S-a cazut de acord asupra comasarii alegerilor pentru noiembrie 2012 si reducerea numarului de parlamentari la 388. Parlamentul ramane insa bicameral, anunta liderul UDMR Kelemen Hunor dupa sedinta de luni a coalitiei.
“
Noi am discutat luni in coalitie cateva principii si se contureaza o decizie, un compromis atat din partea noastra, cat si din partea PDL. Aceste principii cu care am fost de acord cu totii inseamna comasarea alegerilor anul viitor, undeva in noiembrie, ramanerea la sistemul bicameral, cu reducerea numarului de parlamentari. La Camera Deputatilor numarul de parlamentari va fi de 300-301, iar la Senat ramane varianta cu 88 de senatori, cate doi pentru fiecare judet si pentru fiecare sector al Capitalei”, a afirmat liderul UDMR, Kelemen Hunor.
El a spus ca nu s-a discutat, deocamdata, si despre modalitatea de promovare a acestor modificari.
La randul lui, premierul Emil Boc a declarat ca in coalitie s-au facut progrese importante pe tema comasarii alegerilor si a reducerii numarului de parlamentari, insa a evitat sa precizeze daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe aceste subiecte.
“
Pot doar sa spun un lucru: astazi am facut progrese importante pe doua teme – comasarea alegerilor si reducerea numarului de parlamentari. Cand vom avea proiecte intr-o forma concreta, vom discuta mai multe detalii“, a spus Emil Boc, citat de Mediafax.
Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminica seara, ca PDL cere partenerilor de coalitie sa-si exprime pozitiile pe subiectele considerate importante: Parlamentul unicameral, reducerea numarului de parlamentari, reorganizarea teritoriala si comasarea alegerilor.]]>
Post Views: 0