Asociatia Americanã de Psihiatrie (A.P.A.) a redefinit  pedofilia.  A.P.A.  a modificat semnificativ criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact cum au fãcut ºi în cazul homosexualitãþii. Potrivit celei mai noi versiuni a “Manualul de Diagnosticã si Statistici” (DSM IV), o persoanã nu mai prezintã o afectiune psihologicã doar pentru faptul cã molesteazã copii. Pentru a fi diagnosticat ca bolnav, el trebuie sã manifeste o tulburare în legãturã cu molestarea sau sã fie afectat în activitatea sau relatiile sale sociale. Astfel A.P.A. a aranjat lucrurile pentru pedofilul “normal” din punct de vedere psihologic. Studiu a fost realizat de unul dintre autorii publicatiei Journal of Homosexuality. Documentul intitulat “A Meta-Analytic Examination of Assumed Properties of Child Sexual Abuse Using College Samples “a fost publicat in Psychological Bulletin in iulie 1998. Autorii articolului Bruce Rind, Philip Tromovitch, si Robert Bauserman le propun psihologilor sã înceteze a mai folosi expresii ca “abuz asupra minorului”, “molestare” sau “victime”, ci sã foloseascã în schimb termeni neutri gen “sex adult-copil.” La fel, ei afirmã cã nu ar trebui sã vorbim despre “severitatea abuzului”, ci despre “nivelul de intimitate sexualã.” Autorii concluzioneazã cã acel comportament numit de psihoterapeuti “abuz” poate reprezenta doar o violare a normelor sociale. Stiinta, afirmã ei, trebuie sã se delimiteze de terminologia social-moralã. Religia si societatea, argumenteazã autorii, sunt libere sã judece comportamentul cum doresc, dar psihiatria trebuie sã evalueze comportamentul dupã propriile standarde. De fapt, autorii articolului propun ceea ce ei considerã a fi un mijloc mai bun de întelegere a pedofiliei: ar trebui consideratã “abuz” numai dacã copilul se simte rãu în urma relatiei.Ei sugereazã de fapt o repetare a pasilor prin care a fost normalizatã homosexualitatea. Primul pas cãtre scoaterea homosexualitãtii din ”Manualul de Diagnosticã ºi Statisticã” s-a realizat atunci când A.P.A. a declarat aceastã stare ca normalã atât timp cât persoana nu suferã din cauza ei. Etapa urmatoare vine de la sine ,dacã psihologia recunoaste pedofilia consensualã ca nevãtãmãtoare, atunci legile civile si normele sociale vor fi presate sã urmeze directia indicatã de “stiintele” sociale, întocmai cum au fãcut si în problema homosexualitãtii. Atunci când psihiatria a declarat homosexualitatea ca” normalã”, instantele de judecatã si “teologii” au început sã rescrie legile si teologia moralã în functie de ce spunea psihiatria cã s-a descoperit prin intermediul stiintei empirice. La fel sa intamplat si  atunci când psihiatrii au decis sã redefineascã homosexualitatea ca normalã, trecerea din categoria “indezirabilã” în categoria “dezirabilã” a fost facutã din condei. Inevitabilul s-a produs. De când Asociaþia Americanã de Psihiatrie (APA) a eliminat homosexualitatea ca boalã din ” Manualul de Diagnosticã si Statistici“ (DSM-III)în 1973, mulþi s-au întrebat de ce respectiva asociaþie continuã sã listeze pedofilia, exhibiþionismul, sadismul ºi masochismul, împreunã cu alte deviaþii sexuale, ca tulburãri. Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea cã comportamentul sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls ce trebuie satisfãcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importantã atât timp cât nu eºti afectat grav de impulsurile tale sexuale. Iatã cã acum APA a modificat semnificativ ºi criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact cum au fãcut ºi în cazul homosexualitãþii. În versiunea anterioarã DSM-III-R, pedofilia era catalogatã ca tulburare dacã “persoana a acþionat în baza acestor impulsuri sau este vizibil tulburatã de ele” (pagina 285, par. B din criteriile de Diagnostic pentru 302.20 Pedofilia). În DSM-IV, paragraful B din aceeaºi secþiune (pag. 528) devine: “Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele genereazã o tulburare semnificativã din punct de vedere clinic sau afecteazã latura socialã, ocupaþionalã sau alte aspecte importante ale vieþii.” A acþiona pur ºi simplu în baza acestor impulsuri nu mai constituie un motiv pentru care pedofilia sã fie consideratã o tulburare/boalã. Dacã individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face, atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sãnãtos. Treaba e clara ,o sa-i vedem in strada si pe pedofili , vor proceda ca poponarii, vor dori si ei drepturi. Pedofilii folosesc deja  spaþiul virtual pentru a se organiza si militeazã pentru dreptul lor la … dragoste! In SUA au o organizaþie, NAMBLA (North American Man/Boy Love Association), care editeazã ºi o revistã ce se poate comanda on-line. In Olanda existã un post de radio on-line pentru boyloveri, “Your Boylove Pride Station”, dar ºi o revistã lunarã, OK Magazine. In Danemarca existã, de asemenea, o asociaþie care militeazã pentru recunoaºterea lor ca “minoritate sexualã”.”Legea cunoaºte limite, dragostea – nu”, aºa sunã sloganul campaniei.In Danemarca, discriminarea sau înjosirea unei persoane pentru orientarea ei sexualã este interzisã. http://mihailandrei.wordpress.com PS: interesant este cã homosexualii de la paradele ”libertãții” și ”mândriei” declarã în fața camerelor de luat vederi: NOI NU SUNTEM CU EI, EI NU NE REPREZINTÃ. Observați-le însã zâmbetele perverse… oare vorbesc serios ? ]]>