Limitările și condiționările karmice

Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a păstrat intactă de la întemeietorii lor și până în prezent – au etape bine gândite pentru a produce transformarea necesară abordării etapei următoare. Toată această etapizare presupune o metodologie și o ordine a transformărilor care survin în practicant.

Însă pentru a vedea necesitatea acestor etape, este bine să înțelegi neajunsurile stării limitate în care te afli și să aspiri la mai mult, altfel îți va lipsi motivația pentru a practica consecvent. Toată această succesiune de momente ale transformării se numesc generic Calea, sau Învățătura Căii.

Atunci când un practicant pornește la drum cu o motivație greșită, el ratează în realitate intrarea pe Cale și tot ce face este să bâjbâie dezorientat și incapabil să înțeleagă de ce bate pasul pe loc.

Din acest motiv este necesar Maestrul, deoarece el este singurul calificat să te aducă pe Cale trezind în tine motivația corectă și îmblânzindu-ți viziunile extreme, făcându-ți mintea să devină flexibilă și relaxată, capabilă de a înțelege mai mult.

În zilele noastre, datorită legăturii slabe cu Maestrul, elevii sunt superficiali, prost motivați în practica lor și cu rezultate mediocre din acest motiv.

Cea mai evidentă în acest sens este calea budhismului tibetan, pe care mulți afirmă că o urmează dar puțini o fac cu adevărat.

Dau un exemplu ca să înțelegeți cum stă treaba.

Să spunem că e o zi specială pentru cultura religioasă respectivă. Fie o zi astrologică importantă: o eclipsă totală de soare și lună (cum a fost cea de azi) sau poate o sărbătoare decretată ca atare de întemeietorul religiei respective (cum sunt primele 10 zile ale miracolelor de după iluminarea lui Buddha).

Adică o perioadă fastă, de pregătire, cam cum sunt postul Paștelui sau Crăciunului la creștini. Mecanismul este același.

Și totuși, realizezi că pe tine nu te interesează să practici, să faci un salt spiritual, să folosești acel moment special pentru a-ți depăși condiția.

Pentru că în realitate, tu ești ok cu condiția ta, momentan nu vrei mai mult. Da, e interesant să meditezi, e ok să te vezi cu ceilalți membrii ai grupului și să socializezi și să practici cu ei, dar nu înțelegi de ce ar trebui să faci mai mult.

De ce ?

Pentru că nu realizezi cu adevărat suferința intrinsecă cu care este infuzată starea în care te afli.

Nu realizezi impermanența condiției tale, nu iei în plin angoasa fugii ireparabile a timpului.

Nu ai nici măcar experiența eșecului în a căuta un refugiu cât de cât sigur în fața bolii, îmbătrânirii și morții.

Trăiești ca și cum ai fi ferm convins că toate aceste neajunsuri care sunt boala, îmbătrânirea și moartea  se întâmplă doar altora, nu și ție.

Și atunci nu realizezi excepționalitatea învățăturilor pe care le primești, raritatea acestora și valoarea lor absolută, de mijloace de salvare din suferință. Și le relativizezi, le vezi doar ca pe niște ”tehnici” interesante, care dau niște stări ”de bine”, ”te relaxează” și eventual îți îmbunătățesc  un pic sănătatea și prelungesc tinerețea.

Însă nu urmărești cu adevărat scopul lor final, autentic, pentru care au fost în realitate create. Anume, acela de a te elibera de constrângerile și limitările tale, de a te elibera din acest ciclu orbil al existenței în roata eternă a vieții și a morții.  Și atunci nu realizezi nici importanța momentelor în care poți să pracitici mai eficient, cu rezultate mai bune iar viața trece.

Această lipsă  a realizării etapelor în ordinea lor naturală face ca pracicanții unor înalte căi și metode să nu atingă rezultatele scontate iar în final să abandoneze dezamăgiți practica și maestrul respectiv spunând că la ei ”nu funcționează”.

În realitate, ca să funcționeze, trebuie să nu sari peste etape, cu superioritatea specifică intelectualului occidental și să străbați calea pas cu pas de la începutul ei și până la sfârșit. Și abia atunci când realizezi necesitatea dobândirii nivelului următor, realizezi cât de condiționată este mintea ta pentru a te menține la nivelul la care te afli, cât de sufocantă este tirania obișnuințelor.

Și astfel, cu umilința celui ce realizează cât de neputincios este în realitate să schimbe ceva, intri pe Cale și începi să avansezi.