Manual: cum se destructurează un stat. Promovarea incompetenților, birocratizarea, salariile mici pentru intelectuali, fabricile de diplome, corupția, ineficiența – toate au fost coordonate de NKVD prin directivele secrete pentru țările ocupate în Europa de Est. Efectele se văd și azi

Lavrenti Beria, psihopatul genial al lui Stalin care a elaborat Directivele NKVD pentru Europa de Est. Distrugerea societății din țările ocupate a urmat modelul aplicat în URSS și a fost atât de temeinică, încăt foarte multe dintre “măsurile” implementate acum 70 de ani se regăsesc și acum în caracteristicile acestor state.

Simpla lectură a celor 45 de puncte reprezintă un șoc în sine. Documentul s-a găsit mai întâi în Polonia, apoi în Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Bulgaria – în mod oarecum ciudat, nu și în arhivele Securității din România, deși prevederile lui s-au aplicat, fără îndoială, și aici. Este datat 2 iunie 1947, are ștampila “strict secret”, a fost emis la Moscova de NKVD și reprezintă instrucțiunile după care s-au destructurat sistematic societățile țărilor ocupate în Europa de Est.

În primul rând, descoperim că absolut nimic din neajunsurile actuale ale societăților ex-comuniste, atât de asemănătoare între ele, nu a fost întâmplător.

Dezorganizarea societății, blocarea economiei, compromiterea tuturor reperelor morale și a valorilor tradiționale au fost programate și prevăzute meticulos.

De la promovarea incompetenților în funcții cheie până la perturbarea orarului pentru transportul în comun, de la compromiterea oamenilor de valoare care refuză să devină agenți ai serviciilor secrete până la salariile de mizerie pentru funcționari, de la eliminarea profesorilor buni până la subminarea micilor întreprinzători, de la ruinarea țăranilor până la birocratizarea excesivă, de la campaniile de denigrare a Bisericii până la lichidarea politicienilor din opoziție, de la falsificarea istoriei până la înscenarea unor procese pentru delicte de drept comun liderilor incomozi, de la ineficientizarea activității până la criza artificială în aprovizionarea cu alimente – totul a fost programat meticulos, scris și executat în baza unui manual.

Fiecare directivă are scopul ei, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Toate împreună urmăresc un singur scop: îngreunarea vieții oamenilor și preluarea controlului total asupra lor.

Textul este realmente un tratat cutremurător despre cum se subjugă o țară și un popor prin nimicirea nucleului de valori morale și umane care-l reprezință și îi dau consistență. Citindu-l, ne dăm seama că bunicii și străbunicii noștri n-au avut, de fapt, nicio șansă sub această pânză de păianjen aruncată peste ei.

Așa cum puteți vedea mai jos, directiva NKVD abordează toate domeniile importante. Fiecare rând, fiecare cuvânt are sensul și scopul lui.

Administrația, armata, educația, justiția, sănătatea, producția din fabrici, comerțul, agricultura, activitatea politică, sindicatele, transporturile, sistemul de canalizare, rezervele de apă ale orașelor – toate sunt piesele unui puzzle gigantic. Nicăieri nu se regăsește preocuparea spre a organiza viața astfel încât să le fie mai bine oamenilor. Din contră, unicul scop este acela de a îngreuna traiul populației, de a-l face mai nesigur, mai frustrant, mai ușor de controlat.

În administrație, criteriile de promovare erau apartenența la serviciile secrete, incompetența, lipsa de inițiativă – pentru ca instituțiile să devină ineficiente și să intre sub controlul ocult al Securității.

Gh. Gh.-Dej rostindu-şi cuvântarea la mitingul din Piaţa Victoriei, organizat în 8 martie 1950. În tribună se mai află: C.I. Parhon, Ana Pauker, Chivu Stoica, Vasile Luca, Alex. Drăghici, Lothar Rădăceanu, Al. Moghioroş. Conform directivelor NKVD, în funcțiile de conducere nu puteau ajunge decât agenții sovietici, persoane cât mai slab calificate și intelectuali recrutați de serviciile secrete. Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc

Funcționarii, medicii, judecătorii erau prost plătiți pentru a fi demotivați, coruptibili și dependenți de autorități.

La facultate erau favorizați inculții și impostorii vânători de diplome, și nu cei cu adevărat interesați să învețe – se realiza astfel distrugerea ierarhiei firești a valorilor, scăderea nivelului de competență al elitelor și bulversarea întregii societăți.

S-a urmărit eliminarea sistematică a tuturor reperelor valorice și morale: profesorii buni au fost eliminați din școli și înlocuiți cu cadre slab pregătite; oamenii de valoare compromiși; cei cu potențialul de a deveni lideri reperați și eliminați din timp, înainte să devină populari; organizațiile necontrolate de serviciile secrete – acuzate de extremism etc.

Activitatea în fabrici și uzine era deliberat ineficientă, iar orice îmbunătățire a producției era blocată. Invențiile menite să reducă volumul de muncă și consumul de materii prime nu erau puse în practică. Se avea grijă ca discuțiile și ședințele să fie întotdeauna inutile și să nu ajungă la nicio concluzie concretă.

Traiul de zi cu zi al oamenilor trebuia să fie cât mai nesigur și se ajungea la indicații de finețe care afectau psihicul întregii populații: se creau deliberat sincope în aprovizionarea cu alimente, iar transporturile nu trebuiau să fie punctuale. Poporul trăia astfel cu grija zilei de mâine. Un om obișnuit nu știa niciodată dacă mâine apucă o bucată de pâine, când vine autobuzul sau când ajunge cu trenul la destinație.

La punctul 24 al Directivelor se prevedea explicit ca transporturile să fie perturbate și nepunctuale. Oamenii nu știau niciodată când vine următorul tramvai și dacă vor avea loc în el. Scene precum cea de sus erau obișnuite în România comunistă. Punctul 24 al directivei s-a aplicat cu strictețe, în regimul comunist, de la emiterea ordinului și până la căderea regimului

Exemplele pot continua multă vreme.

Relativ la acest document, istoricul Marius Oprea scria într-un editorial apărut pe mediafax.ro, în 23 iunie 2020: „Destinate liderilor comuniști și elaborate de Lavrenti Beria, șeful poliției secrete sovietice și cel mai cunoscut călău comunist, al cărui nume e strâns legat de sovietizarea țărilor intrate în sfera de influență a Moscovei după cel de-Al Doilea Război Mondial, Directivele amintite au dus într-un ritm accelerat în aceste țări la distrugerea elitelor tradiționale, la dizolvarea valorilor naționale și destructurarea vieții economice, în final la instalarea regimului comunist al lui Stalin“.

România și Ungaria sunt singurele țări din Estul Europei unde aceste Directive emise de NKVD n-au fost încă scoase din arhivele serviciilor secrete comuniste

Citiți mai jos Directivele găsite prima oară în arhivele lui Boleslaw Bierut, agent NKVD și președinte al Poloniei după ocuparea țării de către Uniunea Sovietică. Actul poartă mențiunea “strict secret”, indicativul K-AA/CC113, indicatia NK/003/47, data 2 iunie 1947 și a fost redactat la Moscova de Lavrenti Beria, șeful NKVD (precursorul KGB).

Ulterior, actul a fost găsit și în arhivele altor servicii secrete din fostul lagăr comunist. Nu și în România, unde Securitatea a ars după Revoluție camioane de documente secrete la Berevoiești, iar lupta pentru desecretizarea tuturor arhivelor se mai dă încă și astăzi.

Documentul a fost reprodus de Liviu Vălenaș în volumul “Cartea neagră a României 1940-1948”, Editura Vestala, 2006, pag. 467-472, dar poate fi găsit și în „Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste” – Comunicări prezentate la Simpozionul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură„, Editia a II-a, Sectiunea a II-a, Pitesti, 4-6 octombrie 2002, Fundația Culturală Memoria, filiala Argeș, Pitești, 2003; pag. 18-29.

NOTĂ: sublinierile din text aparțin editorului.

„Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactați de noi ca informatori. Întâlnirea cu acești oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informațiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speță cu predarea lor ofițerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldații noștri și populația civilă să nu se producă legături de niciun fel. Este inadmisibil ca ofițerii noștri să viziteze autohtoni la locuințele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldați să stabilească relații cu femei din rândul băștinașelor. Nu se admite stabilirea de relații între soldații noștri şi populația civilă, respectiv soldații autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetățenilor care întrețin legături neinițiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiștii, cu Organizația Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă și alte asociații. În acest scop, trebuie folosite elementele opoziției militare.

4. La acțiunile militare vor lua parte acei soldați care au stat pe teritoriul ţării noastre (n.r. – Uniunea Sovietică) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (n.r. – Armata poloneză care lupta de partea Uniunii Sovietice). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizațiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducători de organizații locale în sus, în poziții de conducere se vor repartiza oameni desemnați de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează și se urmărește ca funcționarii aleși ca deputați la congrese să nu-și poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în față. Deputații nu pot convoca în niciun caz ședințe între intreprinderi. Dacă nu există altă soluție și o asemenea ședință trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepțiilor și avansarea revendicărilorInițiativele particulare trebuie eliminate cu desăvârșirePentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi și doar cei vizați de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate și din industria minelor) să aibă retribuții miciAceasta se referă îndeosebi la sfera Sănătăţii, Justiției, Culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere (n.r. – documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: „mai puțin cadrele de conducere alese pe baza loialității față de regimul socialist“).

10. În toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără știrea organelor administrative locale.

11. Se va urmări cu strictețe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea și sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească „comerț“. Trebuie neapărat menționat faptul că e vorba de „schimburi de mărfuri“.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietății asupra pământuluiactele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosință, dar niciodată pe aceea de proprietate a deținătorului.

13. Politica față de mica gospodărie țărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistență mai mare din partea țăranilor, trebuie redusă împărțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a țării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

Activitatea în agricultură trebuia dirijată în așa fel încât oamenii să nu-și poată lucra eficient pământul și să fie împinși să și-l dea la Cooperativele Agricole de Producție (CAP-uri). Autoritățile erau instruite să nu le elibereze oamenilor acte de proprietate

14. Trebuie făcut totul ca hotărârile și ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii și instituții, însă niciuna dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepție cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nicio influență asupra activității din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotărârilor și atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nicio problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii și împrumuturi, programe culturale și distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere și decizii ale conduceriipolitice.

18. Trebuie organizat ca să fie avansați numai acei conducători care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinați și care nu le analizează depășind cadrul activității lor.

19. În legătură cu activitatea băștinașilor care sunt purtători ai unor funcții de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea condiții, ca aceștia să fie compromiși în fața angajaților, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul inițial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredința poziții de răspundere în locuri unde deja sunt plasați oarmenii serviciului special.

21. În cazul fiecărei acțiuni armate și cu ocazia tragerilor, cantitatea muniției va fi controlată permanent și cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ținut sub observație fiecare institut de cercetare și laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenție inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată și sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenție trebuie înregistrată cu consecvență la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiții care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicațiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenții care ar asigura cresterea producției de produse finite și, în paralel cu aceasta, scăderea producției și a extragerii de materii prime, sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenție a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valută Vest, pe motiv că e prea costisitoare în țară.Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea și descrierea invenției nu se publică. Toate datele și documentele privitoare la valoarea și descrierea amănunțită a invenției vor intra în posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puțin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

25. În uzine trebuie inițiate diferite ședinte și conferințe profesionale, trebuie notate propunerile, observațiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuțiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producție, respectiv cele care critică trecutul și problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuție.

17. Luările de poziție ale conducerilor băștinașe pot avea coloratura națională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea națională.

28. Trebuie acordată o mare atenție ca nu cumva în orașe să existe rețele de apă nelegate la rețeaua principală în cartierele în curs de reconstrucție sau nou construite. Canalizările vechi neracordate și fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucția obiectivelor industriale și construcția celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orașele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuințe spații excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioadă mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Intreprinderile proprietate personală, micii meseriași și micii industriași să primească doar astfel de materii prime și utilaje inferioare care să împiedice producția de calitate. Prețul acestor mărfuri să fie mai mare decât prețul produselor similare ale intreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activității organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului și nici funcționarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avută o mare grijă de toate proiectele de fabricație în industria minieră, respectiv în intreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieței interne.

Criza de alimente și perturbarea transporturilor, astfel încât oamenii să nu aibă siguranța zilei de mâine, au fost instrumente foarte puternice pentru a supune populația. Directivele NKVD le-au prevăzut explicit. Regimul comunist le-a aplicat, cu o mică pauză în anii ’60-’70, pe toată perioada existenței sale

34. Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observație tipografiile bisericești, arhivele, conținutul predicilor, cântecelor, al educației religioase, dar și cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate.Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greaca veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. În școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie inițiată organizarea unor acțiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băștinașilor împotriva cotropitorilor (exclusiv rușii, îndeosebi nemții) și care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariția unor opere despre acei băștinași care înainte de revoluție și în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial au trăit la noi (n.r. – în Uniunea Sovietică) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

38. Dacă se constituie o organizație care ar sprijini alianța cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activității economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naționalismului și șovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparțin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea națiunii și culturii noastre și îndoiala față de înțelesul contractelor încheiate cu noi.În munca de propagandă trebuie implicați și băștinașii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizații.

39. Se va da o atenție deosebită construcției și reconstrucției drumurilor, podurilor, a căilor și rețelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, în cazul în care este nevoie pe o intervenție armată, locul rezistenței sau al concentrării forțelor reacționare să fie accesibil din toate părțile.

Directiva NKVD prevedea ca toți politicienii din opoziție să fie închiși. Pentru aceasta, se recomanda evitarea proceselor politice și inventarea unor acuzații care să vizeze diverse fapte, inclusiv infracțiuni de drept comun. Iuliu Maniu a fost condamnat, în România, pentru trădare

40. Trebuie ca reprezentanții opoziției politice să fie închișiSe va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanți care se bucură de stima populației băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromiși prin campanie de denigrareÎnainte ca ei să se întipărească în conștiința maselor, trebuie lichidați prin așa-numite „întâmplări neprevăzute” sau închiși sub acuzația de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ținute sub acuzația de „înaltă trădare”.

41. Trebuie împiedicată cu orice preț reabilitarea celor condamnați în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiția ca acel caz să fie considerat o greșeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar grațiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecății greșite nu vor fi convocați.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiți de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulțumirea angajaților. În cazuri drastice se recheamă din funcție, fiind numiți în poziții similare sau superioareLa sfârșit, trebuie puși în funcții de conducere și ținuți în evidență drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoștința publicului procesele acelor persoane cu poziție de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acțiune ce atrage atenția maselor populare.

44. Se va căuta ca aceia care lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați.

45. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă“.

sursa: Colecționarul de Istorie

  1. April 20, 2021

    Vai tu, sa nu mori de ciuda ca am diploma de la comunisti, eu “non-valoarea”!

  2. April 20, 2021

    Felicitări pentru articol !

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer