Conceptul Balenei Albastre este o continuare a curentului emo care a fãcut furori printre adolescenþi în urmã cu câþiva ani. Balena Albastrã este animalul care eºueazã aparent de bunã voie pe plajã, alegând sinuciderea. Întrebarea centralã a jocului este: de ce eºueazã balenele ? Rãspunsul final pe care îl “aflã” jucãtorul este: din disperare, ca rãspuns faþã de inutilitatea vieþii. Jocul are urmãtoarele etape: curiozitate – teribilism – depresie – destabilizare emoþionalã – îndoctrinare subversivã – exteriorizarea tendinþelor autodistructive.
- Curiozitatea – jocului i se face reclamã involuntarã prin faptul cã a devenit subiect de presã, deci este oarecum firesc ca tânãrul sã caute sã afle despre ce este vorba direct, “de la sursã”.
- Teribilism – odatã accesat grupul Balenei Albastre, tânãrul este pus în faþa alternativei: înãuntru sau afarã ?! Din teribilism, mulþi aleg sã intre în joc, în principal pentru a-ºi ºoca prietenii sau colegii. E la fel ca ºi apucatul de fumat sau drogurile: te apuci de ele pentru a cãpãta popularitate în grupul tãu, deºi ºtii cã îþi pot face rãu dar speri în mod uºuratic cã tu nu vei pãþi nimic, cã te poþi opri la timp.
- Depresia – se instaleazã în mod natural, în urma acceptãrii “provocãrilor”: vizionarea de filme de groazã noaptea, sau tot felul de alte “misiuni” ce au rolul de a provoca fricã ºi teroare. Pe plan spiritual, tânãrul respectiv se deschide faþã de tot felul de rezonanþe ciudate, macabre.
- Destabilizarea emoþionalã – vine mânã în mânã cu îndoctrinarea: în plinã furtunã hormonalã, tânãrul este uºor de destabilizat emoþional, mai ales dacã i se servesc pe tavã filosofii nihiliste, tot felul de idei ciudate despre moarte ca o alinare, ca soluþie la toate problemele. În aceastã fazã este testatã capacitatea de autoconservare, respectiv dacã aceasta a scãzut datoritã îndoctrinãrii cu ideile auto-distructive, prin mici auto-mutilãri, antrenarea subiectului în a cãuta chiar mici satisfacþii masochiste.
- Exteriorizarea tendinþelor autodistructive creºte în amplitudine pe mãsurã ce este scãzutã cenzura moralã a simþului de autoconservare, prin tot felul de trucuri psihologice: exemplu – “misiunea” de a te plimba te marginea zidului unei clãdiri, la înãlþime, pune în balanþã tendinþa de a sãri în gol cu frica de moarte – iar “ghidul” tânãrului respectiv poartã discuþii prin care îl chestioneazã amãnunþit ce anume a simþit în timp ce realiza respectiva “provocare”: a simþit oare exaltarea produsã de adrenalinã, sau tendinþa irezistibilã de a se arunca în gol ?