Afirmaþie din presã: „Terapia reparativã[1] pentru homosexualitatea nedoritã nu funcþioneazã.”

Realitatea: Un numãr de persoane au avut parte de o schimbare semnificativã de la homosexualitate, printr-o varietate de abordãri, dupã cum se poate vedea din mãrturiile lor, din rapoarte clinice ºi din diferite studii. Consultaþi mãrturiile lor la Exodus, Courage, People Can Change, Jonah sau pe orice alt website, newsletter, articol sau carte care conþine relatãri ale celor ce au abandonat homosexualitatea. Aici existã câteva opinii diferite:
  • Aceºti oameni mint;
  • Au fost înºelaþi, li s-a spãlat creierul;
  • Sunt nebuni; Spun adevãrul.
Iatã câteva acuzaþii referitoare la minciunã faþã de cazul meu ºi faþã de alþii care au abandonat homosexualitatea: nu ai fost niciodatã homosexual; nu te-ai schimbat; ai o cãsnicie nenorocitã, fãrã dragoste ºi fãrã sex; îþi reprimi adevãratul eu; vei fi prins cã minþi la fel ca X sau doar exagerezi. Citiþi-ne relatãrile ºi vedeþi singuri cum stau lucrurile. Nu luaþi de bun tot ce apare în presã. Veþi observa cã fiecare are povestea lui unicã; cãlãtoria cãtre ºi de la homosexualitate e diferitã pentru fiecare. ªi, deºi existã multe asemãnãri, felul de schimbare trãitã e diferit. Da, unii s-au întors ºi ºi-au reluat identitatea ºi comportamentul de homosexual sau lesbianã. Alþii au cãzut, s-au ridicat, s-au scuturat de praf ºi au reluat cãlãtoria cãtre heterosexualitate. Nu e un drum uºor. Dar istoria miºcãrii pentru schimbare, creºterea ºi diversitatea asociaþiilor ºi a consilierilor pentru cei ce cautã ajutor, precum ºi longevitatea ºi rezistenþa schimbãrii reale din multe vieþi reprezintã o dovadã a libertãþii, vindecãrii ºi transformãrii. Dupã 35 de ani de activitate a Exodus ºi a altor organizaþii similare, am putea spune cã criticii ºi negaþioniºtii ar trebui sã ia o pauzã. De ce e atât de greu de acceptat cã cineva se schimbã din homosexual în heterosexual? Mulþi nu au nici o problemã atunci când cineva „îºi admite propriul eu” ºi trece de la heterosexualitatea la homosexualitate. De fapt, atunci când cineva „descoperã cine e cu adevãrat” ºi se identificã drept homosexual, se pare cã li se dã un permis sã-ºi abandoneze soþia ºi familia, chiar dacã asta înseamnã încãlcarea unor jurãminte pe care le-au fãcut. Când lucrurile stau invers însã, când cineva decide cã atracþiile lui/ei s-au schimbat sau vrea sã treacã la niºte relaþii bãrbat-femeie sãnãtoase, atunci se considerã cã asta e imposibil. Se aplicã un alt standard – un standard dublu. Mai bine de o sutã de ani de literaturã clinicã ºi de cercetare demonstreazã faptul cã homosexualitatea nu este fixã. Orice analizã deschisã, sincerã a literaturii psihologice asupra schimbãrii de la homosexualitate va arãta cã unii oameni au parte de o schimbare considerabilã a comportamentului, identitãþii ºi/sau atracþiilor lor. Consultaþi, de pildã: 1)   “What Research Shows: NARTH’s Response to the APA Claims on Homosexuality (Summary)”, Asociaþia Americanã pentru Cercetarea ºi Terapia Homosexualitãþii 2)   “Can sexual orientation change?”, Capitolul 12, My Genes Made Me Do It, Dr. Neil ºi Briar Whitehead 3)   “What Does the Research Show about Homosexuality?”, Jeff Johnston 4)   “Myth: People don’t overcome same-sex attraction”, Evergreen International 5)   “Healing and Growth: Homosexuality and Christian Character”, Alan Medinger 6)   “In Their Own Words: Gay Activists Speak About Science, Morality, Philosophy”, Dr. Byrd et al 7)   “What Has Been Concluded From 1000 Recent Articles On Homosexuality?” James Phelan, Ph.D. 8)   “Responding to Pro-Gay Social Arguments: „Homosexuality Cannot be Changed'”, Joe Dallas Homosexualitatea nu este o caracteristicã fixã la oameni; studiile pe populaþii au arãtat în repetate rânduri cã homosexualitatea se reduce cu timpul. De-a lungul anilor, dr. Neil ºi Briar Whitehead au analizat peste 10.000 de studii despre homosexualitate. Cartea lor, My Genes Made Me Do It! – Homosexuality and the Scientific Evidence, a fost lansatã în 1999 ºi a fost revizuitã ºi actualizatã pentru a include analiza cercetãrilor mai recente, în august 2010. Iatã ce spun ei legat de felul în care studiile pe populaþii demonstreazã schimbarea spontanã de la atracþii homosexuale la atracþii heterosexuale: In acest capitol descriem felul în care literatura ºtiinþificã aratã cã orientarea sexualã nu este fixã, ci variabilã. Oamenii se miºcã în cadrul unui mediu homosexual-heterosexual, într-o mare mãsurã în ambele sensuri, însã mult mai mulþi homosexuali devin heterosexuali decât heterosexuali care devin homosexuali.

Într-o altã analizã de pe site-ul lor, ei scriu:

Aproape jumãtate dintre homosexuali/bisexuali trec spontan (nu într-un cadru terapeutic) cãtre heterosexualitate de-a lungul vieþii. Aproape 3% dintre populaþia heterosexualã actualã a considerat ferm, la un moment dat, cã sunt homosexuali sau bisexuali. Orientarea sexualã nu este sãpatã în piatrã. Dr. Jeffrey Satinover, psihiatru, psihanalist ºi medic, susþine aceastã afirmaþie. În “The „Trojan Couch’: How the Mental Health Associations Misrepresent Science”, el discutã unul dintre cele mai bune studii privind sexualitatea din America, realizat de Edward Laumann ºi de alþi cercetãtori de la University of Chicago: Laumann conchide cã, separat de schimbãrile terapeutice, toate dovezile aratã faptul cã homosexualitatea nu este o „caracteristicã stabilã”… Laumann et al. au constatat, cu uimire, cã instabilitatea acesteia de-a lungul vieþii este uni-direcþionalã: scade ºi o face într-o mãsurã foarte semnificativã. „Orientarea sexualã” nu este o trãsãturã fixã, homosexualitatea tinde sã se transforme spontan în heterosexualitate pe mãsurã ce individul îmbãtrâneºte, iar asta este valabil atât pentru bãrbaþi, cât ºi pentru femei – iar asta genereazã norma. Atât de neobiºnuitã ºi surprinzãtoare a fost aceastã constatare, cã i-a determinat pe cercetãtori din întreaga lume, în anii urmãtori, sã vadã dacã aºa stau lucrurile prin realizarea unor studii ºi mai ample. Cercetãrile lor au mers pânã la înrolarea efectivã a sute de mii de oameni ºi ceea ce au constatat n-a fost decât confirmarea concluziilor lui Laumann et al. Evident, existã foarte multe dovezi cã mulþi oameni au scãpat de gândurile, fanteziile, atracþiile, identitatea ºi comportamentele homosexuale. Dr. Robert Spitzer, care a jucat un rol determinant în eliminarea homosexualitãþii din lista de boli mintale a Asociaþiei Americane de Psihiatrie, a început sã-ºi revizuiascã poziþia privind imposibilitatea schimbãrii de la homosexualitate. El a argumentat cã este suficientã o singurã persoanã pentru a dãrâma o credinþã larg rãspânditã. S-a întâlnit cu unii oameni care spuneau cã s-au schimbat ºi a decis sã studieze problema. Dr. Spitzer admite cã schimbarea e dificilã, dar afirmã: „Ca majoritatea psihiatrilor, credeam cã te poþi împotrivi comportamentului homosexual, dar cã orientarea sexualã nu se poate schimba. Acum cred cã asta nu e adevãrat – unii oameni pot ºi se schimbã.”

Afirmaþie din presã: Toate asociaþiile de profil au condamnat eforturile de schimbare.

Realitatea: Eforturile de schimbare a orientãrii sexuale nu au fost interzise ºi nici declarate neetice, iar încercãrile de a interzice terapia pentru homosexualitatea nedoritã sunt deseori motivate ideologic ºi nesusþinute de ºtiinþã. Cel mai recent, Asociaþia Californianã a Terapeuþilor pentru Cãsãtorie ºi Familie (CAMFT) a respins o propunere de interzicere a „terapiilor de reorientare” ºi a fãcut apel la respect reciproc din partea terapeuþilor care depun eforturi pentru schimbarea orientãrii sexuale (ESOS) ºi a terapeuþilor care îi susþin pe homosexuali. Comisia de Eticã a CAMFT a declarat cã „terapeuþii trebuie sã obþinã un consimþãmânt informat care sã respecte autonomia pacientului ºi sã includã valorile ºi credinþele terapeutului, ori de câte ori acestea influenþeazã substanþial deciziile lui/ei de lucru”. Comitetul CAMFT a adoptat o hotãrâre care include urmãtoarele:
  1. CAMFT nu susþine o declaraþie în sensul cã ESOS ar fi neetice ºi nici nu susþine interzicerea acestora.
  2. Nici un terapeut nu va încerca într-un mod nepotrivit sã îi influenþeze pe acei clienþi care considerã cã pot beneficia de pe urma acelor terapii care sunt conforme cu valorile personale ale clienþilor, prin încercarea de a-i convinge în alt sens.
  3. Dreptul clienþilor la autonomie trebuie respectat, indiferent de poziþia lor privind orientarea sexualã.
  4. Terapeuþii care practicã ESOS trebuie sã respecte drepturile clienþilor homosexuali de a primi terapie de susþine, ªI terapeuþii care îi susþin pe homosexuali trebuie sã respecte drepturile clienþilor cu atracþii homosexuale nedorite de a beneficia de ESOS.
Este adevãrat cã unele asociaþii medicale ºi psihologice au emis declaraþii privind îngrijorarea lor asupra eforturilor de schimbare a orientãrii sexuale. Totuºi, adevãrul e cã în spatele eforturilor de interzicere a acestor terapii se aflã activiºtii homosexuali, fãrã sã beneficieze însã de un suport solid pentru eforturile lor. În ciuda acestui lucru, terapiile de reorientare nu au fost interzise ºi nici declarate neetice. Sã luãm exemplul Asociaþiei Americane de Psihologie (APA). O echipã de lucru a APA a analizat o parte din literatura despre homosexualitate ºi, în 2009, a emis un raport, Rãspunsuri terapeutice adecvate la orientarea sexualã. Din fericire, raportul nu a solicitat interzicerea ESOS. De asemenea, se menþioneazã importanþa credinþei religioase pentru mulþi clienþi ºi se afirmã dreptul clientului de a stabili direcþia ºi scopul terapiei. Existã însã ºi aspecte ale acelei echipe de lucru ºi a activitãþii ei care influenþeazã în mod considerabil constatãrile lor privind eficacitatea eforturilor de schimbare a orientãrii sexuale: 1.   Toþi membrii echipei erau homosexuali ºi/sau implicaþi în activismul homosexual. Dr. Joseph Nicolosi, Director Clinic la Clinica de Psihologie Thomas Aquinas, i-a ajutat ani de zile cu succes pe cei cu o homosexualitate nedoritã. El scrie: Membrii homosexuali, care se opuneau terapiei de reorientare au fost singurii membri ai echipei de lucru. Unii dintre ei, cum ar fi dr. Jack Drescher (autor al cãrþii „Bucuria sexului homosexual”), sunt bine cunoscuþi ca oponenþi foarte vocali ai terapiei de reorientare. Toþi membrii erau cunoscuþi ca oponenþi ai terapiei de reorientare, dinainte de selectarea lor în Echipa de Lucru. În mod ironic, APA a solicitat nominalizãri de persoane calificate pentru aceastã echipã, în special a unor membri din „grupuri subreprezentate”. Terapeuþii care lucreazã cu clienþi care vor sã aibã o sexualitate conformã cu credinþa lor nu au fost doar subreprezentaþi în comisie, ci au fost complet nereprezentaþi. 2.   Echipa de Lucru APA a stabilit standarde imposibil de înalte pentru dovedirea studiilor ºi rapoartelor de schimbare, la un nivel pe care APA nu îl practicã pentru alte terapii. Dr. Neil Whitehead, medic ºi cercetãtor, scrie: De zeci de ani terapeuþii oferã terapii pentru ajutarea homosexualilor. Totuºi, Echipa de Lucru cere acum un standard pentru dovedirea eficacitãþii terapiei de reorientare sexualã, care este imposibil de ridicat ºi nu este cerut pentru alte terapii… Insistenþa echipei de lucu cu privire la aceste standarde ridicate ca dovadã a terapiilor de reorientare sexualã este atât de selectivã, încât motivele ei trebuie suspectate de a fi mai degrabã politice, ceea ce e condamnabil pentru o asociaþie care se pretinde a fi bazatã pe ºtiinþã.

Dr. Nicolosi confirmã:

Standardul echipei de lucru pentru tratarea cu succes a homosexualitãþii nedorite a fost mult mai ridicat decât ce pentru alte probleme psihologice. Cum ar fi fost dacã ar fi studiat succesul tratamentelor pentru narcisism, tulburãri de personalitate dublã sau abuz de alcool/alimente/medicamente? Toate aceste probleme, ca ºi homosexualitatea nedoritã, nu se rezolvã în mod absolut ºi necesitã o luptã de-o viaþã. Multe dintre aceste probleme se ºtie cã sunt rezistente la tratament. Totuºi, nu existã nici o dezbatere privind utilitatea tratamentului pentru acestea: psihologii continuã sã le trateze, în ciuda finalitãþii lor incerte.

3.  Echipa de Lucru APA a avut un standard dublu pentru evaluarea studiilor.

Grupul a respins unele studii care demonstrau schimbarea ca nefiind suficient de riguroase, dar apoi a folosit unele dintre aceleaºi studii pentru a demonstra cã „schimbarea este periculoasã”. Aºa cum scrie dr. Stanton Jones într-o criticã la adresa raportului, „raportul nu explicã cum de unele studii apreciate ca inadecvate cu privire la stabilirea eficacitãþii ESOS sunt în acelaºi timp adecvate pentru a stabili pericolele terapiei.” Echipa de Lucru pur ºi simplu nu a aplicat uniform standardele ei metodologice, afirmã dr. Philip Sutton, psiholog, care declarã: Criteriile pentru acceptabilitatea empiricã sunt aplicate neuniform. Nici unul dintre studiile citate în sprijinul „faptelor ºtiinþifice” ale echipei de lucru (pag. 2) nu corespunde criteriilor lor stricte (sumarizate la pag. 6; cf. pag. 21-22; 26-34; 42-43; 90-91) pentru cercetarea ºtiinþificã.   4.  Echipa de Lucru APA face declaraþii în numele ºtiinþei, care reprezintã opinii sau judecãþi de valoare. De exemplu, ei afirmã cã este un „fapt ºtiinþific” cã „atracþiile, comportamentul ºi orientarea homosexualã în sine sunt normale ºi variante pozitive ale sexualitãþii umane”. Acesta nu este un fapt ºtiinþific, ci o opinie sau o pãrere. Dr. Sutton scrie, „Raportul emite pretenþii nedocumentate ºi, cred eu, eronate (chiar frauduloase) cu privire la baza ºtiinþificã a normalitãþii homosexualitãþii. (sublinierea sa.) În articole separate, dr. Richard Williams ºi dr. Neil Whitehead sunt de acord. Dr. Whitehead explicã: „Normal” este un termen cu conotaþii valorice, nu un termen ºtiinþific Sunt mulþi specialiºti care cred cã unele dintre poziþiile de bazã ale APA asupra homosexualitãþii sunt nefondate ºtiinþific, ºi cred asta de mai bine de 30 de ani – în mod specific, atât pretinsa normalitate a acestei probleme, cât ºi pretinsa lipsã a patologiei asociate. Principala mostrã de abordare filosoficã în raport este afirmaþia cã homosexualitatea a fost doveditã ca fiind normalã. Insã, ca specialist practician, ºtiu prea bine cã aceastã declaraþie de normalitate este o judecatã valoricã care, atunci când este prezentatã ca un fapt ºtiinþific, transformã ºtiinþa într-un fel de religie. Mai mult, aceastã pretenþie este folositã pentru a promova o normalitate eticã a atracþiilor homosexuale ale persoanei. (subliniere în original) Dr. Richard Williams, profesor de psihologie la Brigham Young University ºi director la Wheatley Institution, descrie câteva dintre conceptele presupus ºtiinþifice care apar în raport: Noþiuni cum ar fi orientarea, atracþiile ºi identitatea sexualã nu sunt definite ºi nici descrie cu claritate. Nu sunt certificabile ca ºi cauze ale comportamentelor ºi sunt abordate doar ipotetic. De aceea, ele nu sunt ºtiinþifice. Dacã Echipa de Lucru a inclus asemenea aspecte printre „faptele ºtiinþifice” pe care le menþioneazã, aceasta denotã o înþelegere superficialã ºi problematicã a ºtiinþei, având însã de-a face cu o abordare popularã ºi simplistã faþã de un model cultural, dar caricaturizat, al ºtiinþei în încercarea de a defini ºi a explica fenomene umane reale. Mai încolo, dr. Williams scrie despre „înþelegerea superficialã ºi problematicã a ºtiinþei” a echipei de lucru ºi despre folosirea de cãtre aceasta „a unei abordãri relativ datate ºi neexaminatã asupra datelor ºtiinþifice” pentru a discuta aceste aspecte, ºi menþioneazã anumite „agende politice care sunt evident la lucru”. 5. Echipa de Lucru insistã în mod repetat cã nu existã suficiente dovezi dacã eforturile de schimbare funcþioneazã sau nu. (Dupã ce a respins sute de rapoarte care aratã cã eforturile de reorientare sunt eficiente pentru multe persoane.) Însã apoi trage concluzia cã schimbarea este improbabilã sau rarã. Dr. Stanton Jones, profesor de psihologie la Wheaton University, ca rãspuns la raportul Echipei de Lucru, scrie despre schimbarea de atitudine a raportului, de la „agnosticism” la certitudinea privind eventuale eficacitate a eforturilor de schimbare – folosind însã aceleaºi date: Raportul pare sã vrea sã afirme simultan douã lucruri care sunt incompatibile: a) nu avem dovezi credibile ca sã putem aprecia probabilitatea schimbãrii orientãrii sexuale ºi b) ºtim cu certitudine ºtiinþificã cã schimbarea orientãrii sexuale este improbabilã. Bãrbaþi ºi femei care au atracþii homosexuale au dreptul sã îºi aleagã propria abordare terapeuticã ºi sã fie respectaþi pentru credinþa lor. Principalele asociaþii terapeutice sunt de acord asupra importanþei acestor douã aspecte fundamentale: clienþii au dreptul la autonomie pentru a-ºi stabili propriile scopuri pentru consiliere; specialiºtii sunt chemaþi sã respecte valorile religioase ºi spirituale ale clienþilor lor. Pentru multe persoane, a fi creºtin înseamnã a avea niºte standarde ridicate privind sexualitatea – a învãþa cum sã abordezi tentaþiile ºi a-þi limita actele sexuale la cadrul matrimonial dintre soþ ºi soþie. Cei ce cred asta ºi se luptã cu o homosexualitate nedoritã au dreptul sã fie susþinuþi pentru a corela asta cu credinþa lor. Psihologii recunosc importanþa autonomiei clientului, precum ºi valoarea credinþei în viaþa clientului. Terapeuþii care practicã diferite eforturi de schimbare a orientãrii sexuale oferã un serviciu de valoare pentru acei clienþi a cãror identitate religioasã este mai importantã decât conflictele homosexuale de care au parte. Ei îi ajutã pe aceºti bãrbaþi ºi femei sã îºi aducã sexualitatea în linie cu credinþa lor ºi este important ca ei sã continue sã ofere acest ajutor valoros. Afirmaþie din presã: Eforturile de schimbare a orientãrii sexuale (ESOS) sunt dãunãtoare ºi periculoasã. Realitatea: Mulþi oameni au fost ajutaþi considerabil de eforturile de schimbare ºi nu existã nici o dovadã empiricã ºi concluzivã cã eforturile de a schimba homosexualitatea sunt periculoase.  Dacã s-ar fi demonstrat cã terapia de reorientare este de obicei periculoasã, atunci asociaþiile medicale ºi profesionale ar fi interzis-o, dar ESOS nu s-au dovedit a fi periculoase. Deºi Echipa de Lucru a Asociaþiei Americane de Psihologie (APA), în raportul ei Rãspunsuri terapeutice adecvate la orientarea sexualã, declarã în mod continuu cã s-ar putea sã fie unele pericole în ceea ce priveºte ESOS, ei fac aceasta fãrã nici o documentare realã. În acelaºi timp, când fac aceastã afirmaþie, repetã ºi cã existã puþine date despre aceasta! Ei nu examineazã nici un studiu privind daunele cu aceeaºi rigoare cu care examineazã ESOS. Iatã ce scrie dr. Stanton Jones despre asta: …Raportul pare sã adopte standarde de dovedire foarte diferite pentru a emite declaraþii despre rãul cauzat de ESOS faþã de standardele pentru eficacitatea ESOS. Standardul privind eficacitatea ESOS este acela de a respinge studiile substandard ca fiind irelevante. Pentru studiile privind rãul produs nu pare sã se foloseascã nici un asemenea standard. Existã cel puþin o admitere ulterioarã a lipsei de date în acest domeniu („ este încã neclar care tehnici ºi metode pot fi sau nu periculoase “, pag. 91), dar abordarea cea mai frecventã din Raport este aceea de a afirma cã cercetãrile documenteazã probabilitatea rãului. „Am constatat cã existã unele dovezi care aratã cã unele persoane au suferit daune în urma ESOS” (pag. 3) ºi „deºi datele solide despre siguranþa ESOS sunt foarte limitate, unele persoane au declarat cã au fost afectate de ESOS” (pag. 120) sunt declaraþii reprezentative. Asociaþia Americanã pentru Cercetarea ºi Terapia Homosexualitãþii (NARTH) a publicat o analizã a literaturii psihologice despre homosexualitate ºi schimbare, Ce aratã studiile: Rãspunsul NARTH la afirmaþiile APA despre homosexualitate. Iatã care sunt concluziile lor: În timp ce câteva dintre principalele asociaþii psihologice au avertizat cã intervenþiile menite a schimba orientarea sexualã pot fi periculoase, asemenea avertizãri nu au nici o bazã în literatura profesionalã ºi ºtiinþificã. Din contrã, cercetarea empiricã din ultimii zece ani, efectuatã de Spitzer, Karten, Jones ºi Yarhouse, de exemplu, nu a identificat nici o dovadã a rãului. Numãrul limitat de rapoarte clinice care afirmã cã rãul este posibil – dacã nu probabil – dacã o persoanã pur ºi simplu încearcã sã se schimbe, sunt în mod tipic scrie de activiºti homosexuali. In mod ironic, principala încercare empiricã (Shidlo ºi Schroeder) de a documenta acest rãu a condus la dovezi cã terapia de reorientare i-a ajutat pe unii oameni. Chiar ºi atunci când clienþii nu au obþinut nivelul de schimbare pe care ºi-l doreau, din acele încercãri au rezultate alte beneficii. In ultima decadã, unele studii sau analize (de ex. Nicolosi, Byrd, ºi Potts; Shidlo ºi Schroeder; Spitzer) asupra persoanelor care au participat la procese de reorientare sexualã terapeuticã sau de naturã religioasã au arãtat cã multe persoane care nu ºi-au atins þinta de reorientare sexualã au gãsit totuºi procesul ca fiind benefic. De exemplu, unele „eºecuri” de reorientare au declarat cã se simt mai puþin deprimaþi, cã se simt mai bãrbaþi (bãrbaþii) sau mai feminine (femeile) ºi cã au dezvoltat relaþii non-sexuale mai intime cu acelaºi sex. Tragem concluzia cã beneficiile documentate ale terapiei de reorientare – ºi lipsa unui pericol general documentat – susþine disponibilitatea în continuare a acesteia pentru clienþii care îºi exercitã dreptul la autonomie terapeuticã ºi la auto-determinare, printr-un consimþãmânt informat etic.  Aºa-zisele daune ale ESOS sunt de obicei prezentate de pe o poziþie ideologicã sau politicã ºi nu ca dovezi solide. Dr. Nicholas Cummings, fost preºedinte al Asociaþiei Americane de Psihologie, este co-autor al cãrþii Tendinþe distructive în consilierea psihologicã, care documenteazã prevalenþa agendei ideologice a APA în detrimentul ºtiinþei. Într-un interviu despre carte, el descrie triumful ideologiei asupra obiectivitãþii: APA a permis ca ºtiinþa, informaþia clinicã ºi integritatea profesionalã sã fie cãlcate în picioare de corectitudinea politicã. Publicul nu mai poate avea încredere cã psihologia organizatã vorbeºte pe baza dovezilor, ci pe baza a ceea ce e corect politic. Sã nu uitãm cã nici „orientare sexualã” nu este un termen medical sau ºtiinþific cu o definiþie fixã; este un concept ºi o credinþã socialã creatã de comunitatea medicalã ºi psihologicã. Pânã la sfârºitul anilor 1800, nimeni nu se definea prin atracþiile sau comportamentul sexual, nimeni nu era homosexual sau heterosexual. Existau doar bãrbaþi ºi femei, iar bãrbaþii ºi femeile puteau avea atracþii ºi se puteau implica în diferite comportamente, dar nu exista nici un grup separat având eticheta de „minoritate sexualã”. Aceastã evoluþie a gândirii noastre este destul de importantã pentru cã mulþi oameni de azi au ajuns sã creadã cã orientarea sexualã este identitatea primarã ºi cea mai profundã a omului, esenþa fiinþei lor. În plus, homosexualitatea nu trebuie vãzutã ca o problemã psihologicã pentru a fi tratatã. Dacã cineva este afectat de orientarea lui sexualã, Manualul de Diagnostic ºi Statisticã al Asociaþiei Americane de Psihiatrie are o descriere pentru asta – „nemulþumire persistentã ºi marcatã legatã de orientarea sexualã” – ºi permite terapia.[2] Majoritatea persoanelor credincioase vãd homosexualitatea ca pe un pãcat, ca pe o problemã de inimã sau comportament, nu ca pe o problemã psihologicã. Cei ce se confruntã cu atracþii homosexuale nedorite pot ºi trebuie sã fie ajutaþi de terapeuþi, de clerici sau de laici. Aºa cum scrie editorialista Suzanne Fields, „nu e deloc un pãcat (sau o lipsã) sã ajuþi un suflet cu probleme sã primeascã consiliere creºtinã.” Existã o posibilitate de „rãu” sau daune percepute la aproape orice terapie. Nu existã nici o garanþie cã acel tip de terapie, grup de sprijin sau asociaþie va produce o schimbare – de la homosexualitate sau de la orice altã problemã. Cu siguranþã, existã persoane care declarã cã au fost afectate de ESOS – aºa cum sunt persoane care spun cã alte terapii, pentru varii probleme, le-au fãcut rãu. Dupã cum explicã rezumatul raportului: Ce aratã studiile: ªtim cã schimbarea orientãrii sexuale poate fi dificil de obþinut. Ca ºi la alte provocãri dificile ºi modele comportamentale – cum ar fi respect de sine scãzut, abuz de alcool, fobii sociale, bulimie sau tulburãri de personalitate dublã, comportamente sexuale obsesiv-compulsive – schimbarea prin terapie nu vine peste noapte. Nu sunt rare revenirile la vechile tipare de gândire ºi comportament, ca de altfel în cazul majoritãþii formelor de psihoterapie pentru majoritatea problemelor psihologice. Nici terapia de susþinere a homosexualilor nu s-a dovedit vreodatã a fi de ajutor, nepericuloasã sau eficientã. Terapia care îi susþine pe homosexuali în aceastã identitate nu a fost niciodatã studiatã dupã standardele pe care Echipa de Lucru APA le-a pretins pentru ESOS.

Dr. Neil Whitehead conchide:

Date fiind standardele impuse de echipa de lucru privind eficacitatea terapeuticã, aceleaºi standarde de cercetare trebuie aplicate ºi terapiei de susþinere a homosexualilor – acelei terapii care afirmã cã homosexualitatea clientului este bunã, echivalentã cu heterosexualitatea ºi intrinsecã naturii clientului. De fapt, ar trebui impuse standarde chiar mai ridicate pentru cã aceastã abordare terapeuticã este în mare mãsurã netestatã, comparativ cu vastitatea experienþei dobândite în zeci de ani de terapiile tradiþionale de reorientare sexualã.

ªi dr. Philip Sutton scrie despre raportul Echipei de Lucru APA:

Raportul induce în eroare ºi prezintã o abordare inconsecventã. Accentueazã importanþa cercetãrilor curente pentru a rãspunde criteriilor moderne ale psihoterapiei bazate pe dovezi ºi declarã cã încercãrile de a documenta ESOS nu întrunesc aceste criterii. Pe de altã parte, nu admite cã ºi modelul lor preferat de terapie (terapia de susþinere a homosexualilor) are nevoie de validare empiricã. Existã o puternicã legãturã între homosexualitate ºi riscuri majore la adresa sãnãtãþii. Existã un volum mare de date care aratã cã comportamentul homosexual prezintã riscuri. Nu s-a demonstrat cã „stigmatul social” sau „discriminarea” ar conduce la acele pericole. Organizaþiile profesionale admit frecvent cã existã un mare numãr de probleme de sãnãtate asociate cu homosexualitatea, inclusiv: depresie, rãu auto-provocat, comportament sexual riscant, incidenþã ridicatã a HIV/SIDA ºi a altor BTS, abuz de substanþe, anxietate, paranoia, bulimie, probleme relaþionale; dependenþe sexuale ºi tulburãri de personalitate. Modelul propus pentru prevalenþa acestor probleme în viaþa homosexualilor este acela cã ele sunt produse de „stresul minoritãþii”, de „stigmatul social” ºi de „discriminare”. Conform acestei opinii, persoanele credincioase care afirmã cã modelul lui Dumnezeu pentru sexualitate este un bãrbat/o femeie, cei cu atracþii homosexuale care nu vor acele atracþii ºi oricine oferã consiliere pentru reducerea sau schimbarea acestor atracþii sunt toþi promotori ai unui stigmat, ai discriminãrii ºi ai unui bigotism homofob. Ca urmare, multe asociaþii de activiºti cred cã aceºti oameni trebuie opriþi. Aºa cã grupurile din cadrul asociaþiilor de psihologie lucreazã la interzicerea terapiei pentru homosexualitatea nedoritã. ªi nu doar a terapiei, ci a oricui care sugereazã cã corpul nostru a fost conceput pentru o sexualitate hetero, a oricãrei dezaprobãri sociale sau religioase a homosexualitãþii ºi a oricui care sugereazã cã heterosexualitatea este norma. E însã acesta un model corect? A demonstrat cineva cã aceastã varietate amplã de patologii este cauzatã de „stresul minoritãþii” sau de „stigmat”? Dr. Neil Whitehead explicã cã o asemenea pretenþie nu stã în picioare: „Stresul minoritãþii” are un suport empiric foarte limitat. Autorii raportului [Echipei de Lucru APA] menþioneazã „stresul minoritãþii” ca fiind o explicaþie pentru nivelul mai ridicat al problemelor psihologice identificate în rândul homosexualilor ºi bisexualilor, dar nu menþioneazã cã lucrarea lui Sandfort et al. (Sandfort, Bakker, Schellevis & Vanwesenbeeck, 2009) a arãtat cã un alt factor – diferenþele de stil de abordare – este cel responsabil pentru toate variaþiile de stãri psihologice ale homosexualilor, practic nelãsând loc pentru stresul minoritãþii. Echipa de lucru nu a menþionat nici faptul cã literatura analizatã de ei nu documenteazã nici o influenþã semnificativã a stresului minoritãþii. Nu au menþionat nici importanta lucrare epidemiologicã care a constatat, în þãri foarte tolerante cu homosexualii, cum ar fi Olanda (Sandfort, de Graaf, Bijl & Schnabel, 2001) ºi Noua Zeelandã (Fergusson, Horwood & Beautrais, 1999) cã incidenþa problemelor psihologice în rândul homosexualilor ºi lesbienelor este aproape aceeaºi ca în SUA (Herrell et al., 1999). Lucrãrile derulate ulterior au confirmat aceste studii, care sugereazã cã existã alþi factori decât stresul minoritãþii în spatele incidenþei ridicate a problemelor de sãnãtate mintalã la homosexuali. Comportamentul ºi identitatea homosexualã sunt însoþite de o varietate de probleme de sãnãtate. Aceste probleme constituie o importantã motivaþie pentru cei ce vor sã scape de homosexualitate. Mã gândesc la mulþi bãrbaþi ºi femei pe care îi cunosc cã au abandonat homosexualitatea ºi mã gândesc la numeroasele beneficii de care am avut parte atunci când am parcurs acest proces: ne-am salvat cãsniciile, pãrinþii au rãmas alãturi de copiii lor, s-au nãscut copii, s-au aprofundat relaþii cu Dumnezeu, s-a obþinut o mai bunã înþelegere de sine, o eliberare de vinã ºi ruºine, libertate de dependenþa de pornografie ºi sex, evitarea HIV/SIDA ºi a altor boli cu transmitere sexualã, ºi schimbãri profunde de identitate. Aceia dintre noi care au scãpat de homosexualitate cunosc lanþurile pãcatului ºi ruºinii ºi mulþi dintre noi au simþit iubirea lui Dumnezeu ºi puterea Lui de transformare. Nu e de mirare cã unii oameni nu înþeleg aceasta, cã nu vor accepta aceasta ºi cã ne vor ataca în încercarea de a anula relatãrile noastre. În aceastã lume confuzã ºi eºuatã din punct de vedere sexual, existã tineri ºi tinere care cresc cu astfel de probleme profunde. Este important ca relatãrile noastre sã continue sã fie auzite ºi ca realitatea schimbãrii de la homosexualitate sã continue sã fie anunþatã în spaþiul public, pentru ca ºi alþii sã afle despre libertatea ºi schimbarea de care am avut noi parte. * * * Speranþã ºi vindecare pentru homosexuali este o iniþiativã online derulatã de asociaþia Alianþa Familiilor din România. Este cea mai amplã bazã de documentare asupra homosexualitãþii, a cauzelor ºi posibilitãþilor de tratare a acesteia. Poate fi accesatã la adresa http://www.homosexualitate.ro.

Articolele din mass-media folosesc deseori în sens peiorativ termenul „terapie reparativã”; folosirea acestui termen creeazã unele confuzii. Mai întâi, „terapia reparativã” reprezintã un tip specific de terapie, în mare parte dezvoltatã pe baza scrierilor dr-lui Elizabeth Moberly ºi a scrierilor ºi practicii dr-lui Joseph Nicolosi, autor al cãrþii Reparative Therapy for Male Homosexuality, ºi a ajutat sute de oameni cu atracþii homosexuale nedorite.

Pe de altã parte, „terapie reparativã” este folositã în sens general pentru a descrie orice efort pentru înþelegerea rãdãcinilor psihologice ale homosexualitãþii, pentru reducerea atracþiilor homosexuale nedorite sau pentru a ajuta la dezvoltarea atracþiilor heterosexuale. În acest termen sunt incluse ºi alte tipuri de terapie pentru tratarea homosexualitãþii nedorite.

[2]Asociaþia Americã de Psihiatrie: Manualul de Diagnostic ºi Statisticã al Afecþiunilor Mintale, ediþia a patra, text revizuit. (Washington: Asociaþia Americã de Psihiatrie, 2000), pag. 582.

Sursa: homosexualitate.ro

]]>

CategoryUncategorized
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer