Aceasta pare să fie întrebarea ultimelor zile din presa românească, dar şi la cursurile de yoga de la MISA. La momentul eliberării lui Grieg din puşcărie, am primit nenumărate semne de simpatie de la foştii colegi de curs, chiar invitaţii de a veni să discut cu el pentru a ne reconcilia, etc., etc. Când am obiectat că sunt unii care au treburi mai importante de discutat iar coada de la sala din Pipera va fi lungă până la staţia de metrou, iar eu nu prea mai am timp de stat la cozi, mi s-a propus să stea altcineva în locul meu, numai să vin să discut. Şi iarăşi am anticipat corect faptul că Grieg ne va exemplifica încă o dată tehnica de invizibilitate, dispărând de pe radarele interpolului, iar acum toată lumea mă întreabă – tot pe mine – unde cred că se află Grieg. Nu ştiu dacă răspunsul este important. Mai important e faptul că oriunde ar fi, într-o bună zi tot îl vor găsi şi va începe din nou turul internaţional al puşcăriilor europene. Dacă nu e Suedia, e Franţa, dacă nu e Franţa, e România, iar acu s-a pus la coadă şi Finlanda – şi se aude că s-ar putea să se adauge şi Italia. În momentul de faţă nu sunt decât două posibilităţi logice: Grieg se află fie într-unul din statele balcanice care încă nu sunt membre UE, gen Serbia, Albania, Macedonia, Muntenegru sau Turcia, de unde încearcă să îşi rezolve prin avocaţi problemele de ordin penal, fie a părăsit definitiv Europa, cu destinaţia Argentina sau altă ţară în care Interpolul nu are prea multă putere şi cu care Finlanda nu are tratat de extrădare. Părerea mea este că a rămas în Europa, iar ieşirea prin vest, spre Ungaria a fost doar o manevră menită să inducă în eroare anchetatorii. Problema de fond însă rămâne. De ce are nevoie MISA în continuare să activeze în industria barurilor de noapte, a sex bussinessului ? De ce nu se renunţă la această activitate care a adus deja atâtea necazuri şcolii de yoga cât şi lui Grieg şi celor din jurul lui ? Părerea mea este că MISA nu poate renunţa la trimis femei în Japonia şi pe alte coclauri deoarece a intrat în cercul vicios al belelelor. Pentru a rezolva problemele penale, au nevoie de bani (nu doar pentru avocaţi, dacă înţelegeţi ce vreau să spun). Doar un naiv ar crede că a fost o întâmplare că Grieg a reuşit să dispară la doar o zi înainte de emiterea mandatului de arestare emis de finlandezi. În lumea justiţiei, nu există coincidenţe, întâmplări sau miracole. N-am mai auzit de vre-un inculpat care să scape de două ori de un mandat de arestare emis pe numele lui, volatilizându-se, fără ajutor din interiorul Sistemului. Deci MISA nu se poate opri din făcut bani pentru că are nevoie de cash pentru a rezolva problemele trecutului, dar între timp prezentul devine trecut şi are şi el nevoie de rezolvări… substanţiale, şi uite aşa cercul vicios se continuă la infinit, iar singurii care au de câştigat din treaba asta sunt magistraţii corupţi şi traficanţii de influenţă care îşi iau partea. Mulţi se întreabă oare cât mai costă o astfel de “punere în libertate” spectaculoasă, sau cât mai costă 11 amânări la o rejudecare a unui dosar de Cluj, pentru un motiv care acum a dispărut cu inculpat cu tot ?! Desigur că costă foarte mult, căci repet, sunt situaţii unice în analele justiţiei, fiei ea şi original românească. Cunosc judecători şi procurori care urmăresc cazul şi se crucesc de “lipsa de prevedere” a judecătorului de la cluj care nu a luat în calcul posibilitatea eliberării lui Grieg şi nu a dispus măcar un control judiciar în acel dosar, în vederea asigurării prezenţei inculpatului la judecarea dosarului… Până una alta, sunt unii care spun că Sistemul şi-a atins scopul: în ciuda faptului că este liber, Gregorian Bivolaru rămâne în continuare un fugar şi un proscris, cu tinichele tot mai grele atârnate de coadă, în timp ce MISA rămâne pe mai departe pe mâna “băieţilor deştepţi” care fac în continuare bani în numele şi pe socoteala lui Grieg. Căci până la urmă, se pare că despre asta e vorba: despre bani. Iar în final, un mesaj pentru Grieg, că ştiu că îmi citeşte blogul: Grieg, spre binele tău, înţelege că ai pornit pe un drum care nu duce decât spre suferinţa ta şi a femeilor de a căror muncă te foloseşti. Te mai rog odată ceea ce te-am rugat şi când ne-am întâlnit la Paris: OPREŞTE-TE din a mai patrona o reţea de exploatare a forţei de muncă feminine în sex-bussiness. Fă doar yoga şi numai yoga. Fă ceea ce spui că faci: scrie cărţi, scrie conferinţe, studiază, ajută oameni, dar nu mai trimite femei la karma yoga pe video-chat sau prin baruri. Pentru că îţi creezi o karmă de care nu ai cum să scapi şi care se va manifesta, după cum ai văzut, imediat, chiar în această viaţă. Te rog atât eu cât şi toţi cei care ţin la tine, OPREŞTE ACEASTĂ NEBUNIE. Nu ai nevoie de toţi aceşti bani, MISA nu are nevoie de toţi aceşti bani. Ai văzut şi tu unde au ajuns grosul acestor bani: în mâinile avocaţilor şi ale traficanţilor de influenţă. Să nu crezi că vei putea înfrânge justiţia omenească sau pe cea divină. De karmă nu scapă nimeni, nici măcar tu. Chiar tu spuneai că un escroc poate păcăli o dată pe un om, sau de mai multe ori pe mai mulţi oameni, dar nu poate păcăli mereu pe toată lumea. Înţelege că perseverenţa în această direcţie este o cumplită şi imensă greşeală. Dacă nu o faci pentru tine, fă-o măcar pentru cei care au crezut şi vor să creadă în continuare în tine. Sună patetic ?! Poate că da, însă am scris din inimă, iar cei care mă cunosc cu adevărat ştiu asta. Prieten îţi este cel care îţi spune adevărul chiar dacă e neplăcut, nu cel care te linguşeşte şi te împinge în direcţia greşită. Părinţii mei spuneau că dacă mănânci doar pâine şi ceapă dar dormi liniştit cu capul pe perna ta, fără teama că te ridică poliţia, eşti mai fericit decât dacă ai saci de bani dar trăieşti cu frică. Şi aveau dreptate. Cu compasiune, Mihai Rapcea]]>
-
Zdreanţă
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
– “Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – “L-a mâncat!”
“Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
“S-a făcut a dracului!” -
Daca nu ar fi MAFIA FRANCMASONICA implicata deloc …, ..DAR …FRANCMASONII SANT TOTI POLITICIENII .., ARMATA, POLITIE.., TELEVIZIUNE.., JUSTITIE …(.. sa nu untamed ca Bivolaru a fost arestat FARA DOVEZI …!!!!!!! ..IAR fata aceea presupus abuzata ..A MARTURISIT CA A FOST FORTATA SA SPUNA LUCRURI IMPOTRIVA LUI BIVOLARU LA STIRI …!!..) asa ca .. : CINE IL VANEAZA IN REALITATE PE BIVOLARU..?..-FRANCMASONII SAU CINE …????
Sant clanuri mafiote in Romania despre care NU SE SPUNE NIMIC …dar despre un nimeni ca Bivolaru ……atata zgomot..!!
Asta dovedeste foarte clar caFRANCMASONII MAFIOTI SANT O ORGANIZATIE CRIMINALA MONDIALA FOARTE PERICULOASA …!!!! -
@Ionel, singurul lucru lucid din ce-ai insirat acolo este asta:
“un nimeni ca Bivolaru”
Intr-adevar, este nu mare nimeni. Asa cum antena3 (voiculescu-tv) + rtv (ghitza-tv) spala creierele celor multi si needucati la fel si secta misana va netezeste cutele de pe creier.
Doar idiotii din secta MISA refuza adevarul evident: infractorul a abuzat de multe minore si mai tarziu le-a expediat sa se curveasca in vest pe bani multi care ajungeau in buzunarele lui. -
Ma mai uit pe acest site uneori. Acesti bani de care vorbeste in articol nu au ajuns niciodata la bivolaru sau la MISA. Misa la fel ca si bivolaru sunt foarte saraci. S-a vazut foarte clar cum nu l-a ajutat nimenea si cum avocatii pe care parea sa-i aiba defapt nu il ajutau deloc. Banii de care se vorbeste in articol dupa parerea mea au ajuns la securistii si masonii care au preluat demult functiile importante din cadrul cursului si care fac legea in interior. Nu Bivolaru trimite femei la munca , el este o victima a unui sistem pus in aplicare de securistii din interior. El este un om care traieste santajat, tarat prin inchisori si in exil de foarte multi ani. Ba chiar situatia ma face sa cred ca el este sechestrat de securisti care se dau drept yoghini, de oameni din interior si obligat si fortat nu numai sa dea banii , functiile din cadrul organizatiei dar este chiar obilgat sa vorbeasca ceea ce ii cer securistii in functie de interesele lor de putere si bani. Daca femeile sau cei care lucreaza in strainatate fac donatii din banii obtinuti prin munca in afara tarii , eu personal nu am vazut decat o mare saracie in cadrul Misa iar d-nul bivolaru este un om care pare sa traiasca din salariu minim pe economie .
-
Ia zi popescule ( cu “p” mic ca doar asa ti-ai scris singur numele) pe tine cat te-ar costa sa-ti tragi locuinta la Paris si sa-ti intretii un harem de shaktoze (schimbate mereu) aduse cu avionul din Romania timp de multi ani? Fa un calcul si pe urma vezi daca tine aia cu salariul minim pe economie 🙂
-
Trebuie totusi sa ne intelegem ca acest om nu este un boschetar luat de pe strada care s-ar bucura de anumite privilegii fara a fi muncit o zi in viata lui. Acest om a muncit foarte mult . Este autorul a nenumarate carti, fondatorul unei scoli, cea mai mare din Europa, pentru care scrie cursuri. Deci munca lui singura ar putea sa-i asigure o grasoniera in Paris si un anumit numar de femei sau barbati care il viziteaza. Nici macar nu stim daca acesti oameni isi plateau singuri transportul , cazarea sau nu o plateau. Numai cei din cercul personal al lui Bivolaru stiu aceste informatii. Chiar si asa cum zice dynamic observer tot nu se justifica situatia financiara. Dupa calculele mele organizatia ar trebui sa aiba profit net de milioane de euro anual. Nu cred ca d-ul Bivolaru sau misa intra in posesia acestor bani. In momentul in care vom afla traseul banilor vom afla si cine este in spatele acestor persecutii ,arestari si santaje.
-
Am obesrvat ridiculizarea si tonul mesajului lui dynamic observer. Nu vreau sa creada ca il ignor. Doar ca ..scuze sunt imun la ura. Cu compasiune…popescu.
-
@popescu: “Trebuie totusi sa ne intelegem ca acest om nu este un boschetar luat de pe strada care s-ar bucura de anumite privilegii fara a fi muncit o zi in viata lui.”
In opinia mea chiar este un boschetar. A stiut cum sa excrocheze oamenii. Asazisele siddhisuri pe care le manifesta nu sunt un rezultat al realizarii spirituale. Citeste Yoga Sutra si ai sa intelegi, poate.
“Acest om a muncit foarte mult . Este autorul a nenumarate carti,”
Corect spus, a furat munca altora. Cartile si cursurile “scrise” de acest impostor sunt copie la indigo dupa cartile altor autori consacrati. Am verificat personal acest lucru intrucat am avut ocazia sa cumpar cartile originale din care farsoru a dat cu copy-paste.
” fondatorul unei scoli, cea mai mare din Europa,”
Na, psihopatu avea nevoie de acoperire. Si din pacate da, este cea mai mare farsa din Europa, si spun aceasta fiind-ca din pacate foarte multi cautatori sinceri sunt deturnati de pe adevarata cale spirituala.
“Deci munca lui singura ar putea sa-i asigure o grasoniera in Paris”
Intr-o societate normala nu ar fi avut suficiente garsoniere in Paris ca sa le vanda ca sa plateasca toate pagubele provocate. Insa, din pacate (din nou) traim in Kali Yuga, deci este posibil ca un farsor sa aiba garsoniera la Paris.
Daca vrei iti dau o samanta de meditatie ca sa intelegi mai bine. In Puranas sunt descrise foarte exact timpurile pe care le traim acum. Acolo, printre altele, descriind societatea “moderna” se spune: “Regii vor fi hoti si hotii vor fi regi”. Sper ca acum intelegi. -
Ce te freaca grijă unde g?
-
Cum unde este.S-a retras , dupa ce a invins masoneria, intr-un loc linistit, unde mediteaza la numarul discipolilor realizati de la scoala lui de “yoga”.
-
@popescu: Daca taceai, filozof ramaneai. Vorbesti in necunostinta de cauza, Bivo este un psihopat pervers, cu capacitatea paranormala de a transforma adevarul in minciuna si minciuna in adevar si de a aplica asta pe minti neantrenate si fara discernamant. In felul acesta a reusit sa ridice MISA, sa creeze un sistem pervers de exploatare a naivilor care nu inteleg cum e structurata fiinta umana si ce are de facut omul in viata. Bivo a profitat in toate felurile de pe urma acestor nefericiti (printre care m-am numarat si eu, care am inteles in timp o serie de adevaruri SIMPLE, eu am plecat in 1997), rezultatul este destul de evident pentru mine….este tragic. Dar , asa cum spunea un prieten acum vreo 2500 de ani, liberul arbitru (de ex de a intelege ce se intampla in organizatie si de a fugi rupand pamantul) este in functie de karma individuala.
@Mihai Rapcea: Cred ca suntem de varste apropiate, cred ca ne-am apucat de yoga la MISA cam in aceeasi perioada, eram si eu un yoghin slabanog ca si tine pe vremea aia care facea ore fara numar de asane si meditatie, eram obsedat de MISA, eliberare, grieg, maestri, sadhana etc etc. Am plecat greu de acolo (contextul poate il voi explica candva, poate vom vorbi chiar fata-n fata), dar timpul a fost de partea mea, am inteles pas cu pas diverse mecanisme, atasamentele (bolile) misane s-au topit,complexele de superioritate fata de ceilalti oameni “inferiori” s-au topit si ele, a disparut dorinta de moksha, de MISA, de maestru, de colegii de la MISA (care m-au renegat dupa ce am parasit cursul) ……..
Trebui sa treci si tu prin aceasta operatie chirurgicala mentala, sa rupi toate legaturile cu sistemul, lasa atasamentele (tu le numesti dragoste, compasiune) fata de Bivo, mergi pe calea ta si nu mai interfera cu MISA, care este doar o boala, o obsesie.
Astfel, te vei cunoaste mai bine, vei fi mai liber si mai fericit. Poti incepe chiar aici pe site, nu mai scrie nimic despre MISA & Co., lasa sa treaca. Poate ai nevoie sa umpli ceva golul creat, cauta ceva adecvat si nenociv pentru minte. Atat ! -
Este incredibil cum a putut să facă acest analfabet bani pe seama oamenilor ignoranți.
Dar a venit și pentru el timpul sa plătească.Sper să nu mai iasă din pușcărie.Un nenorocit.O lepra meizerabila -
Are si popescu adevar in ce scrie. Guru a facut parte si face din sistemul inteligent care conduce lumea. Cunosc cu detalii ce si cum. Nu e un nimeni in acest sens, e initiat bine de ei. Banii, o parte, merg acolo. O parte mica ramane pt harem si o brosurica de tabara, cu care deja multi ne stergem pe fund. Interesul sunt banii, puterea lui, si indobitocirea unor tineri pt a nu deranja cumva mega sistemul inteligent. Adica sa nu cumva sa aiba careva vreo putere para, astfel ca toata ideolpgia misa e pt indobitocire
nu pt trezire. -
Marius, dar Bivo nu este in puscarie.
-
Leit stilul “scolii ” lui Gigel
https://www.activenews.ro/stiri-politic/Ca-sa-intelegeti-mai-bine-156604