Recunoaște că ȘI TU EȘTI RASIST!

Mergi pe trotuar cu copilul de mână. Întâlnești un labrador în lesă și zâmbești. Dacă dă din coadă, lași copilului să se ducă spre el. Dar dacă vezi un amstaf, chiar și unul cu urechile blegi, tragi copilul pe partea cealaltă a trotuarului și te pui între el și câine. De ce? În fond, amândoi sunt la fel de mari și de puternici și, văzuți de departe, ambii sunt… câini!

Pentru că știi că amstaful și labradorul sunt rase diferite și au comportamente diferite: amstaful îți poate mușca copilul, sau pe tine, din senin și fără motiv! Știi asta din folclor, de la alții, din situații tragice prezentate de presă.

Totuși, un posesor de amstaf îți va spune că ai un stereotip negativ, că ai fost educat greșit, că ai o gândire de medieval obscurantist, care îi judecă pe toți la grămadă și nu poate înțelege că nu toți amstafii au porniri agresive, ba unii chiar au salvat copii din situații critice, și că există și labradori care au atacat copii și are o listă nesfârșită de astfel de cazuri. Adică ești un intolerant irațional și îi discriminezi câinele, pentru că îl judeci pe baza unor trăsături generice de rasă, care nici acelea nu sunt stabilite științific, în loc de cele individuale și de educația sa.

Omul are dreptate, dar numai în măsura în care ai posibilitatea să îi cunoști câinele (și pe stăpân)… și chiar și așa, rămâne un sâmbure de îndoială. Altfel, când vezi un amstaf, îl tratezi așa cum știi că se comportă această rasă, la fel și pentru un labrador, sau un coker spaniel, un rottweiler, sau orice altă rasă.

În mod similar, facem diferențieri între rasele de cai, de păsări, de porci, de iepuri și de orice alt animal…

În concluzie, pe baza aspectului exterior, care este specific unei anumite rase, avem anumite așteptări pentru comportamentul și pentru evoluțiile viitoare ale animalelor, adică suntem… RASIȘTI: judecăm animalele pe baza rasei căreia îi aparțin!

Deocamdată, nu există nicio restricție dacă cineva își dorește să cumpere un șoricar sau un doberman, cu toate că ambii sunt câini, sau un cal de curse sau unul de povară, cu toate că ambii sunt cai, pentru că nimeni nu pune la îndoială faptul că aspectul lor exterior este indiciul indubitabil pentru capacitățile lor: unii au anumite calități, alții altele… Adică este (încă) legal să fim RASIȘTI în privința animalelor, deoarece se recunoaște oficial că diferențele dintre aspectul lor exprimă diferențele dintre comportamentul și calitățile lor.

Dar cum este în privința oamenilor?

Se vede din satelit că există deosebiri de culoare între oameni (albi, galbeni, negri, roșii) și diferențe de tonalitate a culorii (mai albi spre nordul Europei față de rest, sau mai albi în nordul Italiei față de sudul ei),  dar există și diferențe vizibile între fizionomii – caracteristici ale ochilor, părului, proporții ale feței, pistrui etc.

Hai să fim cinstiți cu noi înșine și să recunoaștem că identificăm involuntar aceste diferențe, chiar dacă nu putem să le descriem cu precizie, și că le considerăm un indicator pentru capacitățile și comportamentul respectivilor.

De exemplu, ne așteptăm ca un concurs de alergare să fie câștigat de un atlet negru. De ce? Deoarece avem anumite stereotipuri despre negri: că sunt mai dotați fizic decât celelalte rase, sau că au ritmul muzical în sânge, sau că sunt mai dotați sexual. Este social acceptabil să ne susținem aceste concepții despre negri, și aducem ca argumente statisticile, condițiile lor de mediu și de viață, structura lor biologică etc etc. Așadar, datorită faptului că cineva aparține rasei negre, considerăm firesc că are unele avantaje față de alte rase în anumite domenii. Se poate spune că avem o gândire rasistă? Hmmmm, asta doare….

Într-un fel stereotip gândim și despre un japonez, pe care îl asociem cu spiritul de sacrificiu, cu faimosul sepuku, așa cum am văzut în filme, sau despre un chinez, de la care ne așteptăm să fie migălos și răbdător, pentru că așa am auzit că sunt chinezii. Așadar, nu este vorba numai de culoarea pielii, pentru că și chinezii și japonezii sunt galbeni, ci diferențiem și după fizionomie.

Chiar dacă europenii aparțin toți rasei albe, unii se diferențiază clar (culoarea pielii, a părului, ochilor, fizionomia) și, în consecință, există stereotipuri pentru fiecare în parte. De exemplu, germanii și scandinavii sunt considerați a fi disciplinați, harnici, corecți, punctuali, dar și reci ca oameni. Irlandezii, mulți pistruiați și cu părul roșiatic, au muzica în sânge, sunt calzi și prietenoși.

Rasism înseamnă că cineva care arată altfel, gândește și se comportă altfel, adică nu e ca noi: dacă știm că diferențele sunt de bine, ne bucurăm și ne împrietenim, dacă nu, luăm măsuri.

Ce este ”xenofobia”?

Xenofobie înseamnă la origine  ”teama de străini”, străin însemnând cineva din altă localitate.

Mașina internațională de propagandă pentru amestecul etnic și rasial a preluat termenul, pentru că sună antic, și l-a impus pentru situațiile de conflict dintre oameni care arată similar, dar au naționalități diferite.

Xenofobia este o construcție socială: nu-i identifici pe străini cu ochii tăi și doar atunci când afli că este de naționalitate diferită ți se activează stereotipurile: ungurii sunt într-un fel și au făcut și au dres, la fel și bulgarii, albanezii, sârbii, grecii etc.

Există și indivizi est-europeni cu fizionomii aparte, specifice națiunilor din care fac parte, pe care îi identificăm vizual: ”grecotei cu nas subțire, bulgăroi cu ceafa groasă”, sau unguri cu fețe mongoloide, și senzorul circumspecției ni se activează din prima secundă în care îi vedem. Însă faptul că majoritatea est-europenilor cam seamănă între ei este un indiciu că avem cu toții o origine comună, numai că unii și-au schimbat identitatea națională, cândva demult, prin maghiarizare, grecizare, sârbizare etc.

Ceea ce înseamnă că pentru aceștia fenomenul este fluid: azi poți să fii român, mâine sârb, poimâine maghiar, și împreună cu schimbarea naționalității se schimbă și motivațiile xenofobiei: Iștvan l-a urât pe Gheorghe toată copilăria, dar i s-a topit xenofobia când acesta s-a însurat cu o săsoaică, a învățat ungurește și și-a schimbat numele în Ghiuri. Asta deocamdată, pentru că pe Istvan a pus ochii o moldoveancă din Vaslui.

Care e diferența dintre xenofobie și rasism?

Spre deosebire de xenofobie, rasismul este un impuls cu care omul se naște: încă de la vârsta se doi ani, copiii devin conștienți de diferențele rasiale dintre ei și, dacă sunt împreună la grădiniță de exemplu, se  auto segreghează. Dacă copiii vorbesc limbi diferite dar aparțin aceleiași rase, vor găsi un limbaj comun și se vor juca împreună.

Fenomenul se produce în mod natural și la adulții care trăiesc în medii multirasiale, cum ar fi în Londra sau Paris: toate studiile arată că fiecare grup rasial tinde să socializeze în propriul grup.

Evident că segregarea socială se produce și pe criterii naționale, dar asta în principal deoarece oamenii preferă să vorbească pe limba lor. Însă chiar dacă mulți negri, indieni, pakistanezi, asiatici sunt vorbitori nativi de engleză sau franceză, după câteva generații născute în occident, europenii tot se simt inconfortabil în compania lor și îi evită la petrecerile private.

De ce? Simplu: deoarece creierul uman îi percepe pe cei de culoare diferită ca fiind posibili generatori de surprize neplăcute.

Să vorbim și despre țigani, pentru că nu suntem ipocriți să ne facem că problema nu există

Nu e nevoie de un țiganometru pentru a identifica că cineva este țigan: că e culoarea pielii, că e părul, că sunt ochii, că sunt gingiile, nu știm exact cum anume, dar în același mod se recunosc și țiganii între ei. Un străin care vine în România, la început nu face diferența dintre români și țigani, dar după o săptămână îi ghicește 90%.

Pe români nu-i interesează dacă țiganii sunt sinti, hinti sau rromi, dacă sunt de origine siriană sau pakistaneză, dacă sunt migratori sau sedentari, dacă sunt tradiționaliști sau emancipați… când românii identifică un țigan, instantaneu se activează ceva.

Dar, în egală măsură, și țiganii se identifică între ei vizual și le vibrează o coardă lăuntrică când se recunosc și exclamă: ”Frații mei!” – chiar dacă nu se știu unul cu altul.

Sunt unii care susțin că țiganii sunt indo-europeni, adică nu ar exista diferențe rasiale între ei și români, dar realitatea pe care oricine o știe este că țiganul se identifică cu ochiul liber și automat îi atașezi stereotipurile pe care le-ai aflat de-a lungul vieții.

Faptul că imaginea țiganului în mentalul colectiv este sub nivelul Gropii Marianelor, este alt subiect și vom discuta de ce, dar nu aici.

Important de reținut este faptul că diferența de culoare și de fizionomie între țigani și români activează sentimente reciproce, prin urmare orice reacție care ține seama de aceste diferențe se numește RASISM – și al românilor, și al țiganilor, nu se știe care e mai radical!

Cei mai rasiști sunt minoritarii

Când vine vorba de discriminare pe criterii rasiale, mentalitatea generală este că numai albii discriminează negrii, arabii, țiganii, indienii, pakistanezii, chinezii, și astfel suntem îndemnați să devenim surzi la strigătele albilor care sunt minoritari printre ceilalți.

Rasismul este folosit ca instrument de opresiune împotriva rasei albe și cea mai edificatoare dovadă este definiția dată de cea mai puternică organizație internațională evreiască anti-discriminare – Anti Defamation Ligue (ADL): ”rasismul reprezintă opresiunea oamenilor cu piele mai închisă pe baza unei ierarhii rasiale inventate de societatea umană care privilegiază albii”.

Adică rasism este doar atunci când negrii sunt discriminați de albi, sau în cazul nostru, când țiganii sunt discriminați de români?! Când românii sunt discriminați de țigani, atunci nu este corect politic să numim asta rasism, pentru că trebuie să fim… toleranți.

Exemple sunt cât carul, și iată unul la cel mai înalt nivel: când eu și țiganul Ilie Dincă am candidat în 2015 pentru un post în Consiliul Anti-Discriminare, numai Dincă a fost evaluat de comisiile parlamentare și apoi a primit funcția, pe motiv că el e țigan și eu nu, cu toate că nicio lege nu preciza că țiganii au prioritate. Pe față, fără nicio jenă, parlamentarii au discutat că Dincă merită să ajungă șmecher la Consiliul Anti-Discriminare pentru că s-a născut de-l confunzi cu Mandela! Pentru cine nu crede, există pe site-ul Camerei Deputaților stenogramele ședințelor parlamentarilor. Am reclamat comisiile parlamentare la Colegiul Anti- Discriminare, dar președintele colegiului, ungurul Azstalos, a refuzat să judece speța! Credeți că Asztalos ar fi refuzat și dacă comisiile parlamentare m-ar fi evaluat numai pe mine pe motiv că sunt român?

Explicația pentru aparența lipsei de rasism țigănesc este faptul că există o armată de organizații bine plătite de Soroș și de UE, cu avocați specializați, care merge până în pânzele albe și face scandal pentru orice țigan care a fost discriminat de un român, indiferent cât de puțin sau de credibil, și nicio singură organizație care să sprijine un român victimă a rasismului țigănesc!

RASISM este orice stereotip activat datorită aspectului exterior

Modul în care domnii evrei de la ADL au definit rasismul a generat un mega-scandal internațional și aceștia au trebuit să schimbe definiția, în 2022, cu cea de bun simț: ”rasismul apare când unii primesc un tratament favorabil datorită rasei sau etniei lor”.

Așadar, așa cum este logic și recunoscut și oficial, nu ești rasist numai dacă zici că negrii că au IQ-ul mai scăzut, ci și dacă afirmi că sunt mai talentați la desen, nu ești rasist numai dacă spui că germanii se nasc cu glanda criminală inflamată, ci și dacă afirmi că sunt simbolul corectitudinii, nu ești rasist numai dacă spui că țiganii sunt hoți, ci și dacă îi consideri buni muzicanți, sau un popor exuberant, sau că au spirit comunitar puternic.

În mod instinctiv, fără să ne dăm seama, îi judecăm a priori pe oameni după culoarea pielii lor, cu toate că ei ca indivizi ar putea fi total diferiți… adică, suntem RASIȘTI pentru că rasismul face parte din structura umană și, prin urmare, nu trebuie să ne mai fie teamă să recunoaștem.

În concluzie, cititorule, e momentul să prinzi curaj și să recunoști că ȘI TU EȘTI RASIST!

Un articol de Mihai TOCIU