpotrivã, sunt… „cocote bãtrîne“, cãci exigenþele limbajului academic ne împiedicã sã le numim „curve bãtrîne“, în ciuda marii diferenþe de vîrstã dintre ele. Într-adevãr, dacã senatorul C. V. Tudor s-a referit, în termeni duri, dar exacþi, la corupþi, printre care niºte români, evrei sau americani, a fost vorba de escroci – fie ei ºi de mare calibru ca Sever Mureºan, Sorin Beraru, Shimon Nahor º.a. –, care au venit în România sã fure, cãci la asta se pricep. Dar, relevã Garaudy, rabinul Moshe Menuhin (tatãl celebrului violonist) avertiza, în cartea sa The Decadence of Judaism, publicatã în 1969, cã, „opusã universalismului profeþilor evrei, interpretarea tribalã ºi naþionalistã a unicitãþii ºi a poporului ales, de cãtre aceia pe care îi numeºte «barbari tribali precum Ben Gurion, Moshe Dayan ºi bandele militare care au pervertit Israelul», a fãcut din Agenþia Evreiascã ºi din organizaþiile sioniste, în lumea întreagã, «organe de guvernãmînt ale Israelului», cu aceeaºi ideologie rasialã ca aceea a antisemiþilor. «Aº vrea sã le spun israelienilor: reveniþi la Dumnezeul pãrinþilor voºtri, la iudaismul profetic, respingeþi regimul napalmului. Întoarceþi-vã la graniþele date în 1947 de cãtre Naþiunile Unite pe seama arabilor sãraci ºi duceþi o viaþã constructivã ºi nu distructiv㻓. Trebuie reamintit cã Armata Israelului a atacat deliberat, cu napalm, nava Liberty, a prietenilor lor americani, pretextînd cã a fãcut-o „din greºealã, confundînd-o cu un cargou egiptean care transporta cai“. Dar nava Liberty era o navã spion, pe care Mossadul o cunoºtea foarte bine, cãci era plinã cu tot felul de antene ºi nu putea fi confundatã în nici un caz cu un cargou-herghelie nici mãcar noaptea, darãmite în miezul zilei, cu cer senin! De altfel, bombele cu napalm sunt în arsenalul obiºnuit al armatei Israelului. Deci, rabinul Menuhin fãcea o trimitere „genericã“, în firea politicii israeliene. De asemenea, e important de precizat cã lucrarea Decadenþa Iudaismului a avut, iniþial, titlul Naþionalismul evreiesc – o crimã ºi un monstruos blestem istoric. Similar, Theo Klein, fost conducãtor al C.R.I.F., scria: „Sloganul «Securitate înainte de toate», proclamat de Netaniahu, este o manevrã criminalã“ (Le Monde, 2 mai 1998). Coordonatorul Enciclopediei iudaice, profesorul Leibowitz, în cartea sa Israel ºi iudaism, anticipa: „Americanii nu sunt interesaþi decît de ideea de a menþine aici o armatã de mercenari sub uniforma Tsahalului, pe care o vor folosi cum ºi cînd vor voi“. ªi conchidea: „Forþa pumnului evreu vine de la mãnuºa de oþel americanã ºi de la dolarii cu care este cãptuºitã“ (apud Roger Garaudy, Procesul sionismului israelian, Ed. Samizdat, 1999, pag. 113). Reamintim, toþi aceºtia sunt evrei de mare þinutã intelectualã ºi de mare probitate moralã. ªi mulþi dintre ei trãiesc chiar în Israel. Dar nu ei sunt extremiºtii, teroriºtii. Ei sunt oamenii normali, umani, animaþi de iubirea aproapelui ºi încrezãtori în revenirea la coexistenþa paºnicã dintre evrei ºi arabi, precum ºi dintre evreii ºi popoarele în cadrul cãrora trãiesc ei, ca minoritari. Fundamentaliºtii, extremiºtii, teroriºtii sunt – dupã opinia celor invocaþi de R. Garaudy în cãrþile sale – tocmai cei aflaþi la conducerea Israelului sau a organizaþiilor sioniste internaþionale. Asemenea titluri ºi citate se regãsesc frecvent în literatura iudaicã, iar ele sunt de o duritate politicã extremã, fiindcã se referã nu la niºte escroci – fie ei gãinari, fie „tunari“ –, ci la guvernanþi – care, aþi vãzut, sunt caracterizaþi ca fiind criminali sub specie politicã. În comparaþie cu ele, alegaþiile preºedintelui P.R.M. la adresa escrocilor evrei sau americani sunt simple ironii literare, mai mult sau mai puþin caustice, fãrã efect politic, deoarece, dupã cum s-a constatat, dezvãluirile sale au fost ignorate de Poliþie ºi de Parchet. Ele au constituit doar muniþie pentru propaganda antiromâneascã autohtonã sau externã. Dar ele sunt fãcute „din þînþar armãsar“ – vezi cazul cu mitraliera, intens mediatizat în Occident – tocmai cu scopul de a fi pus la index ca „extremist, antisemit, antiamerican, antimaghiar“ etc., iar, ulterior, dupã ce i s-au pus în cîrcã aceste calomnii funeste, sã fie „izolat“, sã fie silit sã-ºi „modereze discursul“, împreunã cu partidul pe care-l conduce; adicã, fiind deja moderat, sã nu mai spunã nimic, sã fie obedient, sã facã sluj, ca toate lichelele postdecembriste în faþa F.M.I., a Bãncii Mondiale, a Congresului Mondial Evreiesc ºi a celorlalte organisme internaþionale mondialiste. Ca dovadã a aplicãrii politicii dublului standard faþã de România este faptul cã, dupã întîlnirea de la Praga, din 21 noiembrie 2002, presiunea ocultã ºi/sau explicitã asupra P.R.M. va deveni extrem de mare, deºi, actualmente, el reprezintã aproape jumãtate din electorat ºi, deci, este prima forþã politicã a Poporului Român. ªi atunci, cum sã îþi permiþi, tu, o putere strãinã, sã dispui de voinþa celei mai mari pãrþi a electoratului unui popor?! Ba, mai mult, cu ajutorul „coloanei a V-a“, se intenþioneazã scoaterea liderului P.R.M. din viaþa politicã.Argumentul ontologic “Garaudy-Finkelstein”Prin noþiunea pe care o introduc acum, aici, de „holocaust-olog“, trebuie sã se înþeleagã – conform grafiei ºi semnificaþiei acestui cuvînt compus – pseudoteoreticianul holocaustului, care suferã de anumite tare morale: este „olog“ la minte ºi la suflet, este impostor, este escrocul intelectual care „exploateazã suferinþa evreiascã“, confecþionînd – spune Norman Finkelstein – o „victimizare înºelãtoare, (din) care se scurg avantaje considerabile – în particular, imunitatea faþã de critici, oricît de justificate ar fi acestea. Cei care se bucurã de aceastã imunitate, aº putea adãuga, nu sunt imuni la corupþia moralã tipicã ce decurge de aici. Din aceastã perspectivã, performanþa lui Elie Wiesel ca interpret oficial al Holocaustului nu este o întîmplare. Este clar cã el nu a ajuns în aceastã poziþie datoritã atitudinii sale umaniste sau talentului literar (pentru cã nu-i e proprie nici una dintre aceste calitãþi pozitive, precizeazã, caustic, Finkelstein în notele de la subsol – n.n., V.I.Z.). Mai plauzibil este cã Wiesel are acest rol conducãtor pentru cã el articuleazã dogmele fãrã greºealã, susþinînd, astfel, interese legate de Holocaust“ (cf. INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, Ed. Antet, 2001, pag. 5-6). Propoziþia „el articuleazã dogmele fãrã greºealã“ înseamnã, mai direct spus, cã este un mare farsor, dar un meschin demagog. Fireºte, nu este vorba de dogme teologice, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci de dogmele sionismului, pe care le relevã, mai explicit, Roger Garaudy în cãrþile sale, care i-au adus condamnarea în baza legii Gayssot, dupã care a fost copiatã O.U.G. nr. 31/2002. Prima dogmã este cã evreii reprezintã „poporul ales“ de Dumnezeu. Dupã opinia mea, propoziþia «evreii reprezintã „poporul ales“ de Dumnezeu» înseamnã cã evreii au fost aleºi de cãtre Dumnezeu pentru ca sã facã experienþe istorice pe ei, spre a arãta altor popoare cã nu trebuie sã procedeze cã evreii. În interpretarea rabinilor sioniºti, propoziþia înseamnã, invers, cã „evreii sunt singurul popor superior, cãrora trebuie sã li se supunã toate celelalte popoare“. Aceasta este, de altfel, semnificaþia integralã a primei dogme, în esenþã rasistã ºi extremistã. A doua dogmã, elaboratã de rabinii sioniºti, prin care se „justificã“ înfiinþarea statului israelian, a fost sintetizatã în enunþul „Un pãmînt fãrã popor pentru un popor fãrã pãmînt“, în care este vorba de teritoriul Palestinei. Palestinienii care trãiau acolo din vechime, evident, nu existau de vreme ce s-a decretat cã Palestina este „un pãmînt fãrã popor“; iar dacã existau, cumva, ei trebuiau expulzaþi. A treia dogmã, derivatã din cea anterioarã, pe care unul dintre primii ºefi ai Israelului, David Ben Gurion, a considerat-o ca fiind „soluþia finalã“, este epurarea etnicã, adicã una din formele de manifestare a extremismului. De aceea, a ºi fost supranumit „marele expulzator“. Pentru a-i finaliza soluþia, Golda Meir a declarat cã „palestinienii, pur ºi simplu, nu existã“ (sic), deºi existenþa lor era foarte concretã, cãci se ducea – ºi se duce ºi acum – un rãzboi necruþãtor contra lor. A patra dogmã, decurgînd, la fel, din cea anterioarã, este tot o denaturare a ideilor din Vechiul Testament – „o lecturã integristã a Bibliei“, cum o calificã Roger Garaudy –, anume cã „terenurile de care vorbeºte Biblia, de la Nil pînã la Eufrat, aparþin evreilor“. Prin ea se „justificã“ acþiunile de cucerire a teritoriilor ºi de destabilizare a statelor arabe limitrofe graniþei iniþiale a Israelului, stabilitã, în 1947, de O.N.U. De fapt, de regulã, Israelul nu respectã hotãrîrile O.N.U. A cincea dogmã este cea mai edificatoare privind natura sionismului, vãzut ca afacere – dupã cum îl definise însuºi Herzl – dar ºi ca politicã teroristã: „Înfiinþarea statului Israel reprezintã rãzbunarea Holocaustului“. În sfîrºit, a ºasea este dogma „celor ºase milioane“ de evrei omorîþi în al Doilea Rãzboi Mondial, adicã aºa-zisul „Holocaust“, cu H mare, în sensul cã ar fi vorba de unicitatea acestuia, adicã numai evreii ar fi avut de suferit. Ceea ce este absolut fals. Fals este cã nu au murit „ºase milioane“ de evrei, ci mai puþin – vreo 4,5 milioane [dupã unii, iar dupã alþii chiar mai puþin, ajungîndu-se la cifra de doar cîteva sute de mii!] –, iar, apoi, chiar dacã ar fi murit atîþia, nu este o cifrã prea mare în comparaþie cu pierderile altor popoare, care se ridicã la 50-60 sau chiar 100 de milioane de oameni. Dar, dincolo de dimensiunea cantitativã, esenþialã este aceea calitativã: într-adevãr, între asasinarea unui singur om sau a locuitorilor poloni din Lidice, francezi din Oradour sau români din Moisei, a celor 4,5 milioane de evrei, 60 de milioane de slavi, nu este nici o diferenþã. Dar a-i da, într-una, cu cele „ºase milioane“ de evrei care n-au fost ºase ºi, totodatã, a ignora – ba, mai mult, a refuza recunoaºterea – celorlalte zeci de milioane de victime ale altor popoare, a refuza holocaustul armenilor fãcut de turci, holocaustul amerindienilor comis de yankei, înseamnã cã, vorba lui Eichmann, cele ºase milioane reprezintã doar de o „statisticã“, manipulatã pentru a face un mare gheºeft. De fapt, toate dogmele enumerate, pe care Garaudy le intituleazã „Miturile fondatoare ale politicii israeliene“, sunt absolut false, bazate pe falsificarea textelor biblice de cãtre niºteatei – cum au fost ºi sunt toþi conducãtorii Israelului. Dar respectivele falsuri dobîndesc – printr-o agresiune informaþionalã bine concertatã ºi cu sprijinul S.U.A. – o valoare de întrebuinþare specialã: fac bani. De aceea, ele reprezintã „interesele“ despre care releva Finkelstein cã le apãrã Wiesel, aflat în fruntea „holocaust-ologilor“. Referitor la miturile – sau la dogmele – enumerate, Garaudy conchidea: „Aceastã folosire a textelor biblice pentru a justifica o politicã a crimei nu are nici o bazã religioasã, ci numai o lecturã integristã a textelor sacre,lecturã care devine o sîngeroasã escrocherie rasistã“ (s.n. – V.I.Z.). Consecinþa pernicioasã a practicii acestor „holocaust-ologi“ a fost prezumatã de rabbi Arnold Jacob Wolf, director la Yale University: „Se pare cã, în universitãþile noastre, Holocaustul este vîndut, nu predat“ (sic). Între timp, aceastã prezumþie a devenit realitate. Pentru cã, nu numai în S.U.A ºi în statele satelite acestora, dar ºi în România, ca urmare a insistenþei premierului Adrian Nãstase, a fost impusã, prin O.U.G. nr. 31/2002, introducerea studierii holocaustului (adicã a sionismului) în manualele ºcolare, tot la fel cum Ministerul Educaþiei din Israel a introdus învãþarea sionismului ºi, implicit, a holocaustului. Or, întrucît suntem în epoca apologiei deºãnþate a economiei de piaþã „monoteiste“, adicã supuse dominaþiei dolarului, aceastã impunere – fãcutã hodoronc-tronc, dupã o vizitã în S.U.A., atent regizatã, dar rãmasã tot insipidã –, nu putea fi exhibatã fãrã o motivaþie foarte puternicã, adicã fãrã sã fi fost un joc consistent de interese ºi nu doar unul superficial, la „o ceaºcã de cafea în bucãtãrie“, fie ea ºi bucãtãria lui George W. Bush. Încã din vremea lui Balzac, un erou de-al sãu se lamenta: „În loc de moralã, avem interese“. Acum, situaþia este mult mai gravã, cãci trãim într-o epocã a inversãrii valorilor, o epocã în care rãzboiul axiologic a devenit preponderent faþã de rãzboiul convenþional. În acest sens, simptomaticã este supragonflarea rolului care li se atribuie „holocaust-ologilor“ de cãtre anumite centre oculte de putere, în speranþa cã, pînã la urmã, îi va face valizi, din „ologi“ cum sunt. Trebuie sã mãrturisesc, totuºi, cã, deºi cumpãrasem cartea INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI pe la începutul anului, cînd apãruse pe tarabe, am citit-o abia dupã producerea scandalului mediatic declanºat de declaraþiile neruºinate ale proaspãtului decorat de d-l Ion Iliescu, Eliezer Wiesel, un mare nobel-ist pentru pace. Dupã ce am citit acest op, foarte dens, mi-am dat seama cã s-a adeverit, încã o datã, ceea ce afirmase Finkelstein: cã, prin postura de victimã în care pozau, interesat, toþi farsorii de teapa lui Wiesel îºi apropriau un statut extrem de important: „imunitatea faþã de critici, oricît de justificate ar fi acestea“. Dupã care, evident, îºi apropriau ºi mangoþii verzi, cu portretele preºedinþilor americani pe ei. Cãci ãsta era scopul lor: sã facã bani din afacerea holocaustului. De aici ºi sugestia unui ziar britanic, de a propune ca, în loc de holocaust, sã îl numim „holocash“. De altfel, dupã cum recunoscuse Th. Herzl în scrisoarea cãtre Cecil Rhodes, pentru Th. Herzl „sionismul era o afacere“. Acesta este argumentul „Garaudy-Finkelstein“; îi mai spun „ontologic“, fiindcã Roger Garaudy ºi Norman Finkelstein existã ºi sunt ºi evrei. [N.B. Între timp, am fost asigurat anul trecut – 2007 – de un prieten, româno-francezul George Piºcoci-Dãnescu, care îl cunoaºte personal, de multã vreme, pe Roger Garaudy cã el, Roger Garaudy, nu este evreu. Îi cer iertare nonagenarului filozof dacã l-am jignit fãcîndu-l evreu!]. Dacã nu erau evrei, nu aveau atîta credit, îndeosebi în faþa evreilor – mai puþin în faþa sioniºtilor, care, fireºte, îi contestã vehement –, iar dacã nu ar fi existat, s-ar fi spus cã i-am scornit noi. Adevãrul este cã am uzat de numele lor deoarece ei sunt la originea provocãrii, de cãtre alþii, a celor mai mari scandaluri mediatice pe plan internaþional – despre Garaudy s-a vorbit puþin chiar ºi în presa noastrã. Aceasta s-a întîmplat în ziarul Adevãrul, care a dezvãluit cã Librãria Antitotalitarã din Paris, a românului George-Piºcoci-Dãnescu, a fost vandalizatã de sioniºti, iar patronul ei maltratat (sub privirea poliþiºtilor), deoarece difuza cãrþile lui Roger Garaudy!]]>
