S-a petrecut pe vremea lui Ceausescu, în portul Constanta. A fost un gest de frondã, cel mai tînãr comandant de navã din România a încercat sã spargã centura de fier a comunismului. Împreunã cu un cunoscut actor de la Teatrul din Constanta, Lucian Iancu si cu un marinar recidivist, Alexandru Mateescu. Este vorba despre mineralierul Uricani care a plecat, de-a dreptul fãrã aprobare, cãtre Turcia, cãtre lumea liberã. Au ajuns în apele teritoriale ale Turciei, dar au fost prinsi cu ajutorul unei nave libaneze, care a anuntat paza de coastã. Întîmplãrile care urmeazã fac parte din memoria colectivã a orasului Constanta, unde la data de 11 septembrie 1954 s-a nãscut Florentin Scaletchi (foto), pentru ca la data de 26 martie 1985, în sedintã publicã desfãsuratã la Clubul Portul, acesta sã fie condamnat la moarte. Amãnuntele, credem noi, vor fi în mãsurã sã „coloreze“ si altfel decît pe site-ul oficial al OADO, aventurile unui controversat personaj care, iatã, a apãrut din nou la rampã, mai concret pe scena DNA. Potrivit unor surse judiciare, Florentin Scaletchi a fost retinut la începutul lunii noiembrie a.c., de cãtre procurorii anticoruptie, fiind prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro chiar în biroul sãu de presedinte al Organizatiei pentru Apãrarea Drepturilor Omului. L-am vãzut, desigur, la televizor, iesind val-vîrtej din sediul DNA si acuzîndu-l nonsalant pe presedintele Traian Bãsescu de masinatiuni care-l vizau personal. În fine, chiar dacã se pare cã flagrantul este real, în conceptia acestui personaj asa ceva se face, mai ales de la comandant la comandant de navã, nu?! Fiindcã, în 1980, la numai 26 de ani, Florentin Scaletchi, absolvent al Institutului de Marinã „Mircea cel Bãtrîn“, devenea cel mai tînãr cãpitan de vas din România. Si cîte si mai cîte se ziceau despre el… În primul rînd, cã fãcea parte din gasca de varã a lui Nicu Ceausescu, împreunã cu actorul Lucian Iancu, de la Teatrul constãntean si altii si altele, actrite, balerine de la Fantasio… Cã într-una din cãlãtoriile sale afarã a cumpãrat, ca tot românul, un video, numai cã dupã ce vasul a pãrãsit portul a constatat cã aparatul era defect. Asa cã, înfruntînd toate primejdiile si ignorînd costurile serioase ale unor manevre, s-a reîntors omul în port ca sã-si schimbe scula. Motiv pentru care, la întoarcerea în tarã, i s-a ridicat dreptul de mai naviga în afara apelor teritoriale românesti. Asa cã i s-a dat pe mînã mineralierul „Uricani“ care fãcea ture Constanta-Combinatul Siderurgic Galati. Fãrã buff, fãrã strãinãtãturi, blugi, uischiane, kentane s.a.m.d. Asadar, prin Constanta, „capitala de varã“ a tãrii, gura lumii se întrecea în a-l aseza în dreapta „Printisorului“ la tot soiul de orgii care astãzi, nu-i asa?, nu mai înseamnã mare brînzã! Veniti cãtre urna de vot! Deturnarea navei „Uricani“ a fost pregãtitã în cele mai mici amãnunte. Cam „literar-artistice“ (o sã vedeti de ce), dar premeditatã si cu ceva sorti de izbîndã, chiar dacã s-a trecut prea usor peste aspectul ignorãrii vointei echipajului. În primul rînd, s-a ales data de 15/ 16 martie 1985 cînd, nu-i asa?, tara era în sãrbãtoare fiindcã se pregãtea de alegeri mînãrite. Culmea, la circumscriptia din Portul Constanta, pe o listã de deputati pentru Marea Adunare Nationalã, figura simpatizatul actor de teatru si film Lucian Iancu Spiru. Care, renuntînd sã guste din cupa victoriei care se prefigura la alegeri, s-a suit pe nava amicului Scaletchi si, conform planului, a început un scurt program „artistic“. Adicã, a început sã-i amuze pe marinarii care, printre hohote de rîs, mai trãgeau si cîte un sprit sub privirea îngãduitoare a cãpitanului care-i invitase în cabina sa. Cînd au considerat cã echipajul era deja „amortit“, cãpitanul împreunã cu Alexandru Mateescu, singurul marinar complice, au deviat cursul navei. Alexandru Mateescu s-a instalat la timonã si a fixat prin giroscop directia de mers spre sud, în loc de nord. Deranjul a fost cã, dupã un timp, cîtiva marinari au observat cã luminile de la mal în loc sã fie pe stînga, erau pe dreapta, în cabina de comandã aflîndu-se cãpitanul care avea gînduri cu Istanbulul. Din cîte s-au povestit ulterior, a urmat o altercatie între ofiterii de punte si marinari, pe de o parte, si „gruparea“ – de cealaltã parte, din care acestia din urmã au iesit cu vopseaua usor luatã. Aparatura de transmisie era, deja, defectatã, asa cã s-a folosit un cod de semnale luminoase cãtre o navã libanezã din apropiere, care a transmis Cãpitãniei Portului Constanta, prin Radio-Coasta, situatia. Nu de alta, dar trebuiau schimbate buletinele de vot cu Lucian Iancu Spiru. Care, prin bagajele ce i-au fost perchezitionate la revenirea fortatã, pe lîngã blãnurile soacrei si aurul nevestei, îsi pusese si cîteva diplome cîstigate la „Cîntarea României“, menite sã impresioneze autoritãtile din Turcia. Foarte elegant, cu un palton negru, lung si fular alb, lung, Florentin Scaletchi a fost debarcat, spre dimineatã, la dana mineralierã, împreunã cu amicii Lucian Iancu si Alexandru Mateescu. Toti trei erau pe cît de eleganti, pe atît de bine legati la mîini. Tot spre dimineatã, se tipãriserã alte buletine de vot, cu un singur nume care, în mod firesc, a iesit în unanimitate. Nava, cosul si codosul Clubul „Portul“, apartinînd NAVROM, era un fel de casã de culturã anostã, cenusie, dar încãpãtoare. Au intrat acolo cam 200 de ofiteri de marinã chemati sã asiste la procesul celor trei. Despre cum a decurs procesul, despre cuvintele grele si sentinta care s-a dat, cititi în amãnunt pe http://www.oado.ro, pe parcursul a sapte pagini publicate pe 05.11.2006, adicã imediat dupã ce, se pare, presedintele OADO a fost prins fãcînd trafic de influentã. Dar nu aici am vrut sã ajungem, ci sus, în cabina de proiectie a sãlii, de unde se fãcea sonorizarea si unde, cu doar cîteva zeci de minute înainte de începere a procesului, au apãrut niste costumati la cravatã, echipati cu diplomate ticsite cu aparaturã (sîntem în anul 1985) si au transmis, în direct, tot procesul, cui credeti? Lui Nicusor Ceausescu. Desigur, a fost un simulacru de proces în care procurorul militar a perorat, cu mînie proletarã tipicã, faptele celor trei, ceva asemãnãtor cu ceea ce urma sã se petreacã peste patru ani, în procesul sotilor Ceausescu. Acelasi ton, aceeasi superficialitate în administrarea probelor, poate cu un plus de vehementã, întrucît ordinul de sus era foarte transant: trãdãtorii de tarã trebuiau pedepsiti exemplar si imediat. Astfel cã, dupã audierea martorilor, solicitarea apãrãtorilor din oficiu de amînare a cauzei pentru pregãtirea apãrãrii a fost ignoratã, iar procurorul militar a fãcut spume la gurã. Invocînd articolele 155 (trãdarea), 167 (Complotul) si 164 (Subminarea economiei nationale) din Codul penal, colonelul de justitie adus pe scena transformatã în Tribunal militar a sustinut hotãrît vinovãtia inculpatilor. Cu sau fãrã probe, tovarãsul procuror a arãtat cum cã încã din luna februarie 1985, la îndemnul lui Iancu Lucian Spiru, inculpatii s-au constituit într-o grupare în scopul fugii din tarã, organizînd preluarea controlului mineralierului Uricani ce fãcea curse interne între portul Constanta si Galati, devierea navei de la itinerariul stabilit de NAVROM, iesirea clandestinã din tarã si prezentarea lor în fata politiei dintr-un stat occidental în care sã se stabileascã. „Urmãreau“ – a zis tovarãsul procuror – „ca organelor politienesti amintite sã le cearã azil politic fãcînd declaratii în acest sens în cuprinsul cãrora sã invoce asa zise acte de persecutie, precum si convingeri politice opuse orînduirii socialiste“. Interesantã este si acuzatia adusã lui Scaletchi (un fel de dovadã) conform cãreia, sub diferite pretexte, acesta a debarcat de pe navã o serie de marinari ce fãceau parte din siguranta navigatiei. Se confirma astfel, în fata celor prezenti în salã, o butadã binecunoscutã în lumea marinarilor de-atunci, despre plecarea navelor românesti în curse, mai ales în cele externe: „Poate pleca fãrã cos/Dar nu poate fãrã codos“. OADO luptã si dãi si luptã Deliberînd în secret în cauza judecatã, Tribunalul de pe scena Clubului Portul a hotãrît pedeapsa cu moartea pentru Florentin Scaletchi si cîte 20 de ani de închisoare pentru Alexandru Mateescu si Lucian Iancu Spiru. Pe timpul detentiei, Florentin Scaletchi avea sã fie dus de douã ori în fata plutonului de executie, fiind transferat prin închisorile de la Poarta Albã, Rahova si Aiud… În cele din urmã, i s-a comutat pedeapsa cu moartea cu închisoare pe viatã. Apoi, a venit decembrie 1989 (cã altfel n-am cum sã-i spun?!). Dupã cîteva aparitii la televiziune în pulover (moda vremii), s-a orientat si a devenit un fervent sustinãtor al drepturilor omului. Bine, ca orice om orientat, si-a tras la Constanta un restaurant cu geamuri negre pe care l-a numit „La Cãpitanu“. Aparitiile sale televizate au devenit tot mai rare si numai pentru sustinerea drepturilor omului în cadrul unor emisiuni sobre, la costum si cravatã. A devenit un foarte fervent sustinãtor al unor arestati celebri, precum Sever Muresan, Ovidiu Tender sau Omar Hayssam. A mai putut fi vãzut la televizor în preajma alegerilor, ca sef al OADO, organizatie care, spre exemplu, în 2004 avea, dupã spusele lui Scaletchi, 40.000 de observatori, rãspînditi în cele 17.500 sectii de votare din toatã tara. Nu au lipsit, desigur, acuze apãrute în presã cum cã una din metodele folosite pentru fraudarea alegerilor este cea a folosirii observatorilor care, normal, sînt si ei membrii unor partide sau sindicalisti. În fine, citãm o altã butadã care circula atunci: „Mai bine sã stai la masã cu puterea decît lîngã Scaletchi“. Oricum, OADO avea venituri anuale de circa 5 miliarde lei, director executiv fiind Mihai Stan, fost director adjunct al SRI, demis în urma scandalului de la Berevoiesti. Asadar, totul era O.K., pînã la flagrantul realizat în prima zi a lunii noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, de cãtre procurorii anticoruptie. Chiar în biroul sãu de presedinte al OADO a primit, conform procurorilor, 10.000 de euro pentru a-si trafica influenta, dupã ce, anterior, mai primise 20.000. Acesta fiind doar vîrful iceberg-ului, stiindu-se cît de dificil este sã organizezi un flagrant. În loc de concluzie Tare mi-e greu sã-l cred pe acest „maestru al combinatiilor“ cînd îsi pledeazã nevinovãtia. Vai de soarta unui profesoras sau functionãras cînd este prins în flagrant de luare de mitã. Oare Scaletchi, marele luptãtor pentru drepturile omului, eroul dizidentei anticomuniste, va pãti ceva? În fapt, apãrarea, deocamdatã indirectã, a început sã lucreze. Pe pagina OADO, la finalul reproducerii procesului din 26 martie 1985, se poate citi o addendã care, totusi, n-are nici o legãturã cu o jenantã si rusinoasã luare de mitã: „E jenant si rusinos pentru cã unii dintre semenii nostri, pentru simplul motiv cã pot fi vocali, se erijeazã în eroi, dizidenti, luptãtori împotriva comunismului, aducînd argumente total neplauzibile, spunînd cã au semnat scrisori, au scris poezii, pamflete, au fãcut arest la domiciliu – desi el nu a existat în legislatia româneascã de ieri si de azi – cã au avut domiciliu obligatoriu în altã localitate decît cea natalã, în conditiile în care, în România acelor vremuri, toti absolventii de facultãti erau trimisi sã-si efectueze meseriile alese oriunde, numai în localitatea de bastinã nu“. Punct. În fine, se poate spune cã acest Florin Scaletchi este definitia personajului controversat dintre douã lumi, a rebelului si eroului anticomunist, pe de o parte, si a luptãtorului pentru drepturile omului si suspectului escroc cu guler alb, pe de altã parte. Oare intrã din nou la puscãrie ?

Sursa: Monitorul de Neamþ